Flashback Clisee voalate din Epoca de Aur si anii tranzitiei

marți, 18 ianuarie 2011

In seara asta am fost la o noua expozitie fotografica. Iar de data asta chiar am vazut si fotografiile.

Vernisajul expozitiei a avut loc la Muzeul de Istorie si Arheologie. Pentru mine a fost prima oara cand am intrat in cladirea asta, insa am intentia sa revin. Mi-a placut si expozitia, mi-a placut si cladirea, merita sa-mi cunosc si eu un pic orasul.

Flashback- Clișee voalate din Epoca de Aur și anii tranziției
O expozitie a lui Florin Andreescu expunind exclusiv fotografii alb-negru din perioada '75-'95 spune afisul. Desi toate par mai vechi, o data prin cromatica, apoi prin ... nu stiu cum sa numesc senzatia.

Mai bine Sa o luam cu inceputul. ORGANIZAREA. foarte buna, sala Muzeului de Istorie este suficient de incapatoare, suficient de luminata, suficient de eleganta incat sa fie o gazda excelenta pentru o expozitie foto. Si in afara de multimea de fotografi si cameramani veniti sa puna in imagini vernisajul in sine, publicul expozitiei chiar s-a miscat de la o fotografie la alta, asa incat toate au putut fi vazute fara aglomeratie, fara inghesuiala.

In afara de imaginile propriu-zise, colturile camerei erau amenajate drept mini-muzee ale aparatelor cu rol-film, ale afiselor expozitiilor acelor ani, ale cartilor dupa care probabil unii au invatat teoria artei fotografice (fiindca esenta nu se invata de nicaieri), ale plicurilor de hartie foto Azo-Mures... Multa nostalgie pur si simplu doar in aceste serii expuse. E prima oara cand am vazut un film de 16 mm.

FOTOGRAFIILE. expuse erau foarte unitare, chiar intristator de unitare. Fiindca toate degajau aceeasi saracie si mizerie, fie ca era un cabinet veterinar din anii '80, fie o culegere a verzei, fie un tuns in fata casei, fie un spalat al rufelor in curte.
Fotografiile sunt toate in format mare, gen tablou, unele sunt colaje de-a dreptul, altele sunt postere aproape.
Alb-negrul isi releva insa inca o data valentele artistice si toate fotografiile sunt foarte expresive.
Am apreciat faptul ca aproape toate fotografiile aveau legenda, data, locul si numele fotografiei.

E drept ca unele imagini nu mi-au spus nimic, nu sunt familiarizata cu ceea ce a insemnat Equinox pentru Ploiesti, nu stiu cine a fost Nino Stratan.
E drept ca imaginile de la balciul din Adjud, destul de multe, nu mi-au spus nimic, fiindca nu e o lume care sa ma atraga.

Insa am gasit destule fotografii care m-au atins.
Cateva tocmai fiindca sunt imagini din Ploiesti-ul pe care eu nu l-am mai prins.
Cred ca din randul lor mi-am ales imaginea preferata - o straduta de pavate cu case micute intr-o lumina calda si generoasa,undeva in spatele Catedralei, un Ploiesti patriarhal pe care il ador.
Din pacate nici una din imaginile din Ploiesti nu purta denumirea strazii sau macar a zonei unde fusese luata, iar eu una chiar as fi vrut sa stiu (inutila cunoasterea, dar asta-s eu).

Al doilea motiv pentru care mi-a placut expozitia e unul pur contextual. In general ma deranjeaza sa vad cum (in cinematografie mai ales) e atat de exploatata tematica comunista.
In cazul de fata insa autorul este perfect acoperit: este ploiestean si si-a inceput cariera de artist fotograf inca din acele vremuri.
In plus, ma gasesc intr-o perioada in care, indiferent ce mi-as propune eu, toate lecturile si vizionarile de filme o cotesc inspre tema comunismului, deci cumva sunt intr-o completare binevenita.
Daca as fi profesoara de istorie, mi-as tine o ora aici, la expozitie, ar fi mai utila decat multe vorbe. Imaginea cu ALIMENTARA in care aveam o coada la un galantar gol complet e tipica pentru "epoca de aur", insa din cand in cand ea trebuie expusa mare, pentru aducere aminte. Sau pentru cunoastere, in cazul liceenilor.

Ce este frapant insa si groaznic de trist din expozitia aceasta e ca nu exista nici o ruptura practic intre comunism si capitalism, imaginile ne demonstreaza ca ceea ce numim "inainte" si "dupa" ('89) sunt in mare parte clisee induse de etichetele ideologice, care, la urma urmelor, valoreaza cam doi bani. Excelenta alaturarea a doua fotografii : intre resemnarea trista a babutei dintr-o casa de tara saracaciosa de prin '83 (parca) si disperarea surda a unui bolnav de pe patul unui spital de prin '93 (parca) nu e nici o diferenta; regimul o fi trecut, dar viata oamenilor nu se miscase cu un bob, istoria nu ajunsese pana in subsolul societatii - acolo tot saracia si mizeria erau conducatorii.

In fapt, cred ca dupa seria cu Ploiesti-ul, aceasta serie a portretelor oamenilor simpli mi-a placut cel mai mult.
Una din cele mai simpatice fotografii este cea a unui individ voios, imbracat jerpelit, in parcul din fata Casei Albe, langa alti doi jerpeliti hlizindu-se inspre el si elanul sau - omul tocmai rupea o poza a tovarasului. Oamenii atat de saracacios si de subtire imbracati ... am ramas uimita cand am citit decembrie 1989. Tre' sa fi fost o iarna tare blanda cu temperaturile.

NEDUMERIRILE. As vrea sa stiu unde se afla regiunea Zeletin (una din cele fotografiate). Asta e usor de aflat.
Apoi as fi vrut sa stiu cum de a fost posibila poza cu minerii din '91, ingrozitoare poza, foarte multa forta bruta degajata. Mareea minerilor cu bate si topoare trecand pe langa un fotograf cu obiectiv fara sa ii sparga aparatul...
As fi vrut sa stiu numele si zona tuturor imaginilor din Ploiesti.
Si as fi vrut sa stiu tare mult de ce pe tablourile cu panorame ale Ploiesti-ului anilor '70 ? '80 sta scris COLECTIA ALEXCOLOR.

Presupun ca fotografiile de la aceasta expozitie pot fi incadrate la reportaj. Presupun si ca pana si astazi se pot lua o groaza de imagini ale saraciei, multe sunt neschimbate. Insa o alta parte sunt pierdute pentru totdeauna : arhitectura veche, balciurile, mineriadele (din fericire). Poate ca si de-asta fotografiile din Flashback mi-au placut atat si mi s-au parut atat de expresive.

In alocutiunea de la vernisaj autorul, Florin Andreescu, le-a multumit parintilor care ii reprosau in tinerete ca fotografia are sa-l piarda.
Pana la urma fotografia nu numai ca nu l-a pierdut, din contra si chiar mai important, fotografia a castigat pentru noi, privitorii, existenta lucrurilor trecute.

7 comentarii:

mihaeladr spunea...

Dupa cate imi amintesc, exista un atelier fotografic cu numele de AlexColor.

Lucian Vasile spunea...

Din pacate, nici nu avea cum sa apara vreo diferenta dupa 89. Vorba aceea, la ”vremuri noi, tot noi”...

Mihaeladm spunea...

@Mihaeladr
eu de AlexColor am aflat abia in anii '90, nu stiu daca exista pana atunci.
Si tocmai de-asta eram curioasa in ce contex fotografiile facute de Andreescu fac parte din colectia lor. Sa inteleg ca le-au cumparat de la el?
@ Lucian
eu sunt o naiva : desi si eu stiu ca "tot ei", continuitatea fotografiilor m-a frapat ieri.
Ironia este ca toata continuitatea asta e doar in tristetea si lipsa de orizont a oamenilor, fiindca altfel la nivelul arhitecturii oraselor din pacate ruptura fata de ce a fost e radicala. Tu stii chiar mai bine decat mine asta.

Florin Andreescu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Florin Andreescu spunea...

Florin Andreescu spunea...
Mihaela, tablourile cu mentiunea Alexcolor contin fotografii din anii '60 si nu sunt realizate de mine. In tabloul mare puteai vedea vechea primarie din oras. Alt tablou arata o statie de benzina ce era un veritabil meeting point.
Mai puteai vedea si ce era pe locul "Casei Albe". Chiar eu imi aduc aminte de aceste locuri cu greu pentru ca aveam doar cativa ani cand aceste cladiri au fost demolate. Intr-o alta fotografie puteai vedea constructia halelor centrale. Imaginea este aeriana si realizata cam prin anii '30.
Domnul Alexcolor mi-a imprumutat cu generozitate aceste tablouri si am considerat ca vor fi interesante chiar si puse pe jos. Vad ca nu m-am inselat.
Dupa ce am citit cronica ta imi pare tare rau ca nu te-am cunoscut la vernisaj.

Toate cele bune,

Florin Andreescu

P.S. Pe dl. Alexcolor il gasesti in spatele hotelului Prahova. Are o firma uriasa. Dar magazinul este mic si cochet.

Mihaeladm spunea...

Multumesc tare mult pentru lamuririle acestea, domnule Andreescu, dupa cum multumesc si pentru expozitia in sine, tare binevenita "recuperarea" asta prin imagini.

Acum se explica totul cu acea colectie Alecolor fiindca, din ceea ce am citit despre arhitectura Ploiesti-ului, si eu le plasam cronologic prin anii '60. Si nu imi ieseau anii la calcul daca dumneavoastra ati fi fost autorul. :)

Iar ideea de a le aduce la expozitie a fost foarte inspirata - eu una am simtit aceste tablouri ca o contrapondere a fotografiilor alb-negru. Fotografiile expuse pe perete trezeau senzatiile unui lumi gri, fara orizont, resemnata, iar tablourile inramate punctau pe alocuri mandria ca a fost si altfel, ca lumea isi avea si atunci maretia ei.

Asa incat expozitia rezultata e o plimbare intreaga printr-o lume foarte diversa iar senzatia cu care am plecat nu a fost nicidecum de apasare sau de tristete. Din contra, o tandrete pentru oamenii si locurile vazute.

Recunosc ca mi-ar placea mai multe expozitii precum Flashback, mare iubitoare de imagini cum sunt.

muzeul virtual al apei ploiesti spunea...

...cand ai timp, viziteaza te rog si muzeul meu...sarutmana!

Trimiteți un comentariu