Rege pentru o zi, la Baia Rosie, in statiunea Slanic. Daca meriti si tu ...

Tot sunt în vacanţă şi asta are să fie cam singura postare pe o săptămână ...
De data asta am să vă ofer cu zgârcenie şi trei poze,  fiindcă vreau să vă puteţi da seama cât de bine m-am simţit weekend-ul ăsta, într-o mini-vacanţă.

Cu o mini-călătorie către Slănic Prahova, mai precis către resortul Baia Roşie.

Eu ca individă sunt genul Cenuşăreasă - ador călătoriile, drumeţiile, dar cu rucsăcel, cazare pe la pensiuni.

Ei bine, de data asta a fost contrariul. Am plecat către Baia Roşie cu oarece reţineri, că n-am să mă simt în largul meu, fiindcă nu era genul meu de destinaţie. Resort de patru stele.
M-am întors suprinsă de propria-mi reacţie : aflaţi că până şi Cenuşăreasa poate să trăiască precum o prinţesă, nu face nazuri la confort.
Hai că vă detaliez ingredientele unui weekend cu adevărat reuşit.

Hotelul Baia Roşie se află în Slănic, adică la 39 km de Ploieşti. Cam o oră de mers. Există şi microbuze la fiecare 45 de minute. Pentru cei ce vin cu maşinile au şi parcare.

Iar accesul e uşor, căci resort-ul este amplasat chiar pe drumul judeţean.

Poate vreţi să ştiţi ce se poate face în Slănic.
Păi au oamenii câteva atuuri :
salina, cu baza de tratament, pentru cei cu probleme respiratorii e chiar recomandarea medicului

zonă frumoasă, dealuri verzi, deloc greu de urcat; iar un pic în sus pe deal ajungeţi să simţiţi şi aerul acela de verdeaţă după care eu una râvnesc an de an

vreme numai bună, caldă zona, dar fără canicula oraşului.

De ce tot numesc Baia Roşie resort şi nu hotel?
Simplu : fiindcă nu-i doar un hotel.
Aveţi piscină acolo, aveţi chiar şi un lac sărat.
Apoi aveţi spaţiul de joacă pentru copii, puteţi să-i lăsaţi acolo în siguranţă, au unde să-şi consume energia.
Au chiar şi posibilitatea de a se plimba pe ponei prin incintă, asta mie îmi sună tare fain.

Desigur, majoritatea merge pentru plajă, pentru piscină, pentru efectele benefice ale apei sărate.

Eu n-am însă voie la soare, plajă, bronzări. Prin urmare sunt dovada că şi fără stat la soare tot găseşti moduri de a-ţi petrece reconfortant timpul în Slănic.

Noi pe când am ajuns sâmbătă am şi nimerit o ploaie. Iarăşi norocul zonei : ploile se pare că nu ştiu să dureze pe-acolo, şi nici nu vor să strice temperatura.
Aşa încât deja pe la orele 16 plecam, pe o nouă porţie de soare, către dealurile din jur. Bucuria a fost că soarele revenit după momentul de ploaie a furnizat şi căldură din belşug, de parcă n-ar fi plouat între timp.

După ce te întorci din drumeţie plăcerea de a avea la dispoziţie o cameră luxoasă e amplificată :
aveţi aer condiţionat în cameră, iar în şifonier găsiţi cam tot ce vă trebuie ca turişti uituci : halate şi papucei, ba chiar şi perii pentru haine şi pantofi. Iar la baie aveţi până şi foehn.
Mini-barul din cameră prinde şi el bine de tot. Eu una, dacă tot n-am onorat barul de jos, am ales să consum de la mini-barul din cameră o votcă, se achită la plecare.

Tot în Slănic, ceva mai sus, dacă vreţi mai multă agitaţie, aveţi cealaltă posibilitate : Baia Baciului. Iarăşi plajă, iarăşi lac şi nebunii acvatice. Dar mai ales, după gustul meu, nişte foişoare foarte faine.

Eu una prefer locaţiile mai restrânse.
Resortul de la Baia Roşie îmi pare ideal pentru familii venite cu tot cu copiii, dar şi pentru cupluri de doi.

Ca una pasionată de arhitectură (inclusiv peisageră şi decoraţiuni interioare) am găsit tare interesantă tematica resortului - toată grădina este plină de statuete, miniaturi din mitologie.
Culmea însă că nu am resimţit nici o atmosferă grecească însă, doar una aristocrată.

Până şi fundalul sonor e unul rafinat, pe placul oricui are bun-gust. Eu am propus să dansăm un pic pe terasă, da' am fost temperată acru că nu ne pricepem. Aşa că am ascultat Pro fm Gold în mod sedentar.

Momentul ăsta cu dansul refuzat a fost seara, când  am luat cina pe terasă. O adevărată plăcere din nou.
Nu-s gurmandă, aşa încât dacă vă recomand ciupercile sote credeţi-mă că-s delicioase. El vă recomandă îngheţata.

Singurul lucru lipsit de confort din Baia Roşie e agitaţia ospătarilor care îţi vor şuti farfuria de sub nas de cum ai înghiţit ultima bucăţică. Însă asta ar trebui să vă dea o idee despre faptul că terasa e aglomerată, nu e vreme de ocupat o masă aiurea, mâncarea bună are căutare.

Iar dimineaţa veţi beneficia de un bufet suedez. Pe care l-aş numi regal, atât de diverse sunt felurile oferite. Zău că nici nu-mi dădusem seama până acum câte se pot mânca la micul dejun !
Mă declar mai mult decât încântată să pot servi lapte cu cereale şi prăjiturele, ba chiar să am de ales între lapte cald şi lapte rece. Pe alţii îi vor încânta felurile mai consistente, sunt din belşug.

Ceea ce mi-a rămas în minte ca emblemă pentru Baia Roşie?
Ei bine, cuverturile umbrelelor de la terasă care sunt aproape nişte mătăsuri drapate de culoare grena, de o eleganţă deosebită. Nu mi-am dat seama cum sunt prinse, dar când v-am spus că m-am simţit precum o prinţesă luând masa în decorul ăsta n-am exagerat.

Şi-o ultimă amintire din weekend-ul acesta. Ce poţi face la Baia Roşie dacă afară plouă?
Banalul uitat la teve desigur.
Însă noi am preferat o alternanţă a celor două răsfăţuri pe care oamenii de acolo ţi le oferă :
biliard şi ping-pong.
Vă spun că deşi a fost prima oară când am ţinut o paletă de ping-pong, suprinzător mai slab m-am descurcat tot la biliard. Dar nici n-am mai văzut pe nimeni să aibă atâta noroc la bilard, ţinteşti bila spre buzunarul stâng, ratează şi pică în cel drept !

Pe scurt : mi-a plăcut, m-am simţit bine, iar eleganţa oferă confortul căutat într-o vacanţă.
În interior n-am făcut poze, va trebui ori să mă credeţi pe cuvânt ori să vă convingeţi chiar din fotografiile pe care le găsiţi aici de luxul resort-ului.

Însă câteva dovezi despre tot ce v-am povestit vă las mai jos, din pozele făcute de noi doi pe-acolo.

(tot spusesem că voi avea şi eu o Life in pictures săptămâna asta.)

Ziua mea de azi văzută seara nu e aceeaşi cu ziua mea de azi întrezărită dimineaţa

Când ai apucat de ţi-ai făcut un blog ţi-ai asumat şi o responsabilitate. Să-l îngrijeşti, estetic, să-l pliveşti de buruienile anonime ce sar cu ocări, dar mai ales să-l resuscitezi aproape zilnic în măsura în care lumea de azi moare un pic între fiecare calup de informaţie vitală preţ de o efemeritate.

Câteodată însă n-ai subiecte.
Alteori n-ai timp.
Uneori n-ai inspiraţie.
Iar alteori dă buzna câte o veste de la vreun prieten sau vreo rudă şi orice chef de blog o tuleşte ruşinat.

Astă-seară am fost la un blogmeet. O nouă întâlnire a prahovenilor.
I-am reîntâlnit pe Waven , pe Dragos 3ditorial , pe Tibi , pe Bogdan Cojo , pe Vali Ovidiu , pe George sau Jorje , pe Haotik. A lipsit Aditza.
A fost şi Kriogen prezent, dar cunoştinţă poate apucăm să facem data viitoare.
Şi-au mai fost Dana şi Livia.
Avurăm şi un invitat de data asta în persoana lui Chinezu.
N-o să vă spun ce s-a băut.
De fapt, n-o să vă mai spun nimic în seara asta.

Sunt unele zile şi unele veşti care te fac să pricepi că mare parte din ceea ce facem sunt inutilităţi pe care le facem noi să pară importante. Lucruri ce vin şi se duc, indiferent câtă emfază le acordăm.
Să-ţi fie oamenii dragi sănătoşi, asta e ceea ce contează cu adevărat; pe urmă avem pe ce broda zâmbete, băute, glume, poveşti, amintiri, minciunele.

Postare scurta, pentru toti ce au simtul umorului. Si privire buna.

M-am străduit să vorbesc despre o chestiune serioasă în seara asta, însă cineva m-a deturnat din (mai degrabă lipsa mea de) concentrare cu o atitudine entuziasmată şi entuziasmantă.

E vorba de Fetita Junglei 13 , la care tocmai am văzut o poză-şotie.
Şi-aşa mi-am amintit că am pozat şi eu anul trecut ceva similar.

Era lângă Oneşti, un orăşel din Moldova, Mihaeladr poate confirma amplasarea lui în judeţul Bacău.
Iar Aditza poate confirma veridicitatea pozei.
Sper să puteţi citi inscripţia.

Cu aşa oameni să tot trăieşti fain !

Cum ne descoperim reciproc, eu si aparatul foto. Dar tot am nevoie de un raspuns.

Noul meu aparat foto.
Când nu te pricepi la aspectele tehnice şi nici cursuri nu ai avut decenţa să urmezi înainte de a-ţi cumpăra aparatul, procedezi precum mine : tatonări, apropieri succesive, jocuri, exersări.
Ce să mai? E ca şi când înveţi să faci paşi.

Astăzi m-am gândit să-mi plimb şi aparatul foto, să vedem ce poate el din ce pot eu cu el.

Şi rezultatele mă nedumiresc.
Am pozat umbre, clădiri, ierburi, orice, numai să fie luminozătăţi diferite, să mă prind ce setări vrea.
I-am ales un ISO 100, a fost o zi însorită (din punctul aparatului de vedere. Din al meu a fost caniculară.)

Problema mea e că poza făcută pe umbre a ieşit mult mai clară decât cea pe soare.
Ori, din câte ştiu, asta e fix contrariul a ce trebuia să se întâmple.

Întrebare pentru cei ce se pricep la fotografie, eu mi-am prins urechile de una singură :
dacă eu mă găsesc la umbră cu obiectiv cu tot, desigur, dar ceea ce vreau să fotografiez e în plin soare, cum trebuie să setez?

Exemplul de care v-am spus deja că m-a nedumirit prin claritate.

Ajutati-ma cu o lista a obiectivelor istorice din Prahova

Le-am numit obiective istorice şi nu turistice fiindcă mă interesează orice ruine ale vreunui loc ce-o fi fost vreodată însemnat.
Ruinele nu prea aduc turişti în general, poate doar o specie bizară de turişti, boemii sau pasionaţii de istorie.

Voi încerca eu să trasez o schiţă a acestei liste, dar sper să mai aud de locuri ce pot fi adăugate.
Nu mă interesează mânăstirile, că biserici sau mânăstiri cu vechime ori fală în mântuiri cred că avem în fiecare comună, în toate judeţele.
Vă previn de asemenea că nu-mi cunosc prea bine judeţul, deci schiţa trasată de mine ar putea fi ruşinos de ignorantă.

Aşadar castele, palate, conace, cule, forturi, cetăţi, bastioane, case aparte şi altele asemenea, în orice formă de prezentare - ruinate, bine conservate prin minune sau restaurate.
Cel puţin eu una de forturi sau cetăţi prin zonele noastre n-am auzit, poate n-om fi fost zonă prielnică bătăliilor şi invaziilor, sau, din contră, om fi fost, dar ne-a lipsit potenţialul clasic de apărare.

Pornim :
1. Casa de Târgoveţ din secolul XVIII din Ploieşti
2. Peleşul şi Pelişorul din Sinaia
3. Conacul Bellu din Urlaţi
4. Ruinele Micului Trianon din Floreşti
5. Conacul Pană Filipescu din Filipeştii de Târg
6. Închisoarea Doftana
7. Castelul Iuliei Hasdeu din Câmpina
8. Castelul Cantacuzino din Buşteni      - mulţumesc Mihaeladr
9. moara veche din Drajna    - mulţumesc DevHell

Socuri pe banda rulanta : pentru toate gusturile, toate intensitatile, toate preocuparile

Dicţionarul limbii române trebuie upgradat (sic) conform vremurilor. Urmăresc destul de mult presa şi-uite aşa vin cu o propunere lingvistică. Necesară, cred eu, în exasperarea mea.

Săptămâna asta reporterul care a prezentat la teve ştirea despre Mutu prins cu băuta înaintea unui nou meci al Naţionalei şi-a început relatarea cu 'Şoc! Mutu ...'
E drept că a intonat destul de apăsat cuvântul şoc, probabil că l-o fi vrut ironic. Dar eu una m-am săturat !

M-am săturat să mă hrănească presa cu şocuri, în doze mici şi dese.
Au de toate soiurile, pentru oricare dintre noi, în cazul în care n-aţi remarcat diversitatea paletei :
- şocul meteo 'Zăpada căzută a blocat drumurile şi oamenii pe drumuri, ba chiar şi drumurile dintre oameni.'
- şocul monden 'Oana se împacă/divorţează  iar  cu/de  Pepe.'
- şocul politic 'Parlamentarul PDL a declarat că nu prea e de acord cu deciziile lui Boc.'
- şocul sportiv 'Ciclistul a fost prins dopat după ce a câştigat turul infernal din acest an.'
- şocul economic ' Bursele s-or dus dracu'. Înainte de asta erau cam tot pe-acolo.'
- şocul românesc 'Pensiile se vor mări. Dar momentan vor stagna.'

Propun deci introducerea unor nuanţe, că prea e monotonă lumea asta a şocurilor în prezent, iar noi ca public nu ne putem şoca în mod corespunzător.
Să avem grade pentru şocuri, să ne alegem după plac şi perversităţi.

Am să exemplific pe cazul cu Mutu, că doar de la cititorul 'Idiotului' am pornit.
Categoria şoculeţ, pentru băieţii şmecheri va fi numit şoc'şor - Mutu ar fi fost văzut beat, spune o damă de companie ce învăţa seara pentru licenţă într-un bar din Romană.
Categoria şoc normal - Mutu a petrecut în noaptea dinaintea meciului, a bătut un chelner, în zori era încă în bar, beat, seara a jucat cu Naţionala, a dat cele două goluri ale noastre, a doua zi a fost exclus definitiv din lot, mâine i se va trimite convocarea pentru meciul următor al României.
Categoria şoculoi numit în tagma jurnaliştilor pleaşcă de şoc - Mutu, în anul 2015, la un an după retragere, invitând presa la restaurantul său asiatic şi mărturisind că a băut înaintea fiecărui meci al Naţionalei, altfel nu putea da gol şi cum întotdeauna pentru el a contat cel mai mult succesul echipei, îşi făcuse un program strict de îmbătare după orar, fix înainte cu 19 ore faţă de începerea meciului. După retragere însă şi-a putut permite să îşi dea frâu liber pasiunii, aşa încât acum pe Mutu îl puteţi găsi în restaurantul său, zilnic, la orele 17, bându-şi favoritul său, ceai negru chinezesc, pe care îl prepară după o metodă proprie.

Iar ca să vedeţi că nici vocaţia mea profesorală nu mă lasă deloc, vă ofer o variantă combinată şi vă poftesc să exersăm gradele de comparaţie ale noţiunii jurnalistice de şoc, diferenţiind după cum urmează :
Mutu a făcut scandal într-un bar, beat fiind, (şoc banal) , iar poliţiştii veniţi la faţa locului l-au amendat şi i-au făcut dosar penal pentru tulburarea liniştii publice. (şoc major în România)

Acum mă gândesc ... dacă totuşi reporterul ce a citit ştirea despre Mutu nu folosise o ironie şi era sincer şocat de ultima beţie a Briliantului, sper că după anunţul lui Piţurcă cu excluderea definitivă să nu fi ajuns direct la spital.

O săptămână normală vă urez !

Stare de intre doua trenuri, asa sunt acum

Săptămâna asta se rezumă în mod egal şi în mod contagios între mine şi pc-ul meu.
Trei zile nu mi-a mers el, trei zile nu i-am prea mers eu lui.

De fapt, de vreo câteva zile nu prea merg decât pe-o stare de melancolie, sau de blazare, sau de meditaţie, sau niciuna din astea dar undeva între ele.
Fără vreun motiv evident pentru a mă simţi astfel.
Dar şi fără vreun motiv evident de exuberanţă - vara aproape s-a dus, căldură nu prea mai e pe cât am eu nevoie pentru mersul către munţi de care am nevoie. Iar cineva s-a decis să arate că e demn de a fi numit neserios şi mă va lăsa să călătoresc de una singură.

E o senzaţie bizară şi agasantă, de parcă aş fi între două trenuri -
pe primul l-am lăsat în urmă cu impresia că l-am pierdut,
pe cel de-al doilea îl aştept dar întârzie,
şi pe un peron din Nowhereland măsor paşi inutili cu nerăbadare, dar când mă întorc pentru a relua paşii în sens opus încetinesc simţind că am ratat ceva, că dacă nu coboram din primul tren aş fi fost mai departe acum ...
nu între două trenuri.

N-am nimic împotriva aşteptării.
Dar de mică m-a iritat să schimb trenurile.
Mie nu-mi plac decât trenurile directe !

Nu credeam asta - in alegerea tinutei de nunta ceilalti despoaie femeia

Vara asta am constatat şi eu că moda feminină a fost feminină până şi în nehotărâre.
S-a purtat fie fusta-măturătoare, fie fusta-batistuţă, între extremele astea mai puţin.

Eu
Am un raft întreg de fuste-mături, din păcate nu le prea pot purta, deşi le ador, din pricină că mi-s nu numai lungi, ci şi largi, ceea ce înseamnă că îmi cam alunecă de pe şolduri.
Fuste-batistuţă nu am decât una, încă mă gândesc cum aş putea să o port - dacă să zicem e nevoie să mă aşez pe o bancă, îmi dispare fusta cu totul sub mine, dar îmi apar alte cele. Până nu rezolv problema asta de geometrie în spaţiu am să mă întreb în continuare de ce am dat banii pe aşa o fustiţă. În schimb ...

Alţii
Am fost să-mi caut adidaşi. Eu ţoale îmi cumpăr de la magazinele de săraci sau de ţigani, cum le zice taică-miu. Experienţa e interesantă, cu probatul prin locuri improvizate, după dugheană, cu vânzătoarea care îmi ţine perdeaua etc
De data asta însă altceva a fost interesant.

La prima oprire, magazinul Big. Cât probam nişte botoşi de adidaşi staţionează lângă  fundul meu o puştoaică, bine hrănită şi bine pigmentată, cu mami. Se interesează de o rochie de petrecere. Le este arătată o rochiţă drăguţă, până la genunchi.
Mami comentează : 'Nu din asta. Mai scurtă n-aveţi?'.
N-aveau, aşa că au plecat fără să probeze măcar.

Ajung în centru, mă opresc la Vigo, cu acelaşi gând la adidaşi.
Lângă mine nimereşte un alt cuplu. De data asta o ea mignonă cu un el, modelul gât-gros-cu-lanţ-de-aur. Caută ... o rochie de nuntă. Vânzătoarea le oferă două modele.
El : 'Nu din astea!! O rochie scurtă. Scurtă şi mulată. Şi nişte pantofi cu tocuri roz?'.
Ghinion pe toată linia, n-avea tanti nici rochie scurtă, scurtă şi mulată, nici tocuri roz.

Morala :
Să nu mai aud pe cineva că se referă la femeile mai dezbrăcate cu termenul de 'panarame' !
Ele nu s-ar îmbrăca aşa dacă nu le-ar alege soţii rochiţele alea.
Panarama e el !
(demonstraţie pentru jubilarea feministelor, că nu credeam să le fac tocmai eu să jubileze.)

Sfat :
Individelor care merg la nuntă weekend-ul viitor, pentru originalitate, purtaţi o rochie lungă !
Se pare că mai toate o să fiţi dezbrăcate în rochii scurte şi mulate.
Ce fată de treabă sunt, cum am aflat tendinţele, cum v-am dar pontul!

Bravo Basescu, teribil l-am apreciat marti seara

Vă povesteam că mi-am luat toate măsurile de precauţie pentru a nu mai rata încă o dată, cam a cincea dată de fapt, primul episod din Seinfeld.

Ei bine, am fost la un pas de ghinion - Cât pe ce să ratez Seinfeld, cu alarmă setată cu tot.
N-a fost nici furtună, nici reparaţie la Electrica.
Iar eu, cu vreo juma de oră înainte de a începe serialul, pe la 20.20, mă aşezasem în fotoliu şi cu ochii la teve, deşi nu mă interesa emisiunea difuzată. Iar ca să mă asigur că nu uit nici pentru ce sunt acolo, aveam şi telefonul lângă mine, cu alarma programată pentru orele 20.55.

Însă pe la 20.30 simt că alunec cu husă cu tot din fotoliu :
declaraţie de presă organizată de Controceni, Preşedintele vorbind despre noua criză,  bănci etc
Taică-miu e unul din ultimii fani ce i-au mai rămas lui Băsescu. Şi nu orice fel de fan, ci din categoria die-hard fans - nu ratăm nici o conferinţă, nici un interviu, nici o vorbuliţă, nici o hăhăială.
În casă nu trebuie să se audă nici Pisu când vorbeşte Tovarăşu.

Vă daţi seama în ce panică intrasem ! Cum să-i spun eu lui taică-miu că vreau să schimb canalele de pe care rostea omul ăsta sentinţele ţării ? :
'Pentru ce?'
'... să văd şi eu un serial ...'
'Ce serial?'
' ... cu un tip care vorbeşte despre nimic ...'

Am avut noroc însă : Băsescu, uite cum e el totuşi băiat de treabă!, a terminat declaraţia în vreo 20 de minute. Iar cum e şi cătrănit pe presă, n-a mai stat nici la şuete după.

Deci, vă pot anunţa : serialul Seinfeld începe cu Jerry şi George vorbind în cafenea, despre cel de-al doilea nasture de la cămaşă şi importanţa lui majoră în rateul sau succesul unei cămăşi.
Iar în primele două episoade Elaine nu e nici măcar menţionată. (mi-ar fi plăcut să fiu precum tipa asta, dar în loc de Elaine sunt doar ca mine. Ceea ce e destul oricum!)

Tipic eu. Pentru ploiestence vechi si noi : picturi murale si barmani faini

Vara asta, pornind pe indiciile date de reclama teve (Suntem copii ... cu ochii vă urmărim ... Nenumărate flori şi palate / Să avem noi mâine aur şi paine / Voi sunteţi nişte eroi / Dar într-o zi şi noi) , am întrebat pe la cât mai multe terase de sticla aceea clasică de Pepsi, amintire din ultimii ani de comunism.

Ieri am ajuns (şi) pe Bulevard, aşa încât am intrat şi la K's Pub. Ajunsesem la doi paşi de bar când deja am văzut, expuse foarte estetic, într-un stativ de lemn, cele 4 sticle de colecţie scoase de Coca-Cola.

Nu mai avea deci nici un rost să mai întreb dacă au Pepsi.
Însă după ce am nimerit cu privirea peste barman ... nu mai avea nici un rost să nu întreb ceva. Orice.
Avea băiatul nişte ochi mai de colecţie decât orice ar colecţiona Cola sau Pepsi  ! E-adevărat că mie-mi plac tunsorile regulamentare, dar barmanului de la K's tunsoarea asta milităroasă îi punea încă şi mai şi în evidenţă albastrul cela magnetic. Cred că ştiţi genul de privire : iris mare peste care dacă ai nimerit e ca şi cum ai plonjat în ochii omului, că ai uitat de toate dimensiunile spaţio-temporale.

Considerând că n-or fi fost lentile (în scopul unei prestanţe profesionale cât mai inubliabilă), felicitări genelor biologice ale tipului !


Mai departe însă, că ziua mea haioasă a continuat.
mi-am amintit de o discuţie cu Mihaeladr despre amintirile noastre cu Ploieşti-ul.
Şi cum eram prin preajma fostei Policlinici cu Plată, am intrat să văd dacă au păstrat tavanul cel pictat.
Clădirea (nu ştiu ce o fi adăpostit iniţial, dar e una din cele mai aristocrate rămase în oraş) a fost renovată cu bun gust şi de curând deschisă ... tot pe post de centru medical cu plată.

Intru eu să cercetez tavanul însă normal că fiind vorba de mine nimic nu-i atât de simplu cum pare iniţial.
Eu în zilele caniculare port fie şapcă, fie pălărie (dacă vreau să merg la echitaţie).
De data asta aveam ţinuta safari (aşa mi-am denumit-o) care merge asortată bine cu o şapcă.

Problema era însă că, la ţinuta cu şapcă, pentru a putea dibui dacă un tavan e pictat au ba, nu merge cu o ocheadă simplă - privirea se loveşte de cozorocul şepcii. Tre' să ridici nasul şi să priveşti direct tavanul.

Aş fi intrat cu nasul pe sus în holul centrului medical dacă ăia nu mi-ar fi rezervat o surpriză : în locul fostei mari săli de aşteptare în care nu stăteau decât pacienţi pe scaune, acum încă de cum intri te loveşti de recepţie şi de vreo 3 domnişoare ce te iau în plin cu 'Bună ziua, cu ce vă putem ajuta?'.

Am bolmojit ceva de-o consultaţie, da' tot nemulţumită eram, că doar nu puteam ridica pur şi simplu capul spre tavan în timp ce tipa vorbea cu mine.
Aşa că am întrebat, acolo, şi de-un orar, i-am spus mulţumesc tipei şi, cu o idee venită pe loc, m-am retras precum pisica, făcându-mă că mă gândesc intens dacă mi-or conveni sau nu preţul şi orarul consultaţiei. Şi-n timpul ăsta, din colţul unde stăteam, am aruncat câteva priviri (gânditoare, vezi bine!)spre nişte margini de tavan.

Aşa încât vă pot anunţa acum : tavanul centrului medical e încă pictat, are şi toate stucaturile acelea impresionante, doar culorile păreau mai vii în amintirea mea - acum sunt pastelate bine.
Oricum, renovat cu măiestrie şi respect pentru valoarea arhitecturală a clădirii !


Acum scriind despre asta mi-a venit şi soluţia cea mai bună : trebuia să fi întrebat de-o consultaţie la psihiatrie, apoi puteam privi direct tavanul cât vroiam !

p.s. Pentru cei curioşi de adevărul celor 2 întâmplări de'ale mele chiar vă recomand să mergeţi să vă convingeţi la K's Pub. Cereţi-i lui surreal-blue-eyed-boy un Pepsi, că şi aşa nu au, deci nu intraţi nici la cheltuială.
Ah, iar consultaţia la Alfa Medical Center e 85 de roni.

Rosia Montana va pulsa viata saptamana viitoare. Pentru voi. Sau Woodstock pentru mama.

Deci ai ajuns pe pagina asta, dar poate nu gândeşti ca mine. Cu atât mai mult cu cât e o chestiune controversată, precum toate ce implică bani mulţi. Dar tot îţi voi transmite o invitaţie pentru weekend-ul ce vine, poate vei rezona cumva la ideea asta !

Nu ştiu câţi dintre cei ce au blog au şi porniri sociale sau simt nevoia să militeze pentru vreo cauză.
Eu una sunt de părere că activismul social e o atitudine necesară, şi ar putea fi chiar utilă în măsura în care mai mulţi ar simţi nevoia de a avea păreri, de a şi le exprima, de a reacţiona la ceea ce se întâmplă în jurul lor, în varii domenii.

Eu una dintre toate formele de sensibilităţi sociale simt nevoia -aproape organică- de a susţine una singură :
protejarea locurilor pe cale să dispară, incluzînd aici şi natură şi arhitectură.
Reprezintă toate o lume cu care nu ne vom mai întâlni vreodată, dacă le distrugem pe cele încă rămase azi.

Anunţul de azi priveşte Roşia Montana. Despre care s-a vorbit enorm în ultima vreme, fiindcă Gold Corporation are grămezi de bani încât să-şi plătească o mulţime de apariţii în presă şi în online.
Au suficienţi bani să plătească gogoşi prin care să spună cum vor ei să investească în Salvarea Roşiei Montane, în refacerea centrului etc

Iar noi trebuie doar să fim suficient de creduli încât să credem că oamenii ăştia se zvârcolesc de dragul de a salva o localitate istorică şi nişte situri arheologice !

Gold Corporation ne spune că toată senzaţia asta de hienă hulpavă pe care o lasă insistenţa lor e doar pentru binele nostru şi al Roşiei Montana !

Cu strategie de pr bine pusă la punct, ca orice mare corporaţie ce urmăreşte un scop important pentru ea, au reuşit să scoată din discursul public interesele lor de exploatare, toate reclamele lor îi prezintă de zici că-s organizaţie NON-PROFIT de voluntari ce vrea să salveze umanitatea !

Ei bine, chiar există în chestiunea asta şi oameni voluntari. Doar că ei acţionează pentru păstrarea Roşiei Montana departe de exploatări.

Iar oamenii ăştia organizează anual, cu speranţă, festivalul FânFest.

Anul acesta FânFest se va desfăşura între 12 şi 14 august. Locaţia, desigur, Roşia Montana. Fiindcă încă există.
Am să vă las mai jos câteva fotografii făcute de Andrei Niculescu anul trecut, când festivalul a însemnat cântări, un duel de poezie, dezbateri, târguri ale meşteşugarilor, ba chiar şi un maraton ciclist către Cluj.

Anul acesta sunt programate de toate pentru toţi în cadrul FânFest :

de la tururile ghidate şi concertele live în aer liber (participarea artiştilor este din ataşament pentru idee, adică prestaţia este pro-bono!), până la spectacole de teatru, film, conferinţe, târguri de produse tradiţionale sau manuale.

Mie  nu-mi surâde nimic mai mult decât propunerea asta pentru un weekend !
Tare îmi plac senzaţiile de tabără, de simţire de vacanţă în grup.
Desigur, aşa cum zice maică-mea, toţi cărora ne plac festivalurile de genul ăsta, în natură, suntem nişte perverşi ce n-avem în minte decât să trăim precum cei de la Woodstock.
Mie însă nu-mi plac nici noroiul  nici orgiile, dar festivalurile calate pe campanii sociale, o mulţime de oameni naivi dar tupeişti, cu poftă de viaţă şi drag pentru lucrurile autentice, plus ceva mai multă natură, asta e pe sufletul meu !
Din păcate eu nu cred că voi ajunge acolo la festivalul de anul ăsta, deşi tare mi-e că la anul n-o să mai fie vreun festival la Roşia Montana.

Numai că fix săptămâna asta tre' să am grijă de urechea mea (da, doar de una, ceea ce probabil spune totul despre mine) şi n-aş prea risca nişte complicaţii.

Dacă voi veţi merge vreau să îmi povestiţi, sunt sigură că au să fie destule amintiri faine !

Găsiţi toate informaţiile   pe http://www.fanfest.ro/

Vor cânta, printre alţii, Luna Amară, Sarmalele Reci, Maria Răducanu şi Maya - încă un motiv să fiu acolo!

Şi câteva fotografii de anul trecut realizate de Andrei Niculescu şi pe care le puteţi vedea aici http://fanfest.ro/index.shtml?apc=ri1n160

   

VH1 are o slabiciune pentru macabru

Eu am o altă slăbiciune - topul 100 al celor mai bune video-clip-uri realizat de canalul cu pricina.
Nu l-am mai urmărit în ultimii ani, însă azi am prins finalul unei noi ediţii ale lui 100 Greatest Videos.

Am aşteptat ca un copil finalul, dintr-o curiozitate nostalgică.
Ani buni după sinuciderea lui Kurt Cobain în topul ăsta a intrat şi a tot rămas 'Smells Like Teen Spirit'.
Râdeam mereu de cât de neobservat ar fi trecut clipul ăsta realizat parcă în '92, de nu s-ar fi împuşcat Kurt !
În privinţa locului 1 nu mai aveam nici un suspans, însă abia aşteptam să văd pe ce locuri îi prezentau cei de la VH1 pe Depeche.
Erau prezenţi mai mereu prin jurul locurilor 50 cu 'Personal Jesus' (atunci mi-am promis eu că sigur o să am părul lung precum urâta din clip) şi printre primele 20 de locuri cu clasicul 'Enjoy the Silence'. Eu aşa îmi amintesc.

Şi-acum, după atâţia ani, abia aşteptam să văd dacă efectul sinucidere-cu-puşca-în-gură-în-culmea-gloriei persistă încă.
Ei bine, nu ! Gata cu hegemonia lui 'Smells Like Teen Spirit'. A dispărut chiar fără urmă.

În schimb, haios foc : printre primele a fost de două ori Michael, o dată cu 'In the Closet' (videoclipul acela cu singura femeie atât de frumoasă încât pare zeiţă, Naomi Campbell) şi o dată cu 'Liberian Girl'.
Deci s-a dus efectul Cobain, rezistă încă efectul Michael.
Şi suprinzător, n-au fost nici 'Thriller', nici 'Billie Jean' (pentru cei ce ştiu un pic de istorie a clip-urilor).

Totuşi, înlănţuirea celor mai bune video-uri nu s-a terminat cu Michael. Şi deja v-am dezvăluit că Nirvana a fost uitată. Aproape să spui că s-a încheiat supremaţia morţilor asupra viilor în lumea clipurilor !
Când colo, ultimul clip din listă a fost ... 'What Goes Around Comes Around', cel în care moare Scarlett Johansson. 

Deci azi VH1 a fost mai optimist - a preferat o moarte înscenată cinematografic unui mort de-a binelea.

Plan de weekend. Solicit sfaturi despre aparatele foto, care aveti pasiunea asta.

La Braşov am avut parte de două suprize : prima a fost să descopăr cel mai fain oraş din România din cele umblate până acum, a doua a fost să-mi vătămez iremediabil aparatul foto.

M-am ales acum cu un nou compact, un Fujifilm Finepix. Problema e că nu ştiu să umblu cu el, nu prea mă ascultă.

Aşa că weekend-ul exact în scopul ăsta am de gând să-l folosesc. Ceva bloguri de citit şi multe informaţii tehnice legate de camerele foto. Fără gospodăreli !
Dacă aveţi sfaturi pentru mine chiar vă rog, orice sfat despre realizatul de poze sau manevrarea aparatului este bine-primit.
Sau poate link-uri interesante pentru documentare, de unde v-aţi informat / rafinat voi.

Momentan rămând la ipostaza de nebună după fotografie şi tot pe-atâta nepricepută în nebunia asta.

Veste mult asteptata pentru mine. Anunt scurt pentru cei cu umor super fin.

Am văzut până acum de vreo câteva ori Seinfeld. E în triunghiul serialelor mele de comedie preferate.
Dar niciodată n-am reuşit să nimeresc primul episod.

Cum eu nu mă uit la filme/seriale pe net, acum dau pe dinafară de bucurie citind anunţul :
de marţi, 9 august, orele 21, Pro Cinema reia serialul Seinfeld !

De data asta îmi pun alarmă la telefon să nu mai uit, dacă am noroc sper să nu-mi închid nici telefonul.
Simt că asta e şansa mea !
Numai să nu oprească ăştia curentul marţi, orele 21. Sau să dea vreo furtună timp de 45 minute.

Pentru hipotensivi ca mine tratament cu fructe de padure

Sunt un fenomen rar, unii şi-au dat seama, alţii încă se străduie să priceapă de ce nu-s tocmai în rând cu lumea.
În cazul de faţă e vorba despre uşoara mea hipotensiune în condiţiile în care beau câte un ness pe zi cel puţin.

Cum sufăr şi de tot soiul de carenţe de vitamine, minerale şi alte musai din lista organismului sănătos, am decis să le reglez pe cât posibil natural, prin ceaiuri sau alimentaţie (asta cu alimentaţia e totuşi o glumă bună la mine).

Am găsit următoarele remedii pentru hipotensivi : cafea desigur, rozmarin (îhhh), afine (mai merge, mai ales dacă-s în ciocolată însă), coacăze negre şi coacăze roşii.

Iar azi mi-a luat maică-mea cele două seturi de coacăze bi-colorate.
E prima oară când mănânc aşa ceva.
Ca impresii deci ...
coacăzele negre cam dulci, cam struguroase la gust,
în schimb coacăzele roşii foarte acre, lemonide şi nimic mai puţin.

Vă las să ghiciţi care mi-au plăcut !
Dar spre surprinderea mea coacăzele au sâmburi. Micuţi, precum seminţele de vânătă.
Aşa încât am mâncat toate coacăzele, dar am scuipat cam 80% din coji şi din seminţe. Au mai şi lunecat înăuntru din greşeală.

Acum să nu credeţi că-s eu de vină pentru că nu mânânc fructul întreg. Sunt doar precaută.
În felul ăsta nu-mi va creşte fructul respectiv în burtă, aşa cum mi-a demonstrat mie tata încă de când eram mică :
'vezi că dacă înghiţi seminţele de pepene o să crească unul în burta ta!' şi hop cu pumnul lângă burta mea, iar când îl deschidea, într-adevăr, avea în palmă sămâţa de o înghiţisem eu mai devreme.

Da' mă întreb şi eu acum : oare la câtă pulpă de coacăze oi fi mâncat cu metoda asta, hipotensiunea mea are să se deranjeze cu vreo pulsare măcar?

Gasim solutii la orice probleme, de ce nu om fi apreciati?

O ştire de fapt divers prea îmbucurătoare pentru creativitatea românului în situaţii nasoale, deci v-o împărtăşesc.
Acum ceva zile presa demasca colcăiala de şobolani din interiorul unui spital bucureştean. De pneumologie.

Azi au filmat din nou, se pare că lucrurile s-au îndreptat.
De data asta n-au mai găsit şobolanii, doar multe pisici plus câţiva câini.
Reporterul comenta cum că aceste noi hoarde au fost aduse pentru a stârpi şobolanii.
Ceea ce bănuiesc că e fals, fiindcă tot presa a menţionat că între timp a avut loc o dezinsecţie la spitalul cu pricina.
Răutăcioşi ca de obicei comentatorii  ! Eu sunt sigură că pisicile au fost colecţionate pentru alt motiv.

Vecini cu care ma pot mandri.

Deschid geamul în după-amiază, măcar să mai fac schimb între praful de-afară şi ăla din cameră.
Şi ce-mi aud urechile din blocul vecin, dat la maxim?

'It Must Have Been Love' a lui Roxette !!

Ce cartier select ! Ce gusturi ! Ce oameni !
Ar fi mers de dansat şi-un 'blues', ca-n copilărie.
Numai o rochiţă roşie precum în clip n-am nici la vârsta asta.

Din simpatie pentru aşa muzici bune i-am oferit şi eu vecinului / vecinei respective mai târziu un cadou drept răspuns - cum a dat la radio (tot Wyl, bravul de el) un 'I Fought the Law and the Law Won', cum am dat şi eu sonorul tare cu geamurile deschise.

Acum îmi dau seama că nu prea rimau cele două cântece, poate vecinul era în dispoziţie amoroasă.
Da' pe de altă parte nici mie nu-mi place siropoşenia de 'It Must Have Been Love', însă are atuul de a-mi aminti de adolescenţă. Deci sper că vecinul/a a apreciat punk-ul meu, să mai dinamizeze un pic mişcările.


Ei, Zodrac, ce spui de aşa armonie între vecini? În Ploieşti. Numai în Ploieşti.

Certuri in blogosfera. Profitam si azi invatam ce e a faux pas.

Blogăristic vorbind, Vara asta e propice disputelor, sau hai să le zicem mai plastic, aruncărilor cu vorbe ascuţite, ba eventual şi ruginite.

Am constatat fenomenul deja în trei rânduri până acum, asta în condiţiile în care eu nu citesc bloguri certăreţe. Dar nah, apatia e mare pe căldură, aşa încât ne animăm şi noi cu ceea ce avem la îndemână. Câteodată se întâmplă ca asta să nu fie decât un dicţionar de expresii argotice.

În cea mai recentă dispută e implicat şi Dragoş de la 3ditorial. Fiindcă de când îl citesc îmi place stilul lui ironic / auto-ironic şi concizia exprimărilor caustice,  sunt subiectivă în disputa asta. N-o să fac pe ipocrita să nu recunosc, că nu am experienţă în stilul politeţuri false egale pentru toţi.

Însă fiindcă sunt de părere că din orice lucruşor negativ tre' să scoţi şi un profit, să crape dracu' de ciudă, iaca profitul din afacerea 'certuri în blogosferă' :
azi învăţăm o expresie snoabă.
Tocmai fiindcă 3ditorial a fost acuzat că a comis un faux pas.

Aşadar :  un faux pas este o expresie în franceză folosită deseori în limba engleză însă, cu precădere în contexte sociale sau chiar diplomatice, pentru a desemna o violare a normelor social acceptate precum tradiţiile sau regulile de etichetă.

Cum ar veni ... mergi tu la Operă în jeans.
După cum v-am spus : o expresie snoabă !
Doar azi a încălca o regulă prea cimentată nu se mai cheamă scandalos, ci reinventare, curaj, avantgardism,  deconstructivism şi alte isme la care se pică în admiraţie.

Concluzia : nu cumva să întrebaţi ceva naiv, că dacă naivitatea dvs va deranja întrebătorul, veţi fi acuzat că aţi comis un faux pas. Să nu spuneţi că nu v-am prevenit ! Păşiţi drept deci.

O exprimare plastica marca Adrian Georgescu

Citatul zilei e drept, s-ar putea să fie doar pe placul bărbaţilor, deşi eu zic că stilul e de apreciat de toate genurile de creaturi, inclusiv de feminine cărora le plac întorsăturile (din vorbe) :

"mişcările de stropitor de gazon ale lui Florescu de la centrul terenului"

Vorba îi aparţine lui Adrian Georgescu , un gazetar mai degrabă scriitor pe care vi-l recomand cu toată încrederea, în cazul în care nu l-aţi descoperit încă. Doar dacă vă plac oamenii ce se joacă din vorbe şi care nu lasă deloc în pace ironiile. Nu-i musai să vă placă fotbalul, că doar un Mircea Sandu sau un Mititelu ştim cine sunt numai dacă deschidem ştirile monden-sportive.
El ştie dacă o fi scriind într-adevăr iute, da' piperat sigur scrie!


p.s. Nu, nu ştiu cine este Florescu, de la ce echipă vine şi încotro se roteşte. Da' tocmai ăsta e farmecul articolelor lui AG : nici nu contează.
De fapt, cam tot ăsta e şi farmecul fotbalului românesc - oricum nu mai contează - da' nu vreau să deprim domnii, deci rămânem doar la nivelul 'superficial' al exprimării, lăsăm fondul specialiştilor mai optimişti.

O noua serie : musai sa ne distram. Azi Radu Mazare.

Gata! M-am decis să inaugurez o serie de postări care să aducă zâmbet. Nu de alta, da' tocmai am avut câteva zile nasoale şi mi-a lipsit ingredientul ăsta.
Iar dacă tot găsesc lucruşoare caraghioase din lumea asta mare, de ce să le ţin doar pentru mine? Nu mai bine vă testez şi vouă rezistenţa la zâmbet?

Azi două fotografii.
Mă gândesc să vă pun şi un pic la muncă, să nu vi le ofer pur şi simplu.
Deci organizăm un colaj cu ghicitoare!

Prima fotografie e asta. E bustul real al lui Radu Mazăre, primar al unui oraş Constanţa în timpul liber, atunci când nu e la muncă la plaja sau carnavalul din Brazilia.

A doua poză însă ... eheee, a doua vine cu ghicitoare.

În primul rând spuneţi ce funcţie credeţi că îndeplineşte personajul ale cărui picioare se etalează din aceşti colanţi în dungi? 

(Dacă aţi spus bufon la curţile regale britanice medievale înseamnă că avem aceeaşi gândire. Eronată şi perversă, vezi bine, fiindcă personajul cu picioarele NU e bufon de meserie.)

Precizare : n-am desenat eu in Paint acea prelungire roşiatică, în ciuda iluziei optice era un simplu fermoar ce pornea de unde pornea şi se continua pe cracul stâng, într-o deosebită armonie cromatică cu opincuţele.

Şi provocarea numărul doi : încercaţi să alipiţi picioarele băgate în umor fashionistic ale personajului de jos la bustul de om serios al primarului de sus.

Şi spuneţi-mi şi mie dacă alăturarea vă dă cumva un primar socialist, al unui mare oraş al anilor 2011, aflat în timpul mandatului, ba chiar în una din zilele lucrătoare, în speţă luni.

Sursă foto-video : Realitatea.net (mereu uit de precizarea surselor)

Spune-mi ce browser folosesti, ca sa iti dau o ghicitoare. Ghiceste-ma deci!

Poftim că apăru un nou studiu despre utilizatorii de internet. După principiul toate-s legate între ele şi dacă o să le spui cum preferi să-ţi bei ceaiul ei au să te lămurească simplu cum stai cu puterea de seducţie.

În caz că eraţi convinşi dacă sunteţi sau nu inteligenţi, iacă vă dezvăluie noul studiu cum vă stau în fapt neuronii, câţi îs şi dacă vi-s activi sau astenici.
Cercetătorii au concluzionat :
utilizatorii IE ar avea neuronii cei mai slăbuţi,
în timp ce neuronii utilizatorilor Firefox, Safari sau Chrome ar fi mai săltăreţi şi s-ar conecta mai mult unii cu alţii.

Ca utilizatoare cu state vechi de IE m-am gândit că ăştia şi-au propus să mă jignească. Şi-aşa sunt într-o pasă nasoală de câteva zile, deci am resimţit-o personal.

Când colo, nu citisem eu toată diseminarea rezultatelor cercetării.
Cică totuşi cei mai inteligenţi sunt utilizatorii de Opera.

Ei şi-acum ... deja am intrat în nelămurire.
Eu am şi IE şi Opera, le folosesc alternativ în funcţie de cum îmi merg sau nu.

Rogu-vă spuneţi-mi şi mie ce rezultat mă arată în toată splendoarea mea intelectuală, după studiu :
calitatea de utilizatoare ce a rămas fidelă IE-ului de ani,
sau calitatea mai nouă, de vreo doi ani, de utilizatoare de Opera ?

Dacă adaug faptul că, din când în când Opera mi se închide singur ... de fapt mai bine nu mai recunosc asta, că mi-e că n-o să-mi răspundeţi corect la întrebarea de mai sus !