Acum două veri. O excursie la Azuga. De una singură, fiindcă excursia nu era cu rămânere peste noapte, deci n-a prezentat interes decât pentru mine.
M-am alipit unui grup ca să urc cu ei. Erau o familie, mătuşa şi unchiul cu cele două nepoţele, de vreo 4 şi 6 ani, plus o prietenă de familie. I-am întrebat dacă îi deranjează să merg împreună.
Doamna a început să îmi arate crestele din zare şi să-mi spună cum se numesc, văzînd că nu le ştiu.
Domnul mi-a luat aparatul foto şi mi-a făcut nişte poze, să am amintire.
Doamna şi-a amintit că pe-acolo pe undeva era un lac şi am început să-l căutăm,
în timp ce ne explica despre cum trebuie să urci ca să nu oboseşti.
Fetele, prea mici să fie impresionate de creste, colecţionau pietricele bizare de pe drum.
Fericirea ?
Să împarţi un drum cu cineva ,
să înveţi pe celălalt ceea ce tu ştii,
să cauţi un lac de odinioară şi să râzi cu ceilalţi când descoperi în locul lui o biată baltă semi-secată şi ea.
Cu atât mai mult cu cât sunt oameni pe care nu-i cunoşti şi pe care poate n-ai să-i mai întâlneşti vreodată.
Fericirea cu oameni cunoscuţi ?
Un cântec popular auzindu-se dintr-o maşină parcată,
iar cel cu care te plimbi luându-te de mână şi dansînd aşa, pe stradă, din senin, pe ritmul săltăreţ.
Cu atât mai mult cu cât nici unul din noi nu ştia în fapt să danseze populară.
Cam asta ar fi starea asta :
nu se naşte din indicaţii regizorale, ci vine când nu te aştepti, din nimicuri esenţiale.
Deci reformulez titlul ca să fie şi pe placul meu :
Atenţie ! Viaţă : se trăieşte !
2 comentarii:
Foarte ciudat. Eu personal as fi absolut ingrozit nu doar simplu stressat sa trebuiasca sa impart cu cineva din putinul pr care il stiu ceva de nivel poate cateva operatii aritmetice cu nr naturale (desi in nici un caz rezolvari de probleme care se pot rezolva cu ecuatii simple algebrice cu o necunoscuta prin metoda aritmetica, pt ca de astea mie mi-e groaza, de gen 10 mere se impart la 3 oameni si unul are cu 2 mai putin decat altul, iar celalalt are de 2 ori mai mult decat ala din mijloc si aflati cate are fiecare, sau mai rau alea cu trenurile care trebuie sa se intalneasca pe undeva, sau cu x oameni sapand in y zile un sant de z metri lungime si w metri
adancime, aia e de groaza) ! Dar chiar si daca ar trebui sa explic adunarea nr naturale in sist zecimal scrise cu cifre arabe, care macar pe asta totusi cred ca o stiu, tot ss fi ff stressat, in nici un caz fericit ! Pai eu si cand vreau sa scriu un articol pe blog in scop clar de relaxare, tot ma simt stresat sa nu fac greseli sau sa nu scriu ceva politically incorrect, si chiar si daca asta ma relaxeaza, zau totusi nu as putea spune ca ma face sa ma simt fericit ! Nici nefericit de altfel, deoarece daca sunt asa de ocupat si de stressat ca sa ma relaxez corect, cine naiba mai are puterea sa se gandeasca si la fericire sau nefericire ?! Insa mie mi-a dat tata si fericirea pe cap, ca de cativa ani ma tot indeamna sa nu uit sa imi urmaresc si fericirea personala, (tata fiind economist desigur fiind ff la curent despre tot ce scrie in ziarele si revistele economice despre fericire in ultimii ani). Eu drept sa spun ma simt stressat si numai cand aud de inca o indatorire, zau cine naiba I-a pus pe economistii astia sa se apuce de filozofie si psihologie nu stiu, nu puteau sa ramana asa simpli aritmeticieni, dar ma rog stiu ca tata nu imi vorbeste numai ca economist ci si ca tata, plus si mie imi place sa ma simt fericit, doar voiam sa spun ca la mine asta NU se poate obtine nici prin metoda de a imparti altora din ce stiu, si absolut in nici un caz prin a ma invita la dans unul cu care as merge de mana pe strada sau in oricare alt loc public de altfel, chiar si inclusiv un club...asta ar duce de cele mai multe ori mai degraba la deteriorarea inexorabila a relatiei mele cu acel om plus a scaderii respectului si increderii care le pot avea pt acel om plus o gramada de dubii destul de neplacute mai degraba
decat la fericire ! Nu e pt ca nu-mi place sadansez chiar de loc insa trebuie sa fie ceva la care sa ma astept, nu ceva spontan sau mai rau, dezinhibat. Eu nu sunt obisnuit sa ii permit decat lui mama mea sa fie spontana in felul asta cu mine,
in nici un caz la altii, iar aia altii de care as fi eu interesat sexual trebuie sa ia aminte sa nu cumva sa ma trateze ca pe un copil ca asta m-ar scandaliza la un nivel extraordinar. Daca se ajunge la un consens ca este locul si contextul potrivit pt un dans si ne tinem deja de mana, eu am asteptarea ca acea invitatie sa fie efectuata cat se poate de intim formal, printr-o privire intrebatoare din ochi si o
strangere de mana, nu asa sa ma smuceasca din starea mea relaxata mai ales daca e sa ma tin si intim comunicativ linistit de mana cu el intr-un local public si asa exagerat de zgomotos cum ar fi un club.
Felicitari pentru articol!
Trimiteți un comentariu