Prefer vorbele de încurajare sau părerile sincere.
La fel şi cu cadourile, le prefer pe cele neobişnuite, dacă se poate din cele ce nu se pot cumpăra.
Astăzi am primit unul din cele mai frumoase cadouri. Îl vedeţi mai jos.
De la o colegă talentată, inteligentă şi perseverentă.
Nu ştiu dacă eu am meritat cadoul ăsta, dar ea cu siguranţă merită să ajungă să aibă şi folos de pe urma talentului ei artistic.
Problema este acum că nu ştiu cum să îl protejez.
Ştiam că există nişte spray-uri folosite de graficieni ce se pulverizează peste creion pentru a nu se estompa. Dar acum nu regăsesc pliantul acela şi nu ştiu de unde aş putea cumpăra aşa ceva.
Mă mai gândeam să-l plastifiez. Oare în felul ăsta aş împiedica atenuarea creionului în timp?
Aveţi alte idei ?
Şi ceea ce ascultam de aveam figura asta nostalgică :
4 comentarii:
Este un desen ff frumos, insa mie nu mi s-a parut ca arati nostalgica in el, ci oarecum incruntata sau cam severa, zau, ca si cum erai aproape gata sa te ridici din momentul acela de pauza ca sa dai nota 4 unui
potential privitor ! Adica nu suparata, insa nu total relaxata...desi daca zici ca erai, atunci e din cauza artistului ca nu a reusit sa captureze chiar asa de perfect starea ta de relaxare, poate si faptul ca te-a reprezentat sprijinindu-te de o suprafata tare fata de care nu se poate nimeni relaxa chiar ssa de bine, zau, chiar m-am gandit sa nu inceapa sa te doara cotul si gatul daca mai stateai in pozitia aia mai mult de 10 minute.
Imi pare rau insa ca nu stiu cum sa raspund la intrebarea ta. Si eu am avut un portret in creion pe care mi l-a facut cineva cand eram chiar ff tanar, cred ca aveam poate vreo 14 ani, si mi-a placut ff mult acel portret, ba chiar m-am mirat ca acrl coleg asa de talentat s-a gandit sa-mi faca acel portret, si chiar as fi vrut sa-l pastrez, insa desigur ca l-am pierdut. Insa nu ss fi vrut sa fie laminat in plastic pt ca mi se parea prea valoros pt asa ceva, cred ca as fi preferat sa-l inramez sub sticla intr-o rama subtire si discreta insa dintr-un lemn de calitate superioara. Mi-ar fi placut sa am acea amintire a felului in care a reusit sa ma reprezinte acel artist, desi cred sincer ca a fost mult prea indulgent fata de mine pt ca efectiv m-a desenat cum as fi vrut eu sa arat nu cum chiar credeam ca arat in realitate, un fel de versiune ideala a mea despre mine insumi, desi habar nu am de unde o stia, pt ca nu cred ca schimbasem mai mult de cateva cuvinte cu el niciodata, plus nici dupa ce am facut portretul nu am vorbit cu el mai mult decat sa-i spun ca ma simt onorat ca a ales sa imi faca portretul plus mi l-a daruit in mod generos, lucru pt care ii multumesc. Nici nu mai tin minte cum il chema. Habar nu am ce cariera si-a ales ulterior in viata, adica daca una de artist sau altceva.
Zau, sunt f dezamagit. Ma asteptam la mai multe comentarii critice (si bune si rele, inda cat mai complexe si interesante) din partea vizitatorilor fata de aceasta opera de arta. Dar asta e poate si pt ca eu cand vizitez bloguri ma cred intr-o galerie de arta sau muzeu, sau chiar si colt de ziare, reviste sau incunabile, insa cu oportunitatea si permisiunea de a ne exprima in scris despre opiniile sau gandurile noastre. Si mie acest portret mi-a adus ganduri placute, dar si de empatie si pt cotul si gatul tau, (care sper ca nu te dureau, si sa fi fost doar un sentiment exagerat de ingrijorare din partea mea). Si un artist care reuseste sa imi creeze mie acest sentiment de empatie pt ce deseneaza el acolo, este pt mine un artist care are cat de cat ceva talent, cel putin in fata ochilor mei, desi nu neaparat de nivel de geniu, ca ala trebuie sa-mi creeze si alte stari si ganduri in plus de empatie, dar alea sunt prea complicate si obositoare asa ca de obicei evit sa ma uit prea des la opere de arta de nivel de geniu)
Oricum ar trebui inramat, ce-ar fi sa-i intrebi pe cei de la atelier? Sigur trebuie sa stie! Portretul e foarte frumos. :)
Trimiteți un comentariu