Premierea la romani: cel mai bun, adica locul 4

Acum cativa ani citeam un articol excelent al unui foarte talentat gazetar (nu comentez restul alegerilor sale) - Traian Radu Ungureanu.
Pomenea TRU acolo despre finala de Cupa Davis jucata doar (adica pierduta) de Romania si cum noi, romanii, reusim bizareria de a aniversa un esec. Iar TRU se lansa frenetic, in stilul sau, intr-un diagnostic crunt al mentalitatii, vointei si mandriei neamului asta.

Pasionata de ciclism cum sunt am intrat si eu zilele astea pe site-ul Federatiei Romane de Ciclism din curiozitate mai degraba, sa-mi confirm presupunerea "under construction".
Surpriza: mi-am infirmat scepticismul, dar am avut parte si de o stire amuzanta.

Site-ul este chiar actualizat, adica gasiti chiar si o pagina la zi dedicata Turului Romaniei.
Ma uit pe grafica si vad minunatia de inventie - unul din tricourile distinctive ale TCR este cel albastru de cel mai bun ... roman!

Asa m-a cuprins in momentul ala un val de ciuda ca la noi in scoala nu le-a venit o idee din asta salvatoare ! As fi avut si eu sanse reale la un titlu de genul cea mai buna la sport dintre cei slabi la sport.
Dar pe vremea aia imaginatia nu batea rigurozitatea si ori erai primul, ori erai doar unul dintr-o serie ce ii urma primului.

Partea neobisnuita e ca de data asta prevederea organizatorilor s-ar putea sa se fi dovedit inutila - cu doua etape inainte de final tricoul galben de cel mai bun dintre toti era un roman!

N-am citit inca povestea zilei de astazi. Dar voi avea ceva mai tarziu prilejul asta. Fiindca pentru prima oara un blogger este prezent in caravana si relateaza turul din aceasta perspectiva inedita.
Iar cum acest blogger se intampla sa fie tocmai Dragos, atunci avem pentru prima oara nu doar un prilej, ci si o placere de a citi despre tur, in stilul sau : atent la detalii, atent la ironii, si chiar atent la ciclism!

Ah, am uitat sa va las tocmai adresa unde gasiti arhiva cronicilor!
Ba chiar va puteti distra si cu filmuletul asta, filmat de acelasi blogger "caravanier".

Hai ca poate poate sarbatorim si noi o coincidenta : primul roman care sa fie si primul ciclist in competitie!
Nu de alta, dar domnul T.R.U. din postura de parlamentar european ce e acum nu mai are vreme de crucificat in scris metehnele romanilor multumiti cu un esec mai bland!

Si mini constatarea ciudata a serii de oras

Asta seara pe la orele 20 eram prin centru. Si asta ar fi destul de neobisnuit, da' totusi nu chiar intr-atat.
Faptul insa ca mirosea a iarna, adica a dat foc la ceva, asta m-a surprins, ca eram imbracata cam subtire.

Pe la orele 20.30 ajung in cartier. Din autobuz se vede un aer incetosat a fum alb si intins.
Am senzatia ca sunt un soi de antemergator de foc.

Intru si pe strada mea. Unde miroase ... a fum. Ba chiar se si vede un fuior subtire.
Doua strazi mai jos insa mirosise a iasomie.

De cand se ard fanetele uscate prin oras?

Sau oi fi ramas eu cu senzatia de tara de acum doua zile si n-o fi de la asta??

Scurta nelamurire de marketing

Astazi mi-am propus sa imi bifez un mini-plan amanat de supararile ultimelor saptamani.
Aveam nevoie de un saculet de bijuterii pentru o mica zapaceala de-a mea.

Am fost la cele doua mari magazine din centrul orasului.
Am intrebat la toate magazinele de cadouri si de bijuterii.

La magazinele de cadouri exista doar pungi de hartie.
La cele de bijuterii au saculeti din material textil. Dar eu tot fara saculet sunt si la ora asta.

La standul ce detinea innebunitorul obiect mi s-a replicat scurt : "Noi nu avem la vanzare. Doar daca si cumparati o bijuterie."

?! Si-aici m-am pierdut cu logica.
Saculetii cu pricina nu sunt gratis daca iei cercei de pilda. Il platesti, daca poftesti saculet de cadou, 1 leu.

Si-atunci ma nedumiresc si eu : de ce daca tot e cu plata, nu pot sa il cumpar separat?
Inteleg ca nu intereseaza pe nimeni o vanzare de 1 leu. Insa atata vreme cat firma respectiva are in stoc si acel produs ... s-or fi gandind ei ca daca nu vand saculetii separat ma obliga sa-mi cumpar un pandantiv pentru un saculet de 1 leu?
Acum n-am stiut cum sa le dau vestea cea nasoala, dar totusi nu-s chiar atat de obsedata de ambalajul asta.

Mi-a placut ceaiul asta, il recomand mai departe

Filmele pentru mine sunt o experienta mai rara decat recenziile de filme. Motivele sunt multe - lipsa de timp, de rabdare, lipsa ofertei pe teve, preferarea cartii.

Saptamana asta insa am facut o exceptie penntru "Tea with Mussolini". Suna interesant din prezentare si auzisem titlul pomenit cu intonatii reverentioase in anii precedenti.

Este in fapt evolutia intr-o Italie cosmopolita catre si prin cel de-al doilea Razboi Mondial trasnpusa discret printre randurile povestii unui baiat.

Baiatul se numeste Luca. Luca Inocente, ca sa ne fie clar tuturor. Si este de fapt un pustan de cativa anisori la inceputul povestirii. Orfan de mama, este crescut de catre o englezoaica stabilita la Florenta, Mary Wallace. Tatal bogat ii asigura in acest mod copilului o educatie in arta si in acelasi timp cunoasterea limbii engleze, caci obiectivul stabilit pentru fiul sau este de a deveni un gentleman englez desavarsit. Nu ii asigura insa normalitatea si caldura prezentei lui de tata, de pilda venitul la scoala cu bicicleta pentru a-si lua baiatul acasa.
Luca asadar creste in mijlocul cercului de englezoaice iubitoare de arta, rafinate pana la snobism si dispret superior.
Caci in acest cerc al lumii bune a strainilor ce traiesc in Italia lui Mussolini se infiltreaza si o americanca, Elsa (jucata de Cher), ce se va oferi cercului englezoaicelor drept subiect de tocat si devorat, atat de necesar in existenta oricarui grup de femei.

Filmul este frumos filmat. Normal, fiindca e vorba de Franco Zeffirelli. Si isi desfasoara povestea in mod clar si explicit, afisand pe ecran anul fiecarui grupaj de actiuni. Plecam din 1935 si ajungem pana la finalul razboiului, zece ani mai tarziu.

Cher face un rol deosebit in ipostaza americancei bogata, frivola, superficiala si ignoranta, dar ambitioasa si lacoma de arta, de achizitionarea de arta.

La un moment dat in film tatal o anunta pe guvernanta ca de-acum limba viitorului este germana. Si exact asta va incepe sa invete fiul asta. Pe care il rupe astfel de societatea batranelor englezoaice si-l trimite la internat in Austria.
Din acel moment (?1939 parca?) anii incep sa se scurga catre regresul uman care a fost fascismul, in forma sa manifestata in Italia, cu obisnuitele lui tradari si vanatori de oameni.

Desigur, filmul e previzibil in cateva din intorsaturile povestii - faptul ca hotelul "orbitelor" englezoaice seduse de autoritarul Mussolini este in fapt platit de Elsa, apoi faptul ca Elsa este evreica.
N-am sa rezum totul, nici cum intervine Elsa in poveste, nici continuarea ei pentru vreun personaj, fiindca filmul merita vazut.

Poate ca este usor siropos si cam transparent "ideologic", insa e frumos si destul de fin redat felul in care istoria cea mare intra si deterioreaza vietile la nivelul fiecarui individ prins in vremurile respective.

Doua momente mi-au ramas in minte, fiindca e imposibil sa nu te puna pe ganduri.
Primul este marcat de acea replica a tatalui, cum ca germana va fi de-acum limba ce trebuie stiuta. Nu are sa inceteze sa ma mire cum unii oameni au acest simt oportunist al istoriei cea mare si cum constientizeaza rapid din ce directie incepe sa bata vantul, fix cat sa se indrepte spre acel sens cu usurinta, indiferent de directia convingerilor, obiectivelor pe care le-au avut anterior.

Apoi a fost momentul in care Elsa se suie in barca. Si mirarea mea in fata norocului acelor oameni care au reusit sa ia in istoria galopanta ultima barca spre siguranta.

Undeva intre cele doua atitudini e comportamentul englezoaicelor care refuza, sunt practic incapabile sa inteleaga, din pricina incapatanarii in orgoliu, faptul ca lucrurile si istoria se schimba.

M-a mirat insa un anumit lucru vazand sfarsitul filmului.
Desi remarcasem deja cat de caricatural fusese portretizat Mussolini in intalnirea ce da si  titlul filmului.
Bun, stim din toate filmele, chiar si din cele europene (La Vita e Bella) ca amercianii au salvat lumea si au adus pacea.
Insa faptul ca Zeffirelli, un italian, insinueaza ca englezii ar fi salvat pana si arta Italiei (a Florentei) fata de care italienii erau nepasatori, asta deja e prea de tot.

Dupa film am cautat insa pe net cate ceva despre Zeffirelli si asa am descoperit ca filmul are la baza autobiografia regizorului, crescut el insusi intr-o comunitate de englezoaice.

Dincolo de jocul lui Cher care mie una chiar mi s-a parut foarte bun, surpriza a venit din partea unei alte actrite.
Pe Lady Hester o stiam din mai multe filme despre inalta societate englezeasca. Are un accent si o tinuta impecabile, asa ca o prind aceste roluri.
Insa abia dupa ce am citit pe net am vazut ca ea este ... Minerva Mc Gonagall. Zau daca imi dadusem seama! Din rolul ei atat de militaros sever in seria Harry Potter, de-abia acum realizez in cate filme o vazusem inainte. Si mai pretind ca-s amatoare de Harry Potter!

"Tea with Mussolini" merita vazut, chiar daca e exagerat in unele momente prin elogiile aduse englezoaicelor si bizar de critic fata de ignoranta italienilor pusi la invatat manierele alese si salutul "Good night, ladies!".

Pro sau contra aerului conditionat

Astazi dimineata (era inca pana in pranz) am constatat ca troleele cele noi de second-hand (noi pentru Ploiesti, second-hand pentru lumea civilizata) au aer conditionat.

Nu stiam fiindca merg in general pe jos.
Dar constatatea mi-a displacut, desi stiu ca-s multi care considera prezenta aerului conditionat drept semn de igiena minima si civilizatie maxima. De parca s-ar fi nascut, ar fi crescut si lucrat numai in cladiri aer-conditionate dintotdeauna.

Eu una insa am o problema cu aerul conditionat. Imi place curentul natural, imi plac chiar si niste ventilatoare reduse.
Insa aerul conditionat nu-l suport, imi ofera doar probleme. Si stiu ca sunt multi in situatia mea.

Atat de mult ma deranja suvoiul de aer mult prea rece dupa trecerea direct de la soarele canicular incat am trait o experienta de ... iluzie logica sa-i spunem.
Cu aerul conditionat in ureche, cum stateam proptita in stanga in troleul prea aglomerat, vad ca trecem pe langa o echipa de muncitori si remarc cum unuia ii flutura vesta.
Si-atunci fix cat sa ma enervez pe motiv de "ie-te nene cat de tare e dat aerul asta conditionat, ca-i flutura pana si muncitorului de-afara hainele".

Dupa momentul asta a urmat o zi lunga.
Si culmea, abia apoi am umblat cu capul prin soare cateva ore.

Portret de sportiv sau descriere de pasiune

Nu-mi plac filfizonii, macho si alti indivizi care se cred, dar nu sunt.
Nu-mi plac italienii si spaniolii, ii includ in multimea celor de mai sus.
Dar fiindca nu-s chiar atat de atasata de prejudecatile mele, accept si cate-o exceptie.

Iar spaniolul care imi place tare mult este Rafa. Rafael Nadal, jucator de tenis.
Il stiu cam de cand a aparut in circuit. Era imposibil sa nu-l remarci : purta niste bermude trei sferturi nesportiv de stramte si tricouri fara maneci.

Mi-a placut pentru cum arata. Nu muschii (conturati prea din cale afara pentru pustiul care era pe atunci). Ci mutra. Tunsoare de Mowgli si niste ochi ingusti si ascunsi direct sub spracene, o mutra de copil imbufnat de concentrare. Fara sa fie frumos mi-a atras atentia intr-un mod aparte.

Il tin minte si-acum pe Tiriac decretand ca Nadal "trebuie sa slabeasca si sa invete sa joace tenis" daca vrea sa ajunga numarul 1. Pe atunci Rafa era locul 2. Leader despotic era Federer. Iar Tiriac desigur, era suporterul elvetianului.

Federer nu mi-a placut niciodata. Nu-mi plac oamenii-masina. Pot fi imbatabili, bravo lor. Pot avea, asa cum are Federer, o usurinta nativa incredibila. Pot da impresia, la fel ca Federer, ca nu depun nici un efort in joc.
Dar n-au o poveste in spate, n-au trairi, n-au oscilatii. Sunt reci precum precizia.

Rafa in schimb e un copil cu povesti.
A intrat in tenis ca un baiat salbatic incruntat si care arata ca stie sa rada doar dupa ce castiga. Si radea cu toata fata, exact ca un copil. Probabil cu asta la inceput si-a castigat doar suportere, individe seduse de pletele si de tinuta lui aparte.

Apoi a aratat ca stie sa ramana in top, ca nu e in tenis doar pentru a-si castiga dreptul la faima in reviste.
A ramas pe locul doi dupa Federer. A trecut si peste o operatie la genunchi. Ii scazuse atunci nivelul jocului si banuiesc ca o fi fost si el in cumpana atunci.

Rafa e unul din cei mai muncitori oameni din tenis. Doar la Serena Williams am mai vazut incapatanarea asta de a alerga dupa toate mingiile, dupa orice minge, indiferent cat de putine sanse par a fi de a o returna.

La Rafa si la Serena, asa musculosi cum erau ei, cred ca am vazut cele mai multe alunecari in spagat si disperarea de a lovi fiecare minge ca si cum ar fi punct de meci.
Riscul de accidentare era intrecut la Rafa de nebunia obsesiei pentru minge.

Accidentarea lui de genunchi fusese pusa tocmai in seama acestei suprasolicitari a ligamentelor.
Multi credeau ca dupa operatie nu va mai putea reveni nici macar la nivelul la care fusese, caci mobilitatea lui de kamikaze sportiv era, teoretic, diminuata.

Si Rafa a revenit.
A revenit mai slab fizic. Si cu o alta tinuta - a renuntat la pantalonasii stramti si la tricourile fara maneci. Deja nu mai aveau ce revela - relieful impresionant al bicepsilor fusese redus la un nivel mai estetic.

Si de-atunci a continuat sa joace in stilul lui de copil imbufnat, orice minge, orice joc. Cu incapatanare si seriozitate.
Si a ajuns locul 1.

Imi place ca isi castiga mingiile pe merit, dupa un numar mare de schimburi de lovituri.

Imi place teribil stilul lui de vaslas la galere care trebuie sa munceasca din greu pentru orice punct.

Imi plac sosetele lui manjite de zgura si tricoul ud leaorca.

Imi place tabietul lui de a-si aseza si ordona sticlele milimetric, o minutiozitate caraghioasa care probabil ii pune in ordine emotiile si concentrarea.

Imi place obiceiul lui de a se asorta mereu, tricoul cu bentita, cu banderolele de pe incheieturi si chiar si cu sireturile.

Imi plac sariturile lui de capra in momentul in care castiga cate-un punct incarcat de emotii pentru el.

Imi place pentru ca este unul din cei mai sportivi ... sportivi (nu e pleonasm, fiindca sportul nu iti induce neaparat fair-play-ul, asa cum pretind naivii). De-o modestie rara si sincera. Referindu-se la duelul ultimilor ani Federer-Nadal, l-a rezumat in formula "cel mai bun jucator din toate timpurile" contra "celui mai bun loc 2 din toate timpurile".
Iar acum cateva zile a rezumat meciul dintre Nole si Federer ca fiind intre "cel mai bun jucator al momentului" si "cel mai bun jucator".

Imi place simtul terenului pe care il are. E jucatorul care nu prea se inseala cand cere cate-un challenge. Surpinzator lui Federer nu ii prea reusesc contestarile astea, insa Rafa simte exact chiar si jumatatea de teren a adversarului, de parca ar avea o legatura misterioase cu dreptunghiul de joc.

Anul trecut ma tot intrebam ce tot incearca de il vedeam tuns din ce in ce mai scurt. A explicat - era o superstitie. Prima oara se tunsese intr-o anume frizerie inaintea unui turneu si il castigase. Apoi mersese mai departe cu obiceiul asta.

Si-uite asa Mowgli cel serios si tenace al meu a ajuns barbatul cel retinut care intra in transa pe teren : corpul, privirea, toate sunt incordate intr-un singur scop la Rafa - joaca doar de dragul jocului, dar  jocul acela e cel mai serios lucru din cate exista atunci.

Vineri Rafa a castigat meciul contra lui Murray. Avea matchpoint si Murray abia apucase sa loveasca mingea ca il si vad pe Rafa trantindu-se pe spate pe zgura, cum sarbatoreste el mereu victoria. Abia apoi mingea trimisa de Murray a lovit fileul. Rafa era deja pe zgura, stiuse.

Astazi deci joaca in finala, cu jupanul elvetian.
Am eu o senzatie ca Federer daca ar vrea ar putea da numai asi, atat de multi asi nimereste fix atunci cand are mai multa nevoie de ei. Doar ca e destul de fair-play si isi tine in frau numarul punctelor-racheta.
Rafa in schimb nu prea nimereste asi, iar punctele castigate de el vin din mingii lovite de muuulte ori.

Asadar va fi o finala intre Sosete-Murdare Nadal si As-Rapid-si-Usor Federer.

Acum cand scriu conduce elvetianul cu 3 la 0 in primul set.
Haide Mowgli, doar stii ca ai mult de munca, e ca de obicei!

Tre' sa-mi fac ordine in dorinte

Astazi am mancat prima oara cirese pe anul asta.
Nu-s superstitioasa, dar imi place sa ma folosesc de ocaziile astea gastronomice pentru a-mi pune o dorinta.

Numai ca uite, vara asta am atatea dorinte, incat n-am stiut ce sa aleg.
Si-am mancat pur si simplu ciresele.

Cam acre inca.
Dar nu-i nimic, tot imi plac mie acriturile.

Adecvarea la sex in sport

Nu stiu cum se face, dar tenisul a colectionat de-a lungul timpului cele mai multe femei dubioase.
Pe cand eram mica mica Navratilova ma cam speria, sau poate nu asta era senzatia, dar oricum ceva disconfort aveam vazand-o.

Acum vreo cativa ani ma deranja Kuznetsova. Un pic cam plinuta pentru o sportiva, talie inexistenta ... corporal atipica, facial inestetica, in plus mai avea si un aparat dentar care completa o imagine de antipatica decupata din filmele hollywoodiene.
Credeam ca e apogeul.

Niciodata sa nu spui in viata mai rau nu se poate. Iar in tenis jucatoare mai nasoala nu exista.
Anul asta de pilda am descoperit-o pe Schiavone. Mi-a detronat tipessa toate ierarhiile.

Hai sa nu-mi ziceti ca n-o stiti! Ca eu in fiecare zi in care am deschis Eurosport-ul pentru Il Giro dadeam peste tipa asta care juca pe zgura. Da' zilnic nene! Si juca Schiavone cand cu una, cand cu alta, cand la Roma, cand in Dubai sau unde-or mai fi fost.
La un moment dat stiam dinainte de a apasa telecomanda ce urmeaza sa vad. Ca doar e firesc, antipatiile si fobiile au magnet la cei ce le acorda atentie!

Nu tin minte contra cui juca; cred ca nu avea preferinte si pur si simplu lua la rand pe orice dorea sa joace, ca altfel nu-mi dau seama cum de numai ea era in toate meciurile.

Tot nu stiti care-i Schiavone?
Pai e urata ca o italianca (nah, asa e estetica mea, discrimineaza ginta latina).
Da'i inca mai rau de-atat : seamana cu un italian.

Nu pot s-o descriu, ca n-am acum dispozitie sa primesc remarci de genul "da' ce, tu esti vreo frumusete rapitoare?".
Doar atat in sustinerea ipotezei mele, cum ca tenisul are cele mai dubioase femei : stiti cum e pasul barbatesc, apasat si hotarat, de parca ar merge la vanatoare si cand paseste pe plaja. (nepotrivita comparatia, ca doar chiar e la vanatoare cand se plimba pe plaja!).
Oricum, daca n-ati remarcat pana acum maniera de a pasi a barbatilor, atunci priviti-o pe Schiavone.

Tipa e destul de onesta, tunsa scurt si fara cercei cum se poarta ea, macar nu vrea sa para feminina.

Pe mine insa ma distreaza teribil imaginea ei din ultimele turnee, am impresia ca a inceput sa se ia singura la misto.
Deci avem o individa care se misca cu mainile indoite de la coate si departate de corp. Cum sa se imbrace?
Ei bine, Schiavone a ales o fustita cu volan! De sub care se vad, mai lungi decat fusta cu volan, niste colantei.

De fiecare data cand o vad imbracata asa mi se pare ca unul din bufonii medievali a aterizat pe terenul de tenis, ba chiar joaca destul de bine.

Cred ca v-ati prins de idee. In toata pictura asta postmoderna, e clar ca nu prea tin cu Schiavone, indiferent contra cui ar juca.
Doar ca, inca o data sa nu spui niciodata : nah ca ieri am tinut cu Schiavone.

Italianca avea drept adversara o frantuzoaica, Marion Bartoli. Par lung si negru, corp frumusel, plinuta doar cat trebuie si cu o fustita neagra foarte jucausa, ca sa zic asa (felicitarile mele croitoresei!).

Neneee, initial mi-am zis ca Bartoli s-o fi accidentat si topaie un pic pentru reincalzire.
Numai ca ea topaie si topaie si nu se mai opreste. Aproape ca biata Schiavone n-avea cum sa serveasca (mi se pare ca e o regula in tenis sa nu servesti pana nu-ti vezi adversarul asezat pentru primire).
Frantuzoaica imi da senzatia ca si-a turnat trei energizante pe gat, unu' dupa altu', si-acum in plus de toate mai are si nevoie la toaleta pentru o crampa urgenta.
Bartoli asta ma oboseste pana si pe mine, care stau in fotoliu sa ma uit la meci - chiar si cand bate mingea ca sa serveasca tipa sare si ea odata cu mingea, zau ca n-am mai vazut vreodata asa ceva!

In conditiile astea n-am putut decat s-o compatimesc pe biata-bietul Schiavone pentru ca nimerise contra lui Hopa-Tzupa Bartoli.
Si-am tinut si eu pentru prima oara cu italianca.

Astazi insa este finala. Schiavone contra lui Na Li.
Azi am sa imi compensez ziua de ieri - tin cu Na Li.
Insa adevarul e ca as tine cu Na Li oricum, fiindca e chinezoaica. Prima ce a ajuns in finale de grand slam.
Sper sa nu topaie !

Inapoi in lumea virtuala si noutatile ei

Am eu obiceiul de a disparea din cand in cand din peisaj. E un fel de a-mi incarca bateriile, nu suport lumea prea mult timp in sir si am nevoie de scurte pauze. De-asta am si perioade cand nu raspund la telefon.

Cateodata, in pauzele astea, mai am cate un acces de orgoliu nehranit : s-o fi gandind cineva la mine? Macar mi-o fi remarcat cineva lipsa? Pana la a-i fi dor cuiva de prezenta mea pare deja un orgoliu peste un hau.

Cand am pornit blogul mi-am propus un singur lucru - sa fie o activitate constanta pentru mine, sa-mi fac din el un soi de fetis al organizarii riguroase (a carei lipsa aproape totala o resimt cateodata).
Dar nu intotdeauna e asa cum iti propui, fiindca nu poti anticipa surprizele ce iti sunt rezervate.
Si cand incep cele neplacute pur si simplu navalesc in cascada.

Pana saptamana asta nu mai intrasem pe net de pe 23 aprilie. Pur si simplu nu ma mai atinsesem de computer.
Cand mi-am deschis blogul ma intrebam daca l-oi mai gasi, dupa atata neingrijire. (Nu stiu daca sunt sterse la un anumit interval, nu sunt familiarizata cu aspectele astea).

Am gasit insa un comentariu lasat de Nicusor in absenta mea si am zambit, fiindca stia el prea bine ce spunea acolo.
I think that God's got a sick sense of humour.
Asa zice unul din versurile Depeche-ilor. Si-asta e senzatia cateodata. Maia ar spune insa, fara sa se revolte si fara sa se planga, ca Dumnezeu vrea si El sa vada ca nu-L abadonam.

Pe la mine deci s-au intamplat multe in intervalul asta de absenta de pe blog. Si inca lucrurile nu s-au asezat si-s speriata de asta.

Incet incet constat si ceea ce s-a mai intamplat cu ceilalti in intervalul asta.
Pai in primul rand doi oameni pe care ii citesc cu aceeasi placere fiindca emana zambete prin stilurile lor si-au schimbat casutele virtuale.

3ditorial cu Dragos are un domeniu propriu. (Lui Dragos ii urez bafta de pe acum pentru mica nebunie la care s-a inscris, de-abia astept sa citesc ce inseamna o asa experienta, ca mi-ar placea si mie.)
Tot la fel Lillee, si-a innoit si ea domeniul.

Apoi Lucian si-a facut in cele din urma site propriu, ca-l merita dupa atatia ani in care a contribuit la un site faimos. Si-o sa aiba ceva de munca zilele astea, ca tocmai ce i se ofera material pentru articole.
Iar site-ul lui Lucian imi aminteste ca mi-e dor de blogul lui Alin.

Deocamdata atat am avut vreme sa remarc. Dar abia acum incep sa ma readaptez lumii virtuale, asa ca e posibil sa mai descopar si altele.

Interesant insa ca tocmai in lumea virtuala facuta din graba si efemeritate ma asteptam sa nu aiba nimeni timp sa remarce ca am lipsit. De-asta le multumesc celor ce m-au salutat si m-au incurajat.
Lui Nicusor nu-i mai multumesc, ca el oricum spune ca nu intelege cum m-a ajutat (si cat de mult) zilele astea.

Ah, da : si-au inflorit si macii in intervalul asta trecut, mi-a spus mie cineva. I-am ratat si anul asta!

Editare ulterioara :
Mihaeladr a adus o imagine pentru primavara mea absenta, mult verde si ceva rosu. Multumesc, ravnesc acum si eu la ceva roseata in obraji, fiindca dupa reactiile voastre mi s-a intors zambetul!

Interzis gretosilor. Test de logica si vopseluri de China.

Test 1 :
Ce face o pisicuta ca mine cand e singura, trista si visatoare?
Isi ia o pisicuta, desigur. (Motan in cazul meu, ca asa s-o nimerit).

Test 2 :
Ce face un motan cand nu i se da atentia cuvenita stapanului ce este el?
Face desigur pipi pe geanta pisicutei care l-a adus in casa.

In momentul asta daca v-ati ingretosat, daca aveti rabufniri de genul "animalele NU se tin in casa", "ce-i in capul astora de cresc animale in apartament?", "fa-ti un copil, nene!" etc va rog sa va abtineti.

In primul rand pentru cei degraba varsatori tin sa va amintesc ca si voi ati facut la un moment dat pe voi si, daca va va uita Dumnezeu, veti mai face peste ani si ani.
Diferenta e ca pisica nu face pe ea, ci pe lucrurile altora.
In plus, pisica e chiar un animal igienic, se spala si de cateva ori pe zi, chiar si dupa ce face pipi, ceea ce stiu sigur ca nu se intampla cu unii bipezi.

Revenind acum, ca altceva vroiam sa va povestesc, nu sa mi-l injurati pe Motanski.
Uite, gratie lui astazi am avut cateva reflectii pe marginea vopselelor de haine made in China.

In geanta pe care facu pisi pipi aveam si o esarfa mov, am mereu cate-o esarfa la mine, iarna chiar doua cateodata.
Bineinteles ca s-a umezit si esarfa asta asa ca am bagat-o iute la spalat. Si-aici vine revelatia.

Sunt eu obisnuinta cu hainele din care ies culorile la spalat. Da' niciodata pana acum n-a iesit atata culoare din vreo haina. Atata mov a iesit din esarfa in ape succesive incat ma asteptam sa ajunga alba cu totul.

Eu am mai spalat esarfa asta pana acum, dar nu am descoperit hemoragia asta de culoare la spalarile anterioare.
De unde nu pot decat sa deduc urmatorul fapt : pipi de pisica este un mediu bun de scos culorile din haine.
(Tot ma intrebam eu pana acum cu ce anume sa scot o pata de cafea de pe o camasa, ca la Vanish nu iesise nici un pic.)
Pisicutele n-ar cumpara Vanish!