Posta romana, cartile si parfumul

Mi-am ridicat de la poştă noul pachet de cărţi comandate la Polirom. Ca de obicei oamenii de acolo le trimit rapid şi în bune condiţii.

Alta e chestia : pachetul a sosit parfumat. Mirosul e chiar plăcut, nici dulceag nici tare. Ba chiar e o aromă subtilă şi stilată.  Şi-aici intervine problema mea.

Mi-or fi trimis cei de la Polirom cărţile parfumate, ca un premiu pentru fidelitatea mea?
Sau vreo doamnă ce şi-a comandat un parfum prin poştă n-o mai fi primit decât o sticlă goală?

Nu de alta, da' mi-a plăcut atât de mult mirosul cu pricina încât mi-aş comanda şi eu unul, însă nu ştiu unde să mă interesez de preţul şi denumirea parfumului.

Cum afli dacă bărbatul minte sau e doar vizionar

"Dacă aş vedea în prunul ăsta un mugure  înflorit şi aş spune uite o prună, ar însemna că mint? Nici vorbă, aş lua-o doar cu un anotimp înaintea adevărului."
E un citat din cartea săptămânii la mine : Amin Maalouf, Grădinile Luminii.
Atât. Restul visaţi voi.

Ardeleni vs. munteni sau lasati orice speranta voi care veniti aici

O povestioară adevărată despre cum ţi se întoarce binele făcut

Acum două zile cineva a făcut un gest frumos pentru un mic grup de indivizi. I-a ospătat. Nu regeşte, căci oricum regii nu sunt la mare stimă zilele astea. Dar i-a ospătat după cum a avut mai bun. Fără să le pretindă nimic în schimb.

Gazda era un proprietar de restaurant.
Oaspeţii mă rog, erau în fapt nişte clienţi. Doar că, vezi bine, erau blogger-i. Adică luptători cu arma feroce a vorbei.
Totul se petrece în Ploieşti. Esenţial, mi se pare mie. Deşi mi se poate mie reproşa că iaaarăşi zic de sudişti.


Descoperirea zilei : Răspunsul de prost-crescut la un gest frumos nu e să pari că nu îl bagi de seamă. E să îi replici omului ce ţi-a dat de băut "tu vrei să câştigi de pe urma mea!".

Ce s-a întâmplat deci, pe scurt?
Un grup de blogger-i şi-a ales o anumită terasă pentru a se întâlni.
Patronul, neavând săracul ce face, a făcut cinste cu seara respectivă şi totul a fost din partea casei. Răspunsurile primite nu ştiu câte mulţumesc au numărat, dar au inclus şi o replică de genul un patron deştept profită de pe urma noastră, a blogger-ilor, pentru a-şi face reclamă gratis.
Mare reclamă o fost şi tare gratuit a primit-o omul !

Ce legătură au ardelenii cu muntenii în povestea asta? Apăi aşa vreau eu, să cred că mai există încă în ţara asta o regionalizare a bunelor-maniere şi că un ardelean, chit că ar fi gândit aşa ceva, măcar ar fi spus-o într-o glumă din celea ardeleneşti.

Bun, poate blogger-ul cu pricina a avut cu totul altă intenţie în minte. Poate o fi vrut să impulsioneze şi alţi patroni să procedeze similar, că doar uite câte articole apar apoi despre restaurantul lui!
Dar a ales o manieră lamentabilă de a demonstra asta.
În fapt, a cam demonstrat opusul.
Iar în locul unui studiu de caz de marketing general a demonstrat doar o lăcomie personală deplasată.

Cum zicea cântecul?
Om bun, deschide-ne poarta,
dă-ne o pâine şi nu ne goni
Şi-n schimb îţi vom alunga tristeţea
Cu vesele cântece şi ghiduşii.

Sau, după caz, îţi vom cere să ne cânţi tot tu, că doar noi suntem obosiţi de drum!

Capcana testului Google - fidelizarea fedeles si reactia mea isterica

Auzisem deja că odată ce ţi-ai creat un cont pe Fb nu îţi mai poţi şterge apoi datele din baza lor.
Dar nu ştiam că şi Google funcţionează la fel de înnebunitor.
Mi-a testat azi conul Google şi încăpăţânarea, şi răbdarea şi perseverenţa. Cred că am trecut toate testele, nasol că Google şi le-a picat pe ale lui. Sau poate invers, cine să mai ştie?

Am vrut  azi să îmi şterg din lista subscripţiilor trei blog-uri.
Iniţial am căutat o soluţie timp de un sfert de oră. Am reuşit în sfârşit să găsesc un buton de unsubscribe doar că, după ce am tratat cele trei blog-uri cu butonul respectiv ... ce să vezi că blog-urile tot apăreau în lista mea.

Ei, şi-n momentul ăsta deja a început să mi se activeze un pitic, nu ştiu care dintre ei, că am o ceată întreagă, hlizită aşa cum sunt - nu m-ar fi deranjat cu nimic să îmi apară în continuare postările celor 3 în listă, dar, cu cât vedeam că nu mă pot dezabona, cu atât devenea vital să o fac.

Nemulţumită de funcţionarea  lui google reader am recurs la o căutare. Chiar prin google, că sunt vicioasă.

Mi-am spus că reacţionez eu tipic feminin cu un val de iraţionalitate : am pornit de la ideea de a economisi un pic de timp înlăturând trei bloguri din listă şi am ajuns să pierd mai mult timp decât mi-ar fi consumat titlurile respective.

Când colo, salvarea mi-a venit tot de la google : nu-s eu isterică. Toată lumea este!
N-am reuşit să mă dezabonez până la urmă. Google se pare că nu îţi mai permite să renunţi odată ce ai subscris. Însă am aflat că şi ceilalţi pe net cu aceeaşi problemă s-au arătat la fel de încrâncenaţi în a duce la capăt o acţiune cvasi-inutilă doar fiindcă computerul nu răspundea aşa cum au comandat ei.

Mare chestiune încăpăţânarea asta! Dacă am fi reacţiona la fel şi cu chestiunile  importante oare cum ar fi?

Un blog meet de prahoveni la un Ardelean Ghiftuit cu tuica

Ieri am petrecut seara cu ţuică transilvăneană dar fără transilvăneni. Doar prahoveni. Posesori de blog.
A fost un nou PH blog meet, primul pentru mine.
Gazdă ne-a fost localul Ardeleanul Ghiftuit (o terasă excelentă, cu mult lemn). Mijlocitorul datorită căruia am fost găzduiţi cu generozitate etilică este Waven.

Participanţi : să fi fost peste 20. Nu am lista, oricum nu i-am reţinut pe toţi nici măcar acum.
Îi ştiam dinainte doar pe Sorin şi pe Bogdan.

Pentru mine una întâlnirea chiar a fost utilă fiindcă m-a ajutat să-mi lămuresc, după principiul unde dai şi pricepe iapa, ce NU vreau eu cu blog-ul meu. Altădată despre chestioare din astea atât de personale.

Au fost subiecte pe care nu le-aş fi priceput nici dacă aş fi băut doar zeamă de corcoduşe - cum a fost chestia despre backlink-uri nerecunoscute sau aşa ceva.

Prima parte a constat din prezentările lui Sorin şi Vlad Petre, fiecare dintre ei oferind câte o idee despre dezvoltarea blogospherei şi din diseminarea rezultatelor unor campanii începute în precedenta întâlnire.

Impresii la rece deja, după ploaia de ieri :
Oricum scriu mult de felul meu, acum am scuza că primului blogmeet, aşa că vor fi ceva rânduri.
Primele sunt impresiile generale, despre atmsoferă, grup şi potenţialul nostru comun.

În primul rând mi se pare greşită abordarea cu direcţionarea conţinutului către Ploieşti. Mai toată lumea gândeşte proiecte centrate pe oraş / judeţ (fi-le-ar tastatura în română de râs creatorilor, că unele semne sunt de negăsit!).
O blogosferă pentru Prahova cu precădere e o limitare din start.
Mai rău de-atât, e o limitare a cititorilor pe o piaţă locală oricum limitată.
Ploieşti-ul e un oraş care nu oferă prea multe subiecte. Iar eu una îl prefer aşa, dacă alternativa e plonjarea în Twin Peaks - când în sfârşit se întâmplă ceva în Ploieşti, se întâmplă un violator.
Nu există subiecte ploieştene, la fel cum nu există o piaţă ploieşteană în general.
Ca să nu mă arăt sceptică şi faţă de numărul cititorilor de blog-uri din judeţ.

George pare-mi-se a întrebat câţi dintre noi suntem dispuşi să primim ordine.
Sincer, mă miră că n-a obiectat nimeni acum, fiindcă mie una mi-a obiectat până şi smalţul dinţilor la aşa idee.
O dată că blogul (cel individual) e o chestiune subiectivă, un spaţiu pur personal. Făcut să mă reprezinte (chiar şi involuntar). Nu e nici o instituţie în spatele tău şi nu ai nici o contrângere.
Majoritatea ne-am făcut blog tocmai din dorinţa de exprimare. Chit că nu îşi găseşte ecoul comunicării cu alţii, blog-ul e spaţiul făcut tocmai pentru a spune toate câte îţi trec prin minte, necenzurat, neîncorsetat, de multe ori chiar şi neascultat, e drept.
Dorinţa de a avea un spaţiu doar al meu în care să spun ceea ce vreau, şi cum doar net-ul îmi oferă platforma asta "oratorică" - iaca blogul!
E drept, ar fi de dorit să ascultăm totuşi de ordinele auto-cenzurii.

Ideea cu blogul-umbrelă vehiculată ... ştiu că mai există aşa ceva. Dar nu cred că e viabilă piculeţ printre bloggerii prahoveni.
Fiindcă e o chestiune de indentitate.
Ai ajuns blogger tocmai din orgoliul de a te individualiza.
Un blog comun ar însemna renunţarea într-o oarecare măsură la identitatea personală în locul uneia de grup.
Nu văd pe nici unul din cei ce-am fost ieri seară la Ardeleanul Ghiftuit făcând asta.

Adevărul e însă că a fost o experienţă tare interesantă. Încă un exemplu că suferim cu toţii de românism -alătură 4 români şi ai să obţii 2 grupuri. În cel mai fericit caz!

Gabriel Predescu (văd că google îmi indică un site iar Haotik a trecut alt site pe lista sa. Având în vedere că Haotik mie una mi-a zăpăcit link-ul în listă, nu mă încumet să pun deocamdată un link pentru Gabriel Predescu). site şi blog
Revenind, spuneam că omul ăsta a ascultat, a sesizat anumite hibe în proiecte şi apoi ne-a pus un diagnostic corect şi după căpşorul meu :
- lipsiţi de unitate
- lipsiţi de un şef, hai să-i spunem un coordonator (ăsta e cuvântul pe care îl prefer eu).
Au deranjat criticile astea, deşi au fost spuse şi fără parti-pris, dar şi fără a jigni.

Adevărul e dacă Gabi a fost doar critic, eu sunt de-a dreptul negativistă.
Cred că un proiect comun nu va avea şanse de izbândă tocmai fiindcă suntem prea diferiţi.
În plus, avem obiective diferite.
La fel şi sfere de interes prea variate.
Şi chiar alte viziuni despre ceea ce poate sau NU să fie un blog.

Bun. Sau rău până aici.
Dar acum vin impresiile despre oamenii întâlniţi ieri seară.
Două surprize mai întăi pentru mine faţă de ce mă aşteptam din citite :
- Haotik ştie să asculte şi e un tip chiar ok în realitate. Păcat că pe net vrea să pară degrabă-certăreţ.
- Dragoş care nu îşi exersează deloc ironia care-i dă atâta farmec pe blog.
Apoi John, fix dj-ul de la radioul ăla care pare creat special pentru mine, până şi John mi-a demonstrat asta, uşor consternat. Dacă mă mai incurajează două persoane în felul ăsta chiar o să am impresia că EU compilez de fapt playlist-ul la Wyl FM. Despre John vă spun doar atât : pare rocker-ul clasic (care mă îndoiesc că este).
Cu Rareş iarăşi ceva amuzant, fiindcă a fost primul nume pe care l-am auzit, deci cu memoria deja plină n-am mai reuşit să reţin şi alte nume.

Despre Waven şi Haotik ar mai fi ceva de spus, mie una chiar mi se pare interesant.
Waven e genul de om care munceşte cu seriozitate şi se manifestă cu maturitate. Pentru mine una, senzaţia e că el uneşte pe net blogosphera.
Din păcate degeaba ai toate calităţile astea, contează să te porţi cu elan de organizator şi aşa vei şi părea în ochii celorlalţi. Iar lui Haotik bravo!, îi reuşeste faza asta, cu concursul lui Waven care cedează întăietăţi pe net şi luări de cuvânt pe terase.

Bine, mărturisesc : ieri seară am fost fascinată (tocmai fiindcă nu mă pricep deloc la aşa ceva) de un mecanism bizar foc, hai să îl numim convenţional aparat foto. Îi aparţine lui Vali Ovidiu.

Pe scurt cum ar veni (adică în doar trei paragrafe)
- Par cruntă în cazul proiectelor de grup, însă pesimismul meu e întemeiat - am deja experienţa unei comunităţi unite. Timp de o vară, cea trecută. Vara asta se porcăie între ei. Deşi împărtăşim cu toţii aceeaşi pasiune, cea pentru Depeche.
- Şi aici, grupul ca atare nu îmi pare a avea şanse de reuşită. Însă individual suntem destul de ok cu toţii.

Oricum, mi-am mai lămurit câteva lucruri despre mine cu această ocazie, aşa încât iniţiativa întâlnirilor posesorilor de blog mi se pare mai mult decât bine-venită.
Doar că blog meet-urile pentru mine se încadrează în aceeaşi viziune boemă a lui Waven - prilej de-un păhărel. Sau două maximum, cum mi-a atras atenţia Nicuşor.


p.s.    Îmi cer scuze dacă n-am ataşat corect link-urile. Primesc corecturi sau completări.
p.s.2  Parcă acum ar trebui să văd cine a mai scris despre blog meet şi să le postez link-urile aici? Aşa se face oare? Întreb şi eu, fiindcă mă am rău cu obiceiurile lui "aşa se cuvine".
p.s.3  Câţi ani o fi avut ţuica aia?, că tare bună dar şi tare tare era!

Distractia mea intr-o seara de vara

Dacă lucrurile merg prost (şi la mine cam e cazul) atunci cam greu găseşti motive de hlizeală.
Da' uite că ieri seară am avut parte de două motive din astea - am descoperit indirect că stau prost şi cu deducţiile, şi cu imaginaţia.

Primul a fost Schtiel care mi-a demonstrat finuţ că sunt o tipă isteţică pe jumătate şi naivă pe celelalte trei sferturi.
Mai precis am deducţii bune în prima parte, dar cum procedez apoi cu deducţiile astea, naivitate totală! Mă opresc în pragul acţiunii fiindcă ... mi-e frică să nu fiu prinsă copiind la examen. Mulţam, Schtiel !

Apoi a fost Bogdan care mi-a dat peste cap părerea despre nivelul imaginaţiei din dotare. Sau al dioptriilor. M-am aşezat în unghi de 90 de grade în faţa ecranului şi tot n-am reuşit să văd în steagul unei ţări mai mult de-o crosă de golf. În loc de-un mop, cum pretinde administraţia ţării respective că şi-ar fi ales ca simbol în comunicatul pe care l-a primit Bogdan.

Aşadar distraţi-vă, că avem încă suficiente motive de râs.

Şi în plus, poate voi vedeţi cu totul altceva în steagul Mozambicului.
Dar nu trişaţi - Wikipedia kills the immagination!

Sursa imaginii : http://flagspot.net/flags/mz.html

Biserica Ortodoxa s-a laicizat la inscrisuri de Sfantul Ioan Botezatorul?

Ori râdeţi cu mine, ori de mine acum. Aveţi de ce. Fiindcă recunosc, nu pricep cum stă treaba cu textul din imaginea de mai jos. Dar poate sunt alţii mai informaţi decât mine şi au explicaţii.

Eu câteodată sunt mai conservatoare decât englezii. Sau, în cazul de faţă mai ortodoxă decât Patriarhul. Sau cel puţin decât tipograful.

Dar mă aştept ca într-un calendar religios să figureze semnificaţiile religioase ale zilei respective.

Astăzi, când am auzit că iarăşi e sărbătoare (parcă sunt cam dese în perioada asta) am vrut să verific pe net.

Şi-am citit ceea ce vedeţi şi voi mai jos - 24 iunie 2011 roşu pentru Drăgaică sau Sânzienele.
Mie mi se spusese că e Naşterea Sfâtului Ioan Botezătorul.

E drept că nu-s dusă la biserică şi că nu prea le am cu religiozităţile.
Drăgaica din câte ştiu e un obicei din popor. Sânzienele la fel.

Naşterea Botezătorului mi se pare a fi aspectul religios dintre cele trei.

Da' văd că Biserica noastră a trecut sub tăcere partea cu Naşterea şi a menţionat doar ritualurile laice.

Ce-au cu Ioan Botezătorul?
Mai mult decât atât, am verificat : Tăierea Capului aceluiaşi sfânt e trecută ca atare în calendar.

Biserica Ortodoxă celebrează doar tăierile? Cu naşterea e ruşine?
Sau e atât de tolerantă şi generoasă încât alege prin tragere la sorţi o serie de ritualuri laice care să înlocuiască sărbătorile religioase?
Dacă nu le trage la sorţi atunci susţinătorii tăierilor au manifestat pentru exclusivitate în calendar?

La Naşterea Domnului nu ar putea figura de pildă Tăierea Porcului?
V-am spus doar că nu mă pricep la astea, nu vă enervaţi, mai bine iluminaţi-mă.





Sursa imaginilor : http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/





Data istorica, din sfera istoriei minore a emotiilor

23 Iunie 2011.
Acum cinci ani, pe la ora asta, începea concertul.
A pain that I'm used to
40.000 de oameni. Pe Lia Manoliu, intrarea prin Vatra Luminoasă.
Era primul concert la care am fost, fiindcă până la Depeche nu m-a interesat nici un alt concert.
Atât. Pentru voi. Pentru mine e o gâlgâială în toate celulele.

Sunt pe blog aici, nu Isus pe cruce. Responsabilitate limitata.

Poate voi vă trataţi altfel blogul. Şi în general spaţiul în care trăiţi chiar. Poate că vă priviţi blog-ul şi vi-l doriţi să fie în alt fel decât îl vreau eu pe-al meu. Ştiu sigur că unii dintre voi gândiţi diferit, dar tot trebuie să îmi articulez şi eu părerea. Sper să fie clară.

Eu una nu moderez comentariile. Nu le triez. Nu le curăţ. Le las în toată naturaleţea lor - frumoasă, caraghioasă, interesantă, interesată, glumeaţă, jignitoare sau cum le-o mai fi felul.

Accept indivizii ce se numesc 'Anonim' - bănuiesc că e patronimul, că îmi par înrudiţi între ei.

Accept indivizii ce nu vor decât să-şi facă reclamă la concursurile lor, chit că nu comentează nimic legat de postarea mea. Mă distrez imaginându-mi-i acasă, discutând la fel de coerent şi la obiect cu soţia :
"Dragul meu, cred că ar trebui să cumpărăm şi noi o maşină de tuns iarba."
"Da, bine ai spus! Sun să fac o programare la dentist să-mi albesc dinţii."

Accept nervoşii. Accept ofensatorii zgârciţi cu argumentele dar generoşi cu jignirile.

Şi n-am să mă schimb. Explic imediat de ce gândesc şi procedez astfel întotdeauna, nu doar pe blog.
Nu scriu ca să mă explic, ci pe post de replică la ceea ce am citit ieri la Waven (despre regulile de adresare pe blog) şi la Dragoş (despre obiectivul de umanizare a blogosferei).

Blogul nu este o seră, nu vreau să modific cu nimic reacţiile sincere ale celorlalţi. Îşi au şi ele relevanţa lor, la fel ca orice în viaţă. Nici în lumea reală nu-s toate civilizate, de ce blogurile ar fi altfel?
Ca să fie frumos şi civilizat la mine acasă am văzut că e argumentul.

Dar aici intervine încăpăţânarea mea : nu sunt responsabilă pentru ceea ce gândesc (sau nu neapărat), scriu alţii. Chiar dacă scriu aici, în pagina mea.
Reacţia îi aparţine fiecăruia în parte. La fel ca şi responsabilitatea subsecventă.
Reacţia îl caracterizează pe el, nu pe mine.

Nu pot să îmi asum responsabilitatea pentru vorbele altora. Avem deja suficiente dificultăţi în a ne asuma ceea ce afirmăm noi înşine.

Şi nu vreau nici să ciuntesc lumea, să o cosmetizez.

Înţeleg că pe unii îi pot deranja unele păreri. Înţeleg că vor vrea să şi le exprime pe ale lor, opuse alor mele.
Nu sunt de acord cu nervozităţile. Nici cu jignirile.
Nu sunt de acord cu laşitatea de a semna cu un nume atât de des întâlnit precum 'Anonim'. (Oricum nu te identifică nimeni dacă scrii un 'Cristi', dar e un minimum de civilizaţie.)
Dar nu cred că cenzurându-le vom înfrumuseţa sau civiliza lumea. Doar ne vom iluziona.
Nicuşor poate depunde mărturie că exasperez oamenii cerând argumente pentru orice afirmaţie.
Cred că tocmai, oferind altfel de modele de comportament, poate ele vor fi imitate şi de către ceilalţi.

Lămurire : sunt de prea puţin timp în lumea blog-urilor. Aşa încât asta nu e decât părerea mea, nu un sfat. Şi nici vreo ceartă nu caut.

Modernizare a la roumaine, suntem fascinanti, fir-am mai normali!

Constatare scurtă dar reală din partea-mi, comentariile le las în seama altora, să nu par eu prea pătimaşă că doar deh, e vorba de ardeleni :

acum şapte ani lung era drumul Clujului - 7 ore şi jumătate cu orice tren;

acum, şapte ani mai târziu, dubios e drumul Clujului - 9 ore cu orice tren.