Ce faci atunci când primești un cadou care nu îți place?

Vi s-a întâmplat vreodată să primiți un cadou care să nu vă placă? Dacă da, atunci cum ați reacționat? Ce ar trebui să facem atunci când un cadou nu este pe placul nostru sau cel care ni la oferit ne-a ieșit de la suflet? Îl aruncăm? Îl înapoiem?

Nu îți place cadoul? Trebuie să-l primești cu zâmbetul pe buze!

Din punctul meu de vedere un cadou nu se aruncă și nu se înapoiază indiferent ce s-ar întâmpla. Asta spune multe despre tine ca om bine crescut. La fel, cadourile oferite nu se cer înapoi indiferent de circumstanțe. Tot o dovadă de bună creștere este și asta.

Și totuși se întâmplă ca unele cadouri pe care le primim să nu fie pe placul nostru. Unele pot fi cadouri haioase, poate prea haioase, atât de haioase încât nici nu le poți folosi și în funcție de cât de capricios ești, e posibil să nu te bucuri deloc de primirea lui.

Îmi aduc aminte că sora mea a primit două cadouri de casă nouă ceva mai ciudate. Două solnițe de sare și piper, în formă de urși panda care se împerechează, ar fi trebuit să stea frumos pe masa ei din bucătărie. Totuși cadoul era prea haios și chiar ușor indecent. Dar nu mai indecent decât desfăcătorul de capace ale sticlelor de băuturi. Un ditamai penisul care jurai că este real, era dotat în partea inferioară a scrotului cu desfăcătorul propriu zis de capace. Era atât de real încât și venele unui penis în erecție erau evidențiate în detaliu.

Ei, acum e acum. Cum să folosești așa mătărângă ca să deschizi sticlele, când mai degrabă l-ai folosi pe post de vibrator. E drept că nu avea și funcția de vibrare, dar cu siguranță putea genera și altfel de plăceri decât sunetul pe care-l emite desfacerea unei sticle de bere.

Lăsând cadourile extrem de haioase deoparte, eu vă întreb în continuare: ce facem atunci când un cadou nu ne place?

PS: imaginile prezentate mai sus sunt mult mai cuminți decât cadourile haioase primite de sora mea!

De ce se atrag opusurile. Sau bufnitele nu sunt ce par a fi.

Vineri seară mă uitam la unul din serialele copilăriei mele și-am înțeles un pic cum se derulează relațiile dintre două personalități contrastante.

Nu am făcut încă un studiu psihologic, deși ar fi o idee bună pentru o lucrare de licență proastă, anume cum se atrag și resping personalitățile opuse,  cum nu sunt niciodată banale asemenea relații, tocmai fiindcă mereu 'sar scântei'.

Cum vă povesteam, mă uitam la Maddie și David. Nu ratam nici un episod în copilărie !
Acum mi se s-a făcut dor de cei doi și mai ales dor de a mă inspira din moda anilor '80 și din stilul lui Maddie.

Iar în episodul pe care l-am revăzut vineri, Maddie, necredincioasa, simte pentru prima oară impulsul irezistibil de a se spovedi.
Intră în coșmelia aia a catolicilor (cu iertare să-mi fie, da' nu știu terminologia asta nici măcar pentru ortodocși) și încearcă să-i explice preotului că n-a venit pentru ceva anume, doar așa... că ar ar fi totuși ceva, anume colegul ei de muncă (numitul David) care e nebun, e ciudat ...
și cum ea e mereu cea care face lucrurile corect, cum e mereu cea disciplinată,
cum el nu respectă nici o regulă ...

Așa sunt portretizați cei doi în tot filmu, ea un cam snoabă și un pic prea 'scrobită', el mai mereu încălcînd legile și normele bunei-cuviințe.
Cu un mare asterisc însă : ea, cea mereu rațională, e cam blasfematoare, pe când el e credincios până la superstiție, cu teamă de Cel-de-Sus și cu încredere în același Mare Șef că îl va scoate din toate buclucurile, întocmai unui frate mai mare.

Mi-a plăcut mult constatarea asta, fiindcă asta cam așa e :
întâlnești de-a lungul vieții multe persoane cuminți și litera-legii, care totuși în interior sunt mai nonconformiste decât majoritatea,
și mulți rebeli care în adâncul lor sunt mai cuminți și mai tradiționaliști decât ar vrea să admită.

Iar unii dintre noi, cei atrași de un caracter total opus, în fapt nu facem decât să fim atrași de faptul că altul se manifestă așa cum noi îndrăznim să fim doar în forul interior.

Ei, momentan nu cred că o să-mi aleg asta ca temă de licență, partea aplicată e cam greu de demonstrat,
dar vă dezvălui un secret :
toată copilăria mi-am spus că atunci când voi fi mare am să mă fac blondă și mă voi coafa și îmbrăca precum Maddie.
Azi sunt deja trecută de mare, dar nu-s blondă și nici nu m-aș suporta vreodată blondă, mă visez doar roșcată, dar tot cu coafura și cu stilul vestimentar al lui Maddie.
Cred  totuși că   nu m-aș recunoaște nici eu pe mine de-aș aplica asta !

Oare și alții au crescut cu modele vestimentare din cestea luate din filme, ca și mine ?

Concurs inainte de ziua indragostitilor

Am intrat oficial in luna indragostitilor. Deja ne gandim care sa fie cadoul pe care jumatatea noastra ar trebui sa-l primeasca si sa se bucure de el. Oare conteaza daca mai suntem sau nu indragostiti sau daca indragosteala a trecut deja la stadiul de iubire? Sigur ca nu mai conteaza prea tare deoarece este un moment propice de a alunga eventuala monotonie ce se abate din cand in cand asupra unui cuplu. La oamenii care au sentimente puternice de iubire unul fata de celalalt, s-au gândit si unele magazine care au pregătit oferte si promoții pentru acestia.

Despre un magazin care a pregătit o promotie speciala pentru ziua îndrăgostiților, cea americaneasca de pe 14 februarie, v-am mai vorbit într-un articol trecut. Comercializează lenjerii de pat si cuverturi de pat 3D, oferind in continuare promotii de 1+1 gratis. Iar in perioada 1-12  februarie cei ce achizitioneaza lenjerii de pat din magazinul online despre care v-am povestit, au sansa de a castiga unul dintre cele trei pandantive din aur de 14 K. Asta ar fi chiar interesant de incercat. Dupa ce ca avem ocazia sa ne schimbam lenjeria de pat sau sa ne inmultim modelele din debara, avem sansa sa ne si imbogatitm. Totusi aurul face ceva bani in zilele noastre si fie vorba intre noi, eu chiar nu inteleg cum de un magazin care vinde lenjerii de pat, isi permite sa puna la bataie astfel de premii.

Totusi exista aceasta promotie si chiar daca nu sunt indragostit inca in aceasta perioada a anului, tot mi-ar placea sa castig un asa premiu. Habar nu am ce as face cu el, desi mi-ar placea sa-l fac cadou, dar pana atunci ar trebui mai intai sa comand lenjeriile potrivite gusturilor mele, iar apoi sa astept extragerea de pe 13 februarie pentru a afla daca am castigat sau nu pretiosul premiu din aur.

In ultima vreme chiar am avut noroc de bani, de ce nu as avea si acum? Pana sa ma hotarasc asupra modelelor pe care le voi achizitiona, trebuie sa va arat si voua cateva. Imaginile sunt ele cu titlu de prezentare dar arata destul de interesant. Imprimeurile 3D sunt destul de inspirate si au nevoie de o ingrijire minima. De exemplu se spala la o temperatura de 30 de grade Celsius, la masina automata, fara a se folosi inalbitori chimici si la sfarsit se calca  la temperaturi de maximum 120 de grade Celsius.

Puteam face si alte teste pe ele, ca oricum promotia este de 1+1 gratis, asa ca ne permitem sa le testam rezistenta, iar daca mai si castigam unul dintre cele trei premii din aur, atunci nici ca nu am pierdut nimic.

Jumatatea mea exista. Le-am intalnit pe ambele.

Titlul nu e greșit.
Iar dacă ar fi greșit, aș da vina pe faptul că acum am tot febră, de câteva zile încoace.

Dar îmi păstrez scuza cu febra pentru subiect, nu pentru titlu :
veți vedea că titlul e corect, dar o să mă scuzați că abordez un subiect atât de siropos cum e dragostea până la adânci bătrâneți. Cum spuneam, am febră.

Mi-am amintit pe căldurile astea una din cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată.

Acum un an juma, dragul meu mă lasă singură pe la Sibiu și el pleca o zi mai devreme.
Nu era asta o problemă, că-s obișnuită să-mi petrec vacanțele singură.
Dar ironia a făcut ca a doua zi să-mi cunosc jumătatea. Și să mă văd și pe mine în viitor.

Fiindcă dacă undeva jumătatea mea s-a născut deja (e un banc de fb ăsta), ea arată exact ca și cuplul ce l-am avut în fața mea tot drumul spre gară.
I-am remarcat fiindcă erau cei mai caraghioși oameni din tot orașul :
doi bătrânei de peste 65 ani, cu două rucsacuri enorme în spinare, din acelea montane,
cu bocanci și șosete groase ... dar cu tricouri și pantaloni scurți strânși în talie cu o curea de piele.
Umblau drepți cu cele vreo 20 de kg cât păreau să aibă rucsacurile, cu pas egal, unul lângă altul, și mai schimbau câte o vorbă.
Eram convinsă că îs turiști nemți, aveau exact acea atitudine sănătos-atletică bavareză.

In interiorul gării ... întâlnirea mea cu ambele jumătăți ale mele avea să se prelungească.
Și eu și ei ne-am oprit la ghișeul de păstrat bagajele.
Se formase deja coada la ghișeu, căci funcționara vorbea cu un controlor de bilete, ceva în genul flirtul nostru cel de toate zilele. In plus, dacă tot văzuseră așa nebuni stând la coadă, nici n-au catadicsit să-i bage prea mult în seamă.
Cei doi mi-au făcut semn că pot trece înaintea lor, că nu se grăbesc.
Nici eu nu mă grăbeam însă, așa că ne-am lăsat cu toții bagajele acolo și am plecat să mai vizităm pentru câteva ore orașul, comod, până la sosirea trenului.

Și așa mi-am lăsat jumătățile din viitor să-și continue plimbarea, până când poate ne vom reîntâlni.

De data asta eu fiind una din cele două jumătăți, alături de vreun moș,
și amândoi plimbîndu-ne liniștiti și îmbrăcați ca doi nebuni care vor să-și trăiască viața și să savureze tot ce li se oferă, și nu să se conformeze tiparului unei vârste sau condiții sociale.

Cuplul care se plimbă prin viață (la propriu și la figurat) cred că e cel mai împlinit și știe ce înseamnă fericirea calmă.
Cel puțin știu că el deja există undeva.
Mă refer la cuplu. Că altfel ... v-am mai spus că acum am febră de câteva zile ? ...

Biblia mea de drept-pacatoasa : JRR Tolkien

Acuzați-mă de blasfemie, contraziceți-mă, scandalizați-vă, dar nu pot să nu mărturisesc :
pentru mine lumea creată de Tolkien și transpusă în imagini de Peter Jackson este cea mai puternică și mai frumoasă Biblie scrisă vreodată.

De curând am văzut partea a treia a Hobbitului și mi-am dat seama că aici, în aceste două trilogii, este TOTUL  :

- devotamentul pur al prietenului ce te urmează unde ți-e teamă să mergi și te înțelege chiar și când tu nu te înțelegi , asemeni unui apostol

- sacrificiul în numele unei  idei pentru binele general , pentru salvarea frumuseții unei lumi mai inocente

- camaraderia creată de dificultăți străbătute împreună

- ezitările amestecate cu speranța de copil, curajul nebunesc și momentele de neîncredere chiar și in cel mai bun prieten

- tensiunea sufletească a celui ce găsește că un fost aliat a trădat ideea cea frumoasă

- asperitatea fascinantă, lipsită de menajamente, a vieții medievale

- mitologia unor neamuri, cădere și decădere

- timpul care asemenea unei roți face alianțele să se transforme în războaie, dar și rivalitățile să se împuternicească în prietenii

- spiritul celor duși care ne poate fi aliat sau dușman

- frumusețea și atracția naturii, și legătura ei organică cu cei ce vor să aibă un suflet senin

- și da, povestea de iubire imposibilă ce e supusă tentației unei iubiri posibile, numai că, Biblie fiind, trilogia lui Tolkien propovăduiește puterea iubirii
și deci iubirea imposibilă dintre cei doi ce devine posibilă tocmai fiindcă cei doi se încăpățânează să nu își trădeze inima.

E totul, toate emoțiile, toate subtilitățile psihologice, toate trăirile umane, și în rău absolut, și în binele ce trebuie cultivat.

Nu e altă poveste care să aibă pentru mine o forță mai mare, care să trasmită mai mult, mai seducător, mai captivant, mai persuasiv, ideea că binele și iubirea trebuie să triumfe și că pentru ele merită ales drumul cu mărăcini.

II mulțumesc lui Jovi pentru invitația la film și pentru cartea pe care le-am căștigat pe blogul său filme-carti.ro
Vă invit să îi vizitați blogul, și asta nu doar dacă aveți nevoie de vreo recenzie pentru școală !


Și vă mai invit să vă găsiți fiecare Biblia și să vă lăsați purificați de ele.
Eu nu știu altă poveste în afara Lord of the Rings și The Hobbit care să fie mai aproape de sufletul meu de păcătos râvnind la Paradisul terestru : viața într-o comunitate bucolică, cu o natură de începuturi și cu imposibilul devenit posibil datorită iubirii.

Cearceafuri, perne, cuverturi....

In vremea cand copilaream pe maidanul din spatele blocului oamenii erau altfel, internetul nu era vedeta, iar comertul cunostea alte forme de reclama.  Au trecut cam doua decenii de atunci si pana acum si ma tot minunez cum de am evoluat atat de mult noi oamenii si tehnologia ce ne inconjoara.  De la barbatii cu mustata si palarie neagra care strigau in gura mare „Cearsafori, perine, coverturi” si pana la reclamele fara numar de la fiecare pas, nu s-a schimbat mare lucru. Tot o tiganeala e, numai ca acum este la tot pasul si nu stiu daca vom scapa de ea in vreun fel.

Nu stiu cum se mai promoveaza nenea cu mustata si palarie in ziua de azi, dar prin spatele blocului meu (care s-a transformat din maidan in parcare) nu l-am mai auzit strigandu-si „coverturile”. Ce stiu este ca azi „coverturile” au evoluat si ele si acum exista pe piata cuverturi de pat 3D, vandute cum se poate mai bine dupa o formula castigatoare, 1+1 gratis.

Daca ne trebuie sau nu ochelari ca sa vedem imprimeul 3D de pe cuverturi sau de pe lenjerii de pat 3D, este inutil sa va spun acum. Eu le astept mai degraba pe cele 6,7,8,...xD cu efecte neasteptate. Eventual sa  ma gadile pe la picioare iarba de pe cearsaful xD, atunci cand bate vantul, sau pisicilor imprimate pe cuvertura sa le sclipeasca ochii pe intuneric.

Toate-s noi si noi experimentam noile schimbari intr-o perioada lunga de tranzitie. Daca vom dormi peste cativa ani in lenjerii de pat cu inzestrate cu multi D, sau daca vom ramane la modelele 3D de acum, ramane de vazut. Timpul le va decide pe toate. Pana atunci sa-mi spuneti va rog ce stie sa faca o lenjerie de pat 3D sau 5D fata de una normala. Sau ce v-ati astepta sa faca o astfel de lenjerie de pat sau o cuvertura de pat 3D.

Stiu ca par nostalgic si tind sa fac paralele intre vechi si nou, dar parca prefer vremurile de acum 20 de ani, cand ieseam din casa si nu ma feream de masini, cumparam o  nuga obosita de la un vanzator ambulant si ma speriam teribil de tare de vanzatorul de „geame” care trecea periodic pe langa blocul meu cu un teanc generos de geamuri in carca. Preferam socializare fata in fata, comunicarea prin biletele si libertatea de care beneficiam atunci. Acum toate astea s-au risipit si probabil ca le mai intalnim doar pe la satele prea departate de vreun oras important.

Serviciile secrete protejeaza terorismul ca in Seinfeld

M-am săturat să aud după fiecare atentat cum atacatorii se aflau deja în vizorul serviciilor secrete.
Serviciile consideră un bun prilej să se mândrească "ahhh, ăștia au comis-o ?!?! Eiii, păi noi îi știam de muuult".

Justiția la fel.Auzim după fiecare atentat cum teroriștii aveau deja diverse antecedente, câteva luni sau câțiva ani de pușcărie pentru varii delicte.
Și ăștia se mândresc că erau vechi cunoștințe cu teroriștii.

Rețelele de socializare mai nou ... și astea se laudă că au fost tratate de teroriști cu multă sinceritate "ahhh, păi teroristu' X tocma' își pusese o poză cu un Kalașnikov la noi pe site".

M-am săturat ca instituțiile statului să dea declarați de genul ăsta !

Ăștia toți cred că e un motiv de mândrie și o dovadă de competență doar fiindcă îi știau dinainte pe teroriști.
Băi servicii secrete,
băi justiție :
uitați-vă un pic la episodul genial al lui Seinfeld despre rezervarea unei mașini, poate pricepeți care-i treaba și unde procedați greșit.

"See, you know how to
take the reservation, you just don't know how to *hold* the reservation and
that's really the most important part of the reservation, the holding."

Legile Mihaelei DM si Ipocrizia drepturilor de autor

Scandalul actual cu președintele pozat în timp ce se ruga într-o biserică, scandal tip 'valuri într-un pahar',   îmi amintește ceea ce mă frapase de curând pe facebook prin tupeu și ipocrizie.

O pagină de pe fb din celea pe care nu știi cine le păstorește și nici ce vor exact, dar care au mii de like-uri, se supărase pe lumea necivilizată și o trăgea de urechi :

pagina e compusă din  vorbe de duh concepute de proprietatul paginii, pe care le și ilustrează cu pozele altora. 

Peste imaginile din pozele altora omul își pune textul gândit de el, iar sub text semnează cu numele paginii sale.

Și niciodată nu spune de unde ia pozele originale sau ale cui sunt.

Doar că de curând și-a găsit una din vorbele de duh preluată de alte persoane și-așa s-a supărat ... că nu i s-a pus linkul, că nu i se respectă drepturile de autor, că lumea nu știe decât să fure, nu să aprecieze meritele creatorului ... 

probabil pe principiul 'eu creez vorbe, am drepturi de autor, pozarii ăia cărora le iau eu pozele și le inscripționez cu numele paginii mele să se simtă onorați că-i bag în seamă, doar nu vor drepturi de autor pen' că apasă un buton!'

Și-așa m-am gândit să-mi creez și un un set de legi murphiene adaptate în maniera nevoilor mele de Mihaela DM ce sunt :

1, Dacă-s prea mulți proști și mârlani în preajmă, nu-i include în lumea ta !

2, Dacă nu-i poți exclude din activitățile cotidiene -gen muncă- atunci ignoră-i !

3, Dacă nu poți să nu te lași afectată de ei, atunci baremi să râzi de ei !
4, Dacă prostul te tratează mârlănește, arată-i că ai o fire adaptabilă și că nu irosești orzul pe gâște !

4, Dacă totuși câțiva prostovani și mojici îți sunt dragi, învață-i să înțeleagă diferența între proștii-mârlani dezgustători și prostovanii-mojici vulnerabili !

Hai mai cu bine să ne găsim în 2015 ăsta mai senin !

Romantism in Ploiesti

Așa arată Ploiești-ul romantic.
Fiindcă așa arată curtea noii Case a Căsătoriilor din oraș.

Dacă mă întrebați pe mine, romantic la mine ar fi o plimbare cu bicicleta, într-o rochie inconștient de lungă, într-un crepuscul de august luminos.
Deci momentan ...

Romantismul meu e plecat în mod clar cu colindul, că nu-i sigur pe-aici,
iar eu sunt cu sorcova.

Dar romantismul de primărie ploieșteană include clar multă tablă, vopsea și fier.

Am ajuns sa inteleg ce inseamna Burnout.

La facultate ne predaseră conceptul de burnout.
Ne spuneau că ar fi fost nu doar un soi de epuizare mentală, ci, mai mult decât atât, o insensibilizare, cauzată tocmai de un consum nervos și afectiv ce și-a depășit cota de alertă.

Ne mai spuneau ei că ar fi vizat în special profesiile ce implicau direct lucrul cu omul, cum e de pildă cazul medicilor.

Și-mi amintesc reacția mea de Tomița Necredincioasa :
nah, ticăloșii ăștia de medici și-au inventat un concept psihologic pentru blazarea și mizantropia lor.


Nici n-am strâns multă experiență într-un call center, că deja mi s-a predat conceptul de burnout pe propria piele. Sau, mai corect spus, pe proprii nervi.

Da, cea mai obositoare muncă e cea cu oamenii.
Fiindcă restul se desfășoară cât de cât după regulile logice.
În schimb a lucra cu oamenii la un serviciu clienți înseamnă a veni în contact în mod special cu :

neîndemânaticii în nevoie de ajutor sporit
scepticii care contestă tot ce li se întâmplă că li se întâmplă doar lor sau protestează că tot ce nu li se                                       întâmplă nu le întâmplă numai lor
și
oportuniștii în căutarea vreunui  chilipir.


Legendă :
undeva în text puteți în locui  3 cuvinte cu termenii
proștii,  paranoicii,  milogii.

Iar dacă nu le-am folosit e dovada că încă burnout nu m-a afectat atât de mult.
Sau cel puțin nu în seara asta.