Jos palaria pentru galeria Lupilor Galbeni, Petrolul Ploiesti

Duminică în noapte aproape am ajuns şi noi la meciul Petrolului. Am tot aşteptat să scrie el despre meci şi să posteze câteva poze, dar cum Nicuşor n-a considerat imaginile suficient de bune,  m-am gândit să vorbesc eu despre asta.

El v-ar fi scris din perspectiva de suporter al Petrolului, eu din perspectiva celei curioase faţă de noul stadion al oraşului. Sau cel puţin asta mi-a fost motivaţia când am vrut să merg la meci. După însă, m-am bucurat din cu totul alt motiv că am fost prezentă pe stadion.

Noua arenă Ilie Oană arată bine, ba chiar la fel de bine în realitate pe cât pare la teve. Uşor albăstruie la exterior, chiar are irizaţii de ozn.
Acustica e senzaţională, un mare plus, veţi vedea de ce.
Singura critică pe care o pot aduce, şi ea importantă, e îngustimea rândurilor, ceea ce face destul de dificilă ajungerea până la locul tău. Ba chiar şi un pic riscant, dacă nu pui pasul bine.

Meciul începea la orele 21.30. Noi am ajuns cam pe la 20.40 şi încă din înghesuiala de la intrare se auzeau din interior cântecele galeriei.
Am descoperit că există o grupare Malu Roşu în peluză, una a microbiştilor din Vest, dar toţi laolaltă se armonizează ca un singur cor devotat.

Meciul s-a terminat 5 la 1 pentru Dinamo şi a fost chiar primul meci oficial pe noul stadion.
Cu toate astea, galeria şi-a încurajat permanent favoriţii, au cântat imnul echipei (frumos şi mobilizator), au aplaudat, au strigat destul de puţine măscări şi destul de multe scandări cu repere din istoria clubului. 
1 ... 9 ... 2 ... 4   mi-a rămas în minte, fiindcă prima oară m-a speriat o peluză întreagă, strigând din senin, dar la unison.
Totul într-o coordonare sonoră impresionantă, de zici că n-au făcut decât să repete toată ziua.

Am contribuit la coregrafia cromatică, ridicând cartonul găsit pe fiecare scaun. Noi le-am avut pe cele albastre, tribuna 1, după cum vedeţi, le avea pe cele galbene.

Sincer recunosc, m-am simţit ca pe o arenă englezească.
Mirată că sunt martoră la aşa ceva în România.
Mândră că există şi la noi noţiunea de civilizaţie şi simţirea de suporter adevărat.

A fi suporter în sport e un pic ca în prietenie : la bine se găsesc mulţi să-ţi fie alături, important e cine te mai încurajează la greu.
Remarcabilă acea mulţime de suporteri ai Petrolului care îşi strângea voinţa şi pasiunea încurajându-şi echipa după fiecare gol advers.
Alminteri, toţi acei microbişti ce îşi aplaudă favoriţii doar la victorie şi îi huiduie la înfrângeri nu sunt altceva decât spectatori oportunişti, nu suporteri !

Duminică seara Petrolul a demonstrat că are şi stadion elegant, dar şi o galerie adevărată !
N-o fi reuşit echipa să se ridice la înălţimea momentului, dar suporterii Lupilor Galbeni au fost în fruntea clasamentului pasiunii pentru fotbal !