Citeam ieri seară un pic despre Regina Maria, iar cum azi e sărbătoarea Mariilor şi cum vorbele ei m-au emoţionat teribil, am să vă las şi vouă un mic fragment.
Da, sunt eu socialistă, dar am şi mult respect pentru Casa Regală a României şi multă simpatie (nu găsesc cuvântul potrivit) pentru vremurile acelea.
Cuvintele de mai jos sunt extrase din testamentul Reginei Maria, iar după ce le-am citit n-am rămas decât cu o tandreţe infinită suspendată deasupra hăului unei întrebări : 'Doamne, cum or fi decăzut atât conducătorii ţării ăsteia?' :
"Ţării mele şi Poporului meu, Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. [...] Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, [...] Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v'am priceput: n'am judecat, am iubit... "
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Da, si eu ma intreb acelasi lucru: cum au decazut in halul asta?
Fragmentul este emotionant ( as putea spune ). Dar ce mai conteaza...
In vremurile acelea, oamenii credeau in ceea ce spuneau. Cum sa nu prospere tara, avand asemenea oameni macar ca model moral? Atunci era valabil proverbul: "Ochiul stapanului ingrasa vita".
Azi e valabil proverbul: "La omul sarac, nici boii nu trag".
Trimiteți un comentariu