Spovedanii de-acum inutile la Tanacu

Suntem o naţiune religioasă. Nu prea ştim ce semnifică sărbătorile sfinte, dar suntem fascinaţi de religie.

Greu de spus de ce. Poate din nevoia de a ne simţi protejaţi, poate din dorinţa de a ne îmbogăţi pe spinarea moaştelor unor sfinţi.

‘Spovedanie la Tanacu’ e şi o carte despre aceste porniri oculte ale românilor către Biserică, dar e şi o radiografie întreagă, prin secţiunea câtorva perioade din istoria recentă a României.

Povestea Irinei Cornici a devenit cunoscută după ce aceasta a murit în condiţii bizare în interiorul mânăstirii Tanacu.

Contextul ăsta, un amalgam de medieval, Inchiziţie, tortură, exorcism, a determinat răspândirea, inclusiv în presa internaţională, a ştirii.

Pe scurt, în date obiective (dar totalmente insuficiente pentru a înţelege povestea), Irina Cornici a fost născută în ultimul deceniu al comunismului, în 1982, într-unul din cele mai sărace judeţe ale ţării, Vaslui.

A fost născută şi apoi abandonată de către mamă, împreună cu fratele ei, într-unul din orfelinatele-junglă umană ale comunismului. Nu înainte de a-şi vedea tatăl spânzurat de grinda casei.

Orfelinatul cu bătăi, mâncare puţină, dar şi nemţi ce aduceau ajutoare, după Revoluţie. Aceeaşi perioadă tulbure presărată cu lecţii de germană şi cursuri de arte marţiale, dar şi cu un german în vârstă, pedofil ascuns sub pretextul convenabil de a fi fotograf.

Era moda ‘adopţiilor’ de la distanţă de către familii de nemţi, prin care copiii buni la învăţătură şi serioşi ajungeau în vacanţe la familiile de corespondeţă din Germania.

Irina este un astfel de copil. Învaţă iute (ştie şi germană şi să umble cu computerul), e ageră la minte şi foarte harnică, e şi voinică astfel încât nu se dă în lături de la munci de vreun fel.

‘Are noroc la bani’ cum spune prietena ei. Câştigă bani muncind în Germania, unde vor s-o adopte.

Iar întoarsă în ţară câştigă bani muncind la o familie din judeţul Caraş-Severin ce îi oferă şi găzduire.

Cu toate astea, ineplicabil, Irina Cornici nu rămâne nici la familia aceasta, nu pleacă nici către Germania, ci în aprilie 2005 se îndreaptă spre mânăstirea Tanacu din judeţul ei de baştină, Vaslui, plecând să îşi vadă prietena din vremea orfelinatului.

Iar peste aproximativ două luni va fi declarată moartă în acest loc după 3 zile în care a fost legată de o cruce, fără hrană sau apă.

Tatiana Niculescu Bran este gazetara care, trei ani mai târziu, ‘redeschide’ cazul jurnalistic Tanacu, cercetând documentele şi stând de vorbă cu toţi cei implicaţi, pe marginea cărora a apărut apoi această carte.

Personal mă deranjează cărţile şi filmele ce îmbină realitatea cu ficţiunea, pornind de la un subiect istoric adevărat şi completând în mod ficţional golurile neatestate prin dovezi documentare.

Pur şi simplu nu îţi poţi da seama cât este adevăr şi când începe imaginaţia autorului, iar istoria respectivă este manipulabilă de către autor / regizor până la punctul în care nu poţi spune dacă ai aflat un fapt istoric sau ai citit / vizionat o ficţiune inspirată de un fapt real.

De altfel, nici nu ştiu dacă astfel de lucrări se pot încadra la secţiunea documentare, lucrări biografice, istorice, sau la secţiunea ficţiune. Tatiana Niculescu Bran o numeşte roman non-ficţional.

În ciuda acestui incovenient care pe mine una mă deranjează (dar e o chestiune de opţiuni), recomand cartea fără ezitări.

Eu una aş putea să o includ în programa şcolară, ar fi o carte mai relevantă, e drept, nu din perspectivă literară, ci dintr-o dublă perspectivă istorică (pentru toată acea secţiune prin traumele societăţii româneşti de care am vorbit mai sus) şi psihologică.

De fapt, la nivelul acestui exerciţiu psihologic găsesc principalul câştig al cărţii.

Pur şi simplu porneşti cu o convingere, care la majoritatea constă în a acuza primitivismul medieval şi inumanitatea călugărului şi măicuţelor ce au crucificat-o, la propriu, pe Irina Cornici,.

Citind cartea însă, treptat, în faţete alternativ revelate, începi să resimţi şi o îndreptăţire în  reacţia lor.

Irina Cornici avea anumite tulburări psihice, asta rezultă din comportamentele ei. Tulburări nediagnosticate însă precis, fiindcă starea sistemului medical din România este şi ea nu departe de primitivism – lipsă de mijloace materiale, dar şi indiferenţă şi chiar diletantism.

În contextul restrictiv al unei mânăstiri aceste probleme s-au accentuat.

Desigur, feţele bisericeşti au încercat să trateze aceste crize cu tratament de ‘mântuire’.

Pe undeva ambele părţi sunt scuzabile : Irina Cornici se manifesta astfel din cauza problemelor psihice de care nu era responsabilă, măicuţele au încercat remediul pe care îl propovăduieşte credinţa pe care ele o predică zilnic.

Din păcate, mentalitatea aceasta religios-primitivă i-a fost fatală tinerei.

Cartea, deşi nu îţi oferă vreo plăcere sau vreun câştig literare, îţi persistă în minte şi pune suficiente probleme importante pentru societatea romănească de astăzi.

Iar faptul că, indirect, îţi dă de gândit asupra importanţei bolilor psihice, a diagnosticării lor corecte şi a tratamentului lor adecvat este o reuşită cu care puţine cărţi din catalogul autorilor români se pot lăuda.

În plus, cartea pune şi o problemă de deontologie religioasă, dacă o pot numi astfel – rigiditatea unei credinţe poate fi absolut incompatibilă cu lumea de azi, în care religia tebuie să completeze un tratament medicamentos, nu să îl înlocuiască.

O ultimă menţiune ce mi se pare importantă.

Cartea repune într-o ramă mai apropiată de realitate toată povestea. La momentul respectiv presa a vuit despre moartea unei călugăriţe la Tanacu.

Ori Irina Cornici era sosită doar de vreo două luni la acea mânăstire, cu un statut incert şi cu planuri legate de călugărie pe care şi le schimba de pe o zi pe alta, în funcţie de starea ei mentală şi psihică.

Deşi povestea va rămâne şi după această carte tot un mister, cel puţin multiplicarea perspectivelor şi diluarea responsabilităţilor este o lecţie utilă.

La fel cum util ar fi să pricepem că nu putem ridica pietre acuzatoare doar după ce am auzit o ştire, incompletă şi denaturată.

Cartea o puteţi cumpăra, la reducere, de pe site-ul Humanitas http://www.libhumanitas.ro/spovedanie-la-tanacu-humanitas-2008.html