Când eram eu mică se purta aşa ceva.
În clasele a treia, a patra era musai să ai un carnet de expresii frumoase.
Nu luam note pe el, dar era parte din elementele de identificare ale elevului tocilar.
Se scoteau expresii deosebite din ceea ce citeai. Fie lecturile de clasă, fie cele suplimentare.
Erau la epitete acolo ...
Aveam un vocabular cu aspect oribil, cu scrisul meu oribil, dar ehee, cu expresii frumoase.
Cred că scopul lui era rafinarea simţului estetic literar, fiindcă altminteri nu le-am folosit niciodată în compuneri.
Iar în vorbirea cotidiană, cu atât mai puţin. Deşi pe vremea aceea noi copiii vorbeam mai frumos în cotidian decât se vorbeşte astăzi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Recunosc, aveam şi eu aşa ceva.
Am amintirea vaga ca parca si invatatoarea noastra a avut o asemenea intiativa, dar zau daca stiu daca s-a implementat la nivel concret pana la urma de vreun elev anume ! In orice caz stiu ca eu nu am participat in mod sustinut la asa ceva !
totul se consuma pe Facebook
n-am detinut niciodata asa nu mi-a placut niciodata romana :)), poate de asta scriu cum scriu pe net :D :))
Trimiteți un comentariu