Facem toţi, mai mult sau mai puţin conştient asta :
continuăm discuţii ce ne enervează, ne uităm la filme doar ca să ne treacă seara, purtăm haine pe care vrem de mult timp să le aruncăm la coş.
E un soi de masochism mental inexplicabil, complăcerea asta în situaţii care nu ne aduc nici beneficii, ba chiar ne produc disconfort.
Eu tot exersez atracţia asta dezagreabilă cu literatura concentraţionară.
Nu mă face să mă simt bine deloc citind cărţi despre viaţa deţinuţilor politici.
Cu toate astea, continui să citesc astfel de cărţi.
Am început azi 'Întuneric la amiază' a lui Arthur Koestler. De ce o fac oare?
De ce, dacă se presupune că noi căutăm plăcerea prin toate acţiunile noastre, de ce nu putem să ne abţinem ferm de la tot ceea ce ne induce stări tensionate?
E atâta bine în jurul nostru încât simţim nevoia să îl compensăm cu nişte senzaţii neplăcute?
Cica matematica e logica!
luni, 30 iulie 2012
Cu statistica am eu vechi dispute.
Cu contabilitatea ... ohooo, am avut mai multe divergenţe cu taică-miu decât principii înţelese.
Mai nou văd că nepriceperea mea în ale matematicii se extinde şi în politică.
No, deci democraţia înseamnă dictatura majorităţii.
Acum mai e un aspect totuşi : ca să se ţină cont de părerea majorităţii, ea trebuie mai întâi să se exprime.
De cei care nu se exprimă nu se sinchiseşte nimeni, se consideră că-s indiferenţi sau sătui faţă de politică.
Dar mai nou văd că cei care tac contează mai mult decât cei ce se exprimă.
Unde-i principiul democraţiei aici?
Şi unde-i logica matematică atunci când un om e ales cu 5 milioane în favoarea sa dar nu mai poate fi dat nici măcar cu 7 milioane împotriva sa?
Logica referendumului cu prezenţa la vot e absolut aberantă, fiindcă nu ai cum să invalidezi o voinţă politică care e mai consistentă decât voinţa din alegerea iniţială.
Ei, asta-i! Se vede că m-am depărtat de matematică de n-o mai pricep deloc.
Cu contabilitatea ... ohooo, am avut mai multe divergenţe cu taică-miu decât principii înţelese.
Mai nou văd că nepriceperea mea în ale matematicii se extinde şi în politică.
No, deci democraţia înseamnă dictatura majorităţii.
Acum mai e un aspect totuşi : ca să se ţină cont de părerea majorităţii, ea trebuie mai întâi să se exprime.
De cei care nu se exprimă nu se sinchiseşte nimeni, se consideră că-s indiferenţi sau sătui faţă de politică.
Dar mai nou văd că cei care tac contează mai mult decât cei ce se exprimă.
Unde-i principiul democraţiei aici?
Şi unde-i logica matematică atunci când un om e ales cu 5 milioane în favoarea sa dar nu mai poate fi dat nici măcar cu 7 milioane împotriva sa?
Logica referendumului cu prezenţa la vot e absolut aberantă, fiindcă nu ai cum să invalidezi o voinţă politică care e mai consistentă decât voinţa din alegerea iniţială.
Ei, asta-i! Se vede că m-am depărtat de matematică de n-o mai pricep deloc.
Cum trebuie sa arate un puzzle bun si cum arata al meu
Fiindcă ieri seară mi-a fost închis accesul la net mi-am căutat de lucru contra nervilor.
Şi mi-am găsit pe măsură : am deschis una din cele două cutii de puzzleuri pe care mi le păstrez de câţiva ani nedesfăcute.
Mie una îmi plac puzzle-urile serioase, de la 1.000 de piese încolo.
Problema e că trebuie să îţi şi placă imaginea, dar să fie şi adecvată pentru un puzzle.
Ce înseamnă o imagine numai bună pentru puzzle?
Înseamnă să fie cât mai puţine porţiuni 'moarte' cromatic - de pildă cer, zăpadă, faţade uni de clădiri.
În momentul în care o jumătate din imagine e cer, fără nici un detaliu, simţi că turbezi încercînd să alipeşti piesele fără vreun indiciu.
Ei bine, când mi-am ales puzzle-ul ăsta nu am respectat decât prima regulă : mi-am plăcut imaginea. A unui castel, desigur.
Aşa că am trecut cu vederea că din cele 1000 de piese vreo 250 reprezintă doar cerul. Atât, nici un detaliu pe cer, nimic orientativ. Nimic provocator ca găsire de indicii. Iar alte 250 piese sunt cu brazi.
Mi-am răspândit toate piesele pe pat,
mi-am întins deja toţi nervii căutînd marginile şi negăsind decât 3 colţuri,
mi-am aruncat apă peste ochişori deja în două runde
şi-acum ... deja încep să mă gândesc unde voi dormi la noapte.
Sau să mut puzzle-ul totuşi pe podea?
Şi mi-am găsit pe măsură : am deschis una din cele două cutii de puzzleuri pe care mi le păstrez de câţiva ani nedesfăcute.
Mie una îmi plac puzzle-urile serioase, de la 1.000 de piese încolo.
Problema e că trebuie să îţi şi placă imaginea, dar să fie şi adecvată pentru un puzzle.
Ce înseamnă o imagine numai bună pentru puzzle?
Înseamnă să fie cât mai puţine porţiuni 'moarte' cromatic - de pildă cer, zăpadă, faţade uni de clădiri.
În momentul în care o jumătate din imagine e cer, fără nici un detaliu, simţi că turbezi încercînd să alipeşti piesele fără vreun indiciu.
Ei bine, când mi-am ales puzzle-ul ăsta nu am respectat decât prima regulă : mi-am plăcut imaginea. A unui castel, desigur.
Aşa că am trecut cu vederea că din cele 1000 de piese vreo 250 reprezintă doar cerul. Atât, nici un detaliu pe cer, nimic orientativ. Nimic provocator ca găsire de indicii. Iar alte 250 piese sunt cu brazi.
Mi-am răspândit toate piesele pe pat,
mi-am întins deja toţi nervii căutînd marginile şi negăsind decât 3 colţuri,
mi-am aruncat apă peste ochişori deja în două runde
şi-acum ... deja încep să mă gândesc unde voi dormi la noapte.
Sau să mut puzzle-ul totuşi pe podea?
Mai lipsesc si azi de pe bloguri
duminică, 29 iulie 2012
Pentru că, da, am fost să votez.
Şi pentru că seara mi-o voi ocupa exclusiv căutînd să-mi conturez o ofertă de cărţi de pe net.
Vreau să-mi comand câteva titluri ale unui autor drag mie, Amos Oz.
Bătaia de cap vine din faptul că fiecare magazin virtual oferă reduceri altor titluri şi va trebui să pierd ceva timp calculînd diverse variante de titluri pentru a vedea care e site-ul ce îmi oferă cea mai mare reducere pentru întreaga mea comandă.
Ne regăsim de mâine pe aceleaşi bloguri, probabil pe aceeaşi caniculă, cu acelaşi zâmbet. E clar.
Dar voi cât timp pierdeţi oare când vă comandaţi cărţi?
Navigaţi câteva ore printre titluri şi preţuri, la fel ca mine?
Şi pentru că seara mi-o voi ocupa exclusiv căutînd să-mi conturez o ofertă de cărţi de pe net.
Vreau să-mi comand câteva titluri ale unui autor drag mie, Amos Oz.
Bătaia de cap vine din faptul că fiecare magazin virtual oferă reduceri altor titluri şi va trebui să pierd ceva timp calculînd diverse variante de titluri pentru a vedea care e site-ul ce îmi oferă cea mai mare reducere pentru întreaga mea comandă.
Ne regăsim de mâine pe aceleaşi bloguri, probabil pe aceeaşi caniculă, cu acelaşi zâmbet. E clar.
Dar voi cât timp pierdeţi oare când vă comandaţi cărţi?
Navigaţi câteva ore printre titluri şi preţuri, la fel ca mine?
O dupa-amiaza aurie de vara
sâmbătă, 28 iulie 2012
Rareori mi se întâmplă să dorm după-amiaza. Ori mi-e rău, ori îs extrem de obosită.
Maică-mea, care e suportera somnului la toate orele, nu mă deranjează niciodată, chit că ştie că noaptea risc să mă transform în secundar perfect de nesomn.
Azi însă, supriză! mă trezeşte maică-mea şi-mi zice 'hai că tre' să îl premieze pe Vinokourov. A luat aurul la ciclism.'
Vino? Vino, dragul de el!
Îl urmărisem în Turul Franţei cu speranţa că are să câştige o etapă, ca să aibă parte de retragerea pe care o merita. M-am întristat când am văzut că n-a câştigat nimic.
Ştiam că participă şi la Olimpiadă dar nu mi-am propus să mă uit fiindcă n-aş fi pariat pe şansele preferatului meu nici măcar mărunţişul pe care nu-l primesc ca rest la cumpărături.
Când colo Vino, cu fibra lui de luptător încrâncenat cu atât mai mult cu cât nu mai are şanse, a câştigat cursa ! Aurul la Olimpiadă ! La vârsta lui !
Numai admiraţie pentru cazacul nostru.
Acum, că am terminat şi cartea pe care o începusem de trei zile (şi despre care am să vorbesc fiindcă e o carte ce-şi merită lectura),
mă retrag să mă odihnesc în continuare, ca să activez şi eu mâine pe bloguri cu energia lui Vino!
Maică-mea, care e suportera somnului la toate orele, nu mă deranjează niciodată, chit că ştie că noaptea risc să mă transform în secundar perfect de nesomn.
Azi însă, supriză! mă trezeşte maică-mea şi-mi zice 'hai că tre' să îl premieze pe Vinokourov. A luat aurul la ciclism.'
Vino? Vino, dragul de el!
Îl urmărisem în Turul Franţei cu speranţa că are să câştige o etapă, ca să aibă parte de retragerea pe care o merita. M-am întristat când am văzut că n-a câştigat nimic.
Ştiam că participă şi la Olimpiadă dar nu mi-am propus să mă uit fiindcă n-aş fi pariat pe şansele preferatului meu nici măcar mărunţişul pe care nu-l primesc ca rest la cumpărături.
Când colo Vino, cu fibra lui de luptător încrâncenat cu atât mai mult cu cât nu mai are şanse, a câştigat cursa ! Aurul la Olimpiadă ! La vârsta lui !
Numai admiraţie pentru cazacul nostru.
Acum, că am terminat şi cartea pe care o începusem de trei zile (şi despre care am să vorbesc fiindcă e o carte ce-şi merită lectura),
mă retrag să mă odihnesc în continuare, ca să activez şi eu mâine pe bloguri cu energia lui Vino!
Vreau sa stau bine, dar mi se ofera doua luntri
vineri, 27 iulie 2012
Ce să fac acum? Bunele maniere blogăristice recomandă să folosesc ambele luntri.
Înţelepciunea proverbelor indică inconfortul de a le umple pe amândouă.
Care-i marea mea dilemă de strategie?
Apăi e o leapşă, una pe care am primit-o deja de la două persoane.
Dacă ar fi fost o leapşă obişnuită nu era problemă.
Dar e una consistentă, în care fiecare participant alege alte întrebări către cei pe care îi nominalizează.
Plus că tre' să nominalizeze 11 persoane.
Zău aşa, probabil cel / cea care a inventat leapşa a venit cu ideea celor 11 nominalizări astfel încât blogosfera românească să intre într-un cerc atât de vicios încât să ne găsiţi răspunzând celor 11 întrebări şi când om avea părul cărunt.
Oricum, le-am promis lui Aditza si lui Vladimir ca rezolv vineri leapşa trimisă de ei.
Deci până diseară tre' să găsesc o soluţie de a aborda ambele seturi de întrebări.
Acum mi-ar fi prins bine să fi avut ceva experienţă în jocurile de strategie, că habar n-am cum să procedez! Să răspund la 22 de întrebări? Nici Securitatea nu cred să citească atâta!
Înţelepciunea proverbelor indică inconfortul de a le umple pe amândouă.
Care-i marea mea dilemă de strategie?
Apăi e o leapşă, una pe care am primit-o deja de la două persoane.
Dacă ar fi fost o leapşă obişnuită nu era problemă.
Dar e una consistentă, în care fiecare participant alege alte întrebări către cei pe care îi nominalizează.
Plus că tre' să nominalizeze 11 persoane.
Zău aşa, probabil cel / cea care a inventat leapşa a venit cu ideea celor 11 nominalizări astfel încât blogosfera românească să intre într-un cerc atât de vicios încât să ne găsiţi răspunzând celor 11 întrebări şi când om avea părul cărunt.
Oricum, le-am promis lui Aditza si lui Vladimir ca rezolv vineri leapşa trimisă de ei.
Deci până diseară tre' să găsesc o soluţie de a aborda ambele seturi de întrebări.
Acum mi-ar fi prins bine să fi avut ceva experienţă în jocurile de strategie, că habar n-am cum să procedez! Să răspund la 22 de întrebări? Nici Securitatea nu cred să citească atâta!
O placere pentru mine si O oportunitate pentru elevi - ARGO Ploiesti
miercuri, 25 iulie 2012
Sunt foarte încântată de experienţa zilei.
Nu ştiu câţi dintre părinţii de azi ştiu despre evenimentele numite 'debate'. Eu îmi doream de mult timp să asist. În sfârşit, astăzi s-o întâmplat şi am o mulţime de impresii, toate absolut revigorante.
Hai să le sistematizez aici, să încerc să vă conving :
dacă aveţi copii adolescenţi să îi direcţionaţi către manifestări tip debate,
dacă nu aveţi copii dar aveţi şi preocupări mai mintoase să asistaţi la astfel de manifestări.
În ce constau debate-urile?
Într-o temă socio-geo-politică, oricum o temă serioasă, care trebuie argumentată pro sau contra de către două echipe a câte trei membri.
Se desfăşoară cam ca un proces, doar că pare un proces între gentlemeni : au un tipic, se respectă nişte maniere şi e mult mai multă civilizaţie decât într-un tribunal.
Avem şi un juriu care va pune în balanţă argumentele şi contra-argumentele oferite şi va da câştig de cauză uneia dintre tabere.
Totul în engleză.
Cum mi s-a părut mie ca spectatoare?
Păi m-au cucerit din primele momente : elevii au fluenţă, au argumente coerente şi au şi o manieră captivantă de a le prezenta. Fiecare şi-a creat un stil, tentativa de persuasiune vine inclusiv din intonaţie, din pauzele pentru accentuarea importanţei şi din micile jocuri de cuvinte.
Folosesc comparaţii amuzante dar frapante, într-un cuvânt majoritatea pare a avea o adevărată experienţă de orator. La doar 17-18 ani.
Am stat cuminte ca la un spectacol. Mi-a adus tot atâta plăcere cât o piesă de teatru cu Radu Beligan sau un balet cu Răzvan Mazilu.
Diferenţa a fost doar în natura spectacolului : am urmărit un duel în idei.
O competiţie între replici şi expresivitate.
În plus, micul avantaj al spectatorului e că poate să îşi testeze şi el abilităţile argumentative trasându-şi mental argumentele şi comparându-le apoi cu cele ale echipelor.
Veţi fi rapid prinşi în jocul lor.
E o modalitate de descoperire a potenţialului unui elev pe care şcoala îl stimulează mai greoi : argumentarea în faţa unui public a unei teme, stimularea limbii engleze, disciplina dialogului - doar câteva atuuri.
Vizitaţi-le pentru început site-ul : ARGO Debating Club Ploieşti !
Nu ştiu câţi dintre părinţii de azi ştiu despre evenimentele numite 'debate'. Eu îmi doream de mult timp să asist. În sfârşit, astăzi s-o întâmplat şi am o mulţime de impresii, toate absolut revigorante.
Hai să le sistematizez aici, să încerc să vă conving :
dacă aveţi copii adolescenţi să îi direcţionaţi către manifestări tip debate,
dacă nu aveţi copii dar aveţi şi preocupări mai mintoase să asistaţi la astfel de manifestări.
În ce constau debate-urile?
Într-o temă socio-geo-politică, oricum o temă serioasă, care trebuie argumentată pro sau contra de către două echipe a câte trei membri.
Se desfăşoară cam ca un proces, doar că pare un proces între gentlemeni : au un tipic, se respectă nişte maniere şi e mult mai multă civilizaţie decât într-un tribunal.
Avem şi un juriu care va pune în balanţă argumentele şi contra-argumentele oferite şi va da câştig de cauză uneia dintre tabere.
Totul în engleză.
Cum mi s-a părut mie ca spectatoare?
Păi m-au cucerit din primele momente : elevii au fluenţă, au argumente coerente şi au şi o manieră captivantă de a le prezenta. Fiecare şi-a creat un stil, tentativa de persuasiune vine inclusiv din intonaţie, din pauzele pentru accentuarea importanţei şi din micile jocuri de cuvinte.
Folosesc comparaţii amuzante dar frapante, într-un cuvânt majoritatea pare a avea o adevărată experienţă de orator. La doar 17-18 ani.
Am stat cuminte ca la un spectacol. Mi-a adus tot atâta plăcere cât o piesă de teatru cu Radu Beligan sau un balet cu Răzvan Mazilu.
Diferenţa a fost doar în natura spectacolului : am urmărit un duel în idei.
O competiţie între replici şi expresivitate.
În plus, micul avantaj al spectatorului e că poate să îşi testeze şi el abilităţile argumentative trasându-şi mental argumentele şi comparându-le apoi cu cele ale echipelor.
Veţi fi rapid prinşi în jocul lor.
E o modalitate de descoperire a potenţialului unui elev pe care şcoala îl stimulează mai greoi : argumentarea în faţa unui public a unei teme, stimularea limbii engleze, disciplina dialogului - doar câteva atuuri.
Vizitaţi-le pentru început site-ul : ARGO Debating Club Ploieşti !
Nostalgia celor plecati din Romania?
Există o teorie conform căreia trăirile se estompează în timp, aşa încât ajungem să fim nostalgici, în mod caraghios, inclusiv după evenimente sau aspecte mai dificile pe care le-am lăsat în urmă.
E firesc, sunt parte a experienţei noastre, a ceea ce am fost.
Citind un comentariu mai devreme mi-am dat seama că după ce pleci dintr-un loc imaginea ta despre acel loc rămâne fixată la momentul la care ai plecat tu de acolo.
Schimbările survenite în timp îţi apar drept 'minunăţii'.
Ei, celor plecaţi din ţară de mai mulţi ani le ofer o bucăţică de nostalgie pe care sper să mi-o împărtăşească : trenurile româneşti.
- anul trecut s-au modificat denumiririle trenurile racordându-se, desigur, la cele europene. Avem acum R(regio), IR(interregio) şi IC (intercity). Eu, care mă adaptez mai greu, sunt deranjată de noile denumiri : încă mai confund noul R cu vechiul R, adică tocmai cu Rapid-ul.
Se pare că nu sunt singura care le confundă : nici CFR-ul însuşi nu s-a obişnuit cu ele fiindcă ...
- un tren Regio poate avea întârziere de doar 10 minute, dar un Intercity adună 40 de minute întârziere. Serios, le-am cronometrat pe ambele săptamâna trecută.
- ufff, trenurile pe care le ştiaţi ... De pildă Acceleratul 1745 cu care mă familiarizasem acum câţiva ani în drumurile către Cluj. Apăi avea vreo 8 vagoane de la plecarea din Bucureşti, în Braşov i se mai ataşau vreo 4.
Hai că tre' să fi călătorit şi voi cu vreun tren atât de lung încât dacă aveai bilet la ultimele vagoane coborai prin bălării!
Ei gata! S-au dus trenurile alea.
Mai nou trenul 1745, de la Bucureşti tocmai până la Satu Mare merge cu doar 4 vagoane. Patru!
Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Şi nici de la Braşov nu s-a mai împlinit trenul ăsta.
Mi-e dor de vremurile de aur ale CFR, mi-s atât de dragi trenurile încât decăderea asta a lor o resimt ca o degradare personală, a unei copilării glorioase în care număram la marfare chiar şi 50 de vagoane!
E firesc, sunt parte a experienţei noastre, a ceea ce am fost.
Citind un comentariu mai devreme mi-am dat seama că după ce pleci dintr-un loc imaginea ta despre acel loc rămâne fixată la momentul la care ai plecat tu de acolo.
Schimbările survenite în timp îţi apar drept 'minunăţii'.
Ei, celor plecaţi din ţară de mai mulţi ani le ofer o bucăţică de nostalgie pe care sper să mi-o împărtăşească : trenurile româneşti.
- anul trecut s-au modificat denumiririle trenurile racordându-se, desigur, la cele europene. Avem acum R(regio), IR(interregio) şi IC (intercity). Eu, care mă adaptez mai greu, sunt deranjată de noile denumiri : încă mai confund noul R cu vechiul R, adică tocmai cu Rapid-ul.
Se pare că nu sunt singura care le confundă : nici CFR-ul însuşi nu s-a obişnuit cu ele fiindcă ...
- un tren Regio poate avea întârziere de doar 10 minute, dar un Intercity adună 40 de minute întârziere. Serios, le-am cronometrat pe ambele săptamâna trecută.
- ufff, trenurile pe care le ştiaţi ... De pildă Acceleratul 1745 cu care mă familiarizasem acum câţiva ani în drumurile către Cluj. Apăi avea vreo 8 vagoane de la plecarea din Bucureşti, în Braşov i se mai ataşau vreo 4.
Hai că tre' să fi călătorit şi voi cu vreun tren atât de lung încât dacă aveai bilet la ultimele vagoane coborai prin bălării!
Ei gata! S-au dus trenurile alea.
Mai nou trenul 1745, de la Bucureşti tocmai până la Satu Mare merge cu doar 4 vagoane. Patru!
Mă uitam şi nu-mi venea să cred. Şi nici de la Braşov nu s-a mai împlinit trenul ăsta.
Mi-e dor de vremurile de aur ale CFR, mi-s atât de dragi trenurile încât decăderea asta a lor o resimt ca o degradare personală, a unei copilării glorioase în care număram la marfare chiar şi 50 de vagoane!
Comparatie CFR-istica dintr-o leapsa
marți, 24 iulie 2012
Am primit o leapşă de la Pedagogul Florin pe o temă dragă mie : trenurile.
Am aşteptat să am şi o experienţă recentă cu CFR-ul iar acum pot răspunde în cunoştinţă de cauză.
1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?
Nu merg atât de des pe cât mi-ar plăcea. Tocmai săptămâna recent încheiată am străbătut vreo câteva traverse de cale ferată, ba cu Regio, ba cu InterRegio, ba cu InterCity-ul.
2. Cum ți se pare mersul cu trenul?
Eu prefer mersul cu trenul oricărui alt mijloc de transport. Singura nemulţumire e desfiinţarea multor linii CFR şi astfel, pentru mine cel puţin, multe localităţi rămase 'izolate'.
Plus preţurile mari, dar prefer să nu mă enervez cu subiectul ăsta.
3. Când ai apela la tren în defavoarea mașinii?
Mereu, dacă ar fi după mine.
4. Ai mers vreodată cu nașu`?
Nu, îmi sar capacele să ştiu că eu plătesc 18 lei biletul şi să văd un 'jmecher' care scoate 2 lei, i-aş băga la puşcărie şi pe 'naş' şi pe 'jmecher', din postura mea de proastă, de plătitoare.
5. Știi noile denumiri ale trenurilor?
Da, le ştiu, dar mă încurcă - doar o altă pălărie europeană preluată prostesc, fără a avea vreo justificare sau vreo acoperire în realitate.
Eu aş pasa leapşa mai departe, dar cumva adaptată.
M-ar interesa o scurtă comparaţie între experienţa de a merge cu trenurile în România şi cea de a folosi trenurile în Marea Britanie - aici ne-ar putea ajuta Aliceee - sau în ţările francofone - aici ar fi rândul lui Kadia.
Plus Nice a cărei părere despre călătoria cu trenul chiar nu o ştiu.
Am aşteptat să am şi o experienţă recentă cu CFR-ul iar acum pot răspunde în cunoştinţă de cauză.
1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?
Nu merg atât de des pe cât mi-ar plăcea. Tocmai săptămâna recent încheiată am străbătut vreo câteva traverse de cale ferată, ba cu Regio, ba cu InterRegio, ba cu InterCity-ul.
2. Cum ți se pare mersul cu trenul?
Eu prefer mersul cu trenul oricărui alt mijloc de transport. Singura nemulţumire e desfiinţarea multor linii CFR şi astfel, pentru mine cel puţin, multe localităţi rămase 'izolate'.
Plus preţurile mari, dar prefer să nu mă enervez cu subiectul ăsta.
3. Când ai apela la tren în defavoarea mașinii?
Mereu, dacă ar fi după mine.
4. Ai mers vreodată cu nașu`?
Nu, îmi sar capacele să ştiu că eu plătesc 18 lei biletul şi să văd un 'jmecher' care scoate 2 lei, i-aş băga la puşcărie şi pe 'naş' şi pe 'jmecher', din postura mea de proastă, de plătitoare.
5. Știi noile denumiri ale trenurilor?
Da, le ştiu, dar mă încurcă - doar o altă pălărie europeană preluată prostesc, fără a avea vreo justificare sau vreo acoperire în realitate.
Eu aş pasa leapşa mai departe, dar cumva adaptată.
M-ar interesa o scurtă comparaţie între experienţa de a merge cu trenurile în România şi cea de a folosi trenurile în Marea Britanie - aici ne-ar putea ajuta Aliceee - sau în ţările francofone - aici ar fi rândul lui Kadia.
Plus Nice a cărei părere despre călătoria cu trenul chiar nu o ştiu.
Ce nu-mi place la vacante
luni, 23 iulie 2012
Sunt fire calmă, dar ceva mă umple teribil de nervi după fiecare vacanţă :
scosul pozelor de pe cardul foto !
Am un aparat Fuji, compact, probabil o să mai vorbesc despre ticălosul ăsta de care nu mă pot separa.
Am încercat ieri 3 ore să transfer pozele în computer.
Ori e defect cardul, ori soft-ul aparatului foto.
Cert e că nu-i prima oară când nu pot scoate pozele :
fie nu mă lasă nici măcar să le copiez cu copy-paste (cu atât mai puţin prin softul lui),
fie îmi închide toate programele pur şi simplu.
Revin când mă mai calmez.
Dacă am noroc, revin şi cu nişte poze.
Dacă nu, doar cu poveşti.
scosul pozelor de pe cardul foto !
Am un aparat Fuji, compact, probabil o să mai vorbesc despre ticălosul ăsta de care nu mă pot separa.
Am încercat ieri 3 ore să transfer pozele în computer.
Ori e defect cardul, ori soft-ul aparatului foto.
Cert e că nu-i prima oară când nu pot scoate pozele :
fie nu mă lasă nici măcar să le copiez cu copy-paste (cu atât mai puţin prin softul lui),
fie îmi închide toate programele pur şi simplu.
Revin când mă mai calmez.
Dacă am noroc, revin şi cu nişte poze.
Dacă nu, doar cu poveşti.
Genul meu de vacanta
duminică, 22 iulie 2012
Am avut vacanţa pe care eu o consider ideală : cea în care te întorci frânt de oboseală, simţi nevoia de o baie caldă de-o oră şi de un somn profund de vreo 24 de ore.
Să te ardă tălpile de la atâta mers pe jos dar să nu-ţi poţi şterge zâmbetul de motan mulţumit şi sătul.
Eu una nu pricep ce-i aia vacanţă în care să leneveşti, stând lungit la soare.
Nu îmi doresc decât vacanţe în care să te oboseşti mergând pe jos şi căutând să vezi cât mai multe locuri noi.
O fi dorul de taberele din timpul liceului ... cred că da.
Vă doresc să aveţi şi voi exact vacanţa pe care o tot visaţi!
Să te ardă tălpile de la atâta mers pe jos dar să nu-ţi poţi şterge zâmbetul de motan mulţumit şi sătul.
Eu una nu pricep ce-i aia vacanţă în care să leneveşti, stând lungit la soare.
Nu îmi doresc decât vacanţe în care să te oboseşti mergând pe jos şi căutând să vezi cât mai multe locuri noi.
O fi dorul de taberele din timpul liceului ... cred că da.
Vă doresc să aveţi şi voi exact vacanţa pe care o tot visaţi!
Cum nu reusesc deloc sa fac impresie de om cult!
vineri, 20 iulie 2012
Eu mă tot pretind fată citită. Bine, şi uşor de citit, dar acum vorbim de cultură, nu de inteligenţă emoţională.
Am tot auzit cât de mari şi de grozavi sunt scriitorii sud-americani.
Prima oară m-am împotmolit în Ernesto Sabato. N-am reuşit să termin cartea, n-am reuşit nici la juma s-ajung. Înainte de tăcere i-a fost numele, deşi la mine tot tăcere şi după ea.
Anul ăsta iar m-a ambiţionat cineva în postură de a oferi recomandări literare : 'nu se compară James Joyce cu latino-americanii!'.
Aşa da, cu prima parte era de-acord, nici eu nu-l prea flatez pe James Joyce.
Dar cu partea a doua mi-am zis că trebuie deci să fie hiba mea, să mai încerc.
Am luat-o de la capăt cu Gabriel Garcia Marquez. Mai citisem Cronica unei morţi anunţate. Nu îmi plăcuse.
Acum am început Toamna patriarhului. Presimt că asta îmi va pune capac cu sud-americanii.
Nu pricep ! Care-i farmecul ăstora? În ce constă fascinaţia pe care o exercită asupra atâtor cititori?
Ce-ar trebui să simt citindu-i sau să remarc în stilul lor şi eu nu mă prind?
Mai rău încă : le înţelege cineva cărţile? Sau e mai mult o chestie de atmosferă?
Am tot auzit cât de mari şi de grozavi sunt scriitorii sud-americani.
Prima oară m-am împotmolit în Ernesto Sabato. N-am reuşit să termin cartea, n-am reuşit nici la juma s-ajung. Înainte de tăcere i-a fost numele, deşi la mine tot tăcere şi după ea.
Anul ăsta iar m-a ambiţionat cineva în postură de a oferi recomandări literare : 'nu se compară James Joyce cu latino-americanii!'.
Aşa da, cu prima parte era de-acord, nici eu nu-l prea flatez pe James Joyce.
Dar cu partea a doua mi-am zis că trebuie deci să fie hiba mea, să mai încerc.
Am luat-o de la capăt cu Gabriel Garcia Marquez. Mai citisem Cronica unei morţi anunţate. Nu îmi plăcuse.
Acum am început Toamna patriarhului. Presimt că asta îmi va pune capac cu sud-americanii.
Nu pricep ! Care-i farmecul ăstora? În ce constă fascinaţia pe care o exercită asupra atâtor cititori?
Ce-ar trebui să simt citindu-i sau să remarc în stilul lor şi eu nu mă prind?
Mai rău încă : le înţelege cineva cărţile? Sau e mai mult o chestie de atmosferă?
Oda muncitorilor chinezi
joi, 19 iulie 2012
Eu am ochii sensibili : îmi lăcrimează la soare, la ceapă plâng şiroaie.
Însă mai am o cauză lacrimogenă de care n-am auzit pe la alţii : superglue-ul.
Am folosit diferite mărci ale genului ăsta de lipici, fiindcă obişnuiesc să-mi peticesc / îmbănătăţesc / repar destule lucruri.
Şi toate m-au făcut să mă usture ochii. În condiţiile în care în maxim 15 minute termin tot de lipit, că altfel oricum se şi usucă tuburile astea.
În plus, folosesc lipiciul purtând mănuşi din plastic subţire. Iar când apăs cu degetele ca să fixez bucăţile lipite simt o căldură emanată apropiată de intensitatea arsurii.
Nu pricep. Ori am eu alergie la lipiciul de genul ăsta,
ori chiar sunt unele din cele mai toxice produse inventate.
Dar având în vedere reacţiile mele la lipiciuri superglue, muncitorii chinezi care folosesc zi lumină genul ăsta de adezivi sunt nişte eroi. Eroi moderni ai chimicalelor, că asta ne-a mai rămas.
Însă mai am o cauză lacrimogenă de care n-am auzit pe la alţii : superglue-ul.
Am folosit diferite mărci ale genului ăsta de lipici, fiindcă obişnuiesc să-mi peticesc / îmbănătăţesc / repar destule lucruri.
Şi toate m-au făcut să mă usture ochii. În condiţiile în care în maxim 15 minute termin tot de lipit, că altfel oricum se şi usucă tuburile astea.
În plus, folosesc lipiciul purtând mănuşi din plastic subţire. Iar când apăs cu degetele ca să fixez bucăţile lipite simt o căldură emanată apropiată de intensitatea arsurii.
Nu pricep. Ori am eu alergie la lipiciul de genul ăsta,
ori chiar sunt unele din cele mai toxice produse inventate.
Dar având în vedere reacţiile mele la lipiciuri superglue, muncitorii chinezi care folosesc zi lumină genul ăsta de adezivi sunt nişte eroi. Eroi moderni ai chimicalelor, că asta ne-a mai rămas.
Cum se fac banii. Pe-asta o stiati?
miercuri, 18 iulie 2012
Nu e poantă, e una din schemele româneşti de a scoate bani din nimic.
Imorală clar, nu ştiu în ce măsură ilegală că nu-s jurist.
Am auzit-o la teve, mi-a plăcut mult ca dovadă de creativitate economică.
Pe scurt schema de îmbogăţit e următoarea :
vaporul încărcat cu cereale din România pleca declarat fiind pentru export.
Imediat ce depăşea apele teritoriale ale României cotea în larg şi făcea cale întoarsă.
La descărcarea din port grâul era declarat de data asta ca fiind un import.
Câştigul? Păi firma care jongla marfa în felul ăsta ajungea să o vândă cu un preţ mult mai mare.
Nu e statul român bogat că pune botul la jonglerii?
Imorală clar, nu ştiu în ce măsură ilegală că nu-s jurist.
Am auzit-o la teve, mi-a plăcut mult ca dovadă de creativitate economică.
Pe scurt schema de îmbogăţit e următoarea :
vaporul încărcat cu cereale din România pleca declarat fiind pentru export.
Imediat ce depăşea apele teritoriale ale României cotea în larg şi făcea cale întoarsă.
La descărcarea din port grâul era declarat de data asta ca fiind un import.
Câştigul? Păi firma care jongla marfa în felul ăsta ajungea să o vândă cu un preţ mult mai mare.
Nu e statul român bogat că pune botul la jonglerii?
Lotiuni de protectie solara acceptabile. Pentru gurmanzi.
marți, 17 iulie 2012
Eu nu stau la plajă, dermatologul mi-a recomandat să mă feresc de soare din pricina tenului sensibil.
Până anul trecut n-am folosit nici o loţiune de protecţie solară.
Însă vara trecută pur şi simplu după o drumeţie m-am ales cu un umăr de culoare vinetei.
Atunci am folosit prima loţiune de protecţie solară. Un Elmiplant.
Iniţial, nefiind obişnuită, mă deranja să simt crema pe piele. Apoi m-am obişnuit.
Se aplica repede, mirosul destul de discret, iar eficienţa ei a fost muţumitoare, nu m-am ars, nici nu m-am prea bronzat, deşi am mers destul prin soare.
Fusese un Elmiplant, factor de protecţie 25, componenţă complex vegetal cu vitamina E.
Anul ăsta n-am mai găsit Elmiplant-ul cu vitamina E.
Au schimbat gama, au trecut la unt de shea. Duhneşte chestia asta de mi se apleacă. Ori pe caniculă mai şi transpiri, ceea ce amplifică descompunerea cremei.
Oricum nu înţeleg care-i treaba cu toate cosmeticele cu gusturi culinare: fructe, legume, unt, margarină etc
Nu intenţionez să mă fac degustată, doar să mă protejez de soare.
Aşa încât anul ăsta am trecut la Gerovital, emulsie de plajă. Sper să se dovedească eficientă şi ea. Pentru început măcar nu emană atâta miros precum untul de shea, cu Elmiplant-ul 2012 mă simţean precum un pui la rotisor.
Până anul trecut n-am folosit nici o loţiune de protecţie solară.
Însă vara trecută pur şi simplu după o drumeţie m-am ales cu un umăr de culoare vinetei.
Atunci am folosit prima loţiune de protecţie solară. Un Elmiplant.
Iniţial, nefiind obişnuită, mă deranja să simt crema pe piele. Apoi m-am obişnuit.
Se aplica repede, mirosul destul de discret, iar eficienţa ei a fost muţumitoare, nu m-am ars, nici nu m-am prea bronzat, deşi am mers destul prin soare.
Fusese un Elmiplant, factor de protecţie 25, componenţă complex vegetal cu vitamina E.
Anul ăsta n-am mai găsit Elmiplant-ul cu vitamina E.
Au schimbat gama, au trecut la unt de shea. Duhneşte chestia asta de mi se apleacă. Ori pe caniculă mai şi transpiri, ceea ce amplifică descompunerea cremei.
Oricum nu înţeleg care-i treaba cu toate cosmeticele cu gusturi culinare: fructe, legume, unt, margarină etc
Nu intenţionez să mă fac degustată, doar să mă protejez de soare.
Aşa încât anul ăsta am trecut la Gerovital, emulsie de plajă. Sper să se dovedească eficientă şi ea. Pentru început măcar nu emană atâta miros precum untul de shea, cu Elmiplant-ul 2012 mă simţean precum un pui la rotisor.
Un truc contra stresului : planificarea
luni, 16 iulie 2012
Da, planificare folosită ca metodă anti-stres. Eu o folosesc. Ba chiar exagerez cu ea, încercând să anticipez programarea cât mai minuţios, ceea ce totuşi nu e bine.
Strategia asta îmi pare însă a avea două efecte benefice.
O dată reduce îngrijorările cu privire la evenimentul pe care îl planifici : încerci să îi anticipezi eventualele puncte slabe sau problematice . În sensul ăsta îţi uşurezi tu munca pe viitorul apropiat.
Al doilea aspect benefic este senzaţia de auto-control pe care o planificare o induce.
Desigur că este o iluzie, oricât de proiectiv am gândi şi de precauţi am fi, tot nu vom putea controla toţi factorii, deci eşecul este unei acţiuni este o rezultantă posibilă inevitabilă.
Bun, recunosc, nu mă scuteşte integral de emoţii această metodă.
Însă îmi aduce măcar liniştea conştiinţei că am încercat pe cât am putut să obţin reuşita obiectivului stabilit. Pe urmă poţi da vina pentru eşec pe factorii externi, deci psihic e util.
Strategia asta îmi pare însă a avea două efecte benefice.
O dată reduce îngrijorările cu privire la evenimentul pe care îl planifici : încerci să îi anticipezi eventualele puncte slabe sau problematice . În sensul ăsta îţi uşurezi tu munca pe viitorul apropiat.
Al doilea aspect benefic este senzaţia de auto-control pe care o planificare o induce.
Desigur că este o iluzie, oricât de proiectiv am gândi şi de precauţi am fi, tot nu vom putea controla toţi factorii, deci eşecul este unei acţiuni este o rezultantă posibilă inevitabilă.
Bun, recunosc, nu mă scuteşte integral de emoţii această metodă.
Însă îmi aduce măcar liniştea conştiinţei că am încercat pe cât am putut să obţin reuşita obiectivului stabilit. Pe urmă poţi da vina pentru eşec pe factorii externi, deci psihic e util.
Prostii platesc pentru rau-voitori
duminică, 15 iulie 2012
Ştiu, e o lege a firii.
În cazul de faţă proştii sunt profesorii, rău-voitorii sunt elevii, acei elevi al căror statut e doar de deţinerea unui carnet de note, fiindcă altminteri nu prea au idee cu ce se îndeletniceşte un elev.
Ştirea este că profesorii vor fi chemaţi din vacanţă pentru a-i medita pe cei ce au căzut examenul de bac. Ceea ce mi se pare revoltător.
Ştiu că sunt profesori care nu predau nimic în patru ani de liceu, am avut şi eu o asemenea profesoară.
Dacă ştii însă că eşti deficitar la o materie de examen (iar de pe la 14 ani în sus ar trebui să te poţi auto-evalua) atunci iei măsuri. Din timp! Fie înveţi de unul singur, fie, dacă nu înţelegi, te muţi la o altă clasă, faci pregătire etc
Dar ce auzim pe la teve de la bravii eşuaţi ai bacului? Că ei au învăţat : cu cinci zile înaite de bac s-au apucat . Nu-i doar o infatuare adolescentină în faţa camerelor teve, fiindcă am auzit aceeaşi metodă practicată de câţiva colegi de-ai mei.
Apăi nene, atunci lasă profii în vacanţă , liniştiţi, nu-i chema pentru nişte impostori leneşi.
În urmă cu vreo 14 ani se învăţa pentru examene încă de prin clasa a unsprezecea.
Bun, înţeleg, a evoluat învăţământul, s-a mai mutat accentul de pe memorare pe interpretare.
Dar chiar şi aşa, nu poţi aştepta să iei cel mai important examen învăţând doar cinci zile !
Şi Nu poţi arunca pisica în alte ogrăzi!
Majoritatea aiuriţilor care au picat bacul nu merita să ajungă până într-a douăsprezecea, după cât n-au învăţat respectivii.
Iar chestia cu nivelul de dificultate ridicat ... cum se explică atunci notele mari obţinute, culmea, tocmai de cei ce au mai învăţat şi în timpul anilor de liceu?
Nu pricep de ce pedepseşti profesorii pentru delăsarea elevului.
Degeaba chemi acum profesorii să îngraşe în ajun nişte elevi iresponsabili.
În cazul de faţă proştii sunt profesorii, rău-voitorii sunt elevii, acei elevi al căror statut e doar de deţinerea unui carnet de note, fiindcă altminteri nu prea au idee cu ce se îndeletniceşte un elev.
Ştirea este că profesorii vor fi chemaţi din vacanţă pentru a-i medita pe cei ce au căzut examenul de bac. Ceea ce mi se pare revoltător.
Ştiu că sunt profesori care nu predau nimic în patru ani de liceu, am avut şi eu o asemenea profesoară.
Dacă ştii însă că eşti deficitar la o materie de examen (iar de pe la 14 ani în sus ar trebui să te poţi auto-evalua) atunci iei măsuri. Din timp! Fie înveţi de unul singur, fie, dacă nu înţelegi, te muţi la o altă clasă, faci pregătire etc
Dar ce auzim pe la teve de la bravii eşuaţi ai bacului? Că ei au învăţat : cu cinci zile înaite de bac s-au apucat . Nu-i doar o infatuare adolescentină în faţa camerelor teve, fiindcă am auzit aceeaşi metodă practicată de câţiva colegi de-ai mei.
Apăi nene, atunci lasă profii în vacanţă , liniştiţi, nu-i chema pentru nişte impostori leneşi.
În urmă cu vreo 14 ani se învăţa pentru examene încă de prin clasa a unsprezecea.
Bun, înţeleg, a evoluat învăţământul, s-a mai mutat accentul de pe memorare pe interpretare.
Dar chiar şi aşa, nu poţi aştepta să iei cel mai important examen învăţând doar cinci zile !
Şi Nu poţi arunca pisica în alte ogrăzi!
Majoritatea aiuriţilor care au picat bacul nu merita să ajungă până într-a douăsprezecea, după cât n-au învăţat respectivii.
Iar chestia cu nivelul de dificultate ridicat ... cum se explică atunci notele mari obţinute, culmea, tocmai de cei ce au mai învăţat şi în timpul anilor de liceu?
Nu pricep de ce pedepseşti profesorii pentru delăsarea elevului.
Degeaba chemi acum profesorii să îngraşe în ajun nişte elevi iresponsabili.
Prinde bine sa-mi testez vointa. Mi-am ales provocarea.
sâmbătă, 14 iulie 2012
Eu am probleme mari cu voinţa. Fie nu duc la capăt treburile începute, fie nici nu le încep fiindcă am în unele privinţe o atitudine defetistă. Şi dacă tot n-am încredere în mine că voi termina bine ceva, atunci de ce să fac efortul?
Pentru persoanele ca mine însă există o şansă : te înconjori de oameni cu voinţă puternică.
În cele din urmă te vei simţi ruşinat şi vei face şi tu acolo ceva eforturi să îţi ameliorezi voinţa.
În postura asta-s eu.
Iar cel mai recent motiv de ruşine folosită pe post de imbold e ceea ce am aflat de 3ditorial.
Îi urez baftă lui Dragoş în ştachetele (şi ştafetele) sportive pe care singur şi le-a impus. Chapeau bas oricum pentru ceea ce a realizat deja (că tot e 14 juillet astăzi)!
Cifrele alea mi-au dat de gândit aşa încât m-am hotărât : îmi mai încerc o dată voinţa în ce mă priveşte.
Nu încep cu ceea ce e mai greu, dar încep cu un bine mai micuţ făcut organismului meu :
renunţarea la cafea şi la Pepsi.
Prima pe o perioadă neterminată, cât am să pot să mă abţin fără să poftesc.
La Pepsi mi-am ales şi intervalul în care vreau să stau departe. Să vedem dacă voi reuşi !
Am să le înlocuiesc pe ambele cu ceva ceai lipton, mai potrivit pentru stomacul meu şi pentru canicule.
Dacă la toamnă trec testul ăsta de voinţă îmi pot impune un nou obiectiv.
Pentru persoanele ca mine însă există o şansă : te înconjori de oameni cu voinţă puternică.
În cele din urmă te vei simţi ruşinat şi vei face şi tu acolo ceva eforturi să îţi ameliorezi voinţa.
În postura asta-s eu.
Iar cel mai recent motiv de ruşine folosită pe post de imbold e ceea ce am aflat de 3ditorial.
Îi urez baftă lui Dragoş în ştachetele (şi ştafetele) sportive pe care singur şi le-a impus. Chapeau bas oricum pentru ceea ce a realizat deja (că tot e 14 juillet astăzi)!
Cifrele alea mi-au dat de gândit aşa încât m-am hotărât : îmi mai încerc o dată voinţa în ce mă priveşte.
Nu încep cu ceea ce e mai greu, dar încep cu un bine mai micuţ făcut organismului meu :
renunţarea la cafea şi la Pepsi.
Prima pe o perioadă neterminată, cât am să pot să mă abţin fără să poftesc.
La Pepsi mi-am ales şi intervalul în care vreau să stau departe. Să vedem dacă voi reuşi !
Am să le înlocuiesc pe ambele cu ceva ceai lipton, mai potrivit pentru stomacul meu şi pentru canicule.
Dacă la toamnă trec testul ăsta de voinţă îmi pot impune un nou obiectiv.
Leapsa copilariei jucause. Sau mai putin, de la caz la caz.
vineri, 13 iulie 2012
Primii o leapşă de la Kadia. Îmi ştiu defectele : dacă amân ceva există şanse mai mari decât prognoza meteo să nu mai realizez acel lucru.
Prin urmare îi dăm bice lepşei despre despre condiţia fizică.
De fapt, Kadia ne-a dat de ales între aceste întrebări sau a vorbi despre jocurile copilăriei.
Hmm, hai că aleg jocurile copilăriei. Nu-s atât de nostalgică după această perioadă.
Îmi plăcea să citesc şi nici nu aveam prea mulţi copii acceptabili de vârsta mea. Acceptabili din perspectiva părinţilor care nu mă lasau să mă 'înhait' cu oricine, golanilor străzii era suficient să le cunosc numele şi-atât.
Prin urmare nu m-am jucat eu cine ştie cât. Dar excelam la două jocuri : campionatul cu coarda şi şotronul. Erau motive de mândrie tocmai fiindcă nu eram o fire spotivă.
În schimb elasticul n-am jucat niciodată. Mi se părea mult prea riscant. Nu-l regret.
Am mai citit de curând parcă la Nice o postare pe tema asta, Aditza a avut (poate îl reia) un serial întreg despre copilărie.
Aşa încât leapşa merge mai departe la cine o vrea. Poate aţi fost mai 'cu cheia de gât' decât mine!
Prin urmare îi dăm bice lepşei despre despre condiţia fizică.
De fapt, Kadia ne-a dat de ales între aceste întrebări sau a vorbi despre jocurile copilăriei.
Hmm, hai că aleg jocurile copilăriei. Nu-s atât de nostalgică după această perioadă.
Îmi plăcea să citesc şi nici nu aveam prea mulţi copii acceptabili de vârsta mea. Acceptabili din perspectiva părinţilor care nu mă lasau să mă 'înhait' cu oricine, golanilor străzii era suficient să le cunosc numele şi-atât.
Prin urmare nu m-am jucat eu cine ştie cât. Dar excelam la două jocuri : campionatul cu coarda şi şotronul. Erau motive de mândrie tocmai fiindcă nu eram o fire spotivă.
În schimb elasticul n-am jucat niciodată. Mi se părea mult prea riscant. Nu-l regret.
Am mai citit de curând parcă la Nice o postare pe tema asta, Aditza a avut (poate îl reia) un serial întreg despre copilărie.
Aşa încât leapşa merge mai departe la cine o vrea. Poate aţi fost mai 'cu cheia de gât' decât mine!
Ah, emotiile astea !
Momentele când aştepti un rezultat, o confirmare.
Dacă de telefonul ăsta mai şi depind planurile, pe care ţi le poate anula, atunci sunt momente de thriller.
Nu-i de-ajuns că oricum sunt mereu o natură agitată din pricina vremii! Cum depind de mijloace de transport sau de mersul pe jos, mă cam interesează să nu-mi plouă în timpul zilei.
Când n-ai decât câteva zile de vacanţă pe an normal că vrei să iasă perfect,
că nu-ţi permiţi să mai pleci într-o excursie pe motiv că te-a ţinut ploaia în casă în precedenta.
Probabil sunt eu o fire prea dependentă de confirmări şi de planuri sigure, stabilite dinainte.
Dar mereu în cazurile astea, cât sunt încă în momentele de incertitudine, parcă îmi pot imagina celulele din corpul meu sărind precum puricii, agitate şi incontrolabile.
Dar nici nu-mi pot schimba tactica şi să-mi fac rezervările din timp fiindcă, cercul ăla vicios rânjeşte, v-am spus doar că depind de prognoza meteo cât mai exactă, deci cât mai apropiată de data vizată.
Dacă de telefonul ăsta mai şi depind planurile, pe care ţi le poate anula, atunci sunt momente de thriller.
Nu-i de-ajuns că oricum sunt mereu o natură agitată din pricina vremii! Cum depind de mijloace de transport sau de mersul pe jos, mă cam interesează să nu-mi plouă în timpul zilei.
Când n-ai decât câteva zile de vacanţă pe an normal că vrei să iasă perfect,
că nu-ţi permiţi să mai pleci într-o excursie pe motiv că te-a ţinut ploaia în casă în precedenta.
Probabil sunt eu o fire prea dependentă de confirmări şi de planuri sigure, stabilite dinainte.
Dar mereu în cazurile astea, cât sunt încă în momentele de incertitudine, parcă îmi pot imagina celulele din corpul meu sărind precum puricii, agitate şi incontrolabile.
Dar nici nu-mi pot schimba tactica şi să-mi fac rezervările din timp fiindcă, cercul ăla vicios rânjeşte, v-am spus doar că depind de prognoza meteo cât mai exactă, deci cât mai apropiată de data vizată.
Trucurile pentru racorire nu functioneaza
joi, 12 iulie 2012
Am pielea precum aracetul, cred că pot lipi orice de mine zilele astea. Desigur, mai puţin marea dragoste, care s-a dovedit a nu avea aderenţă la nici un lipici.
Revenind (digresiunile sunt vina caniculei) am încercat unul din remediile cu schepsis contra caniculei : alimentarea cu un lichid fierbinte.
La Pato îmi plăcuse un articol mai vechi unde povestea el cum a aplicat gândirea orientală şi-aşa a reuşit să se răcorească cu un ceai cald.
Ei, la mine rezultatul a fost un pic diferit.
Am sorbit câteva linguri de supă nu fierbinte, dar oricum, destul de caldă.
După am aşteptat să nu mai simt chiar aşa căldura din jurul meu.
E-adevărat, asta s-a şi întâmplat. Problema e că am ajuns să simt căldura în mine, cu senzaţia jenantă (inspirată de vreun sf prost) că am un pui de soare în stomac.
Asta înseamnă deci remediul oriental contra căldurii : să nu mai simţi căldura în jur, ci în tine?
La teve arătau un muncitor şi-l intervievau (cu speranţa că omul se va lamenta ca babele) cum rezistă pe căldurile de-acum. Omul, calm : 'am lucrat în Israel câţiva ani, aici nu mi se pare prea cald.'
Cred că aş fi dispusă acum să-ncerc şi metoda lui, după ce metoda lui Pato a dat greş la mine :
să stau câteva săptămâni în excursii prin Israel, poate la întoarcere România nu mai pare caniculară.
Revenind (digresiunile sunt vina caniculei) am încercat unul din remediile cu schepsis contra caniculei : alimentarea cu un lichid fierbinte.
La Pato îmi plăcuse un articol mai vechi unde povestea el cum a aplicat gândirea orientală şi-aşa a reuşit să se răcorească cu un ceai cald.
Ei, la mine rezultatul a fost un pic diferit.
Am sorbit câteva linguri de supă nu fierbinte, dar oricum, destul de caldă.
După am aşteptat să nu mai simt chiar aşa căldura din jurul meu.
E-adevărat, asta s-a şi întâmplat. Problema e că am ajuns să simt căldura în mine, cu senzaţia jenantă (inspirată de vreun sf prost) că am un pui de soare în stomac.
Asta înseamnă deci remediul oriental contra căldurii : să nu mai simţi căldura în jur, ci în tine?
La teve arătau un muncitor şi-l intervievau (cu speranţa că omul se va lamenta ca babele) cum rezistă pe căldurile de-acum. Omul, calm : 'am lucrat în Israel câţiva ani, aici nu mi se pare prea cald.'
Cred că aş fi dispusă acum să-ncerc şi metoda lui, după ce metoda lui Pato a dat greş la mine :
să stau câteva săptămâni în excursii prin Israel, poate la întoarcere România nu mai pare caniculară.
Cui nu-i place asa ceva ... sa-mi explice si mie cum asa
Am şi eu două pasiuni pe net. Acum două nopţi cineva a profitat de una dintre ele : mi-a dat un link pe youtube şi mi-a dat de lucru.
În felul ăsta am ajuns, din preluare în preluare, la un clip ce mi-a plăcut suficient cât să-l împărtăşesc.
Fata e ceea ce numesc eu frumuseţe,
talent are din belşug,
plus o pronunţie în engleză admirabilă !
Singurul lucru ce o trădează că-i francofonă sunt pronuţiile de genul
inside your and
in can't elp feeling
Pe ea o cheamă Marina, are 13 ani,
iar cântecul ... unul din cele mai bune scrise în ultimii 5 ani după gusturile mele - Rolling Into Deep.
Nu vă pot lăsa aici clip-ul fiindcă i-a fost dezactivată postarea pe alte site-uri,
aşa încât vă trimit direct pe youtube.
poate lăsaţi o părere dacă nu vă place aşa ceva, să ştiu şi eu ce i se poate reproşa :
https://www.youtube.com/watch?v=AQy_kqEzLoY
În felul ăsta am ajuns, din preluare în preluare, la un clip ce mi-a plăcut suficient cât să-l împărtăşesc.
Fata e ceea ce numesc eu frumuseţe,
talent are din belşug,
plus o pronunţie în engleză admirabilă !
Singurul lucru ce o trădează că-i francofonă sunt pronuţiile de genul
inside your and
in can't elp feeling
Pe ea o cheamă Marina, are 13 ani,
iar cântecul ... unul din cele mai bune scrise în ultimii 5 ani după gusturile mele - Rolling Into Deep.
Nu vă pot lăsa aici clip-ul fiindcă i-a fost dezactivată postarea pe alte site-uri,
aşa încât vă trimit direct pe youtube.
poate lăsaţi o părere dacă nu vă place aşa ceva, să ştiu şi eu ce i se poate reproşa :
https://www.youtube.com/watch?v=AQy_kqEzLoY
Admiterea la UPG, interesant
miercuri, 11 iulie 2012
'Reforma' examenelor de bac tip Big-Brother are efecte şi în concursul de admitere la facultate.
Eu m-am uitat la univeristatea din oraşul meu. Fiindcă de azi, de pe 11 până pe 17 iulie e prima sesiune de admitere.
Aşadar, la Petrol şi Gaze, în Ploieşti, taxa de înscriere la o specializare e de 100 roni. Multişor. Având în vedere că va mai fi şi o taxă de plătit la începutul anului şcolar, de înmatriculare sau aşa ceva.
Iar admiterea, dacă am citit eu bine, se face doar în baza mediei obţinute la bac.
Găsiţi metodologia de admitere urmând acest link.
E cam stufoasă, dar am fost atât de curioasă încât am frunzărit-o.
Mă distrează teribil denumirea de concurs de admitere având în vedere că de ani de zile nu mai există examen de admitere. (Eu aş fi pentru examen de admitere, e mai relevant, dar mă rog, cine-s eu?)
Te duci pur şi simplu cu un vraf de acte. Iar efortul de a te deplasa până acolo şi de a sta la coadă pentru înscriere (cozile în România merg întotdeauna incredibil de încet), efortul ăsta spuneam se numeşte ... concurs de dosare.
Baftă deci celor ce-au învăţat de-a lungul liceului !
Eu m-am uitat la univeristatea din oraşul meu. Fiindcă de azi, de pe 11 până pe 17 iulie e prima sesiune de admitere.
Aşadar, la Petrol şi Gaze, în Ploieşti, taxa de înscriere la o specializare e de 100 roni. Multişor. Având în vedere că va mai fi şi o taxă de plătit la începutul anului şcolar, de înmatriculare sau aşa ceva.
Iar admiterea, dacă am citit eu bine, se face doar în baza mediei obţinute la bac.
Găsiţi metodologia de admitere urmând acest link.
E cam stufoasă, dar am fost atât de curioasă încât am frunzărit-o.
Mă distrează teribil denumirea de concurs de admitere având în vedere că de ani de zile nu mai există examen de admitere. (Eu aş fi pentru examen de admitere, e mai relevant, dar mă rog, cine-s eu?)
Te duci pur şi simplu cu un vraf de acte. Iar efortul de a te deplasa până acolo şi de a sta la coadă pentru înscriere (cozile în România merg întotdeauna incredibil de încet), efortul ăsta spuneam se numeşte ... concurs de dosare.
Baftă deci celor ce-au învăţat de-a lungul liceului !
Tu munceste, ca BRD iti consuma banii. M-as feri de ei
Descoperisem sămbătă lipsa a 50 de roni din contul BRD. Azi le-am aflat povestea.
De un an eu nu am mai folosit contul BRD. Însă îmi păstrasem acolo 50 roni, cu gândul de a nu plăti din nou taxa de deschidere cont în cazul în care voi avea iar neveoie de card la BRD.
Am rămas cu 0.09 roni în condiţiile în care, repet, de un an nu mi-am folosit deloc contul. Mă aşteptam să fi intrat în adormire, cum se întâmplă la alte bănci.
Aşa încât am mers să cer un extras de cont pe ultimul an. Surpriză : extrasul pe un an costă 5 euro, deci am mai plătit 22 de roni şi pentru aste 4 foi scoase la imprimantă.
Pe care am văzut aşa : 3 roni comision lunar de administrare, câte 1 ron scoaterea de chitanţă de la bancomat. Plus 14 roni un anume comision administrare card CIP. Care nu'ş ce mama necuratului mai înseamnă, că nu le-am pretins nici un card cu pietre Swarovski sau altceva.
Pe scurt :
3 roni X 12 luni =36 roni + încă 14 roni comision
= 50 roni într-un an în care n-am deranjat BRD-ul cu nimic.
La care se adaugă 22 de roni cele 4 foi de extras de cont (unde dobânzile lunare sunt ceva de genul 0.04 roni, iar comisioanele lunare sunt 3 roni).
TOTAL 72 roni furaţi de BRD. Spun furaţi fiindcă pur şi simplu aşa îi resimt :
pe parcursul unui an cineva care n-a făcut nimic pentru mine m-a taxat cu 72 de roni.
M-ar fi costat mai ieftin dacă îmi închideam contul anul trecut şi mi-l deschideam din nou acum.
Deşi cine ştie ce alte şmenozeli de comisioane au inventat şi pentru asta.
De pildă comision de uzură a ojei funcţionarei de bancă în timpul minutului cât tastează pentru tine.
De un an eu nu am mai folosit contul BRD. Însă îmi păstrasem acolo 50 roni, cu gândul de a nu plăti din nou taxa de deschidere cont în cazul în care voi avea iar neveoie de card la BRD.
Am rămas cu 0.09 roni în condiţiile în care, repet, de un an nu mi-am folosit deloc contul. Mă aşteptam să fi intrat în adormire, cum se întâmplă la alte bănci.
Aşa încât am mers să cer un extras de cont pe ultimul an. Surpriză : extrasul pe un an costă 5 euro, deci am mai plătit 22 de roni şi pentru aste 4 foi scoase la imprimantă.
Pe care am văzut aşa : 3 roni comision lunar de administrare, câte 1 ron scoaterea de chitanţă de la bancomat. Plus 14 roni un anume comision administrare card CIP. Care nu'ş ce mama necuratului mai înseamnă, că nu le-am pretins nici un card cu pietre Swarovski sau altceva.
Pe scurt :
3 roni X 12 luni =36 roni + încă 14 roni comision
= 50 roni într-un an în care n-am deranjat BRD-ul cu nimic.
La care se adaugă 22 de roni cele 4 foi de extras de cont (unde dobânzile lunare sunt ceva de genul 0.04 roni, iar comisioanele lunare sunt 3 roni).
TOTAL 72 roni furaţi de BRD. Spun furaţi fiindcă pur şi simplu aşa îi resimt :
pe parcursul unui an cineva care n-a făcut nimic pentru mine m-a taxat cu 72 de roni.
M-ar fi costat mai ieftin dacă îmi închideam contul anul trecut şi mi-l deschideam din nou acum.
Deşi cine ştie ce alte şmenozeli de comisioane au inventat şi pentru asta.
De pildă comision de uzură a ojei funcţionarei de bancă în timpul minutului cât tastează pentru tine.
Jucaria politicienilor : tara
marți, 10 iulie 2012
Mie îmi place Ecaterina Andronescu, zisă (nu degeaba se vede treaba) Abramburica. Ca prezenţă, ca doamnă. E ponderată în comportament, elegantă în ţinută, mereu cu un aspect îngrijit, clasic. Mi-ar plăcea dacă voi ajunge la vârsta ei să am aceeaşi ţinută. Mulţimea de eşarfe o am asigurată încă de acum.
Ca ministru al Educaţiei însă ...
Hai cu o scurtă enumerare, că nu toată lumea e la curent cu mersul Educaţiei în România.
În 2009 doamna Andronescu a desfiinţat şcolile profesionale. Nu găsesc nici o justificare logică a deciziei.
Cert e că parcă mi-l şi imaginez pe tovarăşul Nicolae răsucindu-se în mormânt pe stânga de plăcere : tanti asta i-a realizat dezideratul socialist - egalizarea tuturor.
În secunda doi mi-l imaginez însă răsucindu-se din nou, spre dreapta de data asta, de nervi : păi în loc să ne uniformizeze pe toţi, conform idealului comunist, la nivel de prelucrători prin aşchiere, tanti asta ne-a egalat la nivel de liceu teoretic? Cum adicătelea? Tot românu-i 'telectual?
La asta aştept răspuns din partea maneliştilor, articulat frumos.
Vara trecută, după procentajul şocant de nepromovare a examenului de bac, aceeaşi doamnă Andronescu a propus să intre la facultate tot neamul adolescentin, inclusiv cei ce nu promovaseră. Ceva în genul creditului cu buletinul, intri tu la facultate, puişor agramat, acuma, şi-mi aduci diploma de bac de preferinţă înainte să termini aici studiile, să nu ne încurcăm în diplome.
Vara asta, după noul procentaj dezastruos de nepromovare a bacului (care măcar n-a mai fost şocant acum), doamna Andronescu are o nouă propunere : să desfiinţăm liiceele care s-au dezonorat.
N-a precizat ce-i de făcut cu acei elevi, îi lăsăm cu 8 clase, la cerşit, la emigrare, la puşcărie.
Dar să desfiinţăm din nou, de data asta liceele.
Apăi te poţi aşa juca totuşi cu legi şi instituţii ale unei ţări?
Când iei o decizie nu evaluezi implicaţiile?
Poţi să vii peste câţiva ani să spui sorry, am gândit prost prima oară, virăm la 180?
Cât abrambureală ţi-e permisă când ai o responsabilitate la nivel de popor?
Ca ministru al Educaţiei însă ...
Hai cu o scurtă enumerare, că nu toată lumea e la curent cu mersul Educaţiei în România.
În 2009 doamna Andronescu a desfiinţat şcolile profesionale. Nu găsesc nici o justificare logică a deciziei.
Cert e că parcă mi-l şi imaginez pe tovarăşul Nicolae răsucindu-se în mormânt pe stânga de plăcere : tanti asta i-a realizat dezideratul socialist - egalizarea tuturor.
În secunda doi mi-l imaginez însă răsucindu-se din nou, spre dreapta de data asta, de nervi : păi în loc să ne uniformizeze pe toţi, conform idealului comunist, la nivel de prelucrători prin aşchiere, tanti asta ne-a egalat la nivel de liceu teoretic? Cum adicătelea? Tot românu-i 'telectual?
La asta aştept răspuns din partea maneliştilor, articulat frumos.
Vara trecută, după procentajul şocant de nepromovare a examenului de bac, aceeaşi doamnă Andronescu a propus să intre la facultate tot neamul adolescentin, inclusiv cei ce nu promovaseră. Ceva în genul creditului cu buletinul, intri tu la facultate, puişor agramat, acuma, şi-mi aduci diploma de bac de preferinţă înainte să termini aici studiile, să nu ne încurcăm în diplome.
Vara asta, după noul procentaj dezastruos de nepromovare a bacului (care măcar n-a mai fost şocant acum), doamna Andronescu are o nouă propunere : să desfiinţăm liiceele care s-au dezonorat.
N-a precizat ce-i de făcut cu acei elevi, îi lăsăm cu 8 clase, la cerşit, la emigrare, la puşcărie.
Dar să desfiinţăm din nou, de data asta liceele.
Apăi te poţi aşa juca totuşi cu legi şi instituţii ale unei ţări?
Când iei o decizie nu evaluezi implicaţiile?
Poţi să vii peste câţiva ani să spui sorry, am gândit prost prima oară, virăm la 180?
Cât abrambureală ţi-e permisă când ai o responsabilitate la nivel de popor?
Cele 3 surprize ale zilei de sambata
luni, 9 iulie 2012
Sâmbătă dimineaţă am constatat că îmi lipsesc 50 de roni din cont. Doar eu am pin-ul şi nu am amnezie, nu i-am scos. Sucursala însă era închisă, n-am avut pe cine să iau la întrebări.
Am văzut apoi un trandafiraş roşu care mi-a plăcut teribil. Am vrut să îl plătesc, dar omul n-a vrut să-mi ia banii pe el.
Frumos gestul, m-a surprins - vânzătorii nu prea obişnuiesc să dea ceva gratis, chit că produsul nu se prezintă în condiţii bune.
Slabă compensaţie însă pentru absenţa a 50 de roni din cont, care pentru mine sunt bani importanţi, nu ca pentru bancă.
În fine, cu a treia surpriză a zilei sunt oarecum obişnuită, deşi tot neplăcută rămâne senzaţia.
Trebuia să particip sâmbătă la amiază şi la întrecerea cu maşinuţe organizată de Haotik, în calitate de spectatoare. Sper că s-au distrat bine!
Am văzut apoi un trandafiraş roşu care mi-a plăcut teribil. Am vrut să îl plătesc, dar omul n-a vrut să-mi ia banii pe el.
Frumos gestul, m-a surprins - vânzătorii nu prea obişnuiesc să dea ceva gratis, chit că produsul nu se prezintă în condiţii bune.
Slabă compensaţie însă pentru absenţa a 50 de roni din cont, care pentru mine sunt bani importanţi, nu ca pentru bancă.
În fine, cu a treia surpriză a zilei sunt oarecum obişnuită, deşi tot neplăcută rămâne senzaţia.
Trebuia să particip sâmbătă la amiază şi la întrecerea cu maşinuţe organizată de Haotik, în calitate de spectatoare. Sper că s-au distrat bine!
Ai grija ce-ti doresti sau dara din istorie
vineri, 6 iulie 2012
Eu, recunosc, am ţinut cu Emil Constantinescu şi cu Ciorbea, au fost ultimii doi politicieni cu care am ţinut. Îmi plac oamenii discreţi şi la locul lor, inclusiv în politică.
După cei doi m-am potolit să mai investesc speranţă în politicieni, de orice partid (temporar) ar fi.
Însă normal că o oarecare sensibilitate faţă de vechea mea aderenţă politică se mai resimte, chiar dacă surd, după atâţia ani şi dezamăgiri. Asta înseamnă că nu mă pot dezice de vechea mea simpatie pentru ţărănişti.
Prin urmare fireşte că m-a iritat declaraţia lui Băsescu despre Constatinescu, anume că omul 'n-a lăsat nici o dâră în istorie'. Şi că nu vrea să se spună acelaşi lucru despre mandatele sale.
Ei, uite că dorinţa i-a fost împlinită :
Băsescu va lăsa o dâră în istorie ! Primul preşedinte suspendat de două ori de către Parlament.
Cu mari şanse la marele premiu, suspendarea de către popor.
Privesc şi mă amuză veşnica ironie a istoriei :
s-a lăcomit Năstase să mărească mandatul de preşedinte de la 4 la 5 ani, convins că îi va reveni;
i-a revenit altuia, ca în proverb;
Năstase e acum la puşcărie şi se pare că o dată cu el s-a anulat şi legea pe care a dat-o -
dacă Băsescu va fi suspendat la referendum va rămâne doar cu 8 ani de mandat, fix câţi ar fi avut dacă n-ar fi intervenit Năstase.
Năstase parcă şi-ar fi luat legea cu el când a intrat la mititica.
După cei doi m-am potolit să mai investesc speranţă în politicieni, de orice partid (temporar) ar fi.
Însă normal că o oarecare sensibilitate faţă de vechea mea aderenţă politică se mai resimte, chiar dacă surd, după atâţia ani şi dezamăgiri. Asta înseamnă că nu mă pot dezice de vechea mea simpatie pentru ţărănişti.
Prin urmare fireşte că m-a iritat declaraţia lui Băsescu despre Constatinescu, anume că omul 'n-a lăsat nici o dâră în istorie'. Şi că nu vrea să se spună acelaşi lucru despre mandatele sale.
Ei, uite că dorinţa i-a fost împlinită :
Băsescu va lăsa o dâră în istorie ! Primul preşedinte suspendat de două ori de către Parlament.
Cu mari şanse la marele premiu, suspendarea de către popor.
Privesc şi mă amuză veşnica ironie a istoriei :
s-a lăcomit Năstase să mărească mandatul de preşedinte de la 4 la 5 ani, convins că îi va reveni;
i-a revenit altuia, ca în proverb;
Năstase e acum la puşcărie şi se pare că o dată cu el s-a anulat şi legea pe care a dat-o -
dacă Băsescu va fi suspendat la referendum va rămâne doar cu 8 ani de mandat, fix câţi ar fi avut dacă n-ar fi intervenit Năstase.
Năstase parcă şi-ar fi luat legea cu el când a intrat la mititica.
Ura! Ura! Avem democratie, avem alternanta!
miercuri, 4 iulie 2012
Ieri românii au reuşit să aplice altenanţa la putere :
am schimbat o aripă ruptă din FSN cu o aripă ruptă şi mai de mult din FSN;
am mai schimbat un ministru al educaţiei plagiator pe un prim-ministru plagiator;
şi-am mai schimbat şi o doamnă preşedinte de cameră legislativă care are probleme cu simpla număratoare cu un domn preşedinte care are probleme cu simpla prezenţă.
Minunat, trăiască democraţia ! Iată câtă diversitate de opţiuni oferă.
Altfel însă e o singură chestie care mă nedumereşte :
când Mircea Geoană a alunecat direct din funcţia de Preşedinte al Senatului până la dreptul de a moţăi pe un scaun obişnuit din Senat, atunci n-a mai sărit alertat nici un pdl-ist că-i lovitură de stat monşer.
Apăi acum de ce se duc să deranjeze amsadorii de la Bucureşti? Doar pe căldurile astea au şi oamenii ăia nevoie de o siestă prelungită.
am schimbat o aripă ruptă din FSN cu o aripă ruptă şi mai de mult din FSN;
am mai schimbat un ministru al educaţiei plagiator pe un prim-ministru plagiator;
şi-am mai schimbat şi o doamnă preşedinte de cameră legislativă care are probleme cu simpla număratoare cu un domn preşedinte care are probleme cu simpla prezenţă.
Minunat, trăiască democraţia ! Iată câtă diversitate de opţiuni oferă.
Altfel însă e o singură chestie care mă nedumereşte :
când Mircea Geoană a alunecat direct din funcţia de Preşedinte al Senatului până la dreptul de a moţăi pe un scaun obişnuit din Senat, atunci n-a mai sărit alertat nici un pdl-ist că-i lovitură de stat monşer.
Apăi acum de ce se duc să deranjeze amsadorii de la Bucureşti? Doar pe căldurile astea au şi oamenii ăia nevoie de o siestă prelungită.
Poate mai reusim o vizionare de etapa din Le Tour
marți, 3 iulie 2012
Anul trecut cam pe vremea asta câţiva bloggeri ploieşteni reuşeam să ne facem timp pentru a vedea împreună la o terasă din oraş o etapă din Turul Franţei.
Oare se poate repeta păţania? Ştiut fiind că obiceiurile bune se creează mai greu.
Măcar cei cinci care am fost anul trecut, deşi poate anul ăsta o fi căpătat ciclismul noi adepţi şi în Ploieşti.
Să vedem dacă mai reuşim o numărătoare :
Silviu (din câte ţin minte nu are bac anul ăsta, deci ar fi deja în vacanţă), Cojo (nici el nu are bac, deşi are emoţii multe anul ăsta), 3ditorial (cu speranţa că Dragoş nu o să aibă motiv să-şi exerseze ironia pe vreun verdict în cazul Armstrong) şi Waven (la care ieri erau închise comentariile şi care poate o fi deja prin concedii).
Oare se poate repeta păţania? Ştiut fiind că obiceiurile bune se creează mai greu.
Măcar cei cinci care am fost anul trecut, deşi poate anul ăsta o fi căpătat ciclismul noi adepţi şi în Ploieşti.
Să vedem dacă mai reuşim o numărătoare :
Silviu (din câte ţin minte nu are bac anul ăsta, deci ar fi deja în vacanţă), Cojo (nici el nu are bac, deşi are emoţii multe anul ăsta), 3ditorial (cu speranţa că Dragoş nu o să aibă motiv să-şi exerseze ironia pe vreun verdict în cazul Armstrong) şi Waven (la care ieri erau închise comentariile şi care poate o fi deja prin concedii).
Expozitia foto in Ploiesti
Dacă aveţi poftă să vedeţi o expoziţie de fotografii într-un cadru deosebit vă recomand eu un astfel de eveniment :
mâine, miercuri 4 iulie de la orele 17 la Muzeul de Artă.
Am participat acum doi ani la o astfel de expoziţie, deci nu-mi argumentaţi că netul îţi oferă fotografii pentru toate gusturile : NU se compară o expoziţie cu o privire impersonală pe un ecran.
În plus, poate sunteţi curioşi să vedeţi rezultale obţinute în urma unui curs foto, fiindcă expozanţii sunt absolvenţii unui astfel de curs.
Mai multe info găsiţi pe http://freestate-photographic.com/ site-ul lui Cătălin, organizatorul acestui curs foto.
mâine, miercuri 4 iulie de la orele 17 la Muzeul de Artă.
Am participat acum doi ani la o astfel de expoziţie, deci nu-mi argumentaţi că netul îţi oferă fotografii pentru toate gusturile : NU se compară o expoziţie cu o privire impersonală pe un ecran.
În plus, poate sunteţi curioşi să vedeţi rezultale obţinute în urma unui curs foto, fiindcă expozanţii sunt absolvenţii unui astfel de curs.
Mai multe info găsiţi pe http://freestate-photographic.com/ site-ul lui Cătălin, organizatorul acestui curs foto.
Noi de ce n-avem asa ceva in Ploiesti?
luni, 2 iulie 2012
Adică un simplu centru de închiriere de biciclete.
Privesc ca nesăturata de Franţa Le Tour şi asta îmi declanşează o poftă bună de pedalat, fie şi în absenţa drumurilor mărginite de castele.
Ştiu că există mai multe astfel de centre în Bucureşti, dar nu prea mi-e la îndemână să iau trenul două ore ca să mă plimb alte două ore cu bicicleta.
Nu cred că ar fi prea greu de organizat o astfel de facilitate şi nici nu cred că s-ar dovedi inutilă pentru un oraş precum al nostru.
Am auzit că urmează să se deschidă anul ăsta în Ploieşti cel mai mare mall din sud-estul nu ştiu cui, poate fi şi al galaxiei că tot atât mă gâdilă vestea.
O să avem deci o alternativă (plătită chiar) la amorţitul fundului în fotoliul de-acasă şi încă vreo câteva locuri unde să nu avem ce bani cheltui.
Din moment ce economia României nu mai atârnă decât în comerţ atunci bine şi cu noul mall.
Dar ceva mai natural? Mai sănătos adică (şi nu doar pentru sănătatea organismului).
Privesc ca nesăturata de Franţa Le Tour şi asta îmi declanşează o poftă bună de pedalat, fie şi în absenţa drumurilor mărginite de castele.
Ştiu că există mai multe astfel de centre în Bucureşti, dar nu prea mi-e la îndemână să iau trenul două ore ca să mă plimb alte două ore cu bicicleta.
Nu cred că ar fi prea greu de organizat o astfel de facilitate şi nici nu cred că s-ar dovedi inutilă pentru un oraş precum al nostru.
Am auzit că urmează să se deschidă anul ăsta în Ploieşti cel mai mare mall din sud-estul nu ştiu cui, poate fi şi al galaxiei că tot atât mă gâdilă vestea.
O să avem deci o alternativă (plătită chiar) la amorţitul fundului în fotoliul de-acasă şi încă vreo câteva locuri unde să nu avem ce bani cheltui.
Din moment ce economia României nu mai atârnă decât în comerţ atunci bine şi cu noul mall.
Dar ceva mai natural? Mai sănătos adică (şi nu doar pentru sănătatea organismului).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
