Am rasplatit un gest frumos cu o marlanie
miercuri, 9 aprilie 2014
Am o explicaţie pentru ceea ce am făcut azi, dar totuşi asta nu mă va scuza niciodată în ochii lui. Sau ai mei.
Trec printr-o perioadă stresantă, printr-o confuzie groaznică legată de decizii majore în carieră,
aşa încât probabil că omul ăsta, un prieten, s-a gândit să mă ajute, să-mi mai alunge din stres,
sunt convinsă că a vrut să fie bine pentru amândoi ...
doar că acum, cu tot stresul,
cu toată dezamăgirea mea şcolară
şi mai ales cu faptul că din ianuarie nu mai cred în dragoste şi în reuşita ei,
în tot contextul ăsta chiar n-aveam nevoie să aud o declaraţie de dragoste.
Am reacţionat probabil ca o nebună,
în loc să fiu flatată m-am enervat ...
Dar îi spusesem deja că aceeaşi persoană care m-a învăţat cum stau lucrurile cu poveştile
m-a învăţat şi că nu există romantism şi alte prostii de-astea în care să investeşti sentimente.
Există interese, există interese reciproce într-un cuplu,
dar dragostea în ziua de azi nu prea mai formează decât cel mult o jumătate de cuplu.
Ştia că asta gândesc acum.
Îmi pare rău pentru felul cum am reacţionat, dar poate nici el nu a înţeles cu adevărat cât de dificilă e luna asta pentru mine şi că nu am nevoie de alte veşti care să complice lucrurile.
Am pierdut şi-un prieten, am reuşit să şi rănesc un om. Un om care vrusese să mă ajute.
Urâte gesturi rezultă câteodată din intenţiile noastre şi nici nu le mai poţi îndrepta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Te implor sa explici mai clar ce s-a intamplat ca nu am inteles exact ce ti s-a oferit si de ce ai considerat refuzul tau o marlanie (plus refuzul in sine sau maniera refuzului ?), pt ca am devenit intolerabil de
curios, mai ales ca si eu am dorit sa ofer recent un cadou de despartire lui Schatzi si m-a refuzat si si acum ma framant ca nu cumva si lui sa-i para rau acuma, la fel ca si tie, ca m-a refuzat, ca eu nu vreau ca el sa sufere remuscari si tot ce vreau e sa fie bine si linistit si sa ma lase sa visez in continuare la ale mele fara sa ma ingrijorez despre el ca s-ar putea framanta cu tulburari de constiinta inutile ca a refuzat cadoul de la mine...daca e cum il cred eu, insa, super constiincios, tare mi-e teama ca nu va reusi sa uite niciodata ca a refuzat cadoul meu ! Zau, si cat mi-am propus ca eu sa nu influentez oamenii niciodata astfel incat sa nu ma poata tine minte ca sa nu dea vina pe mine dupa aia re la cine stie ce fac sau patesc, de gen sa se gandeasca "a, daca nu refuzam cadoul lui Rudolph atuncea, uite nu pateam asta", etc. Tot ce sper este ca egoismul natural si senilitatea sa estompeze din memoria lui Schatzi acel refuz si pe mine odata cu el...numai asa ma pot simti linistit ca nu am avut nici o raspundere si nu am de ce sa ma simt vinovat.
Desigur, este chiar posibil ca el de fapt sa ma fi si uitat deja si pe mine si pe spaniolul plus pe cele 2 femei cu care m-a inselat de-a lungul relatiei noastre, plus si ca a refuzat cadoul de la mine, si eu sa ma
framant total degeaba !
Hihihi, esti nemaipomenit Rudolph ! Deci din dorinta de a nu-i cauza tu nici cea mai mica suferinta lui Schatzi iti doresti sa il protejeze de asta tendinta fireasca spre senilitate :)))
Dar sa stii ca nu e chiar asa, iti explic imediat de ce.
In primul rand da, sa spunem ca si el s-a auto-invinovatit pentru ca a refuzat sa iti primeasca acel cadou. Dar asta nu inseamna ca apoi te va considera responsabil pe tine pentru un eventual rau ce i se va intampla.
Inteleg eu la ce te duce pe tine gandul, fiindca si eu judec in principii din astea 'karmice'.
Dar ele inseamna sa ne asumam NOI insine raspunderea pentru accepturile sau refuzurile noastre, nu sa dam vina pe cei ce le genereaza.
Intelegi ?
Sa spunem ca i-a parut rau apoi ca ti-a refuzat cadoul. Se poate invinovati doar pe el.
Daca te va invinovati pe tine, atunci e o jigodie pe seama caruia nu trebuie sa mai irosesti doua ganduri.
La fel cum, imi place sa cred (sau sa ma iluzionez) ca faptul ca unii aleg sa insele in timpul unei relatii nu inseamna ca pot sterge asa usor din memorie partenerul inselat ... Sau poate ca-s eu prea naiva. :)
Iar ca sa iti explic mai bine ce s-a intamplat cu mine si de ce am simtit ca am fost mojica ...
eu veneam dupa o dezamagire amoroasa si un prieten mi-a fost alaturi, insa ii spusesem ca momentan nu mai cred si nu imi mai doresc o noua relatie, deci stia clar ce e cu mine.
Asa ca nici prin cap nu mi-a trecut ca are sa imi declare ca s-a indragostit.
I-am reprosat asta
si cred ca ma pot gandi la doua motive principale pentru care l-am acuzat ca nu trebuia sa imi spuna asa ceva :
in primul rand probabil ca m-am gandit ca el ma considera vulnerabila acum si deci isi face un calcul simplu, ca in schimbul unei declaratii de dragoste va muta relatia noastra in alt plan ,
iar apoi cred ca m-am enervat din pricina ironiei, fiindca in loc sa auzi o declaratie de la persoana de la care ti-ai dori, auzi de la altul.
Probabil ca am fost si surprinsa.
Sau poate ca am considerat ca ma si face responsabila de indragosteala lui ... :)
Cert e ca exista moduri gentile de a spune cuiva ca nu e momentul.
Eu nu am fost gentila, eu i-am reprosat. Pe un ton rastit si cu vorbe cam dure.
Nu prea mai stiu sa fiu diplomata zilele astea, cu nimeni.
Eu iti sunt recunoscator pt clarificare pt ca efectiv m-a ajutat sa privesc propria mea situatie mai realist decat sa-mi fac ingrijorari pe baze asa cam speculative.
Cat despre enervarea ta, eu pe undeva intuiesc ca de fapt era natural sa fii suparata plus sa te enervezi si mai rau cand amicul nu a inteles nimic de ce erai suparata si ce asteptai de la el si s-a repezit ca nuca-n perete...pe de o parte sunt aproape sigur ca el nu s-a simtit jignit ci cel mult nedumerit de enervarea ta, iar pe de alta era natural si pt el sa fie
ignorant si confuzat, ca doar nu are pregatire de psihoterapist plus chiar si daca voia sa iti ofere o psihoterapie de suport amicala, asa ca intre prieteni habar nu avea de alte metode decat una simpla asa de gen, "nu mai plange ca ti-ai pierdut jucaria, uite iti dau eu jucaria mea".
In general parerea mea e ca rolul principal al unui prieten bun nu trebuie sa fie ala de psihoterapist, nici macar de suport, ci trebuie sa fie unul educativ-corectiv, de ex el, daca chiar era bun de prieten de nadejde si de cursa lunga pt tine, atunci cand te vedea suparata, ar fi trebuit sa zica, "bine, am inteles, dar m-am plictisit sa-mi tot vorbesti despre alalaltul si despre ce suparata esti tu, hai mai bine sa vorbim si despre mine, nu numsi despre tine mereu". Sau macar, "vad ca inca nu ti-a trecut supararea, ai dreptate, du-te undeva in vacanta, uite pot sa iti recomand eu un loc sau o linie aeriana sau iti fac o lista cu obiective, ceva concret, si dupa ce iti trece poti sa ma suni ca eu
te astept si atunci ne vom putea
plimba veseli si linistiti amandoi ca
niste prieteni buni." Dar asta e in teorie, in practica merge mai greu, mai ales si daca e vorba de un baiat si o fata. De aia, pt baieti s-au publicat instructiuni mai simple, de gen sa zica ceva de gen, "vad ca esti suparata, zau parca si eu am inceput sa ma simt suparat pt ca am empatie de prieten si seaman om cu tine, hai sa fim suparati impreuna amandoi 5 sau 15 minute", si "dupa aia o sa ne treaca si vom fi veseli amandoi plus vom avea senzatia ca am fost alaturi unul de altul" .(ma rog, implicit, nu trebuie spuse chiar toate cuvintele astea dar asa trebuie procedat daca vrem sa fim prieteni...dar instructiunile astea au fost publicate mai recent si nu cred ca prietenul tau stia de ele, dar el nu a fost rau, doar mai ignorant, de aia a dat cu bata-n balta. Dar sunt aproape sigur ca I-a trecut ca sper ca nu e din aia care nu suporta sa se simta respinsi, ca daca e asa, nici nu e bun de prieten, de altceva nici atata.
Trimiteți un comentariu