Sa-i felicitam, ca sunt de felicitat. Mandrie locala, eveniment cultural, reusita organizatorica.

Pe vremuri de criză teoria spune că prima cedează cultura. Nu fiindcă e cea mai deşteaptă (ca în banc), ci fiindcă e considerată un soi de moft, o componentă non-vitală a existenţei.

Iaca Ploieşti-ul lui 2011 a arătat cum criza se mai îndulceşte cu moftul numit cultură.
Astă primăvară am avut un Festival de Film, o primă ediţie în orăşel aici.
Iar acum, în toamna (cea cam iarnă de fapt) am avut o primă ediţie a unui Festival Naţional de Teatru. Care se şi încheie azi.

Eu nu mi-am propus decât 3 manifestări din cadrul festivalului : o piesă de teatru cu Marius Manole, o conferinţă a lui Ion Caramitru şi o conferinţă despre Shakespeare.
Mi-am luat bilet din timp la piesa de teatru (bine am făcut, fiindcă sala a fost plină), am ajuns şi la conferinţa domnului Caramitru, dar la conferinţa despre Shakespeare ...

Impresii?
Să le argumentăm un pic.
Eu la teatru n-am prea fost până acum. Nici nu m-a tentat. Iar acum am mers pentru 'fenomenul' care este Marius Manole, despre care am auzit numai descrieri admirative.
Îmi pare însă tare bine că am fost la 'Inimă de câine', de Mihail Bulgakov. E o piesă cu pretext politic -acţiunea se desfăşoară în Moscova lui 1925, la câţiva ani după marea revoluţie proletară care a răsturnat lumea cu susul în jos. Însă dincolo de pretextul politic foarte acut redat, resimţi profund substratul uman, etern valabil dincolo de ideologii trecătoare.
Marius Manole? Un actor de-o sensibilitate aparte, accentuată probabil şi de aspectul fragil. În 'Inimă de câine' rolul este însă solicitant şi fizic şi vocal, iar Marius Manole în rolul câinelui pe care savantul experimentează eşuând, reuşeşte o performanţă deosebită.
Victor Rebengiuc în rolul savantului? Omul ăsta chiar inspiră autoritate, are un aer maiestuos.

Nu-s dusă la teatru, aşa că asta nu e critică teatrală. Vă spun doar ce m-a impresionat.
Iar eu Mă emoţionez cu greu, aşa încât piesa , actorii şi punerea în scenă chiar sunt 'la îndemâna' oricărui individ, indiferent de gradul de familiarizare cu forma asta artistică.
Vă recomand să n-o rataţi dacă vi se iveşte ocazia!

Regia mi s-a părut şi ea deosebită, atmosfera încă din primele momente îţi inspiră fiori, fundalul sonor  creează inumanitatea revoluţiei roşii, în vreme ce la final te trezeşti invadat de un val de compasiune, îţi reaminteşti de omul din animalul nostru zilnic.
Acum îmi doresc să văd şi altă piesă în regia lui Yuriy Kordonskiy.


Ion Caramitru la conferinţa despre Limitele Aşteptării? Un om impozant, exact aşa cum pare şi la teve. Şi cu acea voce seducătoare, pe care aş asculta-o citindu-mi orice, e o voce de povestitor care te poartă.


Impresiile spuneam deci?
Un pic mândră că-s ploieşteancă şi că, vezi bine, se poate să ieşim din mentalitatea de orăşel şters şi anonim.
Un pic mulţumită că am văzut o piesă de teatru cu miez şi cu sensbilitate.
Un pic entuziasmată de reuşită, fiindcă mie mi-a părut o reuşită organizatorică.

Mi-au plăcut teribil acei, presupun, voluntari îmbrăcaţi toţi în tricouri cu emblema festivalului, care te ghidau încă din holuri, care îţi adresau un Bine aţi venit şi Mulţumim pentru prezenţă.
Dădeau un aer stilat manifestării, o grijă mic-burgheză pentru maniere, deghizând totodată şi un pragmatism al unei bune desfăşurări a manifestărilor.
Aşa încât da, felicitări domnului Lucian Sabados, directorul Teatrului Toma Caragiu, nu vreau să mă gândesc cât efort a implicat această primă ediţie, însă rezultatul e de admirat. Şi de urmat !