Uite cum poti parea centrul universului meu

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu când am căderi de calciu tremur din toate lipsele de dotări.

Nu ştiu nici dacă este vizibil sau nu, mie mi se pare că poate fi test de miopie, atât de rău îmi resimt propriul tremurat.

Ei, azi de dimineaţă m-am trezit cu o nouă ediţie de cădere de calciu şi cu o promoţie nouă de paloare naturală.

Prin urmare mă hlizeam cum ar fi fost să-mi dau vreo întâlnire în seara asta, iar persoana cu pricina să gândească, firesc, că mă emoţionează teribil prezenţa sa. O adevărată declaraţie involuntară din partea mea !

Cum m-am tratat de o dependenta, reteta neuniversala si partiala

De fiecare dată când aud de cineva care s-a lăsat de fumat încep să iscodesc cum, de cât timp, până unde ajunsese cu dependenţa. Eu una n-am fumat vreodată, dar subiectul cu renunţarea la fumat mă interesează şi mă afumează în mod personal.

Ei bine, din toate mărturiile strânse, oamenii care au reuşit să renunţe s-au lăsat brusc.
"Din momentul ăsta nu mai fumez" este singura metodă ce a funcţionat.
Nu temporizăril, nu răririle, nu monitorizările.
Ci o străfulgerare subită, ca un acces de nebunie, în care individul, fără să-i impună cineva, şi-a decretat "Gata."

Primăvara asta, fără să-mi dau seama sau măcar să-mi propun, am aplicat şi eu aceeaşi metodă pentru o dependenţă de-a mea - internetul.
Mi-am demontat pc-ul (care oricum mă exaspera la cât de prost mergea) fără să-mi propun vreo dată anume să-l reinstalez. Toata pauza a durat mai bine de-o lună.

Şi, spre surprinderea mea, nu i-am simţit lipsa. N-am avut nici măcar o dată impulsul de a-mi remonta pc-ul.
Am făcut o lume întreagă să dispară pentru mine (şi eu pentru ea). Nu m-am gândit în intervalul scurs nici ce s-o fi întâmplat cu lumea rămasă doar în virtual, n-am simţit nevoia de a trimite vreun mail. Net-ul însuşi trecuse dincolo de sfera atenţiei mele.

A fost chiar simplu. Si presupun ca e simplu pentru oricine să procedeze astfel.

Explicaţia, cred eu, e una legată de orgoliu. De obicei suntem prinşi în griji, captivi în probleme, înlănţuiţi de alţii, mereu într-un control incomplet al situaţiilor.
În schimb, decizia de a renunţa la ceva te face Zeul acelui  lucru - din dependent de ţigări, brusc eşti cel care le refuză. Din obişnuit cu net-ul eşti cel care decide să se oprească.

E o voluptate imensă în a fi cel care face o lume să dispară. Totul în magia degetului tău care apasă -ori nu- butonul. Te îmbeţi cu iluzia puterii tale, tu, cel care nu poţi să alungi nici măcar ţânţarul gândului că e prea aglomerată intersecţia şi vei pierde minute bune aici.


Însă testul de tărie adevărat e mai pervers de-atât : a te abţine în prezenţa tentaţiei, nu în absenţa ei.
Ei, şi-aici e momentul în care eu am picat testul.

Sunt oricum de felul meu o extremistă - ori ca mine ori deloc, ori perfect ori inutil.
Şi bineînţeles că felul ăsta de a fi nu mă duce nicăieri.
Ce legătură are firea mea cu dependenţele? Iarăşi simplu.
Şi iarăşi probabil cu aplicaţie universală.

Cât timp nu mi-am deschis pc-ul am părut a fi o stoică, regină peste deciziile şi dorinţele mele.
De cum l-am deschis mi s-au evaporat şi coroana de regină, şi biciul de stoică.

Am pierdut iarăşi numărul minutelor petrecute pe net.
Am rătăcit iarăşi de la cărarea site-urilor auto-propuse la începutul zilei.
M-am lăsat iarăşi rotită ca o giruetă de către un mail, un link sau o căutare gugălită.

Probabil că ăsta e omul modern : suntem ai dracu' de tari dacă nu avem oportunitatea care ne face slabi. Cum apare oportunitatea de a ne mai exersa un pic dependenţa, cum ne aruncăm la gâtul ei.

Sau cine ştie? Poate voi aţi găsit calea spre a fi cu măsură. Eu m-am născut fără.
Încă mai exersez cum te poţi vindeca de extremism în toate tentaţiile societăţii ăsteia de consum de timp şi energie.

Anunt exclusiv pentru bloggerii prahoveni

Astazi mi-am auto-impus zi de carantina pentru net si zi de gospodarit cu elan.
Vad ca mi-au reusit ambele.

Totusi, timp pentru un mic anunt pe blog imi pot sustrage.
Sambata viitoare, pe 25 iunie, orele 17, va avea loc o noua intalnire a bloggerilor prahoveni.
Poate foloseste cuiva vestea asta.
Detalii gasiti aici.

Habar n-am ce se discuta, pe ce ton si in ce termeni la intalnirile astea. Deci nu-i o recomandare, doar o veste seaca.

Si-acum gata cu timpul meu de net azi.
Semnat Harnicuta

Ganduri pe-o margine de bine pornite de la Leapsa de bine

Anul asta am aflat si eu ca binele urmeaza traiectorii de bila pe teren denivelat de golf - stabilesti tinta, ochesti linia dreapta, dar bila deviaza la un moment dat si nu mai ajunge nicicum la tinta.
Am mai aflat tot anul asta ca poti sa faci bine si fara sa-ti dai seama (am beneficiat de fapt de asa ceva.)

Stiam de mult timp ca binele nu e intotdeauna povestibil. Ca de multe ori e de gasit printre fapte, la fel ca si geamanul sau vitreg, raul.
Si stiam ca-s multe feluri de-a face bine, nu neaparat gesturile pe care poti sa le enumeri in "am donat atat" sau "am imprumutat cu atat" sau "am ajutat atatea batrane sa treaca strada".

Binele e mai ales in lucruri care nu se pot numara si nu se pot enumara. E sa fii langa cineva la greu, sa fii sincer cu cineva, sa oferi o parere sau chiar un sfat cand ti se cere, sa faci pe cineva sa rada, sa distragi gandurile cuiva, sa scoti pe cineva din casa, sa dai incredere cuiva, sa nu-l menajezi cu vorbe false, sa nu-i incurajezi iluziile, sa-i spui simplu si fara floricele exact ceea ce gandesti.
Toate astea sunt formele binelui discriminate de societatea lui "mai mult, mai vizibil" in care traim.

Anul asta am aflat si ca binele poate porni ca bine, dar pana se rostogoleste total se poate transforma intr-un bulgare de rau. Eu, caraghioasa de mine, am reusit si asta. Am vrut sa menajez pe cineva si am facut acest bine intr-un fel atat de intortocheat incat am sfarsit prin a face rau unei alte persoane tare dragi. Si care sper ca stie ca nu am avut asta in intentie, fiindca oricum nu mai pot indrepta vreodata intamplarea la care am contribuit.

Asa ca momentan sunt intr-o relatie de distanta fata de bine - cum ar veni ma tin departe de bine fiindca risc sa-i fac rau.

Iar cand astazi am citit de la Dragos leapsa pe care mi-a inaintat-o am stat putin sa ma gandesc. Cititi la el de unde a pornit totul. Ideea e urmatoarea : ar trebui sa povestim cate un lucru bun pe care l-am facut, ceva marunt, nu neaparat faptul ca suntem cu totii Superman in visele noastre.

Desi lucrurile marunte sunt cele care pot schimba lumea, de la Depeche citire !

Acum ma gandeam de pilda ca in lumea asta a blogosferei chiar exista un exemplu de om care face bine fara sa para, fara sa fie dulceag sau pozitiv. E pur si simplu atent la ce se intampla si e sincer in pareri. Dar o sa vedem cat rezista el, Waven, in postura asta.

O cam dau cotita cu faptele mele de bine, asa-i?
Un cineva anume mi-a atras atentia ca nu spun mai niciodata multumesc. Si da, avea dreptate.
Dar am decis sa-l ascult in felul meu.
Am inceput sa raspund cu multumesc zilnic. Multumesc cand imi cumpar paine, cand primesc o informatie, cand obtin un formular etc
Si daca vi se pare putin lucru sau inutil, pardon s-avem !
O data ca e un act de vointa sa iti exersezi zambetul si calmul replicand cu un simplu multumesc atunci cand esti luat la pertu de catre un functionar acru sau cand ti se tranteste ostentativ biletul de autobuz pe tejghea.
Apoi fiindca poate, prin contagiune, se va raspandi odata si-odata o atitudine civilizata, daca nu chiar una detasat-zambitoare.

Leapsa asta de bine eu cred ca ar putea merge mai departe la Mihaeladr, la FJ13, la Florin, la Sorin, la Aditza. Si mi-ar placea mie sa mai stiu si parerile lui Raul si Schtiel, dar pana la urma preia gandul cine doreste, daca pofteste.

Tu ce mi-ai fi replicat daca erai in locul lui?

Sunt genul de om care tine la lucrurile sale. Si genul de om care tine si la ideea micilor intreprinzatori in dauna marilor concerne.

Asa ca in momentul in care mi s-au tocit sandalele m-am hotarat sa nu dau buzna la magazinele de incaltaminte din oras (adica toate acele dughene in care gasesti aceleasi cinci modele la acelasi pret, dar expuse in alta ordine).
Nu, m-am hotarat sa imi risc sandalele deteriorate pe mana unui cizmar.

Bun, asa ca vineri dimineata imi pun in punga repede perechea de sandale, repede fiindca ma grabea perspectiva ploii.
Trebuie sa va spun ca mie imi plac sandalele culoarea piciorului, asa incat am trei perechi aceeasi culoare.
Cand ajung la cizmar ii explic care e problema sandalelor. Cand sa le scot insa din punga am un atac de sange in obraji - le luasem pe cele bune.
Murmur frumos "am luat o alta pereche, data viitoare o sa aduc chiar si sandalele potrivite." Si ca sa nu fiu penibila de tot il intreb daca totusi poate sa le repare in baza simptomelor descrise de mine.

Peste cateva ore, in aceeasi zi, ma prezint din nou cu sandalele. De data asta cu cele bune, adica stricate.
De data asta am avut grija sa ma uit cu atentie cand le-am pus in punga.
Ba chiar m-am mai uitat o data in punga si pe drum, nu cumva intre timp sa se fi subtituit cu alta pereche.

Cand ajung la cizmar scot sandalele si astept sa-mi spuna cat ma costa si cand sa vin.
Nah, nu era sa o iau de la capat cu prezentarea, ca doar dimineata ii explicasem care-i problema.
Spre suprinderea mea cizmarul, cu o atitudine de profesionist si cu o discretie englezeasca, reactioneaza ca si cand nu m-ar mai fi vazut vreodata pana atunci :
"Da, ce doriti?".

Asa ati fi reactionat si voi? Ati fi trecut sub tacere zapaceala mea? Sau macar o ironie mi-ati fi inclus in pret?

Totusi, ca sa ma intelegeti mai bine, simt nevoia sa marturisesc si asta :
cele doua perechi de sandale de aceeasi culoare, ei bine, sunt chiar si acelasi model.

Neamtul revolutioneaza stiinta - bacteria mortala 100% bio

Ce inseamna neamtul dom'le! Cum e el muncitor, perfectionist, serios si toate celelalte de-l fac cel mai plictisitor locuitor al Europei.

Carevasazica au constatat ei ca mor oamenii din pricina banalei bacterii e coli care s-a facut a dracu' rau, atat de mult a decazut pana a suferit o mutatie letala printre gene.
Si bineinteles ca nu s-au hazardat sa vina cu o cauza, ci au cercetat si abia apoi au dat verdictul - castravetii din Spania.

Si ioca surpriza ca atata a fost de ajuns sa se duca pe topogan vanzarile agricultorilor spanioli.
Astia protestara, ba chiar in semn de protest muscara din castravete fix in fata camerelor de filmare.

Iar dupa ce a intrat un pic falimentul in el de comert spaniol cu legume, hopa si vestea ! Nu-i de la castraveti epidemia, ar fi de la fasole.

Acum nu stiu exact daca sa va marturisesc sau nu parerea mea despre Organizatia Mondiala a Sanatatii. La cati bani roiesc prin organismul asta si la raportul dintre cate au reusit si cate nu, mie mi se par ca sunt Organizatia Mafiotilor in Halate Albe.
Pana sa dea insa OMS-ul alerta de epidemie pentru o noua stropseala cu apa au revenit in scena nemtii cu stirea de ultima ora : in cele din urma s-a descoperit cauza deceselor prin mutatia bacteriei E-coli.

Nu fusera nici castravetii din Spania, nici fasolea, nici rosiile, putem sa mancam iarasi din astea, fusese o incurcatura. La originea contaminarii au fost niste ticaloase de seminte germinate provenite de la o ferma, culmea, din nordul Germaniei insasi. Ba chiar inca si mai buna-i poanta : ferma este una bio!

Stiu ca-s rea acum, fiindca am ras mereu de snobii ce se arunca dupa orice noutate si cred in orice eticheta, bio, eco, natural etc

Sa traiti bine ! Dormiti linistiti ! Mancati bio !

De la departamentele de pr si marketing pana la acele laboratoare stiintifice si birouri de functionari, o lume intreaga vegheaza la atractivitatea portefelelor dumneavoastra!

O sa avem si co-plata pentru cate un politist personal

Oricat am fi de poetici, de artisti, de glumeti, de intelectuali, asta ne priveste pe toti

Duminica asta am avut parte de un incident neplacut mergand pur si simplu pe strada.
Mi-am amintit involuntar de o faza la care am fost martora in vremea liceului, intr-o seara de toamna. Un tip de vreo 23 de ani bine imbracat venind din sensul opus, aproape alergand, cu parul ciufulit. Ceva anume transmitea panica (stiti ca asta nu are indicatori ce pot fi relatati, dar pot fi simtiti destul de bine).
De obicei nu insist cu privirea pe mutrele oamenilor. Acum era si seara. Insa m-am uitat curioasa si am vazut sange pe mutra tanarului. Fusese batut.
M-am uitat mai departe sa vad unde se grabea, fiindca dupa el nu alerga nimeni.
S-a indreptat catre sectia de politie. Statea la poarta astora si batea, dar nu-i deschidea nimeni.
Toate astea se intamplau pe bulevard, in centrul orasului, acum cativa ani.

Acum aud ca reorganizarea, modernizarea sau cum mama dracului o mai numesc imbecilii implica concedierea de politisti. Iar in Ploiesti stirea enumera sectiile 5 si 6 pe lista celor ce vor fi desfiintate.

Nu conteaza cartierele in care sunt situate acum cele doua sectii.
Faptul ca vor fi concediati politisti e nasol.

Eu una duminica am trecut pe langa doi politisti care patrulau si a fost bine ca am trecut pe langa ei. Si imi dau seama ca e nevoie de mai multi, fiindca imbecili, hoti, hartuitori, bolnavi mintal etc sunt.

Atata vreme cat guvernul n-o sa faca si taieri de infractori, ar face bine sa ne lase politia in pace ! Macar asa cum e ea acum, daca nu sa o multiplice si doteze si motiveze.

Eu una ma simt mai in siguranta stiind ca gasesc suficienti politisti care patruleaza perpedes si din masini daca vreau sa ma plimb prin oras.
Sunt convinsa ca si oamenii de la sate se simt mai in siguranta stiind ca au cate un politist la ei in comuna, nu in urmatoarea.
Si cred ca si politistii insisi se simt mai in siguranta patruland cate doi, fiind cate doi pe schimb si avand mereu spatele asigurat.

Asa e si in tarile civilizate, gasesti politie pe strazi suficienta.
Si daca imi veti replica faptul ca nu fac nimic astia ... inseamna ca nu pricepeti prea multe.
Politistul care doar patruleaza are doua roluri : unul de descurajare psihica a infractorului sa colinde si celalalt fix reversul, de incurajare psihica a cetateanului obisnuit sa colinde oricum, oriunde si oricat.

De obicei nu folosesc injurii (nici pe blog si nici in vorba) insa ma gandeam ca suntem un popor de mamaligi.
Astia ne pot elimina medicii, profesorii, politistii ca sa ne puna borduri, sa ne faca brand de tara, parcuri la sate, sali de sport etc Oricum nu protesteaza nimeni. Ba chiar multi mai iau in gura si motivatiile lor cu restructurare, modernizare, fluidizare, eficientizare si alte baliverne specializat exprimate.
Nici macar o petitie, o campanie a cetatenilor, o solidarizare ... nimic.
Ca de ce sa ma solidarizez eu cu politistul, ca nu pe mine ma da afara!
Ceea ce nu intelege romanul e ca suntem toti legati unii de altii, ne influentam si afectam reciproc si in cele din urma tot tavalugul asta al modernizarii prin eliminari are sa se prabuseasca in capul fiecaruia.

S-a introdus co-plata pentru medicul de familie.
Pe cand pentru politistul de proximitate?

Mai usor sa predai decat sa primesti o lectie. Una cu Neagu Djuvara.

Miercuri seara curioasa, snoaba si semidocta aspiranta din mine au tinut sa mearga la conferinta tinuta de Neagu Djuvara, organizata de Humanitas si sponsorizata de OPT Bank la sediul UPG-ului.
A fost o experienta interesanta, dar in mult mai mare masura emotionanta.

Pentru cei ce nu stiu, Neagu Djuvara este istoric si diplomat. Stiam ca are 90 de ani. Insa m-am inselat cu 5 ani - va implini in curand 95.

N-am sa va redau ideile din conferinta, fiindca daca n-ati fost acolo inseamna ca nu v-a interesat.
De la cateva remarci insa tot nu ma pot abtine.

Neagu Djuvara ne-a explicat faptul ca ceruse dreptul de a-si alege singur tema. Fiindca trebuie sa fie foarte atent cu timpul sau; nu isi poate permite sa pregateasca noi teme la cerere - mai are in cap doua carti pe care vrea sa le scrie!

Asa incat si-a intitulat conferinta "Cum am trecut eu prin cele trei razboaie ale secolului XX".
Si ne-a povestit pe parcusul unei ore, incepand relatarea un pic dinainte de nasterea sa. Ceea ce a facut ca, la capatul orei alocate conferintei, sa nu ajunga cu povestirea vietii sale decat la al doilea Razboi Mondial.

Partea a doua a conferintei, inca vreo ora, a constat in raspunsuri la intrebarile din sala.

Cine a mai ascultat interviuri cu Djuvara stia maniera sa de a vorbi despre istorie. O istorie subiectiva, povestita, ceea ce e normal, fiindca e relatata din interiorul istoriei insasi. Omul asta a trait evenimentele istorice despre care vorbeste, asa incat istoria cu Neagu Djuvara e cu amintiri mai degraba decat cu date seci si relatari neutre de manual.

Si aici intervine prima mea mirare amuzata.
Audienta era formata din profesori (cu ceva ani de predare) si tineri, in procent egal dupa estimarile mele.
Nu comentez faptul ca tanarul care a dorit sa adreseze o intrebare a fost ignorat, in beneficiul profesorilor, desigur. Tipic romaneste!

Insa faptul ca unul din profesorii septuagenari a tinut sa-i si reproseze artagos lui Neagu Djuvara modul in care a relatat razboaiele ... asta nu pot sa n-o comentez.
O data ca probabil nu cunostea stilul destul de personal al lui Djuvara de a se raporta la istorie.
Iar apoi fiindca profesorul enervat e clar ca numai de tupeu nu ducea lipsa, sa ceara cuiva socoteala pentru subiectele pe care acesta si le-a ales.

Mie una recunosc, imi place mult mai mult aceasta abordare a istoriei, prin povestiri.
Poate parea mai facila, tocmai fiindca poate ajunge la un public mult mai larg, nu doar la specialisti.
Este mult mai personalizata fata de datele seci si neutre din manuale. Acolo ai impresia ca istoria nici macar nu-i implica pe oamenii ce o traiesc, atat de distant este relatata.
O istorie povestita prin amintirile altora, asta retii mult mai usor!

Carti putem oricand citi, cu teoriile istorice.
Insa oportunitatea de a-ti fi povestita viata reala, viata la nivelul individului, de catre unul din martorii epocii, asta nu trebuie ratat, fiindca nu se stie cate ocazii  vor mai fi.
Asadar, exploatati-va bunicii de povesti, de istorioare din copilaria lor, fie si doar pentru a compara, pe cat posibil, cum se traia in alte vremuri!

Ma gandesc ca totusi conferinta asta, organizata de editorul lui Neagu Djuvara a avut drept scop popularizarea cartilor sale.
Adica O ocazie pentru cititorul obisnuit de a-l asculta. Nu o conferinta stiintifica si arida dedicata specialistilor. Ceea ce se pare ca n-au inteles tocmai acestia, aratandu-se frustrati de abordare.

Nu stiu voi, dar eu una cred in ironia vietii.
Din ce a relaltat Neagu Djuvara imi dau seama ca nu intotdeauna timpurile rad de noi, ci si noi putem ajunge sa radem de timpuri. Omul acesta a povestit cum a absolvit intai facultatea de Istorie, apoi, dandu-si seama ca nu va putea trai din asta, a facut si Dreptul. De pe urma caruia a trait 50 de ani.
Numai ca mie imi face impresia ca Neagu Djuvara isi ia din plin revansa acum, fiindca batranetea si-o traieste din istorie, nu doar din cea invata ci si din cea traita. Frumoasa intorsatura a vietii, sa poti reveni la pasiunea abandonata din tinerete si sa o implinesti, indiferent la ce varsta (stiu ca multa lume e de parere ca fiecare pasiune isi are timpul ei, iar satisfactii tarzii nu mai au valoare, dar aici eu sunt mai incapatanata).

Acum cateva zile scriam pe aici ca ma obsedeaza gandul la cei care in istorie au ajuns sa ia ultimul vapor catre siguranta, precum evreica din filmul "Tea with Mussolini".
Oamenii astia ma fascineaza, e vorba si de noroc dar si de un simt subtil al macro-istoriei.
Mama lui Neagu Djuvara a fost si ea un astfel de om, istoricul ne-a povestit cum familia sa a apucat sa ia ultimul tren catre Helsinki din Sankt Petersburg, in ajunul Marii Revolutii rosii.

Nu-s foarte usor de emotionat (cred eu), insa clar seara asta mi s-a parut emotionanta.
O data sa stai in preajma unui om care la 95 de ani are mintea lucida, spiritul critic si posibilitatea de a le exprima coerent, ba chiar la 60 de km departare de casa ...
Un om care poate sa iti povesteasca aproape un secol, cu toate bulversarile alerte ale istoriei ...
Dar mai ales un om care preda lectii dincolo de ceea ce spune, lectii prin propriul exemplu.
Neagu Djuvara, la 95 de ani, nu a renuntat la standardul de a-si respecta profesia, statutul si educatia din epoca aristocratilor : tot timpul cat ne-a povestit, ne-a raspuns sau ne-a semnat autografe, peste doua ore jumatate, a stat in picioare !

Macar una din lectiile predate involuntar de Neagu Djuvara, una importanta, sper sa o respect.
Ca sa nu ramana doar o amintire a unei seri care te emotioneaza prin inedit, prin comparatia intre potentialul si realizarile noastre. Dar vorba lui Djuvara, e si o chestiune de gene aici.

Asta vreau de la tine. Nu stii ce s-ar putea intampla.

N-o să te las să-ţi fie uşor. M-am retras pe o insulă.

N-o să-ţi fie uşor. Câteodată mă cocoţ prea sus. Până şi pentru tine.

Încă eziţi. N-o să ne fie uşor. S-ar putea să-mi citeşti în priviri reproşuri pentru ezitările tale.

Şi încă eziţi. Unul dintre noi tot are să se ardă. Încă nu s-au stabilit cotele la pariul ăsta.

Am putea să ameţim. Am putea fi sus. Sau am putea fi jos. Sau, şi mai rău, am putea nici măcar să nu mai ştim ce e sus şi care e jos. Sau, şi mai bine, ar putea nici să nu ne mai pese.

Aş putea să-mi hrănesc fiecare celulă cu câte o picătură crescută în tot acest timp în deşert.

Ai putea să-mi dai doar cu gestul ăsta suficientă energie cât să trec prin furtuni. Poate chiar să-mi dai suficientă energie să te trec şi pe tine prin furtuni.

Sau am putea să înconjurăm lumea astfel şi să-i dăm foc. Contururile noastre ar putea supravieţui. Şi-n interiorul lor am recrea toată lumea cea arsă.

Şi toate astea doar dacă m-ai invita la dans. Ar trebui să ştii : eu n-am să te invit niciodată. Eu m-am retras pe o insulă.

Mi-au plăcut teribil imaginile astea. Şi mergând pe urma lor am dat peste postarea asta a lui Schtiel în care ne propunea un joc cu imagini şi imaginaţie, la liberă alegere.

Iar înlănţuirea de mai sus e ceea ce au generat ele pentru mine, în mod surprinzător. De fapt în mod surprinzător şi neplăcut, fiindcă nu-s o romanţioasă, iar de patetisme fug precum Dracu' de familia lui Prepeleac.

Si eu ca femeia : ieri nu, azi sunt de acord

Sau cum ajunge Ploiesti-ul precum Cluj-ul sau Timisoara

Carmaciului nostru i-o picat greu o idee, cum ca la prezentu-i mic, macar mare viitor sa aiba.
Iar carmaciul a ales de data asta calea clasica : sa ramana in istoria poporului prin modernizarea statului, asa cum ni se preda noua la scoala ca le-a reusit lui Cuza, lui Carol I.

Si hopa cu ideile de modernizare: micsoram dramatic numarul functionarimii, reducem, taiem, si alte variatiuni de castrare.
Iar ca sa nu se protesteze ca de creat totusi n-a construit nimic, ioteee, frumusete de idee : cream o noua impartire teritoriala a tarii.
Nu detaliez, ca nici carmaciul insusi probabil nu si-a definitivat detaliile planului : cate sa fie, cum sa se numeasca etc

Cert e ca eu eram impotriva ideii.
O data fiindca nu vad folosul unei astfel de masuri.
Si-apoi fiindca presimt muuulte costuri (de ceea ce e fara costuri tre' sa ne ferim, asa zice proverbul).

Iar in masura in care nu exista bani pentru trei domenii importante dupa capsorul meu - sanatate, siguranta si invatamant - da-o dracu' de alta trasare cu creta, ca-n interiorul noului desen realitatea tot aia ramane!

Cu motivul suplimentar de impotrivire ca unitatile administrative mai largi devin si prea vagi, prea distante fata de orgoliul locuitorului si prea impersonale - cum sa-mi mai dau eu seama de unde e Gheorghita ala din Mocofani regiunea Sud-Vest cand mi-o cere prietenia pe Facebook?

Eram deci clar contra ideii.
Pana cand am auzit azi intamplator un detaliu al planului : Ploiesti ar urma sa fie capitala regiunii Sud-sud sau cum or numi-o.

Ah, pai asa zi! Ploiesti capitala?
Atunci Sunt pentru.