Basescu si Ponta, maica-mea si visinile

Din start tre' să recunosc că mie îmi plac acriturile.
Dintre fructe, vişinile mi se par nebunie pentru simţuri multiple (inclusiv strepezit de dinţi, dar dacă asta e de la vişine, atunci cu mare drag să fie).

Ei bine, se ceartă Băsescu şi Ponta pe subiectul care să meargă la UE încât mi-e să nu păţească România precum am păţit-o eu anul trecut.

Anul trecut prin iunie îi ceream maică-mii zilnic să îmi cumpere vişine, nu cumva să se treacă.
Măică-mea îmi tot zicea : 'n-au apărut încă!'.
Şi tot aşa vreo două săptămâni până când într-o zi îmi răspunde ceva nou : 's-au şi trecut !'.

No, şi Băse cu Micul Titulescu, te pomeneşti că le-o trece summit-ul până se hotărăsc ei care-i mai deplasabil la UE.
Cred că Aditza a priceput iute unde băteam cu titlul, dar pentru 3ditorial e o ocazie să afle cu cât amuzament detaşat am ajuns să privesc politica şi să îmi înţeleagă scepticismul.

Later edit, cum ar veni : eu încă n-am mâncat vişine pe anul ăsta.
Maică-mea mi-a spus că n-au apărut încă.

Cum te poate imbogati Apocalipsa

Astăzi mi-am făcut nervi (lucru rar la mine) când am realizat măgăria tuturor operatorilor de servicii, fie de telefonie, internet, teve.

Am primit mail că nu mi-am achitat factura Orange şi deci de azi îmi restricţionează apelurile.
Prima oară mi-am zis că nah, aşa merit dacă am uitat pur şi simplu de factură.
Dar pe urmă mi-am dat seama că abonamentele îs plătite cu o lună înainte, nu pe luna deja consumată.

Deci ei pe mine mă restricţionează fiindcă până pe data de 12 nu mi-am plătit abonamentul pentru luna în curs.
Parcă se zvonise că se va interzice plata în avans pentru servicii ! Fiindcă nu-i normal  astfel.

Şi-atunci, în starea mea de surescitare, mi-a venit ideea monstruoasă :
dacă pe data de 1 a lunii va veni Apocalipsa, toate companiile astea vor avea facturile achitate în avans.
Vă daţi seama? toată omenirea praf şi ţărână, dar conturile companiilor doldora de bani, plus cheltuieli zero. Asta da strategie de îmbogăţire murdară ! ...

p.s.  îs sinistră dacă-s nervoasă

Urasc asta! Cum sa nu fii ca parinte!

Urăsc ca părintele să te vrea altfel de cum eşti !
Să tot încerce nu să te sfătuiască, ci să te schimbe !
Să ţi se tot spună pe ton de reproş 'semeni cu taică-tu!' dar şi 'semeni cu maică-ta!'.
Urăsc să nu ţi se acorde dreptul de a fi tu însăţi, cu propriile defecte, cum sunt ele.

Ce principiu educaţional e acela când nu vrei decât să schimbi personalitatea propriului copil, de parcă ţi-ai fi dorit oricând un alt copil, nu cel pe care îl ai ?
E o traumă permanentă şi o frustrare teribilă pentru copil să i se tot reproşeze felul de a fi.

Sunt cea care sunt.
Nu vreau să fiu altfel  !

Problema e când părinţii vor să fii altfel de cum eşti, când practic vor un alt copil deci.
Problema e că primii care te respectă ar trebui să fie tocmai părinţii.

De la fabula literara la fabula sportiva

Tocmai ce-am citit o fabulă bună despre purici, după ce ieri seară mă distrasem cu o poezie cu un purice.

De câteva minute s-a terminat şi finala Roland Garros 2012. A câştigat-o Sharapova.
Am urmărit ambele discursuri ale fetelor şi abia acum mi-am dat seama de un fapt paradoxal :
tenisplayer-ele mulţumeau sincer antrenorilor şi preparatorilor fizici. E o recunoştinţă pentru persoanele care le-au ajutat să ajungă în vârf.

Ori, dacă stăm să ne gândim, antrenorii şi preparatorii fizici sunt aceia care trag de ele pentru exerciţii, care nu le permit să se gândească la odihnă, la trândăvit, la antrenamente fuşerite.

Fiindcă tot rămăsesem prinsă în universul fabulei, mi-a apărut în minte secvenţa unui cal biciuit să sară peste obstacole, iar la final discursul în care calul mulţumeşte recunoscător biciului că l-a strunit bine.

Cam asta-i cu sportul!
Câţi dintre noi ne-am dori atâta o performanţă încât să ne lăsăm biciuţi pentru a progresa?
Câţi am îndura tratamentul ăsta stoic, având conştiinţa necesităţii lui?

Parte cu biciuirea luaţi-o la figurat, desigur, dar parte a caracterului tenace şi a mentalitaţii de sportiv. În general, desigur. Că nu mi-l imaginez pe Mutu mulţumindu-i lui Piţi că i-a închis toate tentaţiile nesportive şi l-a făcut să transpire la antrenamente, deşi el, se ştie, are talent cu carul.

Remediul bun contra stresului : otv-ul

La mine a funcţionat perfect ieri noapte. Sunt stresată zilele astea, aşa că ieri noapte mi-am amintit cât de amuzante erau nopţile elodiene de pe OTV.

Ei bine, Dan Diaconescu e din nou în formă de zile mari.
Nu ştiu ce-a luat ca să fie astfel (bănuiesc că o fi avut şi el nevoie de-un stimulent, doar e obosit de la atâta bătălie electorală), dar a fost senzaţional cu vârf ieri seară.

A citit în viteză lista candidaţilor partidului său ca să îşi informeze alegătorii.
Dar probabil alegătorii partidului său visează şi noaptea numele favoriţilor, aşa că i-a citit în stilul în care sunt citite avertizările alea din finalurile reclamelor la medicamente : fără să se priceapă nimic.
Am remarcat totuşi numele unui candidat, nu se ştie de unde : Stelică Tălpică.

Apoi ne-a invitat ca astăzi, pe stradă, să facem cu toţii pe stradă semnul cu degetul mare ridicat. Îmi şi imaginez ce euforie de degete a fost azi pe străzile oraşului unde candidează Stelică Tălpică!

După asta a trecut la o poveste despre Angola. Despre care a ales să vorbească fiindcă, spunea el,
n-avea voie să vorbească despre România.
Şi-a spus nene povestea Angolei de la descoperirea ei, violarea femeilor angoleze, navele invadatorilor, violarea femeilor angoleze, galerele cu bărbaţii sclavi, portughezii care au ajuns în America Latină, violarea femeilor angoleze, Marc Zuckenberg, revoluţia facebook, violarea femeilor angoleze, studentul de la Harvard, masa la restaurant din Vietnam, violarea femeilor angoleze, revenirea în ţară a bărbaţilor angolezi care fugiseră.

Eu am prins juma de oră dar vă asigur că am râs cu lacrimi.
Terapie garantată contra stresului, atâta vreme cât omul nu-şi urmează terapia recomandată de medici!

Iar la final domnul Dan ne-a urat tuturor să fim angolezi.

Reduceri in magazinele de lux, cantina bogatilor

Am primi azi pe stradă un fluturaş-reclamă la reducerile unui magazin de lux din Ploieşti.
O dată că nu pricep de ce domnişoara mi-a dat mie fluturaşul. Am eu mutră de cumpărătoare de lux?
Am impresionat-o cu brăţara mea de argint sau am revoltat-o cu balerii mei de 30 de roni?

În fine, n-o să ştiu deci pentru ce mi-a pasat fluturaşul, dar alta e problema mea acum.
Cum adică dom'le reduceri la magazin de lux?

Eu înţeleg aşa : dacă eşti cu dare de mână, atunci ai magazine pe rangul tău în care să-ţi tot demonstezi potenţa financiară. De ce ai aştepta reducerile? Nu e ruşinos?

Nu se jenează să cumpere un sold? Nu e sub calitatea lor?
Cum pot rezista să-i umilească vânzătoarea spunându-le : ,la acest produs de excepţie avem reducere 50%, mai avem doar 3 bucăţi' ?
Oare aşteaptă şi restul de 1 leu când cumpără o pereche de pantofi redusă până la doar 999,9 roni?

Zău aşa! unde şi-or ţine bogaţii mândria de clasă?

Esec creativ : invata o limba straina dupa ureche

Tot aud cum e cu învăţatul unei limbi străine din filme, ba chiar eu însămi am progresat în vocabularul englez privind filme netritrare şi ascultând Depeche ... cu dicţionarul.

Însă poftim ce poate rezulta din învăţarea urechistă pur şi simplu, nedublată de lecturi şi de consultarea unui dicţionar.

Lălăiam şi eu 'Amor a la Mexicana' , mare hit la vremea lui. Bănuiam că la refren e descrierea masculului cu pricina.
Şi fredonam după cum auzeam eu :
'cavallo, potai, sombrero'.

Prin urmare îmi şi imaginam cum arată respectivul şi alaiul său.
Iar traducerea mea era ceva de genul 'cal, căţel, sombrero'.

Numai că, citind pe net versurile originale din cântec , am avut o dezamăgire :
domle', amorezul lui Thalia NU avea căţel !
N-avea căţel, ci cizme !
'cavallo, bota y sombrero'.

Pfff, uite aşa se duc miturile despre bărbaţi, din pricina cunoaşterii temeinic documentate !

Inima buna dar nervi slabiti. Efecte de reclama proasta.

Ştiu şi eu principiul ăla  'chiar şi reclama negativă vinde'.
Dar nu cred în el, că la mine nu pupă principiul ăsta deloc.

Iar una din reclamele care, după cât mă duce pe mine capul, au fost construite să fie imbecile, agasante, imposibile, e cea a lanţului de farmacii Catena.
În primul rând e promovat de eternii enormi actori de şuşanele : Stela şi Arşinel.
Dar ca şi cum asta nu era de-ajuns, cei doi îs împănaţi şi cu un cântecel imbecil, voit drăgălaş, reieşit dulcel, 'Farmacia Inimiiiii, Catenaaaa'.

Carevasăzică dacă ai probleme cu inima te duci la Catena.
Dar dacă ai probleme cu nervii iritaţi de la cântecelele farmaciei inimiii catenaaa, atunci unde mergi?

Fiindcă eu la Catena nu intru nici să-mi cânţi !

Oferta bogata de cursuri pentru ploiesteni

Acum doi mergeam la Bucureşti pentru câteva cursuri care mă interesau dar pe care nu le oferea nimeni în Ploieşti.
Adică dădeam banii şi pe tren, pierdeam şi timpul cu naveta, dar nu mi-a părut rău deloc.

În facultate am avut profesori care ne avertizau cât de importantă e formarea continuă.
Cred şi eu în ea, chit că vorbim despre dezvoltare profesională sau despre o pasiune personală care să ne mai detaşeze de stresul cotidian.

Acum însă uite că oferta s-a diversificat şi în oraşul nostru. Cei dornici de astfel de cursuri nu mai trebuie să meargă până în capitală pentru ele.
Dar important este să afle că se organizează astfel de lucruri şi în Ploieşti!

Mi se pare normal să direcţionez eventualele persoane interesate către site-ul www.succespersonal.ro/cursuri unde poate fi studiată oferta lor şi găsite toate info utile, fiindcă îmi amintesc cât de mult căutam eu astfel de oportunităţi acum doi ani şi nu mă putea nimeni ajuta cu o informaţie.

Eu personal am avut mereu trac când a fost nevoie să vorbesc în public, prin urmare aş cam avea nevoie de un curs de Public Speaking.
Acum fiecare după ce aspect doreşte să amelioreze la propria persoană.

Ar mai fi de spus că puteţi beneficia şi de o reducere de 20% din costul cursului dorit, numai să completaţi în câmpul  "De unde aţi aflat de acest curs"
codul de reducere, anume   letyourminddothewalking.blogspot.com

Parafrazând un slogan dinamic : urmează-ţi cursul !

Romania nu prea mai are nimicuri

Vă spun din proprie experienţă şi din personală alergătură că pe la noi nu prea mai sunt nimicuri.

Nu mă refer la cele umane, că de-astea probabil că se mai găsesc.
Ci la nimicuri chinezeşti.
Prostioare, banalităţi de care ai nevoie zilnic.

Până acum am umblat vreo două săptămâni să-mi găsesc cordoane de păr din celea simple. Adică ieftine, cele mai ieftine. 50 de bani bucata.
Nah, nu din zgârcenie am colindat tot oraşul , dar n-am ce face cu ditamai rotocolul de prins părul, vreau ceva cât mai subţirel. Şi n-am prea mai găsit.
În schimb găseşti peste tot cordoane de 2 lei bucata.

Iar de o săptămână mi s-a rupt cureaua de ceas. Nu suport să nu am ceas clasic, pe încheietura mâinii sau măcar pandantiv.
Desigur! nici curele de ceas nu se prea mai găsesc, în afara unor oribilităţi aurii.
În schimb găsesc mai peste tot ceasuri de cumpărat. De pe la 25 roni bucata.

Voi oare ce nu găsiţi? În afară de un 'nimic' gen bilet câştigător la loto.