Știi și tu cu siguranță cum e să tot aștepți de la o anumită persoană o reacție, o vorbă.
Cu toții am experimentat măcar o dată așteptarea înfrigurată, momentul când cineva în sfârșit va spune ceva ce îți tot dorești să spună.
Uneori se întâmplă chiar așa cum ți-ai dorit, alteori ... așa cum mi s-a întâmplat mie.
Poftim pățanie recentă ce m-a făcut să râd, deși reacția mea ar fi trebuit să fie una cu prestanță și sobrietate.
Ca profesor te sperie un pic faptul că unora dintre copii nici nu le știi timbrul vocii, fiindcă ei neîntrebați nu ridică mâna, iar întrebați ... reacționează cu o tăcere maiestuoasă.
La fel și în povestea asta, nu cunoșteam vocea Biancăi deloc. Nu voia să răspundă nici de voie, nici de nevoie.
Numai iaca o oră de curs prea-minunată în care pun o întrebare mai simplă și , printre mânuțele ridicate , văd și degetele Biancăi.
Îmi zic în sinea mea : uite dovada că și Bianca poate, numai eu îs de vină că nu adresez și întrebări din astea.
Și, desigur, îi acord dreptul Biancăi de a răspunde la întrebarea cu pricina, ocazia ei de a demonstra că și ea poate și știe să răspundă, șansa ei de a-și schimba imaginea în fața colegilor etc
Iară Bianca numai ce rostește frumos, clar și tare : Doamna, îmi dați și mie voie la toaletă ?
Nu știu voi cum ați fi reacționat, dar pe mine m-a bufnit râsul.
Și da, i-am permis să meargă la toaletă.
De atunci Bianca n-a mai ridicat mâna. Dar dacă mai ridică vreodată mâna , să o mai pun să răspundă ?
Cum stati cu logica ? Dar eu cum stau cu logica ?
marți, 6 octombrie 2015
Am și eu nevoie de o explicație, fiindcă logica mea cedează la următorul fapt :
o piesă de teatru are deja trei reprezentații la activ, la două dintre ele am fost și eu în luna septembrie.
În octombrie va urma a patra reprezentație a piesei, diferența este că acum scrie PREMIERA OFICIALĂ.
Poate aveți voi vreo explicație.
Deci am fost la My Fair Lady pe 11 septembrie, apoi pe 16 septembrie,
însă afișul scrie că abia pe 17 octombrie va fi premiera oficială.
Eu ce să înțeleg? Că am fost la repetițiile piesei și am plătit bilet ?
ps. în cazul în care vă întrebați de ce încă mă interesez de o piesă la care am fost de două ori în interval de o săptămână, ei bine, My Fair Lady în regia lui Alice Barb (la teatrul Toma Caragiu din Ploiești) este cea mai seducătoare piesă de teatru pe care am văzut-o.
Și da, vreau să merg și a treia oară.
Oare ce se întâmplă la premierele oficiale ?
Și Care am fi ținuta pentru ele ?
Nu de alta, dar eu la teatru merg mai mereu în bocanci, din spirit de frondă.
o piesă de teatru are deja trei reprezentații la activ, la două dintre ele am fost și eu în luna septembrie.
În octombrie va urma a patra reprezentație a piesei, diferența este că acum scrie PREMIERA OFICIALĂ.
Poate aveți voi vreo explicație.
Deci am fost la My Fair Lady pe 11 septembrie, apoi pe 16 septembrie,
însă afișul scrie că abia pe 17 octombrie va fi premiera oficială.
Eu ce să înțeleg? Că am fost la repetițiile piesei și am plătit bilet ?
ps. în cazul în care vă întrebați de ce încă mă interesez de o piesă la care am fost de două ori în interval de o săptămână, ei bine, My Fair Lady în regia lui Alice Barb (la teatrul Toma Caragiu din Ploiești) este cea mai seducătoare piesă de teatru pe care am văzut-o.
Și da, vreau să merg și a treia oară.
Oare ce se întâmplă la premierele oficiale ?
Și Care am fi ținuta pentru ele ?
Nu de alta, dar eu la teatru merg mai mereu în bocanci, din spirit de frondă.
Invat de la copii. Cuvantul zilei de azi.
luni, 5 octombrie 2015
Eu n-am copii. Așa că nu mă deranjează să petrec timpul până și în pauze tot cu ei.
Majoritatea sunt, desigur, ne-educați, dar sunt vioi la minte și cu un potențial, vorba mentalității americane, enorm.
Azi am învățat și eu de la unul dintre zăpăciții mici un cuvânt, dar nu m-a putut învăța să îl și scriu :
soceres. Ceea ce înseamnă "ce mai faci?"
Nu-s multe slujbe la care poți învăța zilnic ceva nou.
Dar slujbele din care poți învăța sunt cele mai faine.
N-ai timp să te plictisești, printre nervi și zâmbete.
Majoritatea sunt, desigur, ne-educați, dar sunt vioi la minte și cu un potențial, vorba mentalității americane, enorm.
Azi am învățat și eu de la unul dintre zăpăciții mici un cuvânt, dar nu m-a putut învăța să îl și scriu :
soceres. Ceea ce înseamnă "ce mai faci?"
Nu-s multe slujbe la care poți învăța zilnic ceva nou.
Dar slujbele din care poți învăța sunt cele mai faine.
N-ai timp să te plictisești, printre nervi și zâmbete.
Cum ne schilodim copiii
duminică, 4 octombrie 2015
Merg la facultate să îmi iau orarul pentru master, la care oricum nu o să prea am cum să ajung.
La avizier discutau vreo trei fete și, cum aveau niște nelămuriri legate de materii, m-am gândit să le menționez că o parte din materii fac parte din modulul psiho-pedagogic și prin urmare dacă nu vor să lucreze în învățământ nu au nevoie de acele cursuri, care sunt opționale.
Replica primită e însă ... din seria neprețuitelor mastercard :
"nu avem nevoie de modulul psiho-pedagogic, lucrăm deja cu tâmpiții."
E drept că a fi profesor azi într-o școală de stat din România înseamnă aproape a veni cu bani de-acasă, o constat zilnic.
E drept că unii copii par a fi parașutați direct dintr-un experiment psihologic de copii crescuți de animale în păduri. Și pe asta o constat zilnic.
E drept că sunt teribil de multe motive de nemulțumire față de sistem. Pe asta o constat oră de oră.
Dar când le-am auzit replica am sperat totuși că ele sunt profesoare la vreo școală sanatorială, că altfel cucoanele alea sunt cele mai masochiste persoane pe care le-am întâlnit :
să cataloghezi toți oamenii cu care lucrezi drept tâmpiți și totuși să nu renunți , asta e o dovadă de ...
voi să-mi spuneți !
La avizier discutau vreo trei fete și, cum aveau niște nelămuriri legate de materii, m-am gândit să le menționez că o parte din materii fac parte din modulul psiho-pedagogic și prin urmare dacă nu vor să lucreze în învățământ nu au nevoie de acele cursuri, care sunt opționale.
Replica primită e însă ... din seria neprețuitelor mastercard :
"nu avem nevoie de modulul psiho-pedagogic, lucrăm deja cu tâmpiții."
E drept că a fi profesor azi într-o școală de stat din România înseamnă aproape a veni cu bani de-acasă, o constat zilnic.
E drept că unii copii par a fi parașutați direct dintr-un experiment psihologic de copii crescuți de animale în păduri. Și pe asta o constat zilnic.
E drept că sunt teribil de multe motive de nemulțumire față de sistem. Pe asta o constat oră de oră.
Dar când le-am auzit replica am sperat totuși că ele sunt profesoare la vreo școală sanatorială, că altfel cucoanele alea sunt cele mai masochiste persoane pe care le-am întâlnit :
să cataloghezi toți oamenii cu care lucrezi drept tâmpiți și totuși să nu renunți , asta e o dovadă de ...
voi să-mi spuneți !
Cum m-a vindecat pasiunea de o mare fobie
luni, 7 septembrie 2015
Primul pas în depășirea unei fobii este depășirea ei la nivel mental.
E și cel mai important pas (cred eu) : din moment ce te poți proiecta mental experimentînd tocmai acel lucru față de care ai aversiune atunci, vorba proverbului, ești pe jumătate absolvit de vina (și rușina) de a fi fobic.
Așa și eu, am o mare fobie.
Conștientizată, acceptată ba chiar și raționalizată prin lipsa abilităților specifice necesare -
mi-e teamă de a conduce, teamă de mașini.
Prin urmare până la vârsta asta am exclus total și fără vreo re-evaluare sau vreun regret posibilitatea de a-mi lua vreodată carnet.
Iaca însă cum te ajung de te duc pasiunile și cum îți dă foc inimioara la principii, până te faci titirezul propriei dorinți și arunci la coș principii... ba chiar și fobii ! Ceea ce, tre să recunoaștem, e fabulos ! La supremația pasiunii asupra fobiilor mă refer.
Spuneam așadar că o mare dragoste m-o vindecat de fobia asta cu condusul.
Dragostea pentru ceea ce îmi doresc să fac cu viața mea profesională.
Anul ăsta am scăpat de necesitatea navetei, dar din toamna viitoare nu știu dacă voi mai fi la fel de norocoasă.
Mare mi-a fost mirarea anul ăsta când m-am interesat și am aflat cât costă o navetă la nivel județean și cum, până într-o comună aflată la doar 28 km de Ploiești, microbuzul face de fapt o oră juma pen că rutele de microbuze îs ocolișuri (cât mai cuprinzătoare de navetiști, implicit și de km).
Așa se face că marea alergică la mașini a început să își reevalueze fobia și să-și prețăluiască pasiunea : le-o cântărit, o pus într-un taler fobia iar în celălalt ambiția profesională. Peste ăsta din urmă a adăugat ceva greutate din curaj și așa o rezultat auto-vindecarea.
La anul, numai bani să am pentru asta, voi începe școala de șoferi.
Păi ori mă pretind îndrăgostită până peste urechi (adică îndeajuns de bine cât să mă ajute să depășesc orice obstacol), ori ce mama lui Ilie ?
Probabil că strategia asta ar putea fi folosită și pentru alte fobii, cu riscuri secundare minime.
Numai îndrăgostiri destule să avem , că apoi ne imunizăm de toate mai ceva decât hipopotamii !
Și ca dovadă că-s mândră de constatarea schimbării mele (mentale momentan), dansez cu frenezie cânticelul ăsta.
Iar ca să nu spuneți că eu de fapt aș face naveta doar spre zări anglofile, poftim, lălăiți cu mine :
aș merge 50 de kilometri, și-aș mai merge tot vo 50 km bade !
ps. să mă ierte mama lui Ilie și hipopotamii, entuziasmul mă face să fie incorectă politic !
E și cel mai important pas (cred eu) : din moment ce te poți proiecta mental experimentînd tocmai acel lucru față de care ai aversiune atunci, vorba proverbului, ești pe jumătate absolvit de vina (și rușina) de a fi fobic.
Așa și eu, am o mare fobie.
Conștientizată, acceptată ba chiar și raționalizată prin lipsa abilităților specifice necesare -
mi-e teamă de a conduce, teamă de mașini.
Prin urmare până la vârsta asta am exclus total și fără vreo re-evaluare sau vreun regret posibilitatea de a-mi lua vreodată carnet.
Iaca însă cum te ajung de te duc pasiunile și cum îți dă foc inimioara la principii, până te faci titirezul propriei dorinți și arunci la coș principii... ba chiar și fobii ! Ceea ce, tre să recunoaștem, e fabulos ! La supremația pasiunii asupra fobiilor mă refer.
Spuneam așadar că o mare dragoste m-o vindecat de fobia asta cu condusul.
Dragostea pentru ceea ce îmi doresc să fac cu viața mea profesională.
Anul ăsta am scăpat de necesitatea navetei, dar din toamna viitoare nu știu dacă voi mai fi la fel de norocoasă.
Mare mi-a fost mirarea anul ăsta când m-am interesat și am aflat cât costă o navetă la nivel județean și cum, până într-o comună aflată la doar 28 km de Ploiești, microbuzul face de fapt o oră juma pen că rutele de microbuze îs ocolișuri (cât mai cuprinzătoare de navetiști, implicit și de km).
Așa se face că marea alergică la mașini a început să își reevalueze fobia și să-și prețăluiască pasiunea : le-o cântărit, o pus într-un taler fobia iar în celălalt ambiția profesională. Peste ăsta din urmă a adăugat ceva greutate din curaj și așa o rezultat auto-vindecarea.
La anul, numai bani să am pentru asta, voi începe școala de șoferi.
Păi ori mă pretind îndrăgostită până peste urechi (adică îndeajuns de bine cât să mă ajute să depășesc orice obstacol), ori ce mama lui Ilie ?
Probabil că strategia asta ar putea fi folosită și pentru alte fobii, cu riscuri secundare minime.
Numai îndrăgostiri destule să avem , că apoi ne imunizăm de toate mai ceva decât hipopotamii !
Și ca dovadă că-s mândră de constatarea schimbării mele (mentale momentan), dansez cu frenezie cânticelul ăsta.
Iar ca să nu spuneți că eu de fapt aș face naveta doar spre zări anglofile, poftim, lălăiți cu mine :
aș merge 50 de kilometri, și-aș mai merge tot vo 50 km bade !
ps. să mă ierte mama lui Ilie și hipopotamii, entuziasmul mă face să fie incorectă politic !
Cinsteste-ti sfantul patron ! Afla cu ce se ocupa patronul tau !
duminică, 30 august 2015
Săptămâna asta am ratat ocazia de a-mi face un cadou, de a mă aghesmui, de a mă felicita și de a cere în general toate drepturile sărbătoritului.
Pur și simplu am uitat că mă aniversez ! Noroc cu domnul Adrian că mi-a atras atenția !
Am totuși vreo două scuze :
a fost o săptămână cu mare miză pentru mine, tare importantă. În sfârșit am avut de cules roadele muncii din de trei ani. Nu mă întrebați și ce gust au fructele culese, că abia de-acum va urma degustarea lor.
În plus, sfântul meu eponim secundar nu e unul faimos.
E simplu să îți amintești de aniversații cu numele de Maria sau Pavel de pildă, fiindcă în diminețile respective vezi mulțimi domoale de femei venind sau mergînd spre biserici.
Așa încât chit că nu le ai cu memoria datelor sau stresul ți-a afectat orientarea temporală poți măcar să o iei pe urmele lui Sherlock Holmes : îți pui faimoasa întrebare "ce e în neregulă cu tabloul ăsta de femei prea-cuvioase ?" și apoi recurgi rapid la logica unui Holmes upgratat și updatat - search pe google ! Așa afli repede că ziua respectivă e ziua de Sfânta Maria sau de Sfinții Petru și Pavel de pildă. Și începi cu felicitările.
Până aici toate bune. Dar ce facem cu sfințișorii care n-au statut de V.I.S. - very important saint ?
Nimeni nu merge cu flori sau pomană la biserică de sfinții ăștia, deci ai toate șansele să ratezi prilejul de aniversare, felicitare și băuturică (sau invers ca ordine, în funcție de sinceritatea fiecăruia).
Și-așa am ajuns să-mi dau seama că mulți dintre noi suntem niște profitori nerușinați !
Păi ne folosim de sfântul nostru onomastic la modul cel mai pământean cu putință, da' bietului sfințișor nici măcar nu îi știm sfera de activitate.
No poftim! Câți știți cu ce se ocupa Sfântul Alexandru ? (asta ca să aleg unul cu destui protejați)
Pentru ce performanță s-a făcut remarcat și promovat sfântul Teodor ?
Hai că ați prins ideea !
Iar unde se mai spune și că numele de botez are o influență asupra personalității persoanei cu pricina ... te gândești că ar trebui să ne informăm mai mult despre fișele de post și evaluările de performanță la încheierea activității ale patronilor noștri.
... Cerești și lumești, de fapt !
Și în fine, mai jos e și dovada celei de a treia scuze că mi-am uitat propria aniversare.
Ăsta e farmecul oamenilor fără cap
Pur și simplu am uitat că mă aniversez ! Noroc cu domnul Adrian că mi-a atras atenția !
Am totuși vreo două scuze :
a fost o săptămână cu mare miză pentru mine, tare importantă. În sfârșit am avut de cules roadele muncii din de trei ani. Nu mă întrebați și ce gust au fructele culese, că abia de-acum va urma degustarea lor.
În plus, sfântul meu eponim secundar nu e unul faimos.
E simplu să îți amintești de aniversații cu numele de Maria sau Pavel de pildă, fiindcă în diminețile respective vezi mulțimi domoale de femei venind sau mergînd spre biserici.
Așa încât chit că nu le ai cu memoria datelor sau stresul ți-a afectat orientarea temporală poți măcar să o iei pe urmele lui Sherlock Holmes : îți pui faimoasa întrebare "ce e în neregulă cu tabloul ăsta de femei prea-cuvioase ?" și apoi recurgi rapid la logica unui Holmes upgratat și updatat - search pe google ! Așa afli repede că ziua respectivă e ziua de Sfânta Maria sau de Sfinții Petru și Pavel de pildă. Și începi cu felicitările.
Până aici toate bune. Dar ce facem cu sfințișorii care n-au statut de V.I.S. - very important saint ?
Nimeni nu merge cu flori sau pomană la biserică de sfinții ăștia, deci ai toate șansele să ratezi prilejul de aniversare, felicitare și băuturică (sau invers ca ordine, în funcție de sinceritatea fiecăruia).
Și-așa am ajuns să-mi dau seama că mulți dintre noi suntem niște profitori nerușinați !
Păi ne folosim de sfântul nostru onomastic la modul cel mai pământean cu putință, da' bietului sfințișor nici măcar nu îi știm sfera de activitate.
No poftim! Câți știți cu ce se ocupa Sfântul Alexandru ? (asta ca să aleg unul cu destui protejați)
Pentru ce performanță s-a făcut remarcat și promovat sfântul Teodor ?
Hai că ați prins ideea !
Iar unde se mai spune și că numele de botez are o influență asupra personalității persoanei cu pricina ... te gândești că ar trebui să ne informăm mai mult despre fișele de post și evaluările de performanță la încheierea activității ale patronilor noștri.
... Cerești și lumești, de fapt !
Și în fine, mai jos e și dovada celei de a treia scuze că mi-am uitat propria aniversare.
Ăsta e farmecul oamenilor fără cap
Barbatul care n-a avut nici o femeie
joi, 20 august 2015
De fapt, e vorba de bărbatul care, tocmai fiindcă n-a avut nici o femeie, se lăuda că a avut grămezi.
Că așa suntem noi, humanoizii ăștia orgolioși, ne acoperim tocmai lipsurile în penele laudei de sine.
Eu știu că reclamele obișnuiesc să treacă sub tăcere punctele slabe ale produsului,
dar nu știam să insiste stupid tocmai pe punctul vulnerabil !
Ceea ce se întâmplă totuși cu reclama care mă amuză pe mine.
Fiindcă de-un bărbat vocal dintr-o reclamă e vorba aici.
Mai precis de unul care spune că el a sedus multe femei : intelectuale, alergătoare, drăgălașe.
Și pe toate le-a cucerit cu un pahar de vin sec din gama-nu-știu-care.
Zău așa, ori e prost copywriter-ul responsabil de reclama asta,
ori copywriter-ul crede că publicul-țintă e prost (situație din care se desprinde aceeași concluzie cu cea de mai sus).
Câte femei știți care să fie băutoare de vinuri seci ?
Eu una nu știu nici una.
Nu-i vorba doar de mine,
dar la un sondaj rapid printre prietene am constatat că suntem toate "seductibile" la pahare de vinuri dulci, licoroase, la lichioruri sau alte genuri de dulcegării.
Și-atunci mă întreb și eu :
Ce fel de creaturi o fi sedus masculul-voce cu vinul său sec ?
Și ca să nu spuneți că nu fac decât să perpetuez un stereotip sexist de ordin oenologic,
poftim îmi susțin afirmația cu o poză a două dintre sticlele de vin pe care le am momentan acasă.
Nu discriminez culorile, din câte se vede, dar îs ambele demi-dulci.
Ceea ce înseamnă că, ghinionistă cum sunt, n-am avut onoarea de a fi pe lista femeilor cucerite de domnul care a sedus toate femeile.
Că așa suntem noi, humanoizii ăștia orgolioși, ne acoperim tocmai lipsurile în penele laudei de sine.
Eu știu că reclamele obișnuiesc să treacă sub tăcere punctele slabe ale produsului,
dar nu știam să insiste stupid tocmai pe punctul vulnerabil !
Ceea ce se întâmplă totuși cu reclama care mă amuză pe mine.
Fiindcă de-un bărbat vocal dintr-o reclamă e vorba aici.
Mai precis de unul care spune că el a sedus multe femei : intelectuale, alergătoare, drăgălașe.
Și pe toate le-a cucerit cu un pahar de vin sec din gama-nu-știu-care.
Zău așa, ori e prost copywriter-ul responsabil de reclama asta,
ori copywriter-ul crede că publicul-țintă e prost (situație din care se desprinde aceeași concluzie cu cea de mai sus).
Câte femei știți care să fie băutoare de vinuri seci ?
Eu una nu știu nici una.
Nu-i vorba doar de mine,
dar la un sondaj rapid printre prietene am constatat că suntem toate "seductibile" la pahare de vinuri dulci, licoroase, la lichioruri sau alte genuri de dulcegării.
Și-atunci mă întreb și eu :
Ce fel de creaturi o fi sedus masculul-voce cu vinul său sec ?
Și ca să nu spuneți că nu fac decât să perpetuez un stereotip sexist de ordin oenologic,
poftim îmi susțin afirmația cu o poză a două dintre sticlele de vin pe care le am momentan acasă.
Nu discriminez culorile, din câte se vede, dar îs ambele demi-dulci.
Ceea ce înseamnă că, ghinionistă cum sunt, n-am avut onoarea de a fi pe lista femeilor cucerite de domnul care a sedus toate femeile.
Ploiesti, Norvegia si jocurile copilariei. Cu dovada!
luni, 17 august 2015
Aparent un articol dadaist ăsta.
Dar nu e! N-am nici o apetență pentru i-logica dadaistă, deci Ploiești-ul, Norvegia și jocurile copilăriei mele chiar au o conexiune.
Lipsesc o săptămână din Ploiești și la întoarcere iaca minunată surpriză îmi oferă orașul.
Un salcâm înflorit !
Minunată imagine spuneam cu mai multe sensuri chiar, fiindcă totuși un salcâm înflorit pe 16 august eu nu am mai văzut până acum.
Salcâmii albi au înflorit în luna mai, știu sigur că în data de 12 mai erau doldora de flori, fiindcă în seara aceea m-am întors pe jos de la teatru pe sub florile lor.
Puiuțul ăsta de salcâm însă are flori mov, e tinerel și m-a întâmpinat în cartier pe când mă întorceam de la gară.
Mai avea ieri doar câteva buchete proaspete, restul erau deja uscate, dar încă mai atrăgea albine, din câte se vede.
Legătura cu Norvegia ?
Tocmai am văzut săptămâna trecută două etape din Turul Arctic al Norvegiei.
Și m-am vindecat de vreo două prejudecăți.
Cea mai mare revelație ?
Natura Norvegiei din miez de august e de un verde pofticios, un verde sănătos, un verde smarald, cum nu credeam să existe în zona arctică a Europei în nici o perioadă a anului.
De unde atâta explozie de clorofilă tocmai în zonele arctice ?!?
Iubitoarea de verde și de natură din mine s-a simțit pe dată invidioasă : Ploiești-ul arboricol e deja invadat de frunze galbene , iar Ploiești-ul stradal e tapetat deja de frunze maronii.
O tristețe venită prematur anul ăsta.
Când colo, iaca unde o zbughise verdele meu ! În Norvegia !!
Noroc cu puiuțul de salcâm de ieri.
Rămâne să-mi spuneți că ăsta cu florile mov nu e salcâm...
dar să nu-mi spuneți nici că e glicină, că totuși știu să deosebesc o iederă cu flori mov de un copăcel.
Ba mai mult, am și o casă în Ploiești pe care o vizitez an de an când înflorește glicina, e superbă îmbrăcată în cascade de verde cu mov.
Dar ăsta din imagine cred că e salcâm.
Că doar pe frunzele lui ne jucam în copilărie mă iubește, nu mă iubește.
Și cum fiecare crenguță are un număr impar de frunze, important e să pornești cu gândul optimist pentru a ajunge la aceeași concluzie.
Singura problemă e că zău nu-mi amintesc cine îmi doream să mă adore pe când aveam 5 ani.
Da' sigur că rupeam în draci crenguțe de salcâm !
Dar nu e! N-am nici o apetență pentru i-logica dadaistă, deci Ploiești-ul, Norvegia și jocurile copilăriei mele chiar au o conexiune.
Lipsesc o săptămână din Ploiești și la întoarcere iaca minunată surpriză îmi oferă orașul.
Un salcâm înflorit !
Minunată imagine spuneam cu mai multe sensuri chiar, fiindcă totuși un salcâm înflorit pe 16 august eu nu am mai văzut până acum.
Salcâmii albi au înflorit în luna mai, știu sigur că în data de 12 mai erau doldora de flori, fiindcă în seara aceea m-am întors pe jos de la teatru pe sub florile lor.
Puiuțul ăsta de salcâm însă are flori mov, e tinerel și m-a întâmpinat în cartier pe când mă întorceam de la gară.
Mai avea ieri doar câteva buchete proaspete, restul erau deja uscate, dar încă mai atrăgea albine, din câte se vede.
Legătura cu Norvegia ?
Tocmai am văzut săptămâna trecută două etape din Turul Arctic al Norvegiei.
Și m-am vindecat de vreo două prejudecăți.
Cea mai mare revelație ?
Natura Norvegiei din miez de august e de un verde pofticios, un verde sănătos, un verde smarald, cum nu credeam să existe în zona arctică a Europei în nici o perioadă a anului.
De unde atâta explozie de clorofilă tocmai în zonele arctice ?!?
Iubitoarea de verde și de natură din mine s-a simțit pe dată invidioasă : Ploiești-ul arboricol e deja invadat de frunze galbene , iar Ploiești-ul stradal e tapetat deja de frunze maronii.
O tristețe venită prematur anul ăsta.
Când colo, iaca unde o zbughise verdele meu ! În Norvegia !!
Noroc cu puiuțul de salcâm de ieri.
Rămâne să-mi spuneți că ăsta cu florile mov nu e salcâm...
dar să nu-mi spuneți nici că e glicină, că totuși știu să deosebesc o iederă cu flori mov de un copăcel.
Ba mai mult, am și o casă în Ploiești pe care o vizitez an de an când înflorește glicina, e superbă îmbrăcată în cascade de verde cu mov.
Dar ăsta din imagine cred că e salcâm.
Că doar pe frunzele lui ne jucam în copilărie mă iubește, nu mă iubește.
Și cum fiecare crenguță are un număr impar de frunze, important e să pornești cu gândul optimist pentru a ajunge la aceeași concluzie.
Singura problemă e că zău nu-mi amintesc cine îmi doream să mă adore pe când aveam 5 ani.
Da' sigur că rupeam în draci crenguțe de salcâm !
Sunt campioana la popice !
duminică, 26 iulie 2015
Gata, e oficial, sunt una din campioanele la popice.
Adică am reușit să dobor toate cele 4 popice pe care mi le propusesem.
Problema e acum că parcă aș pune una din popice la loc, că prea mă sperie un pic rezultatul ăsta.
E drept, popicele mele sunt doar examene.
Fiindcă de jucat propriu-zis, n-am jucat niciodată bowling.
Ar fi cazul acum să încep să și joc, dacă tot mă prezint în felul ăsta !
Problema este că ar trebui să mă bucur de succesul meu,
să mă simt THE ONE, ca în poza de mai jos.
Însă nu mă simt deloc așa.
Ori e de vină oboseala acumulată care momentan mi-a tocit orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă,
ori e încă strestul și faptul că nu știu ce anume îmi va aduce toamna asta.
Ce urăsc cel mai tare e incertitudinea,
ori eu mai am de așteptat încă vreo lună pentru a vedea ce roade pot culege după munca mea.
Tare mi-aș dori să știu cum pot unii suporta așteptarea.
Cum aș putea să învăț să îmi schimb firea iubitoare de certitudini și de planificări ?
Adică am reușit să dobor toate cele 4 popice pe care mi le propusesem.
Problema e acum că parcă aș pune una din popice la loc, că prea mă sperie un pic rezultatul ăsta.
E drept, popicele mele sunt doar examene.
Fiindcă de jucat propriu-zis, n-am jucat niciodată bowling.
Ar fi cazul acum să încep să și joc, dacă tot mă prezint în felul ăsta !
Problema este că ar trebui să mă bucur de succesul meu,
să mă simt THE ONE, ca în poza de mai jos.
Însă nu mă simt deloc așa.
Ori e de vină oboseala acumulată care momentan mi-a tocit orice emoție, fie ea pozitivă sau negativă,
ori e încă strestul și faptul că nu știu ce anume îmi va aduce toamna asta.
Ce urăsc cel mai tare e incertitudinea,
ori eu mai am de așteptat încă vreo lună pentru a vedea ce roade pot culege după munca mea.
Tare mi-aș dori să știu cum pot unii suporta așteptarea.
Cum aș putea să învăț să îmi schimb firea iubitoare de certitudini și de planificări ?
Zanele si Le Tour, lacrimile si inacdecvarea
joi, 16 iulie 2015
V-am mai spus că zilele astea nu-mi potolesc stresul decât cu etapele din Turul Franței.
Azi a fost ziua vrăjitoarelor în Tur, deși n-a cântat Cargo.
Însă acum câteva zile comentariul etapei mi-a adus o poveste fix pentru sufletul meu (ușor bântuit).
Dacă Manolo (comentatorul Turului) a mințit, vă mint și eu acum, dar sunt minciuni frumoase :
în regiunea coastei de Nord-Vest a Franței sunt multe insulițe, teribil de mici și desigur nelocuite, aflate foarte aproape de țărm (din câte ne-au arătat din elicopter). Iar legenda spune că acele vreo 300 insule sunt de fapt lacrimile unor zâne care au fost alungate din acea regiune.
Și după dulcegăria asta (dovadă că și mie îmi plac dulcegăriile uneori) vine și partea amuzantă (ca să tăiem din emoția de mai sus, că doar de-asta par eu o insensibilă).
Menționînd legenda asta, Manolo a demonstrat ce hazoșenii pot rezulta dintr-un vocabular inadecvat tipului de poveste spusă :
"zânele au fost evacuate din acele locuri și lacrimile lor au creat aceste insule."
Alex Ciocan, pe fază, a amendat ca un lord afirmația :
"Parcă nu se prea potrivesc termenii, zânele cu evacuarea."
Manolo revine și se corectează :
"Da, să spunem atunci zânele de prin partea locului au fost mătrășite."
(sic!)
Azi a fost ziua vrăjitoarelor în Tur, deși n-a cântat Cargo.
Însă acum câteva zile comentariul etapei mi-a adus o poveste fix pentru sufletul meu (ușor bântuit).
Dacă Manolo (comentatorul Turului) a mințit, vă mint și eu acum, dar sunt minciuni frumoase :
în regiunea coastei de Nord-Vest a Franței sunt multe insulițe, teribil de mici și desigur nelocuite, aflate foarte aproape de țărm (din câte ne-au arătat din elicopter). Iar legenda spune că acele vreo 300 insule sunt de fapt lacrimile unor zâne care au fost alungate din acea regiune.
Și după dulcegăria asta (dovadă că și mie îmi plac dulcegăriile uneori) vine și partea amuzantă (ca să tăiem din emoția de mai sus, că doar de-asta par eu o insensibilă).
Menționînd legenda asta, Manolo a demonstrat ce hazoșenii pot rezulta dintr-un vocabular inadecvat tipului de poveste spusă :
"zânele au fost evacuate din acele locuri și lacrimile lor au creat aceste insule."
Alex Ciocan, pe fază, a amendat ca un lord afirmația :
"Parcă nu se prea potrivesc termenii, zânele cu evacuarea."
Manolo revine și se corectează :
"Da, să spunem atunci zânele de prin partea locului au fost mătrășite."
(sic!)
Pariuri bune pentru Le Tour 2015. Analiza subtila din gesturi.
vineri, 3 iulie 2015
Pariurile mele mai precis, după ce am urmărit ieri prezentarea celor 22 echipe participante :
- pe Contador nu l-am văzut niciodată atât de îngândurat. Arăta precum Hamlet după viziunea spectrală. Când era întrebat ceva părea că își amintește cum dă bine să râdă a încredere, așa că alungea buzele într-un zâmbet larg. După care pica iarăși cu privirea în gol.
N-aș paria nimic pe El Pistolero, chiar dacă îl știu de ani de zile ca maestru al bluff-ului.
- Quintana, țânțarul anofel ... ăsta e la fel de inexpresiv ca un autist.
Nu-mi pariez banii pe autiști.
- Nibali ... ăsta părea împărțit între bucuria de a începe un nou tur și ceva îngrijorare.
Pariul meu ; doi bani juma.
- Froome, Froomie ... toți banii mei pe el.
Tipul ori se auto-iluzionează singur minunat, ori chiar se simte bine.
La prezentare a luat microfonul din mâna reporterului ca să răspundă la întrebări.
Cred că nu l-am mai văzut atât de hotărât de mult timp.
- Și, desigur, bătrânul vulpoi. Nu prea cred că la 35 e ani Valverde mai poate câștiga,
dar fiindcă încep să am o vulnerabilitate de generație, devin suportera celor alor mei.
toate ambițiile mele merg cu Valverde.
Nah că am ajuns să țin și cu oportunistul ăsta, nu credeam așa ceva vreodată !
Ce înseamnă și parti-priurile astea legate de propria generație !
Plus, desigur, simpatie e simpatie :
Romain Bardet, cum să nu țin cu un tinerel care arată așa ?
Poza e luată de pe youtube, unde are franțuzul meu o engleză delicioasă :
- pe Contador nu l-am văzut niciodată atât de îngândurat. Arăta precum Hamlet după viziunea spectrală. Când era întrebat ceva părea că își amintește cum dă bine să râdă a încredere, așa că alungea buzele într-un zâmbet larg. După care pica iarăși cu privirea în gol.
N-aș paria nimic pe El Pistolero, chiar dacă îl știu de ani de zile ca maestru al bluff-ului.
- Quintana, țânțarul anofel ... ăsta e la fel de inexpresiv ca un autist.
Nu-mi pariez banii pe autiști.
- Nibali ... ăsta părea împărțit între bucuria de a începe un nou tur și ceva îngrijorare.
Pariul meu ; doi bani juma.
- Froome, Froomie ... toți banii mei pe el.
Tipul ori se auto-iluzionează singur minunat, ori chiar se simte bine.
La prezentare a luat microfonul din mâna reporterului ca să răspundă la întrebări.
Cred că nu l-am mai văzut atât de hotărât de mult timp.
- Și, desigur, bătrânul vulpoi. Nu prea cred că la 35 e ani Valverde mai poate câștiga,
dar fiindcă încep să am o vulnerabilitate de generație, devin suportera celor alor mei.
toate ambițiile mele merg cu Valverde.
Nah că am ajuns să țin și cu oportunistul ăsta, nu credeam așa ceva vreodată !
Ce înseamnă și parti-priurile astea legate de propria generație !
Plus, desigur, simpatie e simpatie :
Romain Bardet, cum să nu țin cu un tinerel care arată așa ?
Poza e luată de pe youtube, unde are franțuzul meu o engleză delicioasă :
Cu ea am sa ma recompensez
vineri, 26 iunie 2015
Ultima sută de metri pentru examenele mele importante.
Ca orice elev care chiar învață (adică prea conștiincios și prea din timp), am ajuns în faza aia în care deja nu mai îmi pasă, să iau oricât, dar să se termine mai iute.
Și tocmai văzui acum că exact pentru ziua în care am să primesc eu rezultatele muncii mele din ultimii trei -deja patru de fapt- ani, îmi pot oferi un cadou pe placul meu.
Un bilet la tipa asta ar fi fabulos, văd că totuși cel mai ieftin bilet la concertul ei costă 120 roni.
Dar merită !!
Cred că e cea mai senzuală voce feminină pe care am auzit-o în ani !
Pur și simplu tipa asta își plimbă vocea pe corpul meu !
Nu cred că sunt singura să simt furnicări la toate inflexiunile ei, tandre și apoi biciuitoare,
același vino-dar du-te ce mocnește în orice relație năbădăioasă.
Iar dacă n-o să am rezultate bune la examene,
atunci în loc să mă cadorisesc cu ea,
am să mă consolez în vocea ei cu totul !
Nu-i faină alegerea mea ?!
Ca orice elev care chiar învață (adică prea conștiincios și prea din timp), am ajuns în faza aia în care deja nu mai îmi pasă, să iau oricât, dar să se termine mai iute.
Și tocmai văzui acum că exact pentru ziua în care am să primesc eu rezultatele muncii mele din ultimii trei -deja patru de fapt- ani, îmi pot oferi un cadou pe placul meu.
Un bilet la tipa asta ar fi fabulos, văd că totuși cel mai ieftin bilet la concertul ei costă 120 roni.
Dar merită !!
Cred că e cea mai senzuală voce feminină pe care am auzit-o în ani !
Pur și simplu tipa asta își plimbă vocea pe corpul meu !
Nu cred că sunt singura să simt furnicări la toate inflexiunile ei, tandre și apoi biciuitoare,
același vino-dar du-te ce mocnește în orice relație năbădăioasă.
Iar dacă n-o să am rezultate bune la examene,
atunci în loc să mă cadorisesc cu ea,
am să mă consolez în vocea ei cu totul !
Nu-i faină alegerea mea ?!
Dor de cei dusi, pomana si Sanzienele
miercuri, 24 iunie 2015
Poate că într-adevăr au ceva supranatural Sânzienele, o fi mai fluid pragul dintre lumi în ziua asta de sărbătoare.
Azi noapte am visat-o pe Bunica, era aranjată cum îi plăcea ei mereu să fie, avea niște cercei impecabili din perle albe, cum n-am văzut mai frumoase.
Dacă era cochetă în visul meu înseamnă că e bine, eu așa cred.
(cred mult în spirite și vă rog să nu râdeți de ele că mie asta mi se pare mai păcat decât blasfemia de divinitate).
Iar azi după-amiază un bărbat a dat de pomană, aici în cartierul meu din Ploiești, pentru tatăl lui dus acum 4 ani. O pungă întreagă cu toate bunătățile dată unui complet necunoscut văzut pe stradă, așa cum îl rugase tatăl său.
Pentru pomenirea sufletelor celor duși, Dumnezeu să-i ierte !
Să le fie sufletele ușoare și liniștite !
Bogdaproste ! Frumos de fiul ce își cinstește tatăl și dă cu dărnicie pentru el.
Și sufletul bunicii mele sper că acum călătorește liniștit și vede toate locurile pe care n-a putut să le vadă în viață.
Frumoase Sânzienele, unora le e frică de sărbătoarea asta tocmai prin magia ei,
eu sper să ne mai rafinăm un pic simțurile cât să-i mai lăsăm pe cei duși să ne mai vorbească din când în când.
O zi, două, în an merită și supernaturalul de lângă noi să se apropie ?
Azi noapte am visat-o pe Bunica, era aranjată cum îi plăcea ei mereu să fie, avea niște cercei impecabili din perle albe, cum n-am văzut mai frumoase.
Dacă era cochetă în visul meu înseamnă că e bine, eu așa cred.
(cred mult în spirite și vă rog să nu râdeți de ele că mie asta mi se pare mai păcat decât blasfemia de divinitate).
Iar azi după-amiază un bărbat a dat de pomană, aici în cartierul meu din Ploiești, pentru tatăl lui dus acum 4 ani. O pungă întreagă cu toate bunătățile dată unui complet necunoscut văzut pe stradă, așa cum îl rugase tatăl său.
Pentru pomenirea sufletelor celor duși, Dumnezeu să-i ierte !
Să le fie sufletele ușoare și liniștite !
Bogdaproste ! Frumos de fiul ce își cinstește tatăl și dă cu dărnicie pentru el.
Și sufletul bunicii mele sper că acum călătorește liniștit și vede toate locurile pe care n-a putut să le vadă în viață.
Frumoase Sânzienele, unora le e frică de sărbătoarea asta tocmai prin magia ei,
eu sper să ne mai rafinăm un pic simțurile cât să-i mai lăsăm pe cei duși să ne mai vorbească din când în când.
O zi, două, în an merită și supernaturalul de lângă noi să se apropie ?
Arunca-mi un os ! Daca esti partenerul ideal
luni, 22 iunie 2015
Da, da, aruncă-mi un os !
Asta mi se pare cea mai bună și mai frumoasă strategie într-o relație.
Și nu, nu mi-am făcut un transplant de personalitate în lumea canină.
De fapt, metafora nici măcar nu-mi aparține.
Am citit-o acum vreo 4 ani print-o carte scrisă de o englezoaică, dar cum stau prost cu numele ...
Oricum, era vorba de o femeie trecută de 50 de ani care încă se gândea la soțul ei decedat cu ceva ani în urmă.
Și asta îi amintește despre el.
Nu fusese un om facil, ba chiar din contră. Cam ursuz, probabil un englez tipic (meteo-afectat).
Cu perioadele tensionate inerente din orice cuplu, la care se adăuga și incapacitatea lui de a comunica emoțional.
Numai că, așa cum spune femeia, din când în când îi arunca un os.
Și atunci puteau reface totul și să o ia iarăși de la capăt ca și cum cearta n-ar fi existat.
Și de asta femeii îi era, chiar și după ani de zile, dor de bărbatul ei.
Bine, povestea desigur se complică,
dar partea asta mi-a plăcut mie cel mai mult.
Un os nu-i mare lucru.
Dar câți dintre noi îl aruncăm și câți aruncăm în loc de os o nouă găleată cu apă rece?
Mi-e dor nebun de o carte bună.
Oare ce cărți faine se mai citesc acum ? Ce-aș mai putea să citesc ?
Asta mi se pare cea mai bună și mai frumoasă strategie într-o relație.
Și nu, nu mi-am făcut un transplant de personalitate în lumea canină.
De fapt, metafora nici măcar nu-mi aparține.
Am citit-o acum vreo 4 ani print-o carte scrisă de o englezoaică, dar cum stau prost cu numele ...
Oricum, era vorba de o femeie trecută de 50 de ani care încă se gândea la soțul ei decedat cu ceva ani în urmă.
Și asta îi amintește despre el.
Nu fusese un om facil, ba chiar din contră. Cam ursuz, probabil un englez tipic (meteo-afectat).
Cu perioadele tensionate inerente din orice cuplu, la care se adăuga și incapacitatea lui de a comunica emoțional.
Numai că, așa cum spune femeia, din când în când îi arunca un os.
Și atunci puteau reface totul și să o ia iarăși de la capăt ca și cum cearta n-ar fi existat.
Și de asta femeii îi era, chiar și după ani de zile, dor de bărbatul ei.
Bine, povestea desigur se complică,
dar partea asta mi-a plăcut mie cel mai mult.
Un os nu-i mare lucru.
Dar câți dintre noi îl aruncăm și câți aruncăm în loc de os o nouă găleată cu apă rece?
Mi-e dor nebun de o carte bună.
Oare ce cărți faine se mai citesc acum ? Ce-aș mai putea să citesc ?
Scurt : filosofie de viata sanatoasa.
miercuri, 17 iunie 2015
Nu comentez, că mi se pare inutil,
dar vă las o mostră din gândirea unui supraviețuitor :
"E interesant că orice ni se întâmpla, noi tot ne consideram norocoși."
Cum eu una sunt mereu GicăContra și nu scap nici o ocazie de a critica,
tipul ăsta de gândire mi s-a părut mereu tâmpenie,
un mijloc de a te resemna și a coborî mereu standardele.
Dar dacă vă spun acum că fraza aparține unui supraviețuitor al Holocaustului și se referă la perioada de un an juma 'petrecută' la Auschwitz ?
Oare asta să fie secretul ?
Să încercăm mereu să găsim albul în negru ?
(dap, n-am fost corectă politic cu comparația asta. știu. Iaca, iar punem critica înainte).
Deci : împotrivire și gust de fiere sau acceptare și senzație de sărac cu duhul ?
dar vă las o mostră din gândirea unui supraviețuitor :
"E interesant că orice ni se întâmpla, noi tot ne consideram norocoși."
Cum eu una sunt mereu GicăContra și nu scap nici o ocazie de a critica,
tipul ăsta de gândire mi s-a părut mereu tâmpenie,
un mijloc de a te resemna și a coborî mereu standardele.
Dar dacă vă spun acum că fraza aparține unui supraviețuitor al Holocaustului și se referă la perioada de un an juma 'petrecută' la Auschwitz ?
Oare asta să fie secretul ?
Să încercăm mereu să găsim albul în negru ?
(dap, n-am fost corectă politic cu comparația asta. știu. Iaca, iar punem critica înainte).
Deci : împotrivire și gust de fiere sau acceptare și senzație de sărac cu duhul ?
Cum sa spui nu fara sa spui nu.
joi, 11 iunie 2015
Astăzi din manualul unor oameni inteligenți, anume vecinii noștri unguri.
În caz că nu sunteți la curent cu cele mai noi motive de apocalipsă socială din Europa : ca urmare a deloooc ciudatelor primăveri democratice de acum câțiva ani de prin Orientul Mijlociu , când chipurile dăduse pofta de democrație peste toate neamurile islamului, azi Egiptul, Siria, Libia colcăie de democrație. Care prin zonă semnifică doar două chestii : anarhie și nesiguranță plus dreptul de a-ți lua bocceaua în spinare.
Prin urmare Europa e invadată mai nou de valuri de imigranți din aceste țări iubitoare de democrație.
Italia și Grecia sunt cele mai afectate momentan, dar probabil asta nu va mai dura mult, fiindcă imigranții vor începe să mișune spre nordul Europei.
Ungurii, că de-asta îmi plac ei mie, gândesc preventiv.
Și aud la radio că vor să dea următoarea lege :
dacă imigrantul care cere azil în Ungaria a trecut deja printr-o altă țară care e sigură, atunci azilul i se va refuza.
Perverși ungurii ăștia. Că și de-asta îmi plac ei mie.
Cu alte cuvinte ei sunt gata să dea azil oricui va veni în Ungaria ... de pildă prin WizzAir.
Problema sirienilor și libienilor e că ei fug pe calea maritimă, ba chiar de multe ori bâldâbâc e finalul călătoriei lor.
Acum nu-mi dau seama : ungurii sunt super finuți cu modalitatea lor de refuz, sau sunt super aroganți ?
În caz că nu sunteți la curent cu cele mai noi motive de apocalipsă socială din Europa : ca urmare a deloooc ciudatelor primăveri democratice de acum câțiva ani de prin Orientul Mijlociu , când chipurile dăduse pofta de democrație peste toate neamurile islamului, azi Egiptul, Siria, Libia colcăie de democrație. Care prin zonă semnifică doar două chestii : anarhie și nesiguranță plus dreptul de a-ți lua bocceaua în spinare.
Prin urmare Europa e invadată mai nou de valuri de imigranți din aceste țări iubitoare de democrație.
Italia și Grecia sunt cele mai afectate momentan, dar probabil asta nu va mai dura mult, fiindcă imigranții vor începe să mișune spre nordul Europei.
Ungurii, că de-asta îmi plac ei mie, gândesc preventiv.
Și aud la radio că vor să dea următoarea lege :
dacă imigrantul care cere azil în Ungaria a trecut deja printr-o altă țară care e sigură, atunci azilul i se va refuza.
Perverși ungurii ăștia. Că și de-asta îmi plac ei mie.
Cu alte cuvinte ei sunt gata să dea azil oricui va veni în Ungaria ... de pildă prin WizzAir.
Problema sirienilor și libienilor e că ei fug pe calea maritimă, ba chiar de multe ori bâldâbâc e finalul călătoriei lor.
Acum nu-mi dau seama : ungurii sunt super finuți cu modalitatea lor de refuz, sau sunt super aroganți ?
Globalizarea si consumerismul distrug dorintele
duminică, 31 mai 2015
Când eram mică mama îmi tot spunea, de fiecare dată când mâncam pentru prima oară un fruct pe anul respectiv, să-mi pun o dorință.
Nu mai știu dacă se împlineau sau nu dorințele mele 'fructifere'.
Nu le-am ținut o contabilitate a eficienței.
Și asta tocmai pentru că înhățam hulpavă orice ocazie de genul ăsta.
Nu eficiența reală conta.
Era bucuria secretă că îmi corcoleam câte o dorință, chipurile dându-i mai multe șanse să se împlinească prin asocierea asta cu fructul cel nou din an.
Dar în ultimii ani mama a pierdut obiceiul de a-mi reaminti de invocația magică.
E normal, acum practic cam orice fruct e de găsit în orice perioadă a anului.
Consumerismul a sacrificat așteptarea.
Iar globalizarea a sufoc dorințele.
Când ai totul la dispoziție, la ce bun să mai merite să mai aștepți ceva anume ?
Și asta este povestea pierderii gustului.
Fiindcă așteptarea aia de peste an îmi potența toate papilele gustative.
Acum ... toate papilele mele sunt sastisite.
O, tristă lume nouă !
ps. ăsta e și un răspuns cumva acelora care mă tot întreabă de ce prefer să aștept și să nu profit de orice ocazie ivită în cale.
Pentru că cele mai bune cireșe sunt (nu cele de furat, cum mi-a zis mie un hoțoman sentimental), ci cele pentru care ai așteptat.
Nu mai știu dacă se împlineau sau nu dorințele mele 'fructifere'.
Nu le-am ținut o contabilitate a eficienței.
Și asta tocmai pentru că înhățam hulpavă orice ocazie de genul ăsta.
Nu eficiența reală conta.
Era bucuria secretă că îmi corcoleam câte o dorință, chipurile dându-i mai multe șanse să se împlinească prin asocierea asta cu fructul cel nou din an.
Dar în ultimii ani mama a pierdut obiceiul de a-mi reaminti de invocația magică.
E normal, acum practic cam orice fruct e de găsit în orice perioadă a anului.
Consumerismul a sacrificat așteptarea.
Iar globalizarea a sufoc dorințele.
Când ai totul la dispoziție, la ce bun să mai merite să mai aștepți ceva anume ?
Și asta este povestea pierderii gustului.
Fiindcă așteptarea aia de peste an îmi potența toate papilele gustative.
Acum ... toate papilele mele sunt sastisite.
O, tristă lume nouă !
ps. ăsta e și un răspuns cumva acelora care mă tot întreabă de ce prefer să aștept și să nu profit de orice ocazie ivită în cale.
Pentru că cele mai bune cireșe sunt (nu cele de furat, cum mi-a zis mie un hoțoman sentimental), ci cele pentru care ai așteptat.
Asesoft la pachet, facut cadou si expediat. Meciul 1 contra BC Mures.
marți, 19 mai 2015
S-ar mai putea numi și Cronica unei absențe anunțate, dar decât să mă considerați vreo pasionată de Marquez mai bine vă explic eu despre ce e vorba mai jos :
am fost azi la meciul Asesoft-ului, m-am delegat singură să țin locul cuiva.
Iar acum substitutul de spectator care am fost va povesti meciul, cum l-am văzut, priceput, simțit eu.
Ajung la sală cu vreo oră mai devreme. Țineam minte din anii anteriori că trebuia mers cu mult înainte ca să prinzi loc, ori eu voiam să și vânez un loc bun (pentru făcut poze).
Prima păcăleală : nu prea mai vine nimeni cu o oră înainte, ai loc să te așezi ca la cinema, toată sala la dispoziție.
Am parte de un moment de jubilație : se aude Metallica ! Apoi House of Pain !! Tii, n-am mai dansat pe Jump Around ... din viața mea anterioară !!!
Incep încălzirea. Fac băieții niște mișcări de yoghini ... bag la memorie că nu se știe cum îmi vor folosi mișcările. Plus ... remarc frumușeii meciului : Pot, cu o structură atipică pentru un baschetbalist, de o înălțime normală și imposibil de confundat cu un dulap, îmi amintește vizual de un amic mare pasionat de NBA, cred că așa tre să arate și Rows pe teren, plus similarul său dar pe negru, la alegere pentru toate gusturile cromatice : Dykes, o panteră apetisantă.
Announcer-ul sălii spune că asta e a 12-cea finală pentru Asesoft, să-i susținem să câștige deci a 11-cea cupă a lor.
Prima senzație că îmi vor da lacrimile : adică singura cupă pierdută de Asesoft a fost tocmai în 2011, când am fost eu la finală ultima oară ? (multe amintiri din perioada aia, triste și urâte).
Apoi văd echipa. A doua revelație : Burlacu mai joacă încă (aveam să aflu din meci nu doar că mai joacă, dar că e și cel mai bun al nostru, chiar dacă tabela nu-l indică decât al doilea în ierarhie).
Mă uit mai bine și la BC Mureș. Nu doar numele lui Dykes îmi sună cunoscut, dar și aspectul lui suplu și agilitatea îmi par cunoscute. Oare a mai jucat la Asesoft ? Sau să-l fi văzut eu tocmai în meciurile din 2011 când am mai fost la sală ?
Incepe MECIUL.
Conducem ... chiar și cu vreo 12 puncte.
Ăi de la Mureș parcă fac mișto de meci. Iși pasează mingea ca și îndrăgostiții cronici. Pierd posesia în draci. Oare se zice așa și la baschet ? Sau sunt o Ilie Dobre a baschetului ?
Cucoana de lângă mine se agită și dă indicații nervoase, cred că urmează cursuri de antrenoare la FF. Soțul dumneai face exact ce fac toți soții înțelepți : o tolerează și tace chitic.
Remarc MAJORETELE. Fetele alea au juma din vârsta mea, dar vreo două ilustrează că fast-food-ul e mai tare decât mișcarea în șpagat și roată.
Mă mai uit și prin SALĂ, la PUBLIC.
Ironie cât cuprinde. Ne-au făcut sală cu o capacitate sporită, dar acum rămâne mai mult de un sfert goală. Și asta la o finală, în condițiile în care accesul e gratuit.
Era mai bine când Ploiești-ul avea o sală mai puchinoasă, baremi atunci se stătea până și pe culoare.
Nu era safe atunci, știu, dar baremi aveai senzația că Ploiești-ul dă pe dinafară pentru echipa de baschet.
Acum că ne-au făcut condiții ... se pare că nu găsim atâția amatori de o finală gratuită cât să ne umplem sala.
La ultima pauză răsună apoteotic Thunderstruck ! Minunat sună. Doar că e mai mult entuziasm la un party DM pe cântecul ăsta decât e în sală. (ironia trebuie explicată, fiindcă DM și AC/DC au avut odinioară relații de tip Steaua- Dinamo). Bine că au vuvuzelele ca să zboare urechile, că altfel ...
Mă uit și la TABELĂ și mă minunez de mine : și eu ca și cucoana, mă simt specialistă la FF în baschet.
Pricep rapid că G nu vine de la gazde, fiindcă e H și G și deduc că avem inscpriționare ca pentru meci internațional.
Pricep rapid și că în dreptul jucătorilor sunt punctele înscrise.
Deduc că 5 și 5 tre să fie numărul întreruperilor solicitate de fiecare antrenor.
Intuiesc că mâinile rotite rapid (ca atunci când mă punea mama să înfășurăm sculuri) de către arbitră înseamnă că s-a comis o greșeală, un fault în joc și posesia e dată celorlalți.
În sfertul 3 se mai trezesc și ardelenii mei.
Ba chiar în sfertul 4 se apropie chiar și la două puncte.
Însă finalul îi aduce tot pe Asesoft la diferență confortabilă.
Au beneficiat și de multe aruncări pentru faulturile adversarilor.
Insă au ratat și unii și alții încât ... cine nu a putut ajunge azi la meci chiar nu are de ce să regrete : cadoul e frumos împachetat, e o victorie, dar conținutul sună a sec.
Cooper și Dykes s-au accidentat, Cooper cu plasturele lui cred că va fi ok mâine. De Dykes însă ...
MVP-urile meciului pentru mine au fost Burlacu și Dykes, activi, eficienți și la înscris, prezenți partout.
MHP-ul meciului însă rămâne Dykes pentru mine (să nu îndrăzniți să-mi spuneți că nu există și titlul de Most Handsome Player !).
I-am aplaudat, ca de obicei, pe G. Adică în seara asta, pe Mureșeni.
De ce fac mereu asta ?
Pentru că cineva tre să țină și cu cei pe care îi fluieră tot restul.
Dar au meritat să piardă la câte ratări au tot exersat.
Păi toată determinarea lor adunată nu făcea cât o singură privire de-a lui Latrell Sprewell la adversar!
Așa că eu las pozele acum, cu explicația fiecăreia, trimit cadoul peste mări și țări , dar de mâine mă întorc la bicicletele mele !
sala cu o ora inainte
am fost azi la meciul Asesoft-ului, m-am delegat singură să țin locul cuiva.
Iar acum substitutul de spectator care am fost va povesti meciul, cum l-am văzut, priceput, simțit eu.
Ajung la sală cu vreo oră mai devreme. Țineam minte din anii anteriori că trebuia mers cu mult înainte ca să prinzi loc, ori eu voiam să și vânez un loc bun (pentru făcut poze).
Prima păcăleală : nu prea mai vine nimeni cu o oră înainte, ai loc să te așezi ca la cinema, toată sala la dispoziție.
Am parte de un moment de jubilație : se aude Metallica ! Apoi House of Pain !! Tii, n-am mai dansat pe Jump Around ... din viața mea anterioară !!!
Incep încălzirea. Fac băieții niște mișcări de yoghini ... bag la memorie că nu se știe cum îmi vor folosi mișcările. Plus ... remarc frumușeii meciului : Pot, cu o structură atipică pentru un baschetbalist, de o înălțime normală și imposibil de confundat cu un dulap, îmi amintește vizual de un amic mare pasionat de NBA, cred că așa tre să arate și Rows pe teren, plus similarul său dar pe negru, la alegere pentru toate gusturile cromatice : Dykes, o panteră apetisantă.
Announcer-ul sălii spune că asta e a 12-cea finală pentru Asesoft, să-i susținem să câștige deci a 11-cea cupă a lor.
Prima senzație că îmi vor da lacrimile : adică singura cupă pierdută de Asesoft a fost tocmai în 2011, când am fost eu la finală ultima oară ? (multe amintiri din perioada aia, triste și urâte).
Apoi văd echipa. A doua revelație : Burlacu mai joacă încă (aveam să aflu din meci nu doar că mai joacă, dar că e și cel mai bun al nostru, chiar dacă tabela nu-l indică decât al doilea în ierarhie).
Mă uit mai bine și la BC Mureș. Nu doar numele lui Dykes îmi sună cunoscut, dar și aspectul lui suplu și agilitatea îmi par cunoscute. Oare a mai jucat la Asesoft ? Sau să-l fi văzut eu tocmai în meciurile din 2011 când am mai fost la sală ?
Incepe MECIUL.
Conducem ... chiar și cu vreo 12 puncte.
Ăi de la Mureș parcă fac mișto de meci. Iși pasează mingea ca și îndrăgostiții cronici. Pierd posesia în draci. Oare se zice așa și la baschet ? Sau sunt o Ilie Dobre a baschetului ?
Cucoana de lângă mine se agită și dă indicații nervoase, cred că urmează cursuri de antrenoare la FF. Soțul dumneai face exact ce fac toți soții înțelepți : o tolerează și tace chitic.
Remarc MAJORETELE. Fetele alea au juma din vârsta mea, dar vreo două ilustrează că fast-food-ul e mai tare decât mișcarea în șpagat și roată.
Mă mai uit și prin SALĂ, la PUBLIC.
Ironie cât cuprinde. Ne-au făcut sală cu o capacitate sporită, dar acum rămâne mai mult de un sfert goală. Și asta la o finală, în condițiile în care accesul e gratuit.
Era mai bine când Ploiești-ul avea o sală mai puchinoasă, baremi atunci se stătea până și pe culoare.
Nu era safe atunci, știu, dar baremi aveai senzația că Ploiești-ul dă pe dinafară pentru echipa de baschet.
Acum că ne-au făcut condiții ... se pare că nu găsim atâția amatori de o finală gratuită cât să ne umplem sala.
La ultima pauză răsună apoteotic Thunderstruck ! Minunat sună. Doar că e mai mult entuziasm la un party DM pe cântecul ăsta decât e în sală. (ironia trebuie explicată, fiindcă DM și AC/DC au avut odinioară relații de tip Steaua- Dinamo). Bine că au vuvuzelele ca să zboare urechile, că altfel ...
Mă uit și la TABELĂ și mă minunez de mine : și eu ca și cucoana, mă simt specialistă la FF în baschet.
Pricep rapid că G nu vine de la gazde, fiindcă e H și G și deduc că avem inscpriționare ca pentru meci internațional.
Pricep rapid și că în dreptul jucătorilor sunt punctele înscrise.
Deduc că 5 și 5 tre să fie numărul întreruperilor solicitate de fiecare antrenor.
Intuiesc că mâinile rotite rapid (ca atunci când mă punea mama să înfășurăm sculuri) de către arbitră înseamnă că s-a comis o greșeală, un fault în joc și posesia e dată celorlalți.
În sfertul 3 se mai trezesc și ardelenii mei.
Ba chiar în sfertul 4 se apropie chiar și la două puncte.
Însă finalul îi aduce tot pe Asesoft la diferență confortabilă.
Au beneficiat și de multe aruncări pentru faulturile adversarilor.
Insă au ratat și unii și alții încât ... cine nu a putut ajunge azi la meci chiar nu are de ce să regrete : cadoul e frumos împachetat, e o victorie, dar conținutul sună a sec.
Cooper și Dykes s-au accidentat, Cooper cu plasturele lui cred că va fi ok mâine. De Dykes însă ...
MVP-urile meciului pentru mine au fost Burlacu și Dykes, activi, eficienți și la înscris, prezenți partout.
MHP-ul meciului însă rămâne Dykes pentru mine (să nu îndrăzniți să-mi spuneți că nu există și titlul de Most Handsome Player !).
I-am aplaudat, ca de obicei, pe G. Adică în seara asta, pe Mureșeni.
De ce fac mereu asta ?
Pentru că cineva tre să țină și cu cei pe care îi fluieră tot restul.
Dar au meritat să piardă la câte ratări au tot exersat.
Păi toată determinarea lor adunată nu făcea cât o singură privire de-a lui Latrell Sprewell la adversar!
Așa că eu las pozele acum, cu explicația fiecăreia, trimit cadoul peste mări și țări , dar de mâine mă întorc la bicicletele mele !
sala cu o ora inainte
incalzirea, coordonatorul cu nume predestinat, Pot
Dykes face streching-ul de incalzire
antrenament la două maini
next generation, slam dunk-ul e posibil
tintim sus, nu ne ia cu ameteala
echipa Ploiesti-ului
galeria Ploiesti-ului
componentele
"minoretele", scuzati cuvantul dar sunt cat capritele
Aaand ... action !
Burlacu, fara el e jale probabil
acum majoretele
Pantera
tango-ul aparare - atac
Dykes e Burlacu al lor
slam dunk ??
contraatacul m-a luat si pe mine pe nepregatite
Cooper accidentat
si-a mangaiat mingea de vreo trei ori inelul pana sa-l strabata. Faza meciului pentru mine.
iaca tabela cu ce-am inteles eu din ea
Dykes accidentat
macar Dykes si-a meritat masajul la cat a muncit
finalul : 1 - 0 pentru Asesoft
Mures in genunchi la final
fair-play la urma !
Foodpanda creează dependență
duminică, 17 mai 2015
Da mes amis! Am constatat că dacă folosești serviciile oferite de aplicația FoodPanda cel puțin o singură dată, riști să te întorci și cu alte ocazii pentru a comanda mâncarea preferată. De Foodpanda au auzit mulți oameni. Este serviciul online care te ajută să găsești mâncarea la care ai poftit, gata gătită și în proximitatea locului în care te afli. Este suficient să deschizi pagina Foodpanda atunci când îți este foame și deja te afli mult mai aproape decât crezi de masa ta caldă.
Ceea ce îmi place la Foodpanda și vreau să împărtășesc cu voi este faptul că poți comanda mâncarea preferată simplu și rapid chiar de pe telefonul mobil inteligent. Nu numai posesorii de smartphone înzestrat cu Androit sau iOS se pot bucura de beneficiile Foodpanda, ci și cei al căror telefoane inteligente rulează pe sistemul de operare Windows Phone. Deci ne-am înțeles, da? Dacă ți-e foame și nu ai nimic pregătit acasă sau la birou, sau pur și simplu îți este poftă de ceva anume, comanzi prin intermediul Foodpanda și ai șansa să comanzi cât ai zice URS de vreo . . . 50 de ori. Încearcă, Îți va lua mai puțin de două minute.
Poate vă întrebați de ce ați comanda mâncarea de pe pagina foodpanda și nu de pe pagina restaurantului preferat. Puteți face asta, dar poate sunteți nehotărâți atunci când comandați, nu știți exact ce ați dori să mâncați, așa că răsfoiți simplu și rapid prin mai multe meniuri strânse într-un singur loc. Âsta este un alt avantaj care îmi place când vine vorba despre Foodpanda. Și aș adăuga tot aici o bilă albă în dreptul vitezei de încărcare a paginilor.
Și dacă vă gândiți cum am făcut-o și eu că Foodpanda este doar un viitor proiect ratat pe piața românească, mai am un contraargument pentru această supoziție. Dacă acum câteva luni credeam că tipul acesta de serviciu nu va prinde în România, acum mi-am reconsiderat părerea. Și asta datorită faptului că am văzut cum rețeaua se extinde în timp, atrage mai multe restaurante și apare în mai multe orașe din România. Asta înseamnă că românul a început să țină mult la timpul său și să nu-l mai piardă aiurea.
Bila neagră, în cazul în care aș ține prea tare să dau una, ar putea merge în dreptul restaurantelor din rețea care nu acceptă plata online. Dar nu este un impediment atât de mare pentru a folosi aplicația foodpanda pentru a avea parte de o masă pe cinste.
Pentru curajul de a lansa foodpanda în România, eu le mulțumesc oamenilor care au avut această inițiativă și îi felicit deopotrivă. Iar pe voi vă atenționez că mâncarea bună crează dependență!
Bile albe, bile negre pentru Foodpanda
Ceea ce îmi place la Foodpanda și vreau să împărtășesc cu voi este faptul că poți comanda mâncarea preferată simplu și rapid chiar de pe telefonul mobil inteligent. Nu numai posesorii de smartphone înzestrat cu Androit sau iOS se pot bucura de beneficiile Foodpanda, ci și cei al căror telefoane inteligente rulează pe sistemul de operare Windows Phone. Deci ne-am înțeles, da? Dacă ți-e foame și nu ai nimic pregătit acasă sau la birou, sau pur și simplu îți este poftă de ceva anume, comanzi prin intermediul Foodpanda și ai șansa să comanzi cât ai zice URS de vreo . . . 50 de ori. Încearcă, Îți va lua mai puțin de două minute.
Poate vă întrebați de ce ați comanda mâncarea de pe pagina foodpanda și nu de pe pagina restaurantului preferat. Puteți face asta, dar poate sunteți nehotărâți atunci când comandați, nu știți exact ce ați dori să mâncați, așa că răsfoiți simplu și rapid prin mai multe meniuri strânse într-un singur loc. Âsta este un alt avantaj care îmi place când vine vorba despre Foodpanda. Și aș adăuga tot aici o bilă albă în dreptul vitezei de încărcare a paginilor.
Și dacă vă gândiți cum am făcut-o și eu că Foodpanda este doar un viitor proiect ratat pe piața românească, mai am un contraargument pentru această supoziție. Dacă acum câteva luni credeam că tipul acesta de serviciu nu va prinde în România, acum mi-am reconsiderat părerea. Și asta datorită faptului că am văzut cum rețeaua se extinde în timp, atrage mai multe restaurante și apare în mai multe orașe din România. Asta înseamnă că românul a început să țină mult la timpul său și să nu-l mai piardă aiurea.
Bila neagră, în cazul în care aș ține prea tare să dau una, ar putea merge în dreptul restaurantelor din rețea care nu acceptă plata online. Dar nu este un impediment atât de mare pentru a folosi aplicația foodpanda pentru a avea parte de o masă pe cinste.
Pentru curajul de a lansa foodpanda în România, eu le mulțumesc oamenilor care au avut această inițiativă și îi felicit deopotrivă. Iar pe voi vă atenționez că mâncarea bună crează dependență!
Avalansa cuvintelor. Imaturitatea.
marți, 12 mai 2015
Când cineva alături de care ai fost alături în ultimii 6 ani de zile și de care ți-a tot păsat în vremea asta îți spune că îi ești dușman și că îi vrei răul ...
Mai mult, că nici măcar nu își asumă nimic din ceea a făcut în anii ăștia ...
atunci în loc să îi urezi să aibă un drum bun și se întoarcă sănătos, îl trimiți să se ducă la dracu'.
Și speri să fie la fel de dureroasă vorba asta pentru el cum au fost ale lui pentru tine.
Cât din răutățile pe care le spunem sunt sincere oare ?
Ce sentiment e în realitate în spatele vorbelor care ne ies pe gură ?
Mai mult, că nici măcar nu își asumă nimic din ceea a făcut în anii ăștia ...
atunci în loc să îi urezi să aibă un drum bun și se întoarcă sănătos, îl trimiți să se ducă la dracu'.
Și speri să fie la fel de dureroasă vorba asta pentru el cum au fost ale lui pentru tine.
Cât din răutățile pe care le spunem sunt sincere oare ?
Ce sentiment e în realitate în spatele vorbelor care ne ies pe gură ?
Gest simplu. Emotionant pana la lacrimi.
duminică, 3 mai 2015
Unul din prietenii mei de pe facebook s-a tot pregătit câteva luni pentru a-și împlini marele vis - să urce pe Everest. Omul e unul din cei mai ironici indivizi pe care îi cunosc, cu o inteligență aparent cinică și detașată, cu pasiuni adevărate (fan DM și el) dar totalmente lipsit de dulcegării.
Plecarea lui și a colegilor de escaladă către Nepal era stabilită pentru 4 mai.
Pe 20 aprilie își trimitea bagajele, bagaje consistente, deh, tot ce avea nevoie pentru aventura fabuloasă care avea să îl aștepte.
Cinci zile mai târziu însă, pe 25 aprilie 2015, în Nepal se producea devastatorul seism de peste grade pe Richter.
Așa că omul, de fapt întreaga echipă, și-au anulat călătoria spre Nepal.
Însă Mihai a hotărât să își doneze bagajul, cu tot ce se afla în el, pentru a contribui și el la ajutorarea victimelor și la înlesnirea căutărilor.
Ieri omul nostru a primit un mail de la cei care se ocupă cu preluarea donațiilor :
că i-au recepționat bagajul care a ajuns în sfârșit în Nepal, că îi mulțumesc pentru gestul lui de donație și că ... în bagaj au găsit și un ursuleț de pluș pe care i-l vor expedia înapoi.
Aproape mi-au dat lacrimile când am citit asta.
Deci mai există și oameni care gândesc și care simt, chiar și în mijlocul dezastrului.
Mai există și oameni care nu fac lucrurile mecanic și la repezeală.
Mai există și oameni care nu speculează tot, ci sunt atenți la detalii.
Mai există și oameni care, tocmai în situații de criză, de suferință, de grabă,
au avut răgazul dar mai ales au mai avut disponibilitatea sufletească de a se gândi și la un om aflat la mii de kilometri, neafectat de dezastru.
Și au avut atâta finețe încât, găsind un ursuleț de pluș în bagaj, s-au gândit că poate e mascota norocoasă a omului sau că e poate jucăria copilului său care să-l facă să nu simtă distanța atât de pregnant.
Cum să nu remarci faptul cu uneori umanitatea se naște tocmai în sărăcie și tocmai la oamenii care sunt loviți de soartă ?
Îi urez baftă lui Mihai, ce promite să revină la visul său în luna mai a lui 2016
și le doresc oamenilor din Nepal ca, în buna tradiție asiatică, toată energia sufletească pozitivă pe care o răspândesc să li se întoarcă.
Plecarea lui și a colegilor de escaladă către Nepal era stabilită pentru 4 mai.
Pe 20 aprilie își trimitea bagajele, bagaje consistente, deh, tot ce avea nevoie pentru aventura fabuloasă care avea să îl aștepte.
Cinci zile mai târziu însă, pe 25 aprilie 2015, în Nepal se producea devastatorul seism de peste grade pe Richter.
Așa că omul, de fapt întreaga echipă, și-au anulat călătoria spre Nepal.
Însă Mihai a hotărât să își doneze bagajul, cu tot ce se afla în el, pentru a contribui și el la ajutorarea victimelor și la înlesnirea căutărilor.
Ieri omul nostru a primit un mail de la cei care se ocupă cu preluarea donațiilor :
că i-au recepționat bagajul care a ajuns în sfârșit în Nepal, că îi mulțumesc pentru gestul lui de donație și că ... în bagaj au găsit și un ursuleț de pluș pe care i-l vor expedia înapoi.
Aproape mi-au dat lacrimile când am citit asta.
Deci mai există și oameni care gândesc și care simt, chiar și în mijlocul dezastrului.
Mai există și oameni care nu fac lucrurile mecanic și la repezeală.
Mai există și oameni care nu speculează tot, ci sunt atenți la detalii.
Mai există și oameni care, tocmai în situații de criză, de suferință, de grabă,
au avut răgazul dar mai ales au mai avut disponibilitatea sufletească de a se gândi și la un om aflat la mii de kilometri, neafectat de dezastru.
Și au avut atâta finețe încât, găsind un ursuleț de pluș în bagaj, s-au gândit că poate e mascota norocoasă a omului sau că e poate jucăria copilului său care să-l facă să nu simtă distanța atât de pregnant.
Cum să nu remarci faptul cu uneori umanitatea se naște tocmai în sărăcie și tocmai la oamenii care sunt loviți de soartă ?
Îi urez baftă lui Mihai, ce promite să revină la visul său în luna mai a lui 2016
și le doresc oamenilor din Nepal ca, în buna tradiție asiatică, toată energia sufletească pozitivă pe care o răspândesc să li se întoarcă.
Foloseste-ti toate organele pe care le ai !
duminică, 19 aprilie 2015
Săptămâna asta am avut o rană la deget ce a necesit un plasture purtat cam tot timpul.
În scurtele răgazuri cât îmi eliberam degetul constatam că nu mai am nici un soi de simț prin acel deget. Era ca și amorțit. Dar nu fiindcă fusese legat prea strâns, nu împiedicasem buna irigare sangvină. Ci pur și simplu fiindcă nu-l mai folosisem timp de câteva ore.
Atrofierea funcției tactile se petrecuse rapid, ca urmare a nefolosirii ei.
Și așa m-am gândit ca n-ar fi deloc rău ca în viață să nu lăsăm să treacă timpul fără să ne folosim toate organele !
- să nu mergem mereu pe roțile inventate de alții când am fost creați cu picioare
- să ne folosim capul de pildă când privim la tivi
- să ne folosim și urechile când purtăm o discuție, nu doar gura
- să ne folosim degetele și ca să iubim, nu doar palma ca să pedepsim
- să ne folosim buricele degetelor, nasul și încheietura mâinii de pildă pentru a simți conturul fin al lucrurilor, pentru a ne bucura de toate formele, pentru a îmblânzi asperitățile, pentru a ne delecta cu diversități invizibile goanei rapide a privirii
Luați-mi îndemnurile cât de concret sau de metaforic vreți, eu am de gând să nu-mi mai neglijez nici un simț !
În scurtele răgazuri cât îmi eliberam degetul constatam că nu mai am nici un soi de simț prin acel deget. Era ca și amorțit. Dar nu fiindcă fusese legat prea strâns, nu împiedicasem buna irigare sangvină. Ci pur și simplu fiindcă nu-l mai folosisem timp de câteva ore.
Atrofierea funcției tactile se petrecuse rapid, ca urmare a nefolosirii ei.
Și așa m-am gândit ca n-ar fi deloc rău ca în viață să nu lăsăm să treacă timpul fără să ne folosim toate organele !
- să nu mergem mereu pe roțile inventate de alții când am fost creați cu picioare
- să ne folosim capul de pildă când privim la tivi
- să ne folosim și urechile când purtăm o discuție, nu doar gura
- să ne folosim degetele și ca să iubim, nu doar palma ca să pedepsim
- să ne folosim buricele degetelor, nasul și încheietura mâinii de pildă pentru a simți conturul fin al lucrurilor, pentru a ne bucura de toate formele, pentru a îmblânzi asperitățile, pentru a ne delecta cu diversități invizibile goanei rapide a privirii
Luați-mi îndemnurile cât de concret sau de metaforic vreți, eu am de gând să nu-mi mai neglijez nici un simț !
Cum m-am vindecat de dependenta de internet
vineri, 10 aprilie 2015
Chiar m-am vindecat, simplu și, se pare, pe termen lung.
Ofer rețeta gratuit, celor îndeajuns de curajoși.
Rezultatul în cazul meu a fost garantat, scopul e sănătos, dar nu știu dacă lumea e dispusă și la mijlocul testat de mine. Testat vorba vine, forțat asupra mea e mai sincer spus.
Dependența de net mi s-o vindecat printr-un cocktail interesant de strategii utilizate în curele de dezintoxicare clasice :
întâi privarea forțată, apoi crearea aversiunii față de obiectul dependenței.
Pe scurt, iaca misterul :
acum 11 luni îmi sucomba computerul, singurul device de pe care am acces la net,
apoi, o lună mai târziu, mi-o urmat angajarea pe un post care consta în 8 ore de lucrat intens pe computer.
Acum am din nou computer funcțional acasă, ba chiar și acces la net.
Dar, sincer, după ce stai 8 ore cu nasul în două ecrane la muncă, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să deschizi un ecran și acasă.
Iar pentru rozătura puternică a curiozității față de facebook ... ei bine, prietenii ce se căsătoresc sau prietenele ce rămân însărcinate să facă bine să mă anunțe printr-un sms, iar cei ce vor să mă invite la o cafea să mă caute mai prin offline.
Cert e că acum, dacă trebuie să deschid computerul, sunt precum o pisică alergică.
ps. poza nu-mi aparține, e de pe marele net, unde toți suntem micii anonimi
Bine v-am regăsit !
Ofer rețeta gratuit, celor îndeajuns de curajoși.
Rezultatul în cazul meu a fost garantat, scopul e sănătos, dar nu știu dacă lumea e dispusă și la mijlocul testat de mine. Testat vorba vine, forțat asupra mea e mai sincer spus.
Dependența de net mi s-o vindecat printr-un cocktail interesant de strategii utilizate în curele de dezintoxicare clasice :
întâi privarea forțată, apoi crearea aversiunii față de obiectul dependenței.
Pe scurt, iaca misterul :
acum 11 luni îmi sucomba computerul, singurul device de pe care am acces la net,
apoi, o lună mai târziu, mi-o urmat angajarea pe un post care consta în 8 ore de lucrat intens pe computer.
Acum am din nou computer funcțional acasă, ba chiar și acces la net.
Dar, sincer, după ce stai 8 ore cu nasul în două ecrane la muncă, ultimul lucru pe care vrei să-l faci e să deschizi un ecran și acasă.
Iar pentru rozătura puternică a curiozității față de facebook ... ei bine, prietenii ce se căsătoresc sau prietenele ce rămân însărcinate să facă bine să mă anunțe printr-un sms, iar cei ce vor să mă invite la o cafea să mă caute mai prin offline.
Cert e că acum, dacă trebuie să deschid computerul, sunt precum o pisică alergică.
ps. poza nu-mi aparține, e de pe marele net, unde toți suntem micii anonimi
Bine v-am regăsit !
Team building pentru placerile mele la Pensiunea 3 Stejari
joi, 9 aprilie 2015
A fost cât pe ce să-mi împlinesc una din marile dorințe ale ultimilor ani, deci poate dacă insist am să retrăiesc senzația mult râvnită. Poate se coace și timpul pentru pofta mea. Să vă descriu motivul ce mi-o dat palpitații la suflețel ? Bine, fie !
Am fost cazată în weekend la Hotelul 3 Stejari din Timișul de Jos. Nu e una din pensiunile tipice la care îmi place mie să stau.
E o pensiune cu mult 'ștaif' , cu condiții de patru stele cum nu prea-mi vine mie bine la comportamentul meu naturel.
Și tocmai aici să mi se împlinească pofta ?!?!
Pensiunea e minunată pentru un team-building, asta și fiindcă zona, după cum vedeți și din poze, se pretează de minune la drumeții sau concursuri care să testeze sau să creeze coeziunea de grup și nevoia de colaborare prin tot soiul de jocuri în natură.
Pensiunea are și o sală de conferințe, deci am beneficiat și de treburi serioase în cadrul weekendului petrecut acolo, dar am avut timp și de plimbări, ba chiar și vreme destul de bună.
Când am intrat în pensiune, la recepție am dat cu nasul de ... un clopoțel din celea pe care le-am văzut doar în filme, în care bați pentru a solicita atenția unei recepționere.
M-am amuzat și m-am așteptat la celelalte confirmări ale confortului de patru stele.
Dar la ceva anume nu m-am așteptat !
Pensiunea are, pe lângă un teren de tenis și un mic havuz, chiar și două terase.
Iar pe una din ele trona, discret dar delicios, un mănunchi de lemne dispuse pentru a arde de nerăbdarea unui foc de tabară.
Foc de tabără, dragilor !!!
Vouă nu vă e dor de așa ceva ?
De cântări în falseturi nepăsătoare la chitară, de veselie de grup, de scântei sărite în bătaia serii ?
Pfff, cine are fi crezut că tocmai o pensiune de 4 stele oferă așa o nebunie din vremurile bune ?!
Cum să nu-mi stârnească amintiri și doruri ?
Hai serios acum, chiar nu vă amintiți ce faine erau momentele astea ?
Nu credeți că le-ați putea trăi din nou ?
Am fost cazată în weekend la Hotelul 3 Stejari din Timișul de Jos. Nu e una din pensiunile tipice la care îmi place mie să stau.
E o pensiune cu mult 'ștaif' , cu condiții de patru stele cum nu prea-mi vine mie bine la comportamentul meu naturel.
Și tocmai aici să mi se împlinească pofta ?!?!
Pensiunea e minunată pentru un team-building, asta și fiindcă zona, după cum vedeți și din poze, se pretează de minune la drumeții sau concursuri care să testeze sau să creeze coeziunea de grup și nevoia de colaborare prin tot soiul de jocuri în natură.
Pensiunea are și o sală de conferințe, deci am beneficiat și de treburi serioase în cadrul weekendului petrecut acolo, dar am avut timp și de plimbări, ba chiar și vreme destul de bună.
Când am intrat în pensiune, la recepție am dat cu nasul de ... un clopoțel din celea pe care le-am văzut doar în filme, în care bați pentru a solicita atenția unei recepționere.
M-am amuzat și m-am așteptat la celelalte confirmări ale confortului de patru stele.
Dar la ceva anume nu m-am așteptat !
Pensiunea are, pe lângă un teren de tenis și un mic havuz, chiar și două terase.
Iar pe una din ele trona, discret dar delicios, un mănunchi de lemne dispuse pentru a arde de nerăbdarea unui foc de tabară.
Foc de tabără, dragilor !!!
Vouă nu vă e dor de așa ceva ?
De cântări în falseturi nepăsătoare la chitară, de veselie de grup, de scântei sărite în bătaia serii ?
Pfff, cine are fi crezut că tocmai o pensiune de 4 stele oferă așa o nebunie din vremurile bune ?!
Cum să nu-mi stârnească amintiri și doruri ?
Hai serios acum, chiar nu vă amintiți ce faine erau momentele astea ?
Nu credeți că le-ați putea trăi din nou ?
Ce faci atunci când primești un cadou care nu îți place?
luni, 16 martie 2015
Vi s-a întâmplat vreodată să primiți un cadou care să nu vă placă? Dacă da, atunci cum ați reacționat? Ce ar trebui să facem atunci când un cadou nu este pe placul nostru sau cel care ni la oferit ne-a ieșit de la suflet? Îl aruncăm? Îl înapoiem?
Din punctul meu de vedere un cadou nu se aruncă și nu se înapoiază indiferent ce s-ar întâmpla. Asta spune multe despre tine ca om bine crescut. La fel, cadourile oferite nu se cer înapoi indiferent de circumstanțe. Tot o dovadă de bună creștere este și asta.
Și totuși se întâmplă ca unele cadouri pe care le primim să nu fie pe placul nostru. Unele pot fi cadouri haioase, poate prea haioase, atât de haioase încât nici nu le poți folosi și în funcție de cât de capricios ești, e posibil să nu te bucuri deloc de primirea lui.
Îmi aduc aminte că sora mea a primit două cadouri de casă nouă ceva mai ciudate. Două solnițe de sare și piper, în formă de urși panda care se împerechează, ar fi trebuit să stea frumos pe masa ei din bucătărie. Totuși cadoul era prea haios și chiar ușor indecent. Dar nu mai indecent decât desfăcătorul de capace ale sticlelor de băuturi. Un ditamai penisul care jurai că este real, era dotat în partea inferioară a scrotului cu desfăcătorul propriu zis de capace. Era atât de real încât și venele unui penis în erecție erau evidențiate în detaliu.
Ei, acum e acum. Cum să folosești așa mătărângă ca să deschizi sticlele, când mai degrabă l-ai folosi pe post de vibrator. E drept că nu avea și funcția de vibrare, dar cu siguranță putea genera și altfel de plăceri decât sunetul pe care-l emite desfacerea unei sticle de bere.
Lăsând cadourile extrem de haioase deoparte, eu vă întreb în continuare: ce facem atunci când un cadou nu ne place?
PS: imaginile prezentate mai sus sunt mult mai cuminți decât cadourile haioase primite de sora mea!
Nu îți place cadoul? Trebuie să-l primești cu zâmbetul pe buze!
Din punctul meu de vedere un cadou nu se aruncă și nu se înapoiază indiferent ce s-ar întâmpla. Asta spune multe despre tine ca om bine crescut. La fel, cadourile oferite nu se cer înapoi indiferent de circumstanțe. Tot o dovadă de bună creștere este și asta.
Și totuși se întâmplă ca unele cadouri pe care le primim să nu fie pe placul nostru. Unele pot fi cadouri haioase, poate prea haioase, atât de haioase încât nici nu le poți folosi și în funcție de cât de capricios ești, e posibil să nu te bucuri deloc de primirea lui.
Îmi aduc aminte că sora mea a primit două cadouri de casă nouă ceva mai ciudate. Două solnițe de sare și piper, în formă de urși panda care se împerechează, ar fi trebuit să stea frumos pe masa ei din bucătărie. Totuși cadoul era prea haios și chiar ușor indecent. Dar nu mai indecent decât desfăcătorul de capace ale sticlelor de băuturi. Un ditamai penisul care jurai că este real, era dotat în partea inferioară a scrotului cu desfăcătorul propriu zis de capace. Era atât de real încât și venele unui penis în erecție erau evidențiate în detaliu.
Ei, acum e acum. Cum să folosești așa mătărângă ca să deschizi sticlele, când mai degrabă l-ai folosi pe post de vibrator. E drept că nu avea și funcția de vibrare, dar cu siguranță putea genera și altfel de plăceri decât sunetul pe care-l emite desfacerea unei sticle de bere.
Lăsând cadourile extrem de haioase deoparte, eu vă întreb în continuare: ce facem atunci când un cadou nu ne place?
PS: imaginile prezentate mai sus sunt mult mai cuminți decât cadourile haioase primite de sora mea!
De ce se atrag opusurile. Sau bufnitele nu sunt ce par a fi.
duminică, 8 februarie 2015
Vineri seară mă uitam la unul din serialele copilăriei mele și-am înțeles un pic cum se derulează relațiile dintre două personalități contrastante.
Nu am făcut încă un studiu psihologic, deși ar fi o idee bună pentru o lucrare de licență proastă, anume cum se atrag și resping personalitățile opuse, cum nu sunt niciodată banale asemenea relații, tocmai fiindcă mereu 'sar scântei'.
Cum vă povesteam, mă uitam la Maddie și David. Nu ratam nici un episod în copilărie !
Acum mi se s-a făcut dor de cei doi și mai ales dor de a mă inspira din moda anilor '80 și din stilul lui Maddie.
Iar în episodul pe care l-am revăzut vineri, Maddie, necredincioasa, simte pentru prima oară impulsul irezistibil de a se spovedi.
Intră în coșmelia aia a catolicilor (cu iertare să-mi fie, da' nu știu terminologia asta nici măcar pentru ortodocși) și încearcă să-i explice preotului că n-a venit pentru ceva anume, doar așa... că ar ar fi totuși ceva, anume colegul ei de muncă (numitul David) care e nebun, e ciudat ...
și cum ea e mereu cea care face lucrurile corect, cum e mereu cea disciplinată,
cum el nu respectă nici o regulă ...
Așa sunt portretizați cei doi în tot filmu, ea un cam snoabă și un pic prea 'scrobită', el mai mereu încălcînd legile și normele bunei-cuviințe.
Cu un mare asterisc însă : ea, cea mereu rațională, e cam blasfematoare, pe când el e credincios până la superstiție, cu teamă de Cel-de-Sus și cu încredere în același Mare Șef că îl va scoate din toate buclucurile, întocmai unui frate mai mare.
Mi-a plăcut mult constatarea asta, fiindcă asta cam așa e :
întâlnești de-a lungul vieții multe persoane cuminți și litera-legii, care totuși în interior sunt mai nonconformiste decât majoritatea,
și mulți rebeli care în adâncul lor sunt mai cuminți și mai tradiționaliști decât ar vrea să admită.
Iar unii dintre noi, cei atrași de un caracter total opus, în fapt nu facem decât să fim atrași de faptul că altul se manifestă așa cum noi îndrăznim să fim doar în forul interior.
Ei, momentan nu cred că o să-mi aleg asta ca temă de licență, partea aplicată e cam greu de demonstrat,
dar vă dezvălui un secret :
toată copilăria mi-am spus că atunci când voi fi mare am să mă fac blondă și mă voi coafa și îmbrăca precum Maddie.
Azi sunt deja trecută de mare, dar nu-s blondă și nici nu m-aș suporta vreodată blondă, mă visez doar roșcată, dar tot cu coafura și cu stilul vestimentar al lui Maddie.
Cred totuși că nu m-aș recunoaște nici eu pe mine de-aș aplica asta !
Oare și alții au crescut cu modele vestimentare din cestea luate din filme, ca și mine ?
Nu am făcut încă un studiu psihologic, deși ar fi o idee bună pentru o lucrare de licență proastă, anume cum se atrag și resping personalitățile opuse, cum nu sunt niciodată banale asemenea relații, tocmai fiindcă mereu 'sar scântei'.
Cum vă povesteam, mă uitam la Maddie și David. Nu ratam nici un episod în copilărie !
Acum mi se s-a făcut dor de cei doi și mai ales dor de a mă inspira din moda anilor '80 și din stilul lui Maddie.
Iar în episodul pe care l-am revăzut vineri, Maddie, necredincioasa, simte pentru prima oară impulsul irezistibil de a se spovedi.
Intră în coșmelia aia a catolicilor (cu iertare să-mi fie, da' nu știu terminologia asta nici măcar pentru ortodocși) și încearcă să-i explice preotului că n-a venit pentru ceva anume, doar așa... că ar ar fi totuși ceva, anume colegul ei de muncă (numitul David) care e nebun, e ciudat ...
și cum ea e mereu cea care face lucrurile corect, cum e mereu cea disciplinată,
cum el nu respectă nici o regulă ...
Așa sunt portretizați cei doi în tot filmu, ea un cam snoabă și un pic prea 'scrobită', el mai mereu încălcînd legile și normele bunei-cuviințe.
Cu un mare asterisc însă : ea, cea mereu rațională, e cam blasfematoare, pe când el e credincios până la superstiție, cu teamă de Cel-de-Sus și cu încredere în același Mare Șef că îl va scoate din toate buclucurile, întocmai unui frate mai mare.
Mi-a plăcut mult constatarea asta, fiindcă asta cam așa e :
întâlnești de-a lungul vieții multe persoane cuminți și litera-legii, care totuși în interior sunt mai nonconformiste decât majoritatea,
și mulți rebeli care în adâncul lor sunt mai cuminți și mai tradiționaliști decât ar vrea să admită.
Iar unii dintre noi, cei atrași de un caracter total opus, în fapt nu facem decât să fim atrași de faptul că altul se manifestă așa cum noi îndrăznim să fim doar în forul interior.
Ei, momentan nu cred că o să-mi aleg asta ca temă de licență, partea aplicată e cam greu de demonstrat,
dar vă dezvălui un secret :
toată copilăria mi-am spus că atunci când voi fi mare am să mă fac blondă și mă voi coafa și îmbrăca precum Maddie.
Azi sunt deja trecută de mare, dar nu-s blondă și nici nu m-aș suporta vreodată blondă, mă visez doar roșcată, dar tot cu coafura și cu stilul vestimentar al lui Maddie.
Cred totuși că nu m-aș recunoaște nici eu pe mine de-aș aplica asta !
Oare și alții au crescut cu modele vestimentare din cestea luate din filme, ca și mine ?
Concurs inainte de ziua indragostitilor
marți, 3 februarie 2015
Am intrat oficial in luna indragostitilor. Deja ne gandim care sa fie cadoul pe care jumatatea noastra ar trebui sa-l primeasca si sa se bucure de el. Oare conteaza daca mai suntem sau nu indragostiti sau daca indragosteala a trecut deja la stadiul de iubire? Sigur ca nu mai conteaza prea tare deoarece este un moment propice de a alunga eventuala monotonie ce se abate din cand in cand asupra unui cuplu. La oamenii care au sentimente puternice de iubire unul fata de celalalt, s-au gândit si unele magazine care au pregătit oferte si promoții pentru acestia.
Despre un magazin care a pregătit o promotie speciala pentru ziua îndrăgostiților, cea americaneasca de pe 14 februarie, v-am mai vorbit într-un articol trecut. Comercializează lenjerii de pat si cuverturi de pat 3D, oferind in continuare promotii de 1+1 gratis. Iar in perioada 1-12 februarie cei ce achizitioneaza lenjerii de pat din magazinul online despre care v-am povestit, au sansa de a castiga unul dintre cele trei pandantive din aur de 14 K. Asta ar fi chiar interesant de incercat. Dupa ce ca avem ocazia sa ne schimbam lenjeria de pat sau sa ne inmultim modelele din debara, avem sansa sa ne si imbogatitm. Totusi aurul face ceva bani in zilele noastre si fie vorba intre noi, eu chiar nu inteleg cum de un magazin care vinde lenjerii de pat, isi permite sa puna la bataie astfel de premii.
Totusi exista aceasta promotie si chiar daca nu sunt indragostit inca in aceasta perioada a anului, tot mi-ar placea sa castig un asa premiu. Habar nu am ce as face cu el, desi mi-ar placea sa-l fac cadou, dar pana atunci ar trebui mai intai sa comand lenjeriile potrivite gusturilor mele, iar apoi sa astept extragerea de pe 13 februarie pentru a afla daca am castigat sau nu pretiosul premiu din aur.
In ultima vreme chiar am avut noroc de bani, de ce nu as avea si acum? Pana sa ma hotarasc asupra modelelor pe care le voi achizitiona, trebuie sa va arat si voua cateva. Imaginile sunt ele cu titlu de prezentare dar arata destul de interesant. Imprimeurile 3D sunt destul de inspirate si au nevoie de o ingrijire minima. De exemplu se spala la o temperatura de 30 de grade Celsius, la masina automata, fara a se folosi inalbitori chimici si la sfarsit se calca la temperaturi de maximum 120 de grade Celsius.
Puteam face si alte teste pe ele, ca oricum promotia este de 1+1 gratis, asa ca ne permitem sa le testam rezistenta, iar daca mai si castigam unul dintre cele trei premii din aur, atunci nici ca nu am pierdut nimic.
Puteam face si alte teste pe ele, ca oricum promotia este de 1+1 gratis, asa ca ne permitem sa le testam rezistenta, iar daca mai si castigam unul dintre cele trei premii din aur, atunci nici ca nu am pierdut nimic.
Jumatatea mea exista. Le-am intalnit pe ambele.
joi, 22 ianuarie 2015
Titlul nu e greșit.
Iar dacă ar fi greșit, aș da vina pe faptul că acum am tot febră, de câteva zile încoace.
Dar îmi păstrez scuza cu febra pentru subiect, nu pentru titlu :
veți vedea că titlul e corect, dar o să mă scuzați că abordez un subiect atât de siropos cum e dragostea până la adânci bătrâneți. Cum spuneam, am febră.
Mi-am amintit pe căldurile astea una din cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată.
Acum un an juma, dragul meu mă lasă singură pe la Sibiu și el pleca o zi mai devreme.
Nu era asta o problemă, că-s obișnuită să-mi petrec vacanțele singură.
Dar ironia a făcut ca a doua zi să-mi cunosc jumătatea. Și să mă văd și pe mine în viitor.
Fiindcă dacă undeva jumătatea mea s-a născut deja (e un banc de fb ăsta), ea arată exact ca și cuplul ce l-am avut în fața mea tot drumul spre gară.
I-am remarcat fiindcă erau cei mai caraghioși oameni din tot orașul :
doi bătrânei de peste 65 ani, cu două rucsacuri enorme în spinare, din acelea montane,
cu bocanci și șosete groase ... dar cu tricouri și pantaloni scurți strânși în talie cu o curea de piele.
Umblau drepți cu cele vreo 20 de kg cât păreau să aibă rucsacurile, cu pas egal, unul lângă altul, și mai schimbau câte o vorbă.
Eram convinsă că îs turiști nemți, aveau exact acea atitudine sănătos-atletică bavareză.
In interiorul gării ... întâlnirea mea cu ambele jumătăți ale mele avea să se prelungească.
Și eu și ei ne-am oprit la ghișeul de păstrat bagajele.
Se formase deja coada la ghișeu, căci funcționara vorbea cu un controlor de bilete, ceva în genul flirtul nostru cel de toate zilele. In plus, dacă tot văzuseră așa nebuni stând la coadă, nici n-au catadicsit să-i bage prea mult în seamă.
Cei doi mi-au făcut semn că pot trece înaintea lor, că nu se grăbesc.
Nici eu nu mă grăbeam însă, așa că ne-am lăsat cu toții bagajele acolo și am plecat să mai vizităm pentru câteva ore orașul, comod, până la sosirea trenului.
Și așa mi-am lăsat jumătățile din viitor să-și continue plimbarea, până când poate ne vom reîntâlni.
De data asta eu fiind una din cele două jumătăți, alături de vreun moș,
și amândoi plimbîndu-ne liniștiti și îmbrăcați ca doi nebuni care vor să-și trăiască viața și să savureze tot ce li se oferă, și nu să se conformeze tiparului unei vârste sau condiții sociale.
Cuplul care se plimbă prin viață (la propriu și la figurat) cred că e cel mai împlinit și știe ce înseamnă fericirea calmă.
Cel puțin știu că el deja există undeva.
Mă refer la cuplu. Că altfel ... v-am mai spus că acum am febră de câteva zile ? ...
Iar dacă ar fi greșit, aș da vina pe faptul că acum am tot febră, de câteva zile încoace.
Dar îmi păstrez scuza cu febra pentru subiect, nu pentru titlu :
veți vedea că titlul e corect, dar o să mă scuzați că abordez un subiect atât de siropos cum e dragostea până la adânci bătrâneți. Cum spuneam, am febră.
Mi-am amintit pe căldurile astea una din cele mai frumoase imagini pe care le-am văzut vreodată.
Acum un an juma, dragul meu mă lasă singură pe la Sibiu și el pleca o zi mai devreme.
Nu era asta o problemă, că-s obișnuită să-mi petrec vacanțele singură.
Dar ironia a făcut ca a doua zi să-mi cunosc jumătatea. Și să mă văd și pe mine în viitor.
Fiindcă dacă undeva jumătatea mea s-a născut deja (e un banc de fb ăsta), ea arată exact ca și cuplul ce l-am avut în fața mea tot drumul spre gară.
I-am remarcat fiindcă erau cei mai caraghioși oameni din tot orașul :
doi bătrânei de peste 65 ani, cu două rucsacuri enorme în spinare, din acelea montane,
cu bocanci și șosete groase ... dar cu tricouri și pantaloni scurți strânși în talie cu o curea de piele.
Umblau drepți cu cele vreo 20 de kg cât păreau să aibă rucsacurile, cu pas egal, unul lângă altul, și mai schimbau câte o vorbă.
Eram convinsă că îs turiști nemți, aveau exact acea atitudine sănătos-atletică bavareză.
In interiorul gării ... întâlnirea mea cu ambele jumătăți ale mele avea să se prelungească.
Și eu și ei ne-am oprit la ghișeul de păstrat bagajele.
Se formase deja coada la ghișeu, căci funcționara vorbea cu un controlor de bilete, ceva în genul flirtul nostru cel de toate zilele. In plus, dacă tot văzuseră așa nebuni stând la coadă, nici n-au catadicsit să-i bage prea mult în seamă.
Cei doi mi-au făcut semn că pot trece înaintea lor, că nu se grăbesc.
Nici eu nu mă grăbeam însă, așa că ne-am lăsat cu toții bagajele acolo și am plecat să mai vizităm pentru câteva ore orașul, comod, până la sosirea trenului.
Și așa mi-am lăsat jumătățile din viitor să-și continue plimbarea, până când poate ne vom reîntâlni.
De data asta eu fiind una din cele două jumătăți, alături de vreun moș,
și amândoi plimbîndu-ne liniștiti și îmbrăcați ca doi nebuni care vor să-și trăiască viața și să savureze tot ce li se oferă, și nu să se conformeze tiparului unei vârste sau condiții sociale.
Cuplul care se plimbă prin viață (la propriu și la figurat) cred că e cel mai împlinit și știe ce înseamnă fericirea calmă.
Cel puțin știu că el deja există undeva.
Mă refer la cuplu. Că altfel ... v-am mai spus că acum am febră de câteva zile ? ...
Biblia mea de drept-pacatoasa : JRR Tolkien
miercuri, 21 ianuarie 2015
Acuzați-mă de blasfemie, contraziceți-mă, scandalizați-vă, dar nu pot să nu mărturisesc :
pentru mine lumea creată de Tolkien și transpusă în imagini de Peter Jackson este cea mai puternică și mai frumoasă Biblie scrisă vreodată.
De curând am văzut partea a treia a Hobbitului și mi-am dat seama că aici, în aceste două trilogii, este TOTUL :
- devotamentul pur al prietenului ce te urmează unde ți-e teamă să mergi și te înțelege chiar și când tu nu te înțelegi , asemeni unui apostol
- sacrificiul în numele unei idei pentru binele general , pentru salvarea frumuseții unei lumi mai inocente
- camaraderia creată de dificultăți străbătute împreună
- ezitările amestecate cu speranța de copil, curajul nebunesc și momentele de neîncredere chiar și in cel mai bun prieten
- tensiunea sufletească a celui ce găsește că un fost aliat a trădat ideea cea frumoasă
- asperitatea fascinantă, lipsită de menajamente, a vieții medievale
- mitologia unor neamuri, cădere și decădere
- timpul care asemenea unei roți face alianțele să se transforme în războaie, dar și rivalitățile să se împuternicească în prietenii
- spiritul celor duși care ne poate fi aliat sau dușman
- frumusețea și atracția naturii, și legătura ei organică cu cei ce vor să aibă un suflet senin
- și da, povestea de iubire imposibilă ce e supusă tentației unei iubiri posibile, numai că, Biblie fiind, trilogia lui Tolkien propovăduiește puterea iubirii
și deci iubirea imposibilă dintre cei doi ce devine posibilă tocmai fiindcă cei doi se încăpățânează să nu își trădeze inima.
E totul, toate emoțiile, toate subtilitățile psihologice, toate trăirile umane, și în rău absolut, și în binele ce trebuie cultivat.
Nu e altă poveste care să aibă pentru mine o forță mai mare, care să trasmită mai mult, mai seducător, mai captivant, mai persuasiv, ideea că binele și iubirea trebuie să triumfe și că pentru ele merită ales drumul cu mărăcini.
II mulțumesc lui Jovi pentru invitația la film și pentru cartea pe care le-am căștigat pe blogul său filme-carti.ro
Vă invit să îi vizitați blogul, și asta nu doar dacă aveți nevoie de vreo recenzie pentru școală !
Și vă mai invit să vă găsiți fiecare Biblia și să vă lăsați purificați de ele.
Eu nu știu altă poveste în afara Lord of the Rings și The Hobbit care să fie mai aproape de sufletul meu de păcătos râvnind la Paradisul terestru : viața într-o comunitate bucolică, cu o natură de începuturi și cu imposibilul devenit posibil datorită iubirii.
pentru mine lumea creată de Tolkien și transpusă în imagini de Peter Jackson este cea mai puternică și mai frumoasă Biblie scrisă vreodată.
De curând am văzut partea a treia a Hobbitului și mi-am dat seama că aici, în aceste două trilogii, este TOTUL :
- devotamentul pur al prietenului ce te urmează unde ți-e teamă să mergi și te înțelege chiar și când tu nu te înțelegi , asemeni unui apostol
- sacrificiul în numele unei idei pentru binele general , pentru salvarea frumuseții unei lumi mai inocente
- camaraderia creată de dificultăți străbătute împreună
- ezitările amestecate cu speranța de copil, curajul nebunesc și momentele de neîncredere chiar și in cel mai bun prieten
- tensiunea sufletească a celui ce găsește că un fost aliat a trădat ideea cea frumoasă
- asperitatea fascinantă, lipsită de menajamente, a vieții medievale
- mitologia unor neamuri, cădere și decădere
- timpul care asemenea unei roți face alianțele să se transforme în războaie, dar și rivalitățile să se împuternicească în prietenii
- spiritul celor duși care ne poate fi aliat sau dușman
- frumusețea și atracția naturii, și legătura ei organică cu cei ce vor să aibă un suflet senin
- și da, povestea de iubire imposibilă ce e supusă tentației unei iubiri posibile, numai că, Biblie fiind, trilogia lui Tolkien propovăduiește puterea iubirii
și deci iubirea imposibilă dintre cei doi ce devine posibilă tocmai fiindcă cei doi se încăpățânează să nu își trădeze inima.
E totul, toate emoțiile, toate subtilitățile psihologice, toate trăirile umane, și în rău absolut, și în binele ce trebuie cultivat.
Nu e altă poveste care să aibă pentru mine o forță mai mare, care să trasmită mai mult, mai seducător, mai captivant, mai persuasiv, ideea că binele și iubirea trebuie să triumfe și că pentru ele merită ales drumul cu mărăcini.
II mulțumesc lui Jovi pentru invitația la film și pentru cartea pe care le-am căștigat pe blogul său filme-carti.ro
Vă invit să îi vizitați blogul, și asta nu doar dacă aveți nevoie de vreo recenzie pentru școală !
Și vă mai invit să vă găsiți fiecare Biblia și să vă lăsați purificați de ele.
Eu nu știu altă poveste în afara Lord of the Rings și The Hobbit care să fie mai aproape de sufletul meu de păcătos râvnind la Paradisul terestru : viața într-o comunitate bucolică, cu o natură de începuturi și cu imposibilul devenit posibil datorită iubirii.
Cearceafuri, perne, cuverturi....
marți, 20 ianuarie 2015
In vremea cand copilaream pe maidanul din spatele blocului oamenii erau altfel, internetul nu era vedeta, iar comertul cunostea alte forme de reclama. Au trecut cam doua decenii de atunci si pana acum si ma tot minunez cum de am evoluat atat de mult noi oamenii si tehnologia ce ne inconjoara. De la barbatii cu mustata si palarie neagra care strigau in gura mare „Cearsafori, perine, coverturi” si pana la reclamele fara numar de la fiecare pas, nu s-a schimbat mare lucru. Tot o tiganeala e, numai ca acum este la tot pasul si nu stiu daca vom scapa de ea in vreun fel.
Nu stiu cum se mai promoveaza nenea cu mustata si palarie in ziua de azi, dar prin spatele blocului meu (care s-a transformat din maidan in parcare) nu l-am mai auzit strigandu-si „coverturile”. Ce stiu este ca azi „coverturile” au evoluat si ele si acum exista pe piata cuverturi de pat 3D, vandute cum se poate mai bine dupa o formula castigatoare, 1+1 gratis.
Daca ne trebuie sau nu ochelari ca sa vedem imprimeul 3D de pe cuverturi sau de pe lenjerii de pat 3D, este inutil sa va spun acum. Eu le astept mai degraba pe cele 6,7,8,...xD cu efecte neasteptate. Eventual sa ma gadile pe la picioare iarba de pe cearsaful xD, atunci cand bate vantul, sau pisicilor imprimate pe cuvertura sa le sclipeasca ochii pe intuneric.
Toate-s noi si noi experimentam noile schimbari intr-o perioada lunga de tranzitie. Daca vom dormi peste cativa ani in lenjerii de pat cu inzestrate cu multi D, sau daca vom ramane la modelele 3D de acum, ramane de vazut. Timpul le va decide pe toate. Pana atunci sa-mi spuneti va rog ce stie sa faca o lenjerie de pat 3D sau 5D fata de una normala. Sau ce v-ati astepta sa faca o astfel de lenjerie de pat sau o cuvertura de pat 3D.
Stiu ca par nostalgic si tind sa fac paralele intre vechi si nou, dar parca prefer vremurile de acum 20 de ani, cand ieseam din casa si nu ma feream de masini, cumparam o nuga obosita de la un vanzator ambulant si ma speriam teribil de tare de vanzatorul de „geame” care trecea periodic pe langa blocul meu cu un teanc generos de geamuri in carca. Preferam socializare fata in fata, comunicarea prin biletele si libertatea de care beneficiam atunci. Acum toate astea s-au risipit si probabil ca le mai intalnim doar pe la satele prea departate de vreun oras important.
Nu stiu cum se mai promoveaza nenea cu mustata si palarie in ziua de azi, dar prin spatele blocului meu (care s-a transformat din maidan in parcare) nu l-am mai auzit strigandu-si „coverturile”. Ce stiu este ca azi „coverturile” au evoluat si ele si acum exista pe piata cuverturi de pat 3D, vandute cum se poate mai bine dupa o formula castigatoare, 1+1 gratis.
Daca ne trebuie sau nu ochelari ca sa vedem imprimeul 3D de pe cuverturi sau de pe lenjerii de pat 3D, este inutil sa va spun acum. Eu le astept mai degraba pe cele 6,7,8,...xD cu efecte neasteptate. Eventual sa ma gadile pe la picioare iarba de pe cearsaful xD, atunci cand bate vantul, sau pisicilor imprimate pe cuvertura sa le sclipeasca ochii pe intuneric.
Toate-s noi si noi experimentam noile schimbari intr-o perioada lunga de tranzitie. Daca vom dormi peste cativa ani in lenjerii de pat cu inzestrate cu multi D, sau daca vom ramane la modelele 3D de acum, ramane de vazut. Timpul le va decide pe toate. Pana atunci sa-mi spuneti va rog ce stie sa faca o lenjerie de pat 3D sau 5D fata de una normala. Sau ce v-ati astepta sa faca o astfel de lenjerie de pat sau o cuvertura de pat 3D.
Stiu ca par nostalgic si tind sa fac paralele intre vechi si nou, dar parca prefer vremurile de acum 20 de ani, cand ieseam din casa si nu ma feream de masini, cumparam o nuga obosita de la un vanzator ambulant si ma speriam teribil de tare de vanzatorul de „geame” care trecea periodic pe langa blocul meu cu un teanc generos de geamuri in carca. Preferam socializare fata in fata, comunicarea prin biletele si libertatea de care beneficiam atunci. Acum toate astea s-au risipit si probabil ca le mai intalnim doar pe la satele prea departate de vreun oras important.
Serviciile secrete protejeaza terorismul ca in Seinfeld
duminică, 11 ianuarie 2015
M-am săturat să aud după fiecare atentat cum atacatorii se aflau deja în vizorul serviciilor secrete.
Serviciile consideră un bun prilej să se mândrească "ahhh, ăștia au comis-o ?!?! Eiii, păi noi îi știam de muuult".
Justiția la fel.Auzim după fiecare atentat cum teroriștii aveau deja diverse antecedente, câteva luni sau câțiva ani de pușcărie pentru varii delicte.
Și ăștia se mândresc că erau vechi cunoștințe cu teroriștii.
Rețelele de socializare mai nou ... și astea se laudă că au fost tratate de teroriști cu multă sinceritate "ahhh, păi teroristu' X tocma' își pusese o poză cu un Kalașnikov la noi pe site".
M-am săturat ca instituțiile statului să dea declarați de genul ăsta !
Ăștia toți cred că e un motiv de mândrie și o dovadă de competență doar fiindcă îi știau dinainte pe teroriști.
Băi servicii secrete,
băi justiție :
uitați-vă un pic la episodul genial al lui Seinfeld despre rezervarea unei mașini, poate pricepeți care-i treaba și unde procedați greșit.
"See, you know how to
take the reservation, you just don't know how to *hold* the reservation and
that's really the most important part of the reservation, the holding."
Serviciile consideră un bun prilej să se mândrească "ahhh, ăștia au comis-o ?!?! Eiii, păi noi îi știam de muuult".
Justiția la fel.Auzim după fiecare atentat cum teroriștii aveau deja diverse antecedente, câteva luni sau câțiva ani de pușcărie pentru varii delicte.
Și ăștia se mândresc că erau vechi cunoștințe cu teroriștii.
Rețelele de socializare mai nou ... și astea se laudă că au fost tratate de teroriști cu multă sinceritate "ahhh, păi teroristu' X tocma' își pusese o poză cu un Kalașnikov la noi pe site".
M-am săturat ca instituțiile statului să dea declarați de genul ăsta !
Ăștia toți cred că e un motiv de mândrie și o dovadă de competență doar fiindcă îi știau dinainte pe teroriști.
Băi servicii secrete,
băi justiție :
uitați-vă un pic la episodul genial al lui Seinfeld despre rezervarea unei mașini, poate pricepeți care-i treaba și unde procedați greșit.
"See, you know how to
take the reservation, you just don't know how to *hold* the reservation and
that's really the most important part of the reservation, the holding."
Legile Mihaelei DM si Ipocrizia drepturilor de autor
duminică, 4 ianuarie 2015
Scandalul actual cu președintele pozat în timp ce se ruga într-o biserică, scandal tip 'valuri într-un pahar', îmi amintește ceea ce mă frapase de curând pe facebook prin tupeu și ipocrizie.
O pagină de pe fb din celea pe care nu știi cine le păstorește și nici ce vor exact, dar care au mii de like-uri, se supărase pe lumea necivilizată și o trăgea de urechi :
pagina e compusă din vorbe de duh concepute de proprietatul paginii, pe care le și ilustrează cu pozele altora.
Peste imaginile din pozele altora omul își pune textul gândit de el, iar sub text semnează cu numele paginii sale.
Și niciodată nu spune de unde ia pozele originale sau ale cui sunt.
Doar că de curând și-a găsit una din vorbele de duh preluată de alte persoane și-așa s-a supărat ... că nu i s-a pus linkul, că nu i se respectă drepturile de autor, că lumea nu știe decât să fure, nu să aprecieze meritele creatorului ...
probabil pe principiul 'eu creez vorbe, am drepturi de autor, pozarii ăia cărora le iau eu pozele și le inscripționez cu numele paginii mele să se simtă onorați că-i bag în seamă, doar nu vor drepturi de autor pen' că apasă un buton!'
Și-așa m-am gândit să-mi creez și un un set de legi murphiene adaptate în maniera nevoilor mele de Mihaela DM ce sunt :
1, Dacă-s prea mulți proști și mârlani în preajmă, nu-i include în lumea ta !
2, Dacă nu-i poți exclude din activitățile cotidiene -gen muncă- atunci ignoră-i !
3, Dacă nu poți să nu te lași afectată de ei, atunci baremi să râzi de ei !
4, Dacă prostul te tratează mârlănește, arată-i că ai o fire adaptabilă și că nu irosești orzul pe gâște !
4, Dacă prostul te tratează mârlănește, arată-i că ai o fire adaptabilă și că nu irosești orzul pe gâște !
4, Dacă totuși câțiva prostovani și mojici îți sunt dragi, învață-i să înțeleagă diferența între proștii-mârlani dezgustători și prostovanii-mojici vulnerabili !
Hai mai cu bine să ne găsim în 2015 ăsta mai senin !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
