Câteodată tre' să faci exerciţii de voinţă ca să poţi zâmbi.
Toarnă cu veşti aiurea şi cu planuri căzute.
Să luăm exemplul meu actual, că altul mai prost n-am.
Mai întâi pici în depresie fiindcă începi să-ţi dai seama că îţi pică planurile pentru vară şi că ai s-o petreci singur (asta în cazul unei persoane pentru care o vară valorează cât 3 ierni).
Apoi, cu depresia deja în traistă, normal că pică peste tine o răceală - din celea de te moleşesc complet şi nu mai eşti în stare nici să stai în pat şi să citeşti.
După asta afli că programul pe termen scurt va implica încă şi mai puţin timp liber decât până acum.
Dar în condiţiile astea omul optimist, aşa ca mine, gândeşte că va trebui deci să urmeze şi o perioadă bună, dacă acum e ne-bună. Pentru armonia universală în care cred.
Rămâne doar să găsesc şi eu o breşă în timp numai bună (să nu fiu nici răcită şi să nu-mi compromit prea mult nici celelalte programe) pentru două zile la munte, până în aprilie.
Dar până atunci ne mai găsim pe-aici din când în când.
Cateodata toate merg aiurea
sâmbătă, 25 februarie 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
22:34
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
de'ale mele,
depresie,
optimism,
plan cazut,
raceala
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
1.nu e bine sa traiesti acum un moment prost ce va fi doar peste 4-5 luni. pana atunci se vor intampla multe.
2.e mai bine sa racesti acum, decat la vara, sa-ti strici concediul
3.programul incarcat va face timpul sa treaca repede, nici nu vei baga de seama ca e vara
mai esti suparata?
Raul Rual ti-a spus-o bine.
Viata e rogvaiv,am sa iti trimit un mail si ai sa intelegi.
>:D< te-mbtratisez,ca nu-mi e frica,sunt deja gripata.
cel mai bun medicament pentru raceala este moldaminul chiar daca este foarte dureros
Trimiteți un comentariu