Astăzi s-a desfăşurat ediţia 2012 a campaniei România, let's do it !
Pe cât de mult îmi doresc să particip la o campanie de împădurire, de încrângurire, fie şi de aliniere plantată de copaci, copăcei, arbuşti, tufişuri, pe atât nu suport ideea din spatele lui Let's Do It !
Dacă e să gândim simplu şi sincer avem următorul rezumat al situaţiei : cei ce merg să ecologizeze locurile nu sunt cei care le murdăresc, iar cei care le murdăresc nu merg să le cureţe.
Ideea e ca eu, care îmi port ambalajul de biscuiţi în rucsac până ajung lângă vreun coş de gunoi sau câteodată până acasă pur şi simplu, să merg să strâng mizeria 'creată' cu generozitate de nesimţiţi.
Păi de ce?
Ce învaţă nesimţitul din povestea asta? Să tot arunce, că vin alţii de două ori pe an şi strâng în urma lui.
Unde e morala ?
Unde e constrângerea pentru nesimţit?
Cum se face educaţia socială ?
Hai să fim serioşi, amenzile prevăzute de lege, dacă s-ar fi aplicat cu adevărat, s-ar fi văzut în diminuarea locurilor de curăţat de către Let's Do It; ceea ce nu se întâmplă.
Aşa încât aş prefera, pentru eficienţa ei, o acţiune de genul Let's Make Them Stop Doing It, Romania !
Contra Let's Do It ! Rezultatele campaniei
sâmbătă, 12 mai 2012
Publicat de
Mihaeladm
la
23:59
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
campanie ecologica,
contra,
let's do it,
lumea in care traim
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
9 comentarii:
Uite, din aceleași motive nu prea sunt nici eu de acord cu campania asta și nici nu am participat la ea.
Cel ce face mizerie o să facă în continuare mai ales când vede că vin alții în urma lui să strângă.
Si eu am aceeasi parere!
propun un curs obligatoriu pe care sa-l faca toti cei care vor sa iasa la iarba verde. ca si legitimatia de pescar. nu ai cursul si te-am prins in natura, confiscam cortul, gratarul, carnea, berile, etc.
Florin si Mihaeladr, ma bucur ca nu-s singura ce gandeste asa "radical". :)
Raul, ar trebui astfel de cursuri pe multe teme in Romania. Problema e ca nici 'profesori' nu stiu daca-s indeajuns. :)
Dar mi se pare o idee civilizata.
Cunosc pe cineva care este implicat direct in aceasta campanie. Participa la ea de trei ani. De curiozitate am sa intreb persoana daca numarul gunoaielor s-a redus de la an la an semnificativ.
aha, Nice, chiar te rog ! Asta ar fi interesant de aflat.
oricum, se mai stinge flama! anul asta mai ca nu am auzit nimic pe bloguri despre asta!
Ratatouille, aici parca asa e, mai putina valva pe net, desi pe posturile de radio m-au zapacit cu stirile despre Let's Do It. :(
Tu ai o viziune asupra vietii in general cam optimista, avand in vedere tara in care traim, nu? :)
Trimiteți un comentariu