Nici o sarbatoare fara purici!

Sau fără Puric. La singular. Cu majusculă. Fără Dan Puric.
Trei zile consecutiv, la trei televiziuni diferite, omul a fost intervievat. L-am surprins eu. Că de vizionat nu mai am răbdare pentru el.

Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe Dan Puric spunînd vreo idee personală, vioaie şi sprinţară.
Omul duhneşte a mari-gânditori.

La drept vorbind, Dan Puric şi C.V. Tudor ar trebui studiaţi de către specialiştii în pedagogie din România :
jumătate din puterea lor de memorare şi de citare ar salva o generaţie de la eşecul bacalaureatului.

Acum vreo câţiva ani eram impresionată de seriozitatea lui Dan Puric şi de discursul tău de om cult. Între timp nu mai simt aceeaşi plăcere în plonjarea în puţul cu înţelepciune sforăitoare.

Însă recomand interviurile cu Dan Puric oricărui deprimat :
e suficient să-l auzi vorbind despre românism şi dumnezeire,  că-ţi vine să iei omenirea întreagă de guler pen' că refuză să ne recunoască dreptul nostru de români, trimişi ai lui Dumnezeu pe Pământ să-l salvăm de la pieirea spiritualităţii.

Hai România, Dumnezeu joacă în atac cu Dan Puric!
Şi la mulţi ani, fără vorbe sforăitoare, cu mai multă detaşare şi zâmbet!

Specialitatea americanilor - condusul din vorbe

Dacă se pricep la ceva ca nimeni alţii, apăi la asta se pricep americanii : la strategii de vânzare, de persuasiune, de manipulare.

M-am uitat la ultimul episod din M.A.S.H. ieri. Tare mi-a plăcut serialul ăsta. La 16 ani, când l-am văzut prima oară, nu pricepeam umorul - am pus-o pe seama faptului că nu mă atrăgea universul cazon.

Acum însă am înţeles de ce nu-l pricepeam. 

Pentru un serial de comedie M.A.S.H. e mult prea complex - replicile doctorilor sunt pline şi de înţelepciune şi de umor înţepător, de parcă adunaţi acolo ar fi fost poeţii umanismului deghizaţi în filosofi ai scepticismului.

M.A.S.H., ca multe alte producţii ale cinematografiei americane, a fost o adevărată armă ideologică. 

Ce idee ne rămâne în subconştient după fiecare episod : 

că poate doctorii americani aveau slăbiciune pentru băutură iar asistentele pentru bărbaţi, poate făceau farse copilăreşti şi se ironizau dincolo de limitele civilizaţiei, daaaar pierdeau ore de somn ca să opereze inclusiv soldaţi coreeni şi chinezi. 

Le păsa până la auto-distrugere până şi de viaţa inamicului. 

ĂŞTIA erau doctorii din unităţile militare AMERICANE : nu numai nişte chirurgi desăvârşiţi lucrînd în condiţii imposibile, ci chiar nişte conştiinţe dedicate vindecării omului, dincolo de etnia şi naţionalitatea sa.

Nici dacă ar fi fost plămădiţi din crezul Hipocrate n-ar fi ieşit mai bine. 

Asta e propaganda : în fiecare episod aproape e o scena care să te înduioşeze prin umanismul personajelor, totul pudrat cu râs abundent, ca să nu dăm în siropoşenii. 

Şi mă gândeam la ironia istoriei : s-au chinuit ruşii decenii la rândul să creeze omul nou cu bâtele şi au eşuat.

Au început şi americanii după război : au lucrat doar cu/din vorbe şi iată-ne pe toţi oameni noi, seduşi de imagini şi cuvinte made in Hollywood.

Şi eu care spuneam că nu pricep necesitatea chestiei ăleia numită P.R., total neproductivă dar plătită regeşte. Câtă naivitate la mine!

Despre mine, cu stari si sunete

Sunt în urmă cu mai multe lepşe, dar pe aceasta de azi o prefer de departe.
Ba chiar îmi pare interesant de realizat şi într-o zi în care-s în toane proaste şi apoi de comparat cele două 'rezultate', ca un soi de anchetă muzicală.

Rudolph, mulţumesc pentru nominalizare, ţi-am promis că, mai devreme sau mai târziu, am să mă ocup de ea. De preluat o preia oricine iubeşte muzica atât de mult încât să o lege, la fel ca mine, de stări, de amintiri, de oameni.
Şi-acum :

1.   Cum te simti astazi ?
comme ci comme ci comme ca

2.   Care este povestea vietii tale ?

Running up that hill  (nu ştiu de ce am simţit nevoia de cântecul ăsta aici, dar e un răpsuns instinctual)

3.   Cum iti merge viata ?

I should be so lucky, lucky lucky lucky

4.   Cum era in liceu ?

Disappointed

5.   Cum te vede restul lumii ?

Asta n-am de unde s-o ştiu

6.   Ce crezi despre persoana pe care o iubesti romantic in aceasta clipa ?

Intrebare formulată greşit, nu cred ceva despre persoana aia, ci simt ceva

7.   Ce crezi despre prietenul/prietena ta cel/cea mai bun(a) ?

Mowgli, ştiu eu de ce 

8.   Ce cred cu adevarat prietenii tai despre tine ?

Dom'le, să fie clar : nu ştiu ce cred ALŢII despre mine, tocmai 

                            fiindcă EU nu mă cred Gog Mentalistu'

9.   Ce iti place cel mai mult la prietenul/prietena/prietenii tai ?

Shinny happy people, în felul lui fiecăruia, ceea ce nu înseamnă deloc că-s nişte hliziţi, ci doar că mie îmi aduc o stare de bine, morocănoşi sau veseli, cum îs ei

10. Crezi ca te vei casatori vreodata ? Daca ai fost sau esti deja casatorit(a), atunci crezi ca te vei recasatori vreodata ? 

Qui sas ?   (par cultă deja, ştiind şi spaniolă, sau ce?)

11. La ce te gandesti destul de des ?

Voyage, voyage

12. Care crezi ca e cel mai rau lucru care ti s-ar putea intampla ?

Desenchantee  

13. Ce regreti cel mai mult ?

Toi, mon amour, mon ami

14. Ce te face sa razi ?

Va Sandy, Sandy, Sandy!

15. Ce te face sa plangi ?

If I could save time in a bottle

16. Crezi ca exista persoane care te admira in secret ?

Mirror mirror on the wall

17. Ce cantec te descrie cel mai bine ?

Strange kind of a woman

18. Ce planuri ai pt acest week-end ?

Baby it’s cold outside

19. Cum crezi ca ar trebui sa actionezi pt a-ti actualiza in mod optim potentialul tau propriu de fericire ?

Hmmm??? Intrebări mai simple vă rog, să le cuprind cu mintea mea cea dornică de vacanţă, nu să-mi umple gura

20. Ce te doare in acest moment ?

Măseaua, de vreo 2 săptămăni, dar nu cred că s-a compus ceva in cinstea ei.

Sper că v-au plăcut alegerile muzicale.

Iar dacă n-aţi dansat pe Mirror Mirror on the Wall e clar că nu suntem aceeaşi generaţie!

Traiasca Primarul! Traiasca Administratia! Traiasca eficienta!

Eheee, poate n-o să mă credeţi, poate o să mă invidiaţi că-s ploieşteancă.
Dar faptu-i fapt : azi, la fix o săptămână de când a nins, au fost ridicate grămezile de zăpadă din staţiile de autobuze !

Dimineaţă mi-am dat seama abia când a trebuit să cobor din autobuz. Dintr-o dată nu mai trebuia să optez pentru una din următoarele în momentul coborârii :
- să-mi dau direct drumul de pe treaptă pe mini-derdeluşul de pe trotuar nimerit fix în dreptul uşii
- să mă crăcănez cât să cuprind mormanul de zăpadă, da' nefiind vreo baschetbalistă cu picioare de 1 metru n-aveam nici o şansă de reuşită cu strategia asta;
- să ocolesc pe la dreapta căpiţa de zăpadă şi să risc să mă creadă lumea băsistă, desigur,
- sau să ocolesc pe la stânga şi să risc să par o stângace. Ceea ce de altfel şi sunt în general - şi stângace, şi stângistă.

Aşa că optam pentru piciorul băgat în stânga mormanului de zăpadă şi degetele încrucişate să nu-mi alunece piciorul şi să ofer o scenă de râs gratis.
Dar de astăzi gata cu dilemele transporto-vitale.

Vedeţi ce înseamnă să ai un primar nou? Uite aşa se învaţă eficienţa :
păi anul trecut grămezile astea au fost luate ... de temperaturile care le-au topit după vreo lună.
Anul ăsta ... eheee, doar o săptămână le-a luat băieţilor să-şi amintească de faptul că au lăsat o treabă neterminată.
Parcă vezi că mâine o să ningă iar şi-au să-şi dea băieţii de la Rosal palme că au muncit degeaba, doar pentru mofturile unor ploieşteni care nu vor să facă acrobaţii pe zăpadă în oraş.

Am stofa de eroina. Inventez leacuri pentru dureri de spate.

Serios-serios că pentru dureri de spate, nu de dosuri.

Miercuri am simţit că mă trage curentul. De ce a tras tocmai la mijlocul meu, asta nu ştiu.
De ce termopanele nu au înlăturat din vocabular termenul de curent, nici asta nu o pot ghici.

Cert e că ieri m-am trezit cu o durere de spinare frumuşică.
Doar că vinerea asta a fost o zi absolut fabuloasă, marele Murphy ar fi mândru de el.
Ce îţi poate lipsi când eşti temporar înţepenit? Mie mi-a lipsit mişcarea, e clar.

La un calcul simplu, ieri, pe parcursul a 9 ore, am fost nevoită să urc şi să cobor ... 24 de etaje în total.
Le-am urcat pe toate cu o poftă nebună, la sfârşit chiar aveam atâta energie încât aş fi bătut portarul, dacă ar fi existat.

Recomand urcarea şi coborârea de scări pentru durerile de spate : garantez că la capătul zilei nu îţi mai simţi nici un organ.
Singurele reacţii colaterale în cazul meu au fost :
picat lată de oboseală de la orele 19, chiar şi fără a mai mânca,
adormit probabil chiar înaintea puilor de găină,
ratat Vocea României, singura emisiune teve la care mă mai uit
şi o albire naturală a tenului, de parcă m-aş fi vopsit în mumie.
Dar în rest ... ce mândrie mai mare decât să ignori o durere şi să numeri vreo 240 de trepte tot ignorând aşa durerea?

Sa mai spui ca Eminescu a exagerat!

Mai ţineţi minte cum amplifica poetul legătura dintre român şi natură?
Mai ţineţi minte cum punea în cârca naturii ostilitatea faţă de duşmani?
Eu crezusem că e o hiperbolizare emineasciană, purtată de înflăcărarea naţionalismului.

Când colo, iaca ce ironie păţesc politicienii români în ultima vreme :
se chinuie cu surle şi trâmbiţe să cheme lumea să voteze, dar în ziua votului nimeresc fie caniculă, fie ploi continue sau viscol, în funcţie de regiune.

Din paralela mea, forţată şi nelalocul ei, desigur, ar cam rezulta că noul duşman al naturii române este ... politicianul ce vine, vine, vine, calcă totul în picioare?

Hai că glumesc, sunt stesată fiindcă până mâine am de scris un referat de vreo 10 pagini în engleză.
Sau nu glumesc, deşi sunt stresată pentru cele 4 proiecte ce mă aşteaptă săptămâna asta, toate notate.

Devin fata rea! Invat sa spun ceea ce gandesc.

Asta e : mă enervează la culme luna decembrie. Nu vacanţa, asta-mi place, ci mimarea lui 'ce veselie e în aer!', 'ce bunătate e în suflet!'.

Da, sunt anti-sărbători. Îmi dau seama că risc să mă catalogaţi hater-iţa blogosferei iar google să-mi închidă blogul pe motiv de nerespectare a corectitudinii politice faţă de Moş Crăciun.

Dar dacă am fi toţi sinceri am recunoaşte că de mulţi ani Crăciunul nu mai are nici o legătură cu ieslea şi cu Nativitatea.
Pruncul cela e doar folosit ca pretext. Iar decembrie nu e cu nimic mai bun decât alte luni, e doar cu mult mai fals. Şi cu muuuult mai agitat.
E doar o goană bezmetică : goana după cadouri, goana după sms-uri, goana după 10% reducere pentru 3 nopţi la hotel. Parc-am fi la 100 de metri obstacole în calea cumpărăturilor.

Şi în contextul ăsta în care vă e clar deja ce stare de spirit am, pe 30 noiembrie la noi pe scară au sosit primii colindători.
Când i-am auzit ... norocul lor că nu le-am deschis, că trecuse Halloween-ul şi nu se aşteptau la nici o Baba-Cloanţa.
Dar au insistat copilaşii cu o falisitate de colind. De 3 ori l-au zbierat, din ce în ce mai tare, or fi zis că au nimerit la o scară de ploieşteni cu ceară multă în urechi.
În cele din urmă au renunţat şi ne-au lăsat în ceara noastră. Nu cred că le-a deschis careva.

Ştiu că superstiţia dictează să dai ceva în special primilor colindători din an.
Dar asta nu înseamnă că-i aştept de la căderea primei frunze.
Sărbătorile practic încep de pe 6 Decembrie. Moşul e o invenţie comercială a Coca-Cola. Pruncul ... hihhihi el nu e atât de comercial, de aceea a devenit figurant în piesa 'decembrie cel frumos'.

Imi pica greu, bai nene!

Te pomeneşti că e semn că nu întineresc, precum Benjamin Button.
Cert e că mai nou descopăr cum îmi pică greu anumite atitudini. Cum devin foarte intolerantă la unele.
De pildă la ipocrizie şi linguşeli.

Iar din seria linguşelilor sau auto-linguşelilor face parte şi o sărbătoare : 1 Decembrie!

Suntem cu toţii români o zi pe an, dar suntem de dăm peste ilic de naţionalism şi mândrie în ziua asta!

În rest, 364 zile pe an căutăm în draci modalităţi de a o tuli din ţară, de a ne căuta oportunităţi de emigrare, de a compara România cu restul ţărilor spre a o 'inferioriza' (îmi place să inventez cuvinte, dacă tot îs din oraşul lui Nichita).

Dar pe 1 Decembrie să curgă nene toată dragostea de ţară, tot dorul - cuvânt care, ştim bine, e intraductibil în orice altă limbă- să ne fălim cu reuşitele, inteligenţa, talentul, perseverenţa etc.

În toată hemoragia asta, numai de caracterul nostru găunos uităm să amintim.

Un paradox totuşi, dacă mă gândesc : suntem discreţi rău în fapte ca popor, suntem mai degrabă apatici, dar suntem excesivi în vorbe, şi în alea bune, şi în alea rele.
Ce ne costă, ce riscăm?

Cel mai neobisnuit cadou

Da, l-am primit deja. Ieri.

A constat într-un supliment de 600 de pagini ce mi-au fost oferite ca studiu suplimentar.
Pentru că am manifestat interes şi abilităţi pentru acel domeniu.

Cu alte cuvinte recompensa priceperii este ... încă o cogeamite de exerciţii.
Dar nu oricum, ci oferite cu drag pe post de cadou.
E ca şi cum un bucătar ar primi cadou o căruţă de cartofi, să-i gătească el cu drag cum ştie el.

Ştiu că mai am lepşe restante de la Vladimir şi nu numai.
Dar nu mă pot abţine să nu îmi manifest curiozitatea, dacă vor vrea să-mi răspundă
Rudolph (una din lepşele pe care mi le-a oferit e foaaarte pe gustul meu, deci aştept să fiu într-o zi foarte proastă că să răspund la ea, pentru a-mi echilibra starea)
Florin,
Andrei (ştie el de ce îl întreb tocmai despre asta acum),
Adelin şi
Radu.
Care a fost pentru voi cel mai neobişnuit cadou primit?

Eu una văd că în ultimii 3 ani tot am parte de cadouri inedite, dar ăsta a fost al doilea (după blog) ce m-a pus la treabă. Îmi doresc să continue seria cadourilor ce mă scot din rutină (mentală sau fizică).

Aaaah! Adica functionarele bancare si umorul sec. Si inimioara mea

Întâmplare reală de-a mea, n-are importanţa banca, ci domnişoarele adorabile.

În septembrie am mers de 3 ori la bancă să primesc un card nou în locul celui care expirase. Prima oară am şi martor că am stat peste jumătate de oră la birou şi nu din cauza pretenţiilor mele, ci din cauza confuziei funcţionarei.

Duminică am vrut să-mi cumpăr bilet la concertul Depeche şi, supriză, site-ul mi-a scris că tranzacţia nu se poate efectua. În condiţiile în care tocmai îmi alimentasem contul special pentru biletul ăsta, cu suma necesară.

Astăzi merg la bancă şi, norocoasa de mine, mi s-a oferit gratuit o senzaţie de înmuiat picioarele :
de la bancomat mi se arată că soldul meu e 0 roni.

Intru să întreb ce s-a întâmplat cu banii mei şi aflu :
'Păi banii îi aveţi în contul celălalt.'
Care dracu' cont celălalt??? deja mă şi gândeam că vreun unghi bogat (şi aproape putred) pe care nu-l cunosc mi-o fi deschis vreun al doilea cont ...
Mă lămureşte domnişoara :
'Când v-am dat cardul cel nou v-am deschis un nou cont.'

Ufff, bate-le-ar inteligenţa să le bată pe fetele Moşului !
Deci donşoarele mi-au deschis un cont nou fără măcar să-mi spună :
'şi prostovanco de clientă ce eşti, vezi că nu-ţi dăm card pentru contul pe care ai banii,
dar îţi facem un cont nou pe care ai 0 lei şi pentru ăsta îţi dăm card.'

Îmi vine greu să înţeleg logica fetelor ce lucrează la bănci :
probabil de la atâtea programări la coafor li s-o mai fi stricat ceva din soft!
Sau o fi de la frustările generate de salariile mici din bănci.

Lectie de viata, din viata unei proaste

Sunt o fire atât de blândă că îs luată de proastă. Fiecare cunoaşte pe cineva de felul ăsta :
o persoană atât de calmă încât ai impresia că te poţi purta cu ea oricât de urât că oricum nu îţi va reproşa nimic, nu îşi va schimba comportamentul şi, mai ales, nu îţi va răspunde cu aceeaşi monedă.

Toate ca toate, până mă jigneşti. Am şi eu o limită dincolo de care nu pot trece.
Iar atunci când m-am supărat, apăi clar o să-mi schimb atitudinea.
Mă enervez rar, dar bine. Şi sigur atunci motivul meu e unul serios.

Nu ştiu dacă aţi constatat vreodată, dar persoanele blânde ca mine au parte de un tratament bizar în societate.
Mai întâi lumea ştie că îţi poate turna oricâte 'zoaie' (cuvinte sau comportamente) şi chiar se distrează pe seama asta.
Când în cele din urmă dai replica şi răspunzi că nu accepţi un tratament injust ... atunci lumea brusc îţi reproşează 'impertinento! Cum îndrăzneşti să deschizi gura? Cum îţi permiţi?'

Morala :
pentru cei calmi ca mine - Nu îi lăsaţi pe ceilalţi să vă ia de proşti, o să vă fie tare greu să ieşiţi din atitudinea asta!
pentru cei ce cred că pot jigni oricând o persoană calmă - Feriţi-vă de mâţele blânde!

Eu de ce sa nu ma laud?

Stăteam un pic să-mi dau seama unde mi-au zburat ultimele 50 de zile.

Şi-am contabilizat astfel :
- două porţii de răceli, din acelea frumoase, cu dureri de oase şi frisoane
- o porţie de nervi datorată marilor noştri conducători care iar, din nou şi încă o dată au schimbat ceva la legea învăţământului românesc
- două bucăţi examene, ambele (şi cel de care mi-era frică, şi cel pe care abia-l aşteptam) luate cu 9
- 4 cărţi citite (record absolut pentru viteza mea de lectură).

E drept, la capitolul minusuri am strâns şi-acolo :
- întorsul de cinste cu care eram datoare la 3 prieteni este amânat (momentan pare chiar sine die)
- răspunsul la mail-uri - ăsta aşteaptă cam de o lună de zile
- cititul de plăcere - el chiar am uitat ce-o mai fi.

Şi încă urmează două săptămâni de foc.
De vor rezulta încă 3 de 9 n-ar fi rău. Teamă mi-e că o să fiu cam zombie cu lipsa de somn până pe la 1 Decembrie.

Vouă cum de vă ajunge timpul???

Hai sa vad psihanalistul din voi!

Apăi am şi eu o problemă. Desigur, e vorba de problema ce mă arde zilele astea, că nu-s eu chiar atât de minimalistă încât să mă mulţumesc c-o singură problemă.

Bun, deci am 2 'adicţii', 2 chestii de la care nu mă pot abţine, devin şopaholică de prim rang :
balerii şi eşarfele.
Bărbaţi, Nu-mi spuneţi că nu vă interesează subiectul! Deschideţi doar şifonierul soţiei şi-o să vă daţi seama în ce hal vă interesează de fapt!

Chestia e că nu-mi pot da seama care din cele două impulsuri de cumpărare în prostie e mai caraghios.
Balerini eu nu prea folosesc, fiindcă sar din sandale direct în bocanci. Aşa-s eu, o extremistă ... moderată.
Iar eşarfe ... am deja suficiente cât să înfofolesc 10 balauri cu 5 capete! (faceţi voi calculul).

Deci? Ce părere aveţi? De ce nu mă pot opri??
Eu am o explicaţie ce îmi place :
eşarfe atât de multe încât să-mi ajungă să urce pe ele Făt-Frumos până la cel mai înalt turn unde-aş îmbătrâni,
iar balerinii ... să pot fugi fără să fac zgomot.

Îmi rămâne o singură nedumerire : la ce îmi trebuie şi balerini roşii, şi negri, şi mov?

Cum sa obtii o bursa ... care nu prea mai e bursa

Din categoria cuvintelor golite de semnificaţie. Sau care mă confuzează pe mine, mai gâgă din fire.

Ce însemna bursă pe vremea voastră?
Eu una când auzeam de X că a primit bursă mă gândeam 'uite-l nene ce palid e, de la atâta studiat', jos pălăria pentru tocilarul norocos!

Când colo, azi mă confrunt cu următoarea realitate :
- mulţi dintre elevii sau studenţii ce ar merita o bursă în străinătate nu pot pleca, fiindcă n-au părinţii bani să suplimenteze aşa-zisa bursă,
- în schimb te pomeneşti cu nişte plecaţi bursieri ... nu tocmai meritorii.

Aşa că e o singură reţetă ce nu poate da greş : vrei bursă de studii în străinătate, apăi fii sigur că au mami şi tati bănuţi.
N-ai astfel de părinţi ...   nu ştiu cum ai să-ţi suplimentezi bursa parţială, ce nu acoperă niciodată toate costurile.

Totuşi, ce înseamnă bursă?
Cum priviţi voi un bursier?

Realitatea e (pe) invers sau manipularea mass-media

Se dă urmatoarea ştire iniţială :

Poliţia din Republica Moldova a oprit în trafic o maşină cu număr diplomatic.
La volan era un diplomat cu alcoolemie mult peste limita legală.

Întrebare-întrebătoare :
cine va fi penalizat, verbal măcar, în urma acestui incident?

Indiciu ajutător, desprins din continuarea ştirii difuzate pe Pro tv :
'întrebaţi de ce au oprit în trafic o maşină cu număr diplomatic, poliţiştii au răspuns ...' (n-am reţinut ce-au răspuns, dar bine că au fost întrebaţi)
'nu se ştie de ce diplomatul a acceptat alcooltestul, deşi statutul de diplomat îi permitea să refuze'.

Fi-mi-ar scârbă de ipocrizia, dubla-măsură şi tupeul cu care Pro tivi-ul ne învaţă mereu jurnalism!

Vreau solutii, vreau idei, vreau vreau vreau

Astăzi am avut conferinţă de presă.
Pentru concertele pe care am să le am la anul.

Normal că nu-s concertele mele, ci ale băieţilor.
Dacă nu ştiţi despre ce băieţi e vorba atunci e clar că sunteţi pe la mine pentru prima oară.

Bun, deci Depeche vor ajunge şi la noi la anul, pe marea arenă. 15 mai 2013 e data.
Al treispezecelea e albumul.
Problema e că eu vreau încă un concert. Cel puţin încă unul.

Mi-aş dori mult Praga. Şi pentru oraş, şi pentru că se nimereşte într-o perioadă potrivită pentru mine.
Am petrecut toată după-amiaza căutînd şi comparînd preţuri.
Numai că drumul până la Praga e indecent de scump. Habar n-aveam!

Alte soluţii aveţi?
Voi cum mergeţi prin Europa asta mai nepariziană, asta în care nu s-a auzit de zboruri low-cost?

Vă urez o săptămână la fel de ca pe ace precum e a mea, garantează prospeţimea tenului.

Scurt test de românism

Acum să vă văd! Cât de familiarizaţi sunteţi cu specia numită 'funcţionar în România'.

Presuspunem că aveţi de reclamat o anume problemă la o instituţie de stat. Şi mergeţi în acelaşi timp şi cu soluţia care a fost aplicată problemei cu pricina la instituţii similare din ţară.

Ce vă va răspunde secretara?
- Nu avem program cu publicul!
- Desigur, voi transmite mai departe, cererea dvs va fi analizată şi veţi primi un răspuns.
- V-am spus că la noi nu se aplică, de ce ne deranjaţi?
- Asta e!
- Poftiţi un număr de înregistare pentru cererea dvs.

'Geaba starui, ce nu se poate ramane imposibil

Sâmbătă pentru mine a fost un mix de agitaţie, poveşti, plimbări şi întâlniri nesperat de plăcute.
Însă cum în fiecare zi trebuie să funcţioneze şi una din legile lui Murphy, nici ieri nu a făcut excepţie.

Să luăm cazul în care îţi doreşti ceva de mult timp. Gândeşti pozitiv, faci planuri şi acţionezi.
Să presupunem de pildă că vrei să vizitezi un loc anume, ce mai mereu e închis. Vorbeşti cu domnul care se ocupă de acel loc şi te asigură că da, sâmbătă la ora 10 dimineaţa poţi veni, vei găsi locul deschis şi pe dânsul aşteptîndu-te.
Numai că sâmbătă, vremea asta!, tocmai sâmbătă se porneşte Potopul. Nu cel mare, ci unul de criză: doar picături mărunte şi rare.
Dar Potopul, fie şi în versiunea anemizată a unei ploicele mocăneşti, sperie. Iar pe unii îi sperie atât încât uită de orice promisiune.

La fel şi cu omul nostru: noi am fost acolo la 10, el a gândit că dacă nu-i soare pe cer noi nu ieşim din casă, aşa încât măreţul plan a eşuat din nou.
De unde am înţeles că dacă ceva nu e să fie, atunci degeaba te asiguri tu prin plănuit dinainte şi stabilit la telefon o întâlnire.

Nu-i bai, am mers în loc la Nero et Bianco, cafeneaua de la Mercur şi-am servit acolo un Irish Coffee tare pe placul meu. E prima oară când merg în interior, dar o să revin acolo - cafeneaua e plăcută adică destul de elegantă şi foarte confortabilă, iar o cafea caldă prinde bine în dimineţile morocănoase.
Cred că ne-am simţit cu toţii bine, deşi Aditza a rămas cu senzaţia că i-am oferit o informaţie eronată legată de Irish Coffee.

În schimb după-amiază aveam să aflu că domnul cu cheile nu a fost singurul speriat de ploaie. Am fost prezentă şi la cel de-al doilea tur al Ploieşti-ului organizat de Lucian Vasile şi am avut surpriza să constat că, dintre cei ce au primit invitaţie la eveniment pe facebook, au participat mai mulţi dintre cei ce au răspuns 'poate' decât din rândul celor care au răspuns afirmativ invitaţiei.

Concluzia?
Prin partea asta de lume ai mai multe şanse dacă ţi se răspunde 'poate' decât dacă ţi se spune 'da'.

p.s.  avînd în vedere că nu vreau să postez poze cu mine pe blog, sper să nu vă fie cu supărare, dar le voi trimite pe mail direct (Mihaeladr, sper să le primeşti)

Hai ca se poate si la noi!

Am dovezi că în Ploieşti se întâmplă lucruri bune : în sfârşit se acordă respectul cuvenit frumosului. Nu mă refer la domnişoare, ci la case.

Au început oamenii şi pe la noi să refacă arhitectura caselor vechi, cu stucaturi şi toate celelalte detalii (despre care sper să-mi povestească într-o zi cineva cum se numesc).
Desigur că sunt totuşi lucrări de restaurare care mai simplifică detaliile, dar totuşi !

Majoritatea renovărilor sunt pentru case ce devin sedii de clinici medicale, cabinete de avocatură, restaurante. E normal, fiindcă e greu de crezut că persoanele fizice decid să investească atât de mult într-o casă doar pentru a locui în ea. Nu pe la noi cel puţin.

E drept că sunt momentan mai multe cazurile de case din care pică tencuiala decât cele re-înfrumuseţate, dar eu vreau să observ şi partea pozitivă, e de încurajat tendinţa asta!
Cu atât mai mult cu cât reface o atmosferă de eleganţă, de stil, redă o mândrie a frumuseţii şi bogăţiei unui oraş.

Prima casă la care am observat o astfel de investiţie de renovare este una situată în triunghiul străzilor 1 Mai - Armoniei - şi încă o denumire ce îmi scapă acum. Se întâmpla acum vreo 3 ani. Dar cu ea v-am mai oferit o poză.

Aşa încât acum vă las alte 4 exemple, sper să vă bucure şi să remarcaţi detaliile.

Despre partea amuzant-trist-ironică a acestor renovări într-o viitoare postare, tot cu dovezi foto.

Pentru cei pasionati, o plimbare prin istorie in Ploiesti

Acum trei weekend-uri participam la o iniţiativă cultural-istorică, ceva între nostalgie şi identitate locală, recuperare a memoriei şi exerciţiu de imaginaţie.

În Bucureşti o fundaţie numită Calea Victoriei organizează tururi plătite ale Bucureşti-ului în care, de-a lungul unor plimbări, istorici povestesc despre istoria oraşului şi a clădirilor.

Ploieşti-ul, desigur, nu are amploarea istorică a capitalei. Iar arhitectural e unul din oraşele ce au pătimit cel mai mult în comunism, din clădirile vechi foarte puţine scăpînd planurilor de modernizare şi sistematizare.

Însă cu mare bucurie am aflat că şi pentru Ploieşti-ul nostru, oropsit aşa cum este el, se organizează mai nou astfel de plimbări. Mai mult chiar, ele sunt organizate de unul din cei mai îndreptăţiţi să vorbească despre Ploieşti - din dubla perspectivă a informaţiilor şi a pasiunii : Lucian Vasile.

Spuneam că am participat la primul tur prin istoria Ploieşti-ului.
M-au impresionat două lucruri, primul în mod plăcut, al doilea în mod amar.
E plăcerea de a asculta un om în ale cărui vorbe se simte pasiunea pentru ceea ce face, lucru rar în zilele noastre. Interesul pentru recompunerea istoriei mari a oraşului inclusiv din istoriile mărunte ale locuitorilor săi.
În schimb, din ceea ce ne-a detaliat Lucian, istoria este destul de repetitivă, politicienii de ieri erau la fel de departe de ideal precum cei de azi, dorinţa de modernizare prin distrugere a existat de dinainte de comunişti.

Sunt multe alte lucruri pe care le puteţi afla dar pentru asta va trebui să fiţi prezenţi la noul tur prin Ploieşti organizat sâmbătă, 13 octombrie, cu începere de la orele 15 din faţa Casei Căsătoriilor. Costă 15 roni, dar îşi merită preţul şi timpul alocat!
Pentru înscriere sau alte info mergeţi direct la site-ul lui Lucian Vasile  -  RepublicaPloiesti.net

Eu vă recomand ca, dacă nu sunteţi tentaţi de această plimbare, cel puţin vizitaţi site-ul, citiţi acolo despre istoria şi casele Ploieşti-ului şi sigur veţi găsi măcar o postare interesantă !

Tendintele bune imi dau senzatii morbide

Am constatat în ultimii vreo doi ani în oraşul nostru o tendinţă prea lăudabilă. Mi-e şi teamă să scriu despre ea, nu cumva să se destrame minunea.

Nu ştiu cum de se întâmplă, dar cert e că normalitatea renovării caselor vechi şi cu arhitectură deosebită (câte au mai rămas în Ploieşti) a ajuns până la noi.
Am strând câteva exemple de case astfel renovate, vă voi oferi şi poze cu ele, dar nu despre asta e vorba acum.

Ci despre ceva ce mie îmi dă fiori, deşi îi înţeleg şi aprob necesitatea :
când o casă se găseşte într-o stare deplorabilă, dar are o valoare arhitecturală încât să fie inclusă în clasa B -parcă!- a monumentelor istorice, atunci se recurge la păstrarea faţadei, demolarea restului casei şi reconstruirea ei.

Puteţi vedea în imaginile de mai jos fenomenul, e chiar în curs de desfăşurare cu una din casele din centrul Ploieşti-ului.

Eu una însă, iubitoare până la absurd de vechi, mărturisesc că n-aş putea locui într-o astfel de casă!
Aş prefera una cu risc major de a mi se prăbuşi în cap.
Dar să locuiesc într-un pătrat de pereţi reconstruiţi în jurul unui perete vechi ... zău mi-ar da senzaţia de conservare în sarcofag.

Poate voi n-aveţi gândirea mea macabră ... sau te pomeneşti că l-aţi demola şi pe ăla?

Mi-am primit premiul, as vrea sa ma scufund in el

Astă vară v-am recomandat o carte. Drept care, pe principiul banii trag la cel cu cont baban iar cărţile la şoarecii de bibliotecă, am primit un premiu, desigur, o carte.

Dar nu orice titlu, ci tocmai Hobbitul lui Tolkien.
Siteul cărţidiverse.ro mi-a dat de citit şi chiar dacă am să-mi amân un pic lectura, ştiu că am să o savurez pagină cu pagină. Ceea ce vă doresc şi vouă!

Eu trebuie doar să-i mulţumesc lui Kriogen pentru ocazie,
deşi premiul său e atât de tentant în comparaţie cu realitatea încât acum mi-aş dori şi un topogan pe care să alunec până în Tărâmul de Mijloc, poate să-l întâlnesc pe Gandalf şi să-l rog să trimită un dragon din steluţe şi către guvernanţii României (nu doar către hobbiţi), poate se sperie şi lasă locul unora mai competenţi.

Verde crud natura, maroniu si crunt traiul

Înţeleg că astăzi a fost ultima zi de vară.
Ultima zi de vară din toamna asta.

Am petrecut destul de frumos săptămâna asta :
m-am însorit cât să-mi fac şi rezerve,
am mâncat îngheţată londoneză cât să ajungă să mă doară gâtul de lacomă timp de 4 zile la rând ce-am fost,
ba chiar am şi bifat o dorinţă veche de anul trecut.

La 1 octombrie mi-am zis că mai am o singură pretenţie de la anul ăsta meteorologic : încă o săptămână călduroasă.
Şi-a fost!

De-ar fi la fel de simplu şi cu celelalte lucruri prin ţara asta! Dar restul toate merg fix pe dos.
(Voi reveni cu ele şi nervii mei, vreau-nu vreau, fiindcă sunt parte din realitatea mea de zilele astea.)

Până atunci însă vă las o pozişoară făcută în data de 7 octombrie, anul de graţie 2012, în Ploieşti.
E o iarbă de-un verde crud, la fel ca frunzele multor copaci.
Şi vă asigur că n-am umblat la culori!

Ma cam ingrijoreaza starea mea

Un pic de oboseală, dar un pic adunat cu alt pic şi alt pic şi-uite aşa învăţ aritmetica oboselii.
Dimineaţă îmi propusesem să vă povestesc ceva. Ce anume ... asta a ajuns între timp un secret şi pentru mine.
Nu glumesc din păcate, pur şi simplu am uitat.
Resimt oboseala şi fizic, dar asta psihică e de-a dreptul frustrantă.

Bănuiesc că are legătură şi cu faptul că m-am dezobişnuit de a sta la pc, iar acum după 10 minute deja îmi fug ochii şi mă doare capul.
O lună am stat deoparte, dar zău că readapatarea nu-i uşoară.

Voi cum faceţi după o absenţă îndelungată de stat la computer?
Dar când începeţi să uitaţi de la oboseală?

Menajaţi-mă vă rog, nu-mi spuneţi că nu vi s-a întâmplat niciodată!

Revelatie medico-muzicala. Am diagnostic manelistii

Stăteam azi la o trecere de pietoni şi un şofer de maşină nespălată a ţinut să ne zboare urechile cu o manea.

Pe mine mă deranjează în general ca în spaţiul public cineva să îşi asculte muzica atât de tare încât să o difuzeze şi celor din jur, deşi nu i-a cerut nimeni asta. Dar ...
Dar acum mi-am dat seama că majoritatea muzicilor răsunînd la volume nesimţite este alcătuită din manele.

Şi am concluzionat că maneliştii sunt persoane cu deficienţe de auz.

Acum în sfârşit are totul sens, că mă tot miram eu cum se poate asculta aşa ceva. Handicapul auditiv e un bun motiv.

Cateodata pierzi un tren dar ...

Câteodată ajungi în staţie la fix cât să vezi microbuzul plecînd. Şi cum e weekend, rişti să aştepţi alte două ore pentru un loc în următorul microbuz.
Nici nu apuci să îţi faci nervi că întâlneşti un om deosebit şi timpul zboară stînd la poveşti.

Aşa am păţit eu sâmbătă.
Am pierdut microbuzul către Sinaia pentru 1 minut, însă am întâlnit în staţie o doamnă deosebită care, vreo jumătate de oră, mi-a povestit despre Floreşti şi moşiile Cantacuzino de acolo.
Şi-n plus de toate, nici nu a durat două ore până la sosirea următorului microbuz, ci fix jumătate de oră. Care pentru mine a fost chiar timp valorificat, nu pierdut.

Asta ar o fi lecţie :
nu regreta niciodată ce nu s-a mai întâmplat, nici nu bănuieşti ce experienţă specială te aşteaptă în locul celei ratate! Tocmai faptul că ai ratat ceva face loc unei surprize pe care ţi-ai fi dorit-o, dar nici nu te gândeai că s-ar putea realiza.


O singură problemă am cu asimilarea lecţiei ăsteia de viaţă sănătoasă :
pe la 15 august mi-am ratat mult dorita excusie la Roşia Montana. În locul ei ... am avut parte de alte câteva săptămâni de deprimări şi nervi, nervi şi deprimări, cauzate de o persoană anume, fără legătură cu Roşia Montana.

Multumiri, felicitari si scuze

Îmi acord un soi de preambul la această reîmprietenire cu blogurile şi o transform într-o paranteză plină cu mesaje.

Lista mulţumirilor e destul de consistentă, strânse toate în perioada în care n-am avut net  :
- Kriogen şi Lucian Vasile, voi reveni cu o postare pentru fiecare dintre ei
- apoi Aditza365 care, via Waven, a făcut un gest deosebit şi m-a anunţat despre desfăşurarea unui eveniment care mă bucură mult

Lista felicitărilor e mai restrânsă, se referă la educarea voinţei, culmea, ambele cam în aceeaşi sferă a testării limitelor organismului :
din nou Aditza365 şi Dragoş 3ditorial

Iar scuzele merg tot către Aditza365, care văd că e a reuşit să se infiltreze la toate categoriile.


Şi-acum am să încalc una din regulile blogosferei -fiindcă nu-mi place să ţin cont de ele- şi am să răspund aici comentariilor primite ieri şi azi :

- Aliceee, bine te-am regăsit! Încet-încet mă reobişnuiesc şi de-abia aştept să citesc noile tale aventuri, turistice sau domestice, londoneze sau nu.

- Mihaeladr, de-abia aştept să vă însoţesc pe amândouă, pe tine şi pe B.D. la un nou tur al Ploieşti-ului. Doamne ajută, să fie cer senin şi să ne vedem cu bine!

- Nice, la tine m-am gândit în intervalul ăsta, tocmai fiindcă am trecut printr-o depresie şi mă întrebam dacă pe tine te voi regăsi cu sentimente mai bune, mai liniştită faţă de comentariile altora.

- Rudolph, cu mare drag voi prelua leapşa zilele următoare. Urările nu le adresez înainte, din superstiţie!

- Florin Morosan, să fie un an 'şcolar' bun şi interesant cel ce va începe luni! Iar ţie în mod particular un nou an ieşean cât se poate de frumos!

Mă bucur să vă regăsesc pe fiecare! Să strângem cu toţii cât mai multe stări frumoase şi veşti bune!

p.s.  în plus da, recunosc, mi s-a făcut dor de atitudinea Fetitei Junglei 13, întotdeauna mi se face dor de atitudini sănătoase când trec prin depresii, bănuiesc că măcar asta e o reacţie sănătoasă din partea mea!
şi de povestioarele cu miez ale lui Mircea Vladut !

Ma reaniversez azi

Eu şi google! El sărbătoreşte 14 ani în care ne-a halit, progresiv, timpul liber, ne-a furat timpul la muncă (unde s-a putut) şi ne-a depărtat fizic unii de alţii, dar ne-a făcut să ne pupicim virtual în draci.

Eu aniversez, a doua oară pe anul ăsta, repararea computerului. Data trecută a durat parcă vreo două luni, acum s-o rezolvat mai repede.

Am absentat cu totul din virtualitate de pe 22 august. Până pe 25 septembrie.

Acum am să mă readaptez câteva zile.
Iar de săptămâna viitoare încep să vă dau iarăşi tururi pe bloguri, cei care aveţi şi vă simţiţi citiţi de mine.

p.s.   poate credeţi că exagerez scriind că am nevoie de readaptare. Însă între timp blogger a trecut la o platformă nouă, iar eu nu prea mai regăsesc nimic pe-aici.
Cu drag,
M.

Lacomia mea turistica. Oare e semn de imbatranire?

Dacă mă întrebi ce vicii am, apăi două mă jenează pe mine : cărţile şi excursiile.
De ce-s vicii la mine astea şi nu pasiuni? Fiindcă-s costisitoare şi fără măsură până la iraţional.

Şi-aşa mă gândeam eu ieri noapte (prea cald pentru a visa) că bizară turistă am ajuns şi eu.
Când eram adolescentă vroiam să văd America. Marea USA, desigur. Era musai. Orice mai puţin însemna un eşec major.
Am trecut de adolescenţă şi, deşi n-am ajuns în USA, mi-a cam ajuns cu USA.

Acum mă pasionează Europa. Dar şi aici, ciudat foc ...
În afară de Franţa, pe care aş străbate-o la pas ca un pelerin,
mi-am făcut o listă a locurilor unde vreau să ajung :

Praga (e superbă din vorbele şi pozele altora)
Varşovia (nu-i superbă din vorba nimănui, dar eu confund mereu cehii cu polonezii, e un motiv bun!)
Cracovia (recomandări din plin şi la ea)
Budapesta (de revăzut)
căsuţa lui Heidi (mi-a spus mie un coleg că există şi se vizitează)
Veliko Tarnovo
Sankt Petersburg
şi poate Moscova.

În schimb din România ... tiii, nu vă plictisesc, dar nu mai prididesc să-mi adaug destinaţii pe tot soiul de liste.
Am ajuns la concluzia că mi-ar trebui o rulotă să iau România la străbătut deal cu deal.

Când mi-am dat seama de asta nu mi-a venit să cred : oare când s-a petrecut sucirea asta turistică a mea? Când mi-am 'patriotizat' poftele? Şi de ce?

Aşa o fi la toată lumea? Cu vârsta vrei să descoperi mai întâi ceea ce ai acasă?

De unde ne vin cuvintele. Nu si sentimentele totusi.

Am o slăbiciune teribilă pentru wikipedia, cred că doar un labirint din arbuşti mi-ar satisface la fel de mult plăcerea de a mă rătăci. Oricum, labirint natural sau wikipedia, mă găseşti peste câteva ore tot pe-acolo, rătăcind cu savoare.

Astăzi am descoperit că Pieta înseamnă de fapt milă în italiană. (da, nu ştiu boabă de italiană, nici de spaniolă - n-am cultura lingvistică a telenovelelor).

Şi-atunci mi-am dat seama : pieta în italiană, pitie în franceză dar, suprinzător chiar şi în engleză este pity. Numai la noi ... milă.
De unde până unde? M-am frisonat o presupunere, să vezi că mila ne vine de la ruşi.

Am căutat şi da, milă are o etimologie din slavă.
Până şi etimologia funcţionează după legile lui Murphy :
dintre toate, ce cuvânt ne puteau da ruşii? Ori ni l-au dat ei, ori l-am luat noi.
Cert e că na, avem milă de la ruşi. Cuvântul. Dar cu acoperirea în sentiment cum stăm?

Va puteti rezerva o sambata pentru Campina Open MTB !

Poate sunteţi bikeri de duminică. Poate sunteţi privitori de bikeri în orice zi a săptămânii.
Poate vreţi să respiraţi nişte aer mai 'verde'. Poate vreţi să faceţi o faptă frumoasă.
Sau pur şi simplu poate vreţi să asistaţi la ceva ce nu vedeţi oricând.

Vă propun CAMPINA OPEN MTB 2012 - RACE FOR AUTISM !

Pe data de 8 septembrie.

Evenimentul are şi un scop caritabil - participanţii vor achita o taxă de înscriere, de suma astfel obţinută beneficiind proiectele pentru copiii cu autism.
În plus, organizatorii doresc să încurajeze un stil de viaţă sănătos, dar şi să promoveze această zonă a judeţului Prahova.

Împrejurimile Câmpinei sunt chiar frumoase, eu una n-aş face faţă unei curse de mountain bike, dar mi-ar plăcea să asist.

Dacă sunteţi interesaţi de această competiţie puteţi afla mai multe informaţii direct de pe site-ul organizatorilor http://campina-mtb.ro/

Nu ma intrerupe in exercitiul functiunii. Dar raspunde-mi!

Da, ştiu, bărbat sau femeie, fiecare din noi are cel puţin câte o dambla. Numai că unii se cred mai perfecţi (!) decât TGV-ul şi nu vor s-o recunoască.

Una din maniile mele, cred că-i tipic feminină, e valul gospodăresc. Nene, când mă apucă, rar e drept, e de rău : spălat, călcat, cusut, dat cu aspiratorul, vreo 3 zile nu mă poţi opri.

Încearcă numai să-mi spui să iau o pauză şi rişti să te întind pe scândura de călcat! Doar ca să trec cu fierul fierbinte şi peste tine.

Momentan eu una sunt în faza de 'încă nu mi-a înţepenit spinarea' şi 'deja nu mi-au amorţit toţi muşchii'.

Oricât de greu de înţeles ar fi femeile, când dau în mania curăţeniei e clar că devin 'transparente' : ceva le nemulţumeşte, stau să izbucnească.
 Tu Fii mulţumit că subconştientul feminin se manifestă mai întâi print-un elan de curăţenie. Apoi fă-ţi cruce cu limba de trei ori şi doreşte-ţi ca femeia să fi epuizat cât mai multă energie în faza asta. Dar aşteaptă-te şi la ce e mai rău!

Acum însă eram şi eu curioasă : care-i mania bărbaţilor în momentele astea de frustrări acumulate?
Care-i ticul tipic masculin?
Sau bărbaţii nu se transformă în oale sub presiune?

Achitarea de datorie

Cu memoria încă stau bine, cu execuţia mai prost.

Kadia mi-a adresat un set de 11 întrebări, le răspund cam după o lună, din varii motive care se întind de la vacanţa mea până la vacanţa pc-ului meu.

1. Care este cea mai veche amintire pe care o aveţi?
Prefer să n-o povestesc, nu-i tocmai veselă.

2. Primeşti ca premiu o invitaţie la cină cu un scriitor contemporan. Pe cine aţi alege şi de ce?
Am să aleg dintre scriitorii străini : Amos Oz pentru că este un povestitor minunat sau Paul Auster pentru că are nişte ochi care mă fascinează.
Dar cred că i-aş lăsa pe amândoi cu paharele în mână dacă m-ar invita Radu Beligan la masa lui. (am ieşit din subiect, dar imaginaţia mea n-are stavile când e vorba de cine.)

3. O slujbă cu orar fix şi venit constant sau o slujbă cu orar neprevăzut, riscuri mari dar bănoasă?
Cea cu orar fix. Oricum n-am noroc la slujbe bănoase, de ce să mă mai aleg şi cu riscuri mari?

4. Dacă v-aţi întoarce la 18 ani aţi alege acelaţi drum în viaţă?
Hmmm ... tare interesantă întrebare, e chiar potrivită pentru mine, ... dar chiar nu ştiu.
N-ar trebui să mai aleg acelaşi lucru, dar cumva cred că lucrurile nu se puteau întâmpla decât aşa cum s-au întâmplat şi că trebuia să parcurg drumul ăsta ocolit.

5.  Care credeţi că a fost cea mai proastă decizie din viaţa voastră şi cum aţi schimba-o?
Răspunsul e legat de întrebarea de mai sus în cazul meu.

6. Între un concert şi o seară într-un apartament de hotel de 5 stele?
Simplu : concertul şi apoi un party în vreun club unde să dansez până în zori.
Pentru că tot ceea ce înseamnă 5 stele pentru mine e plictiseală majoră pe bani mulţi. 4 pereţi am şi acasă, le pot lipi eu 50 de stele.

7. Ideea din filmul Indecent Proposal cu Demi Moore şi Robert Redford, aţi accepta?
Nu, dar aş dori ca soţul meu să fie Robert Redfort şi nu Woody Harrelson.
La drept vorbind, n-aş accepta în primul rând să fiu soţia unui antipatic cu muşchi precum Harrelson.

8. Partenerul de vis este ambiţios sau blând?
Aici nu înţeleg exact opoziţia, am să o transform între uşor 'agresiv' sau 'blând'.
Păi dacă-i de vis nu e nici brută, dar nici căţeluş. E pur şi simplu stăpân pe el, gândirea şi reacţiile lui.

9. Defectul uman ce mă deranjează cel mai mult.
Ipocrizia, pentru că-s genul care preferă să dea cu bâta-n baltă dar să spună ce gândeşte decât să o dea cotită după 3 cireşi. Nu suport să nu ştiu cu cine am de-a face : dacă eşti mârlan fii mârlan, dacă eşti rea fii rea, dar s-o ştiu şi eu şi poate am să ţin la tine oricum, doar să ştiu ce fel de om eşti.

10. Bloc sau casă? Motivaţi alegerea.
Hmm ... momentan aş prefera o colibă în vârf de deal, să-i văd de sus, dar de departe pe toţi.

11. Care este ultima carte citită care v-a plăcut?
Ha! Îs trei la număr deja, toate trei în serie, am avut noroc. Am de gând să scriu şi pe-aici despre ele.

Să ne găsim cu bine deci, avem ce citi şi-avem la ce 'ideali' să visăm !

As fi sedus pe oricine, dar n-aveam fusta magica

N-am studii de medicină, habar n-am cum e cu fizica optică dar tocmai am avut o revelaţie din sfera asta. Bine, dincolo de chestia din titlu. Mi-am dat seama că îmi pot pune singură un diagnostic retroactiv : am fost mioapă din copilărie, fără să o ştiu.
Am şi dovada, vine acuşi.

Când aveam vreo 13 ani mi-am dorit teribil de mult o fustă neagră. O anume fustă neagră. Se şi găseau, le ţin minte şi acum : mini, dintr-un material elastic şi creponat. 
Însă erau prea scumpe pentru nişte fuste prea mini, aşa încât ai mei au zis scurt şi ne-cuprinzător NU.

Am fost devastată de răspuns.
Eram convinsă că l-aş fi sedus în fusta aia. Nu conta pe cine de fapt. Aş fi făcut furori.

Astă seară am auzit cântecul la Wyl fm şi mi-a făcut poftă nebună de dans.
Acum însă când am dat re-play pe youtube şi m-am uitat la clip ... stupoare !

Uitaţi-vă la clip : îi unul din cele mai faine făcute vreodată, muzica e cu poftă, n-o să pierdeţi aiurea 5 minute.
dar mai ales uitaţi-vă să vedeţi ce îmi doream eu atât de mult la 13 ani : FUSTĂ precum a tipei din clip!

Şi-apoi vă invit să-mi infirmaţi auto-diagnosticarea :
eram mioapă încă de la 13 ani, deşi habar n-am avut!

Una din zilele alea in care ... eu asa, tu asa, fiecare cum poate

Ştiţi senzaţiile momentelor aloră în care eşti în sfârşit aproape de ceea ce ţi-ai dorit : euforie, gâdilat în stomac, entuziasm. mai ai puţin şi pipăi visul, deja îl simţi pe vârfurile degetelor.
Şi pe urmă, cât zici harşt, te trezeşti că te ustură palma : ţi s-a dat peste ea, gata cu visul, nu se poate, e intangibil.
Unora li se întâmplă să pice aşa din copacul cu extaz fie din pricina iubitului, fie a slujbei, desigur, ideală.

Mie mi s-a întâmplat din pricina unei vacanţe. A vacanţei aproape perfecte.

Ei şi în zile ca astea, când nimic nu-ţi reuşeşte, nici măcar micile diversiuni ale atenţiei de la marele eşec, fiecare reacţionează după umorile din care-i compus :

Femeile se-apucă de plâns, smiorcăit sau nervos,
Bărbaţii înjură, unii banal, vulgar, alţii cu talent inventează înjurărături caraghioase,
Băutorii - beau,
Băutorii cu probleme recente de stomac privesc sticla şi sughiţă uitându-se,
Agitaţii caută motivul să izbucnească, de genul 'ai respirat mai tare decât pot să suport',
Calmii devin bidimensionali, intră în împărăţia catatoniei,
Catastroficii cred că-s singurii blestemaţi,
Ofticoşii găsesc vină întregului univers.

Eu mi-am luat chinezul lângă mine să mă consoleze.
Voi sunt sigură că sunteţi mai raţionali decât mine, fără uitat în urmă după un prea frumos plan eşuat.
Nu-i aşa că de-ăştia îmi sunteţi?

Se mai schimba oamenii, dar chinezii ma sperie

Nu credeam că urmărind Olimpiada o să mă ia cu griji pentru soarta internetului.

Urmăresc de ani de zile atletismul, e sportul meu preferat. Cu chinezii la atletism - mai rar până acum ceva ani.
Normal că au progresat şi aici de-am ajuns să vedem un recordmen mondial chinez tocmai într-o probă de sprint, 110 m garduri.

Doar că până anul ăsta chinezii se remarcau prin tradiţionala inepresivitate. O medalie de aur le zmulgea maxim un zâmbet. Nu ţopăiau, nu zbierau, doar mulţumeau disciplinaţi.
Nici nu puteai găsi antiteză mai frumoasă la circul - expansivitatea - exteriorizarea (cum doriţi să o numiţi) specifică americanilor.

Ei bine, de la Olimpiada asta lucrurile s-au schimbat : chinezii se exprimă !
Şi nu mă refer la saluturile 'pioniereşti' (pe care le-am văzut executate de reprezentanţii multor naţiuni).
Chinezii mei -sportivi sau sportive- au aruncat la coş cultul sobrietăţii demne (şi la victorii şi la înfrângeri) şi-au început o defilare de bezele, bătăi cu pumnul în piept, sărituri în extaz şi alte valuri emoţionale.

Nu cred că vă daţi seama de implicaţiile unui miliard de indivizi dedaţi brusc la expresivitate :
păi dacă fiecare chinez din ăsta de tip nou începe să adauge doar două emoticoane la fiecare mesaj plus un 'te pupic' sucombă în neant internetul ca şi cum n-ar fi fost vreodată.
Vedeţi? de-asta sunt eu tradiţionalistă. (emoticon care zâmbeşte)

Nu ne mai indragesc rusii?

De câtă complexitate să fiu şi eu în stare?
Aparent de nivelul ţaţei Floarea care vede alergînd gâsca şi strigă 'săriţi, vine vulpea!'.

Cam aşa şi eu, găsesc repede pe cine să-mi pice înjurătura când nu-mi convine ceva. (bine, înjurăturile mele conţin doar purici şi pisici, dar asta e altă poveste).
Hai că iar am început cu ideea din deal ca să ajung peste 3 văi.

Cum căutam eu remedii contra caniculei ce-mi spun ei mie, Hapi2233 şi Coolnewz ?
Că la ei acolo, ja-ja, nu doar că e bine, ba chiar e uşor răcoare.

Şi brusc m-am enervat. Pe ruşi, desigur.

Eu aşa ştiu din geografia clişeelor :
că dacă-i cald ne înfierbântă africanii saharieni (nu mă pronunţ în privinţa lor, că acoperiţi din cap până-n picioare nici nu-mi dau seama dacă-s băieţi faini sau nu)
iar dacă ne ia cu răcoare ... eheee, atunci înseamnă că suflă înspre noi ruşii.

N-au trimis vara asta nici o briză spre noi vecinii, pe când spre alţii ...
De-asta spun, tendinţele climatologice arată că ruşii ne-au lăsat şi s-au împrietenit cu nemţii.
Parcă văd că la iarnă or să-şi schimbe atitudinea şi-or să ne pupe din nou!
Păi nu-i frumos aşa! Cui îi plac prieteniile de-o iarnă?

Calatorim, citim, ne veselim dar mai si gandim

Acum 6 luni când mi s-a dat de citit cartea Călătoriile lui Gulliver am crezut că e o greşeală. Doar Gulliver e o carte pentru copii, nu-i aşa?

Ei bine, nu! Scrierea lui Jonathan Swift e una din acele cărţi '2 în 1' : le citeşti copil fiind atras de imaginaţia glumeaţă şi de suspansul poveştii. Şi-apoi, dacă le reciteşti ca adult, descoperi o serie de semnificaţii despre lume deghizate în acea poveste de copii.

Călătorim alături de Gulliver prin tot felul de lumi bizare. Pierdem astfel -aparent- legătura cu viaţa cotidiană şi alunecăm pe rând în lumea omuleţilor, în cea a giganţilor, ajungem pe o insulă aeriană ce navighează în jurul teritoriului de la sol printr-un magnet pe post de cârmă şi încheiem periplul printr-o incursiune într-o lume egalitară a cailor înzestraţi cu gândire şi limbaj.

De ce să citim ca adulţi cartea asta?
Argumentele merg de la plăcere la utilitate. Se citeşte uşor şi e amuzantă.
Însă e şi o lectură tonică. Eşti deprimat de ceea ce vezi în jurul tău, de situaţia din ţară şi crezi că aşa ceva se poate numai în România anilor noştri. Citeşte-l pe Swift şi vei pricepe că lucrurile se întâmplă cam la fel oriunde! Şi dintotdeauna, doar cartea e scrisă pe la 1700. Poate doar amploarea aspectelor negative să difere.

În fapt Călătoriile lui Gulliver sunt o critică a Angliei contemporane lui Swift, a viciilor oamenilor şi a tarelor sociale. Avem parte de corupţie, favoritisme, ambiţii stupide. Avem un savuros pamflet asupra inutilităţii cercetărilor ştiinţifice ale Academiei. Culmea, partea asta nu s-a schimbat deloc până în ziua de azi - oamenii de ştiinţă englezi sunt faimoşi pentru numărul mare de studii pe teme imbecile.

Gulliver la urma urmei e la fel de dezorientat în aceste lumi potrivnice pe cât suntem noi astăzi.
Şi la fel ca noi trebuie să găsească o cale de a se strecura printre toate pericolele.

Voi în schimb nu trebuie să înfruntaţi nici un pericol ca să citiţi cartea, v-am lăsat eu link-ul de unde o puteţi cumpăra.
Iar dacă v-aţi dori să citiţi şi The Hobbit, atunci participaţi şi voi la concursul organizat de Kriogen cu sprijinul Librariei Online Carti Diverse.

Racoriri de toate felurile

Câteva zile în şir Internet Explorer nu a vrut să-mi deschidă blogurile. Nici pe ale voastre, nici măcar pe al meu. O fi încercat să îmi transmită un mesaj indirect. Încă refuz să-l iau în seamă.

Ieri problema asta văd că s-a remediat, din senin, la fel cum apăruse.

E interesant că situaţia a coincis cu unele din zilele cele mai propice pentru saună la domiciliu.
Singurul lucru care îţi mai trebuie când te înroşeşti din lipsă de aer respirabil este o porţie de nervi. Dar pe urmă îţi dai seama că la urma urmelor o fi avînd şi computerul 'rău de căldură', de ce să suferi doar tu de termosensibilitate?

Nu ştiu voi cum v-aţi răcorit, eu am adoptat o dietă formată din
iaurturi, fructe şi sorbet de lămâie. A funcţionat. Plus un evantai burghez drept accesoriu util.
Poate v-aţi găsit şi voi propria reţetă de răcorire. Sau poate v-a durut şi pe voi capul de la căldură pur şi simplu?
Orice, numai de aer condiţionat nu-mi vorbiţi.

Cand e momentul potrivit sa spui 'te iubesc'? Exista el?

Poate-s eu exagerată să nu spun 'te iubesc'. Poate.
Poate-s eu nepricepută să-mi exprim sentimentele. Cu siguranţă.
Cum spui 'te iubesc', îmi imaginez şi eu nişte situaţii.

Tatălui, care oricum e om sobru şi nu suferă sentimentalismele?
Pică varianta aici, că doar ţi-a zis că-l enervează declaraţiile.

Mamei care gestionează desigur bugetul familiei?
Probabil ceva de genul 'Mami, eu te iubesc. (pauză pentru respiraţie şi pentru impactului mărturisirii, am văzut eu că aşa rostesc la teatru după o replică importantă. sau înainte uneia importante?...) Am şi eu nevoie de nişte bani!'.

Bunicii?
'Buni, să ştii că te iubesc! Mai ai dulceaţă din aia de care mi-ai dat acum şase luni când am trecut pe la tine?'.

Prietenului bun, cel pe care îl simţi ca o parte din tine sau cu care ai vrea să semeni  ?
Asta mi se pare încă şi mai greu. Cum să-i spui omului ăsta că îl iubeşti fără să fie rost de tăvăliri prin iarbă? Şi de ce să rişti o prietenie pentru o declaraţie stupidă?
Că doar tu tot enorm o să ţii la omul cu pricina, iar el tot două cepe degerate o să dea pe tine şi dacă-l iei cu iubesc-ul şi dacă nu.

Din câte vedeţi, nu pun problema lui 'te iubesc' către iubit sau iubită.
Acolo sunt de părerea poetului - e mai bine să spui mai bine după : ... 'ce mult te-am iubit, Paraschivo'

Da' la voi? La voi când e momentul potrivit să spui 'te iubesc'?

p.s.  am numit-o declaraţie stupidă fiindcă e o înşiruire de sunete atât de folosită în zilele noastre în raport cu  sentimentul pe care îl denumeşte încât mi se pare golită de orice conţinut, cam de valoarea lui 'mi-e foame'.

Cotele apelor blogosPHerei si descrierile pestilor

Plecat-am cu lacrimi în ochi către blogmeet. De somn şi alte cele.
M-am întors cu lacrimi în ochi. De căldură.
Între cele două sesiuni de lăcrimări discrete s-a ţinut o întâlnire a blogărilor prahoveni.
Locul a fost inedit, dar foarte potrivit : sala din Ploieşti unde se ţin mai multe cursuri de dezvoltare personală şi profesională.

Eu am numărat 20 de blogări, cu onorabila de mine cu tot, deci participare serioasă.
Scopul declarat, la fel de serios : să mai facem o tentativă de a ne organiza într-o comunitate.
Kriogen ne-a prezentat coerent : motivaţiile posibile, exemplele mobilizatoare.
Ba chiar şi-un filmuleţ cu un anume chinez din care eu, mai tare de urechi, n-am auzit decât ceva legat de pălincă. Deci presupun că omul o fi zis 'bă, voi în Ph sunteţi tari ca palinca!'.

Înainte să încep cu remarcile picante am totuşi câteva descrieri ale participanţilor, ale celor pe care îi cunosc :
Marius a rămas la fel de tăcut, cred că noi avem o problemă cu vorbitul în public. Sau măcar cu nelăsatul vorbitorului să îşi termine ideea, aşa cum am văzut că practică alţii.
Răzvan a rămas şi el la fel. La fel de pătimaş în discuţii.
Bogdan Doicin şi el neschimbat, sesizează aspecte importante dar se supără mult prea uşor.
Silviu sau errmy care m-a lăsat paf cu telefonul său aproape bidimensional -şi asta o spun eu, care-s în stare să remarc un telefon numai dacă găteşte.
George la fel de nedispus la o atitudine serioasă, m-a mirat doar că nu şi-a utilizat aparatul foto.
Bogdănel la fel de bine-dispus şi de pozitiv în gândire.
John mai slab într-adevăr dar mult mai prezent verbal şi cu multă atenţie pentru un limbaj profesionist.
Livia care ne aduce acelaşi aer adolescentin .
Dana Schiopu cu acelaşi tact pe care l-am admirat şi cu alte ocazii
şi Haotik cu acea atitudine a lui care îţi dă impresia că ştie să lase de la el şi că acceptă remarcile critice cu zâmbet.
Waven la fel de morocănos offline, cu greu ghiceşti în el omul care scrie de multe ori textele acelea minunate şi cu substanţă care te ating .
Aditza care nu a fost la fel de, pur şi simplu pentru că de la el nu ştii niciodată la ce să te aştepţi.

Două persoane pe care le-am cunoscut cu această ocazie :
Andrei Terecoasa cu nişte ochi incredibil de verzi, credeţi-mă când vă spun că ar putea face reclamă la produse cosmetice numai datorită ochilor. Discret dar cu atitudine pozitivă.
şi Ştefan Ene - tocmai omul infiltrat printre noi care putea să ilustreze subiectul discuţiei, dar care a rămas destul de tăcut. Site-ul lui Ştefan, filme-carti.ro este un exemplu bun de profesionism şi de perseverenţă cu un blog de nişă.

L-am lăsat la urmă pe Kriogen. Fiindcă el n-a fost deloc la fel.
Ba din contră, a fost revelaţia zilei pentru mine. Dincolo de prezentarea interesantă ca format (chiar inedit pentru mine), Nu mă aşteptam din partea lui să dea dovadă de atâta echilibru şi maturitate. Să ascundă atâta abilitate de a gestiona o sală de oameni orgolioşi, chiar prea orgolioşi. E şi o şmecherie în felul ăsta de a fi, dar e de apreciat că a ştiut să pondereze pornirile unora, să oprească alunecările de la subiect, să echilibreze cât de cât intervenţiile tuturor şi să acorde atenţie fiecărei idei.
E mult mai mult decât pot spune despre vreo alţi doi participanţi care NU ştiu să asculte.

Ce mi-a rămas în minte de la pro-blog-meet? În afară de ochii lui Andrei? Şi atitudinea matură, raţională şi de rabin a lui Kriogen?
Tricoul excelent al lui Waven, cred că îl reprezenta la fel de mult precum unul inscripţionat cu numele său. Mi-a plăcut.

Absenţi : 3ditorial, Cojo, Tibi, Eduard, Rareş.

Ce n-am înţeles?
De ce vii la o întălnire ca să stai cu nasul în laptop? Este o declaraţie de sfidare în fapt?
plus
Ce treabă poate avea un ONG cu noi. Ce îi putem noi oferi din ceea ce el n-ar putea face direct.
Adică ideea lui Aditza era interesantă : să aducem împreună trei actori sociali din spaţiul prahovean :
firmele - ploieştenii - blogosfera.
Fiecare avea ceva de câştigat, scopul era şi el unul frumos.
Cred că el a intenţionat ceva simplu şi care să stimuleze acţiunea în comun în general.
Bun, se pare că lucrurile simple nu se pot realiza decât complicat, dar oricum ideea cu ONG-ul nu atinge decât scopul final al ideii lui Aditza şi lasă deoparte scopurile secundare.
Pe urmă n-am înţeles rostul întrebării 'de ce familia X?'.
Şi a început nene un soi de concurs inept de genul 'care cunoaşte familia cea mai nevoiaşă'.
Apăi să fim serioşi, pe modelul ăsta nu facem niciodată nimic, fiindcă întotdeauna va fi altul mai nenorocit.
Când ţi se propune să ajuţi pe cineva şi tu întrebi 'da' ce-are ăla special?' e semn că nu prea ai chef de ajutat.

Argumente pentru care apele blogosPHerei rămân tulburi:
- replici de genul 'era unul care a făcut un logo pentru noi, nu mai ştiu cum îl chema' sau 'anul trecut era un alt bloggăr care vroia un videoblog, nu-i mai ştiu numele'
- ridicări de mâini cât spicele la dorinţa de cooperare şi apoi articole care n-au nici link-uri către colegii de cooperare
- înţepături încă vizibile între blogări pe baza celor două grupuri create în urma certurilor

O intuiţie personală venită din spiritul feminin exagerat de critic?
O oarecare tendinţă a lui Ionut de a se impune, poate veni şi din experienţa organizatorică pe care ne-a subliniat că o are.
Eu una îi urez baftă lui Kriogen, mi se pare spiritul echilibrat de care noi pe-aici ducem lipsă.
Avem deci două ingrediente până acum : dorinţa de a organiza proiecte comune şi un cap limpede.
E un punct de plecare. Rămân să vedem cum stăm cu înotul.

Lume, lume! Avem lepse, lepse lacome

Primit-am deci faimoasa leapşă monstru - adică aia pe care dacă o primeşti de la 3 persoane se tranformă în trei seturi diferite de întrebări.
Fără alte vorbe deci trecem direct la executarea monstrului.

Mai întâi tre' să postez cică o imagine dată. Nah, o postez dacă-i musai, deşi asta e prima şi sper că singura oară când trântesc pe blog ceva ce nu pricep ioc şi care, colac peste leapşă, mai e şi roz!


Acum că am postat imaginea asta cu inimioară, tre' să înşir 11 lucruri despre mine. Voyons ...
1. Mă numesc Mihaela
2. Mi-a displăcut dintotdeauna prenumele meu
3. De câţiva ani am reuşit să mă împac totuşi cu prenumele meu
4. Sunt fan D.M. Pentru cei mai tineri, asta e o formaţie neclasificabilă numită de fapt Depeche Mode
5. Mi-ar plăcea să hibernez iernile, dar să nu mi se scadă din durata de viaţă
6. Nu suport să mi se spună 'trebuie să se facă aşa' fără să primesc argumente
7. Sunt de-o fidelitate ce merge pe muchie cu prostia
8. Gafez deseori din naturaleţe
9. Alteori deranjez fiindcă nu obişnuiesc să spun adevărul în mod voalat
10. Nu-mi place să mă găsesc la mijloc între două tabere care se acuză reciproc
11. Restul le mai găsiţi şi voi dacă sunteţi curioşi citindu-mă, fiindcă nu-mi plac autodescrierile directe - deci totuşi am spus direct, pe şleau şi fără ocolişuri 11 lucruri despre cea care scrie aici

Şi-acum pasul 3, anume răspunsurile la întrebările ce mi-au fost adresate.

Setul 1 , al lui Vladimir :
1. Ce carti de bucate aveti in casa si cat de des le folositi?
Hihihihi, Vladen, chiar m-ai nimerit : nici o carte de bucate, folosită chiar zilnic.
2. Ce gen de hobby/pasiune/interes aveti?
Sunt fan DM, asta e mai mult decât un hobby şi le am cu cititul în general.
3. Cu ce gest/actiune/strategie va poate lasa un barbat in fund? Adica care-i punctul slab si usor exploatabil de un mascul al speciei?
Îmi plac oamenii care ştiu lucruri pe care eu nu le ştiu. Deci dacă un bărbat îmi vorbeşte bine şi frumos despre vreo bălărie care pentru mine e miezul existenţei, pfff, sunt fascinată!
4. Preferati o casnicie clasica (ea cu cele femeiesti, el cu cele barbatesti) sau una moderna (fiecare cum apuca)? Presupunem ca in ambele fiecare isi face treaba pe bune. Nu trage nici unul chiulul.
Sunt atât de clasică încât mă mir câteodată de data mea de naştere - căsnicie clasică, patriarhat, supremaţia gândirii masculului, tot!
O singură menţiune : nu-s atât de sigură că eu cred în căsnicie.
5. Daca ati fi fortata sa alegeti intre un roman realist (stil Ion, Morometii, autobiografii, biografii)  si o carte de fictiune (stil Hobbit, Lord of the Rings, Games of Thrones, Wheel of Time) ce ati alege?
Depinde de dispoziţie, oricare. Mai puţin s.f., pe-ăsta nu-l mai pot citi acum.
6. Ce parere aveti despre hobbiurile si pasiunile sotului?
Al cui soţ?
7. Ce meserie v-ar fi tentat sa faceti daca erati barbat?
Ai atins un punct nevralgic : cred că aş fi murit de foame şi de presiunea responsabilităţii dacă eram bărbat (presupunînd că mi-aş păstra caracterul, psihicul şi mentalitatea actuale)
8. Fata de ce neam aveti antipatii/dispret?
Antipatie da, am, inexplicabilă : faţă de nemţi. Şi faţă de noţiunea de perfecţiune în general.
9. Ati invidiat vreodata situatia/modul de viata/norocul alteia?
Nu norocul, ci tot felul de a fi al colegei mele de bancă din şcoala generală. Acum mi-e dor de ea teribil, mă întreb ce-ar spune dacă aş recunoaşte că o invidiam.
10. Cam cat de des va prefaceti interesata in legatura cu ce vorbeste un barbat doar ca sa-i faceti placere? (desi vi se absolut rupe in paispe?
Nu prea le am cu prefăcutul. Ori mă interesează, ori nu-l ascult sau virez discuţia. Când sunt domenii la care nu mă pricep spun apăsat.
11.  Care-s caracteristicile de baza pe care trebuie sa le aiba un barbat ca sa fie “dezirabil”?
Să fie subţirel (nu-mi plac oamenii corpolenţi), să aibă ochi frumoşi, să ştie să povestească şi să facă dovadă că gândeşte ceea ce spune. Chiar dacă gândeşte ticăloşii!
Bine, asta ca o schiţă în creion la care esenţialul e mereu printre lumini şi umbre.

Setul 2, de la Aditza :

1. Ce vicii ai?

Prefer să aleg definiţia viciului care implică mari cheltuieli şi fără frâu : în sensul ăsta mă viciază cărţile.

2. Cati prieteni poti strange laolalta sa  beti o bautura banala intr-o zi normala?

Hai că prieteni vreo 2, 3 mai strâng, depinde de zi. Dar nu-mi pot strânge verii nicicum şi asta e trist.

3. Crezi ca exista  un Creator  al Universului cu tot ceea ce contine el?

Da, cred că există această forţă, principiu, Dumnezeu.

4. Daca  ai putea calatori oriunde in spatiu, unde ai alege sa te duci prima data?

Nu, nu mă atrage spaţiul. Dă-mi 3 dealuri şi le pot face un univers întreg de străbătut la pas. Şi chiar mai mult.

5. Ce reprezinta sexul in viata ta?

Despre credinţa mea şi despre sex nu pot vorbi, ţin doar de mine.

6. Ti se intampla  sa ai momente de deja-vu?

Da, am trăit astfel de senzaţii bizare. Nu mi le-am putut explica, dar sunt fascinante.

7. Te-ai drogat vreodata? 

Dacă te referi la droguri, ierburi chestii, nu. Nici măcar nu m-am îmbătat vreodată. Şi nici bunjee-jumping nu am făcut. Sunt plictisitoare. Dar de îmbătat totuşi aş vrea să mă îmbăt o dată în viaţa asta.

8. Spui "te iubesc" celor  ce merita sa le spui?

Nu, n-am spus nimănui, niciodată. Celor faţă de care am simţit asta, că dacă merită … asta nu o ştiu şi nici nu mi se pare că e prea important.

9. Stii care e sensul vietii sau nici macar nu te intereseaza subiectul asta?

Câteodată cred că e lipsită de sens, alteori … nu cred că îl ştie cineva, dar important e să ne găsim un scop personal, dacă nu chiar un sens.

10. Care este parerea generala despre tine?

Dacă n-aş fi atât de delăsătoare aş fi avut cu totul altă viaţă, poate fi un minus sau doar o constatare.

11. Esti multumit cu  modul de viata pe care il ai?

Da, încerc să trăiesc aşa încât să îmi placă viaţa mea.

Setul 3 de întrebări, de la Florin, Pedagogul :

1. Ce părere aveţi despre mine, cum mă percepeţi? Dar despre blog?

Păi ceea ce m-a atras la blogul este mentalitatea, una destul de clasică, apropiată de a mea. Deci un tip bine-crescut, cu o gândire sănătoasă, uşor ne-adaptată vremurilor fără cap şi coadă de azi. Blogul sper că te reflectă în mod sincer, eu aşa cred.

2. Dacă ar trebui să alegeţi între iubire şi bani, ce aţi alege? De ce?

Iubirea, clar. Întotdeauna am făcut numai alegeri păguboase, dar merg pe principiul sufletului mulţumit, nu al stomacului plin.

3. V-aţi îndrăgostit vreodată la prima vedere? Aţi suferit din dragoste?

Da, m-am îndrăgostit la prima vedere. Şi da, ca oricine, am suferit. Deşi cred că există şi iubiri norocoase.

4. Aţi avut vreun câştig de pe urma blogului? Dacă da, ce fel de câştig?

Da, am câştigat 3 premii. Bani nu. Am luat cuvântul câştig în sens concret.

5. Ce fel de muzică ascultaţi? Aveţi vreun artist/trupă preferat/ă?

Ascult multă muzică, sunt fan DM, îmi place mai ales muzica anilor ’80.

6. Aveţi vreun animal de companie acasă/la bloc?

Un motan, deşi aş vrea mai mulţi. Dar …

7. Aţi fost în străinătate? Unde şi cu ce scop?

Da, am fost şi sper să mai ajung şi la anul, cu acelaşi scop : pentru concertele DM.

8. Practicaţi vreun sport anume? Sau faceţi din toate câte puţin?

Mers pe jos, îl consider sport. Mi-ar fi plăcut să pratic baletul. Dar n-am talent oricum.

9. Care e mâncarea voastră preferată? Vă place să gătiţi?

Nu sunt gurmandă, aşa că de gătit nu ştiu să gătesc nimic.

10. Ce fel de persoană sunteţi? Descrieţi-vă în 3 cuvinte.

Asta e foarte greu, Florin. Delăsătoare, împăciuitoare şi prea meticuloasă.

11. Ce vă face să reveniţi pe un blog şi să lăsaţi comentarii?

Fie îmi place cum e scris, fie mă regăsesc în opiniile celui ce scrie.

Teoretic urmează încă vreo 101 paşă în leaşa asta, gen creat alt set de întrebări, dat mai departe ...

Chestia e că mie nu-mi place lăcomia, iar leapşa asta e chiar lacomă, vrea 11 link-uri.

Drept care simt nevoia să fiu la fel de excesivă : n-o tăguiesc nimănui!

p.s.  n-am recitit postarea asta, nu mă ţine nici pe mine răbdarea să citesc atâta, darămite pe voi!

Aşa că n-am de la cine să-mi cer scuze pentru eventualele greşeli.